Decizia Curții Constituționale de ieri, 6/06/2017, a readus în discuția publică abuzul în serviciu și limita de sumă de la care se poate considera faptă penală. 

Moment prielnic nu să discut posibilele interpretări ale situației, ci să clarific lucrurile în ce mă privesc. 

În iarna acestui an, o mare mulțime de oameni a protestat zile și seri în șir pentru justiție și pentru păstrarea status quo-ului în justiție. Au reușit pentru moment ca modificările să nu fie făcute. Ulterior, acestea au urmat calea legală, a parlamentului. 

Poți striga împotriva parlametului? Sigur că poți. Dacă ești îndreptățit, e chiat indicat. Dreptul poporului la proteste nu poate fi măcar pus în discuție. Dar dacă nu ascultă, dar dacă nu se sperie, dar dacă își urmează calea lui, ce faci? 

Componența acestui parlament a rezultat în urma celor mai libere și mai corecte alegeri din România postdecembristă. Alegerile organizate de guvernul Cioloș. 

Rezultatul alegerilor indică o lipsă de preocupare a electoratului PSD & friends pentru justiție. Asta în timp ce politicienii aleși au avut ca primă preocupare justiția.

Cei interesați în mod real de menținerea status quo-ului în justiție sînt puțini, raportat la numărul electorilor. Aproximativ 600 000 de persoane, maximul prezent la proteste. 

Din aceștia, mulți, foarte mulți nu au înțeles exact ce se întîmplă. Nu în termeni juridici. Erau acolo pentru că erau și sînt împotriva PSD, fără să înțeleagă exact care sînt datele problemei. 

Fostul președinte Băsescu a turnat gaz pe foc prin intervențiile sale. Lupta părea că se dă – și chiar se dădea – împotriva lui și a lor lui. Nici o nuanță nu era acceptată, nici un adevăr rostit luat în seamă. 

De cealaltă parte a baricadei, justiția. Asta însemnînd în primul rînd procurorii, și procurorii DNA. ”DNA să vină să vă ia!” a fost un slogan care mi-a dat fiori și care m-a determinat să nu mai particip, după patru seri, la proteste. 

Aflam, de unde se putea afla, despre abuzurile procurorilor. Aflăm în continuare. Află cine vrea și are mintea suficient de deschisă către și altceva decît anticorupție. Mai precis, anticorupție, dar cum? Să știm și noi. 

Aflam, tot de unde se putea, despre amestecul inacceptabil al serviciiilor în justiție. Și nu numai. Aflam despre omniprezența lor în locuri unde nu aveau ce căuta într-un stat de drept. 

Apoi au început insinuările la adresa posturilor tv cap de coloană a protestelor. UM și altele.

Și mai erau, mai sînt încă, unii oameni, puțini, care nu erau cu nimeni. Sau erau cu grupul protestatar, dar pînă la un punct. Oameni care nu suportă PSD, din motive mai mult decît evidente, stînga cea veche, stînga dură, stînga împotriva căreia lupți permanent. Dar care, în egală măsură, nu văd cu ochi deloc buni procurorii. Cu atît mai puțin ar striga pentru ei. Pentru care ”DNA să vină să vă ia!” era aducător aminte de vremuri tulburi, ca și PSD, de altfel. De vremuri abuzive, de vremuri în care omul nu conta deloc în aritmetica strîmbă a defilărilor cu cătușe de la DNA. Oameni care știau că nu poți striga pentru procurori. Că asta, mai devreme sau mai tîrziu, va duce la lucruri rele și foarte rele, că se poate întoarce împotriva noastră.

Și care vedeau același rău în ambele părți.

În grupul din urmă m-am aflat și eu.