Alegerile locale, la cald. Partea I, electoratul.

Au început în online prin jurul prînzului, cu incriminarea electoratului care a preferat să facă altceva decît să-și exercite dreptul la vot. Mișcare complet greșită, din punctul meu de vedere, ținînd cont de rezultat și de faptul că electoratul, repet, nu e o dată bun, cînd votează cum vrem noi, apoi rău, cînd nu mai votează corespunzător ori nu votează deloc. Acest electorat, în marea majoritate, e cel care l-a votat de două ori președinte pe Băsescu și l-a mai validat în cursul a două referendumuri pentru demitere, și este același electorat care l-a votat pe Iohannis președinte. Electoratul așadar, cînd nu are ce vota, nu votează. Posibil și acum s-a întîmplat la fel, au votat masiv ai lor, nu ai noștri. Nu e bine oricum să spui că poporul e prost, atîta vreme cît ai nevoie de el. Și încă nevoie mare, din cîte se văd.

Încă un motiv, electoratul se îndreaptă spre cel care a făcut ceva și pentru om, chiar dacă doar a tăiat panglici pe lucrări începute de alții, ajunși între timp la DNA ori mai rău. Omului trebuie să-i arăți că te gîndești la el, la nevoile lui, la dorințele pe care le are. În felul acesta se poate explica cîștigarea alegerilor de ieri de către Gutău, de două ori condamnat penal, la Râmnicu Vîlcea, și de către Cherecheș, la Baia Mare, în pușcărie aflîndu-se, cu aproximativ 70%. Iar la ultimul vot, să nu uităm, electoratul a fost foarte bun, pentru că ne-a scăpat de Ponta președinte.

Că între timp actualul președinte și-a dovedit măsura incapacității pentru funcția ocupată e alt motiv al absenteismului la urne. Numai ieri și nimeni nu știa, pînă după prînz, de ce nu a venit la vot. Am bănuit că nu se votează decît pe el însuși, ori că o așteaptă pe doamna să vină de la Sibiu, pînă cînd ne-a lămurit Cezar Preda:  ”Am înţeles că domnia sa a avut probleme tehnice de a fi prins într-o secţie de votare. Nu am mai multe informaţii. Nu a putut vota pentru că nu era prins într-o secţie anume, unde trebuia repartizat”, dîndu-ne cu ”a fi prins” bătăi suplimentare de inimă. Rîsul curcilor, așa ceva nu e posibil! La primele alegeri la care participă, după ce a fost ales, o asemenea atitudine fără nici o explicație credibilă e nota detașării complete de chiar electoratul care l-a votat.

Oricum, cînd tot s-a spus că ăl mai bun e ”al nostru”, și s-a dovedit a fi o calamitate (de la calamar, să nu am probleme), și cînd aceiași au ajuns la concluzia că ”toate partidele, aceeași mizerie”, nu e de mirare prezența mică la urne. Și complet aiurea să consideri că ești deasupra lor 4 ani, ca apoi să vrei să răspundă apelului tău la vot. După o campanie electorală fadă și fără urmă de simțire, fără o ofertă serioasă, și după experimentul Iohannis, care au făcut ca alegerile acestea să pară a nu avea miză pentru mulți, e normal ca lumea să nu vină la vot. 

Nu sîntem nici mai buni, nici mai răi decît alții, am ieșit de 26 de ani din comunism și am intrat în tranziție – și știm bine ce a însemnat asta pentru noi, activul II și III al PCR și al Securității la butoane – deci nici o generație din cele două necesare, sociologic vorbind, a cîte 30 de ani fiecare, pentru schimbarea mentalităților nu a trecut. Sîntem eterogeni, asistați, needucați, interesați de propriul bine (asta e foarte bine), poate unii obișnuiți cu furtișaguri, poate lași uneori, cum vreți numai proști nu. Nu mai mult decît alții, repet. Poate vreți să vedeți americanii cum chiuie, cum organizează coloane, cum se strîng cu miile și cum se isterizează ca să-l întîmpine pe Trump, candidatul republican pentru Casa Albă, cel puțin pînă acum, și mai apoi vorbim. Și cu toate acestea, nu am auzit nici un alt candidat republican dînd vina pe popor pentru fenomenul Trump. Pentru că este un fenomen. De fapt, nu am auzit nici un alt posibil candidat din exterior dînd vina pe electorat din cauza unei nereușite. Nu știu, de aceea, de ce am face noi asta. Dacă vrem să ne simțim bine și superiori, și din ce în ce mai puțini, bun, dacă nu, nu.

Așa că pînă la toamnă, la alegerile parlamentare, zic să ne hotărîm măcar noi: cum este electoratul, bun sau prost? Același electorat, atenție! Și poate să nu mai exonerăm, eventual, de responsabilitate, în acest fel, politicienii. Pentru că acolo este problema în primul și-n primul rînd, nu la electorat.

Va urma.

vot 2014

(Foto: selectnews.ro- coada la sectia din Wembley, la secția de vot, în 2014)

Facebook Comments

2 Comments Alegerile locale, la cald. Partea I, electoratul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *