Nu, nu islamul ne va învinge, şi nici comunismul. Ne furăm noi înşine căciula, noi, ăştia civilizaţii. Din interiorul acestei civilizaţii, construite timp de milenii, a apărut cancerul ăsta care e comunismul, cu toate formele lui de manifestare. Şi n-am fost în stare să extirpăm tumoarea, am crezut că se  poate trăi cu boala, numai pentru că intra uneori în remisie. L-am tolerat. Ba uneori l-am şi ocrotit, poate ne apreciază cumva toleranţa. În infatuarea noastră prostească, bazată pe nimic, n-am vrut măcar să ştim, să vedem că recăderile pot fi fatale. Şi tot noi tolerăm şi crimele musulmanilor, în numele a ce ne place să credem că este islam moderat. De parcă există vreun totalitarism moderat.

Formele noi s-au adaptat, nu mai mizează pe poporul mult şi fără de carte, amărît şi subjugat de ferocii exploatatori, uşor manipulabil, în încrederea-i naivă, ca în secolul trecut. Acum oamenii învăţaţi sînt primii care îmbrăţişează, în numele umanismului şi al modernităţii, celulele purtătoare de boală. Pe care le răspîndesc apoi, culmea, ca leacuri vindecătoare. Din cele mai serioase, odinioară, universităţi ale lumii, porneşte acum o grijă faţă de om la care comuniştii veacului trecut nici nu au sperat. Că grija nu are nici un fundament economic, cultural, social, nu contează. Că nu există decît o singură cale de a avea grijă de oameni, aşa, la modul general, ca idee nobilă, înălţătoare, decît furtul de la cei care au şi împărţitul la cei care n-au, iar nu contează. Nimeni nu pare să vadă că Marx zîmbeşte fericit din tablouri. Sîntem anticomunişti pînă la grija faţă de om. Aşa, ca noţiune abstractă. Ca expresie a nobleţei noastre sufleteşti şi a minţii noastre luminate, progresiste.

Ne simţim atît de bine cu noi înşine atît de generoşi cu umanitatea, că nu mai putem vedea cum se scufundă sub picioarele noastre. Sîntem, de fapt, de-un egoism feroce şi de-o infatuare caraghioasă în dorinţa „de a fi bine”, pe care o scrijelim pe toate gardurile. Bine, bine, dar cum să fie bine? – e o întrebare care ne jigneşte sensibilitatea. Dar mai contează cum, cînd e vorba de Bine?!? Trebuie să eradicăm Răul, să fie pace pe pămînt şi bunăstare în fiecare casă. Ştim cum, avem soluţii? Adică, iar ne jigniţi? Ce contează cum, noi vrem, nu e de ajuns?!?

Ei bine, spune că nu e de ajuns, că răul va exista permanent, deghizat în te miri ce şi te miri cine, şi gata! Infamule, retrogradule, capitalist nenorocit, eşti de partea ocultei financiar-economice a lumii, care vrea să ne distrugă nouă ideea de Bine universal. Îndrăzneşte să vorbeşti de merit, de principiul acela simplu după care fiecare primeşte după cît şi cum munceşte şi/sau îşi administrează banii, şi gata, la zid cu tine, imperialist retrograd, nărăvit la rele. Nimic nu e simplu pentru noi, ăştia destupaţi la cap de progres, totul se interpretează, se discută, filosofează. Totul e ca noi să ne simţim superiori îngrămădiţilor la minte care se ţin cu îndîrjire de chestii perimate, cărora le zic, ei ştiu ce-or fi alea, valori.

În nici două săptămîni, declinul societăţii occidentale a accelerat puternic. Nu mai era vreme de aşteptat, de discutat, de hotărît pe ce drum o apucăm, de poticnire de legi, de angajamente semnate, de Constituţie. Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a hotărît – neconstituţional, nu are putere de legiferare, dar ce importanţă mai are?! – să dea căsătorii gay şi asigurări de sănătate cu finanţare guvernamentală la toată lumea, iar grecii au votat ieri să nu-şi plătească datoriile. Nu cum era stabilit, cel puţin. Că aşa vor ei, doar nu contează ce spun cei care le-au dat atunci cînd aveau nevoie. Şi nici ai cui au fost banii pe care i-au primit.

Se va duce cineva din cei care susţin iresponsabilii ăştia doi ai Greciei – Tsipras şi Varoufakis, cu populismul lor infect cu tot – la bancă, mîine dimineaţă, spunînd că-şi apără demnitatea şi onoarea nemaiplătindu-şi ratele, cu orice risc? Îşi permite cineva să fie iresponsabil pe pielea lui sau/şi a familiei lui? Nu, nobleţea şi superioriatea sînt numai pentru Binele acela incert, general, dar care ştiu ei că există, pe persoană fizică sînt oameni cuminţi care-şi respectă contractele, chiar dacă-şi înjură creditorii la poarta cărora ei au bătut la nevoie. Printre dinţi, în faţă nu-i frumos, sîntem doar oameni civilizaţi, culţi, nu ne pretăm la golăneli. Oribilă duplicitate! Ei, pe ăştia care-i tot căinează pe greci că-s victimele ocultei financiar-bancare internaţionale, că-s oprimaţi, că trebuie să-i ajutăm – cît şi cum? –  eu nu i-aş împrumuta nici de un pachet de batiste de hîrtie în care să-şi bocească „nenorocirea”. Ca să înteleagă, printre rîurile de lacrimi şi muci, că nu poţi cheltui permanent din banii altora. Punct.

Oribilă şi laşă ignorarea atentatelor teroriste din Tunisia – 38 de morţi – Kuweit şi Franţa, de săptămîna trecută. Nu doliu pentru amărîţii ăia morţi fără nici o vină, ca şi pentru miile executate de la începutul anului numai, de către ISIS, ci durere în, mă scuzaţi, cur. Numai pentru ca să înconjurăm pămîntul cu curcubee, în timp ce dansăm pe cadavrul a ceea ce a fost societatea în care ne-am născut, în care trăim şi care ne dă dreptul să fim „umani” cu barbaria, dar inumani cu cei care ne permit totul.

Cei care încă mai ţin minte că lumea asta civilizată este fundamentată pe principii iudeo-creştine. Şi că oricît s-ar chinui unii să interpreteze şi să răstălmăcească istoria, adevărul rămîne acolo, la locul lui, imposibil de negat, pentru minţi încă deschise. Care mai ştiu şi că dacă îţi renegi rădăcinile nu mai eşti nimic, eşti nimeni în bătaia vîntului, în şuieratul săbiilor califatului şi în centrul unui corp pe care te străduieşti din răsputeri să-l nimiceşti.

Trăim declinul civilizaţiei occidentale. Unii cu îngrijorare şi frică, alţii cu atîta nepăsare de parcă nu ar fi vorba şi despre ei şi eventualii lor urmaşi, ori cu febrilitatea sinucigaşilor. Şi nimeni nu ştie încotro ne ducem şi nici ce va fi după. Dar împinge cu voluptate căruţa, că asta s-a înţeles, după milenii, că e progresul.

PS: Se vor scrie tone de articole care vor analiza cele întîmplate, nu ştiu dacă va apărea şi soluţia, aceea care să ne oprească din autodistrugere măcar în al treisprezecelea ceas.

(Foto: thepeoplescube.com)