Bipolari sau ipocriti?

Sîntem o nație bipolară, vă place sau nu, asta e realitatea. Avem momente de manie, cînd toată lumea bună (sau autoconsiderată bună) se concentrează pe un subiect, de obicei atunci cînd jocurile sînt deja făcute, ori cînd e prea tîrziu și e degeaba. Urmează, inevitabil, căderile, momentele de depresie, mult mai frecvente și mai lungi ca durată. Ori, cel puțin, ne comportăm ca atare. Și se pare că a început să ne placă din ce în ce mai mult.

Este arhicunoscut refugiul într-o boală psihică, dar la noi se pare că e mai mult – ori mai puțin, dar mai perfid – decît atît. Tot mai multă lume se complace într-o văicăreală miorițiană și nu face absolut nimic. Nici măcar nu constată, nici măcar nu caută adevăratele cauze ale situației în care ne aflăm, dar se plînge permanent. Și da, se pare că această lamentare permanentă, această stare de veșnică nemulțumire, această superioritate pe care unii și-o arogă le face bine, le place, se simt din ce în ce mai confortabil în ea și, ca atare, o cultivă. Nu caută să înțeleagă, nu caută să facă ceva, concret, în măsura puterilor fiecăruia, doar se plînge permanent de de prostia celorlalți, de prostia poporului. Deloc întîmplător, a poporului în care s-au născut și în mijlocul căruia trăiesc.  Dar care, evident, nu-i merită.

În cazul în care boala nu s-a declanșat încă, e pe cale să o facă. Pentru că această reală sau falsă imagine a superiorității personale ori de grup, această lamentare veșnică nu numai că nu aduce absolut nimic societății, în care lucrurile își urmează cursul, dar va ajunge, mai devreme sau mai tîrziu, chiar boală societală. Și va fi mult mai greu, dacă nu cumva imposibil de vindecat, în condițiile în care, e de la sine înțeles, nimeni nu va fi dispus să se recunoască în situația despre care vorbesc.

Pentru că ei citesc, de la antici la contemporani, pentru că apreciază vizibil pictura și artele în general, pentru că merg la spectacole de teatru, operă și balet, pentru că ascultă muzică bună, clasici, evident, pentru că frecventează lansări de carte, pentru că au, în general, preocupări înalte. Ei sînt elita. Sau se consideră elită. Mai rău, pentru că snobismul nu a însemnat niciodată elită.

Elita însă, în accepțiunea de reper al unei societăți, se comportă cu totul altfel. Elita e model, elita setează problemele și discuțiile publice, elita se implică în ce înseamnă viață reală, elita călăuzește, elita îndeamnă, elita luminează mințile. Ori în situația unei lamentări permanente și atît, despre ce elită vorbim?!

Pentru toate celelalte, întîmplate în realitatea cotidiană, există vinovatul de serviciu, poporul. Cel care muncește, cel care are și el problemele lui, cel mai puțin educat, cel care ascultă manele, cel care abia dacă are ce pune pe masă copilului, cel care se luptă pînă la epuizare, cel care merge în concedii și sărbători la mare și munte, aglomerînd peste poate șoselele și poluînd cu insuportabilul miros de grătar aerul fin pe care îl respiră, evident, elita. Care, la fel de evident, respinge aceste barbarii, se declară scîrbită de asemenea comportamente și atitudini – invariabil specifice numai nouă, alte popoare sînt formate exclusiv din oameni fini și educați – și se refugiază, cu autosuficiența caracteristică, în critica lor cît mai virulentă.

Care critică ajută la ce, în final? La nimic. Prăpastia rămîne prăpastie între categoriile sociale respective, unii continuă sau se întorc la munca și viața lor, alții rămîn cu critica. Iar falia se adîncește exact pe acest coridor al neînțelegerii unora de către ceilalți, al autosuficienței, al complacerii în situația de ”elită”, în a fi sau a te considera mai sus decît mulți și a nu face decît să te plîngi.

Pe acest fundal s-a derulat și povestea următoare.

În noiembrie anul trecut, Eugen Tomac, deputat PMP, a depus la Camera Deputaților un proiect de lege privind alegerea primarilor în două tururi  de scrutin. Anterior, în septembrie, PNL depusese un proiect similar, aflat atunci în procedură legislativă și obținînd numai avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Dar începutul lunii noiembrie 2015 a însemnat mari mișcări de mase care au dus, într-un final, la demisia guvernului Ponta. Și cît se poate de înțeles, durerea pentru cei dispăruți și grija pentru răniți. Cum absolut tot spațiul public a fost ocupat cu aceste evenimente, nu e de mirare că celor două proiecte de lege nu le-a mai acordat absolut nimeni nici o atenție.

Astfel au trecut șapte luni în care, pe lîngă protestele Colectiv și după schimbarea guvernului, se putea pune presiune pe parlament în scopul introducerii în procedură de urgență a discutării și, eventual, aprobării unuia din ele. Cum așa ceva nu s-a întîmplat, ne-am trezit la spartul tîrgului, cu remarcabilul efort al jurnalistului Liviu Avram și acțiunilor lui în Justiție, soldate, din păcate, fără rezultatul așteptat. Despre cele două proiecte de lege nu s-a mai auzit nimic.

Oare nu se putea face nimic în acele șapte luni ca să nu ajungem în situația disperată din data de 5 iunie, ziua alegerilor locale? Nu se puteau organiza proteste de stradă, pichetări ale parlamentului, nu se puteau menține în atenția publicului și a decidenților politici cele două proiecte de lege? Nu se putea forța aici, unde ne interesa, din cîte am constatat, foarte tare subiectul?

Ca la o săptămînă după desfășurarea alegerilor să apară știrea că proiectul de lege depus de Eugen Tomac a trecut de aprobarea tacită a Senatului, urmînd să meargă în dezbaterea Camerei Deputaților. La o săptămînă DUPĂ alegeri! Bătaie de joc!

Ce a păzit, așadar, societatea civilă, elita despre care am vorbit mai sus, în tot acest timp? A contat că acest proiect de lege a fost depus de ”tolomacul de Tomac”, ”omul lui Băsescu”? Atunci ne merităm soarta, implicit rezultatul alegerilor. Iar concentrarea atenției pe subiectele pe care ei, ceilalți, le doresc puse în discuție, cu scăparea din vedere a esențialului, a ceea ce ne interesează pe noi, reprezintă o gravă problemă de raportare la realitate a celor despre vorbeam la începutul acestui articol. Care vor continua, în ”buna” tradiție de pînă acum, să nu înțeleagă sau să se prefacă că nu înțeleg ce e cu adevărat important și, inevitabil, să reia ciclul de vaiet, zbucium și dat cu capul de pereții Facebook, că e poporul prost și nu știe pe cine să voteze. Într-un singur tur.

Dar dacă poporul e prost, voi, deștepții, voi, elita, de ce nu îl luminați?

UPDATE: Al doilea proiect de lege, cel depus de PNL, privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin a trecut azi, prin adoptare tacită, în Senat. A mai rămas să ne batem ca tîmpiții acum, cînd vor ajunge ambele la Camera Deputaților, for decizional, care din ele e mai bun.

bipolaritate

 (Foto: mentaltruths.wordpress.com)

Postfata la “locale”, mai –iunie 2016…

Prăbușirea oarecum subită, masivă și de la sine a comunismului totalitar putea să pară unul dintre cele mai spectaculoase miracole ale istoriei oarecum recente. Desigur, tranziția către lumea liberă, ca succesiune rapidă de stări, deschideri, evoluții sinuoase, indică un proces ceva mai complicat decât o simplă și atotcuprinzătoare prăbușire…

La prima vedere, ieșirea din bipolarismul capitalism-socialism, la nivel de sistem, sfere de influență și pachet de confruntări strategice rămâne totuși o cotitură istorică majoră. Capcana stă în pachetul de iluzii și predicții grăbite, derivate dintr-o viziune liniară asupra modelelor de evoluție la nivel global.

Tocmai “noul globalism”, aparent dominant, uniform, prin setul de tendințe supranaționale, a generat o viziune sumară, potrivită pentru toți și la orice, despre potențialitatea evoluțiilor în lumea contemporană. Tensiunea între uniformitate, aliniere, cumulare, consecință a unei gramatici victorioase și dominante și dezvoltarea derivată oarecum dintr-un viitor pe cât de misterios pe atât de viclean, tinde să aprindă lumina în dormitor. Cultura victoriei capitalismului asupra comunismului totalitar, viabilă și performantă la finele secolului al XX-lea, pare să descopere cu surpriză, inerție și tot mai multe semne de întrebare riscurile singularității. Ca model, practici și finalizări. Ironie a istoriei, tocmai absența adversarilor (din Estul comunist) scoate la pensie profesioniștii bipolarității. Cine îi va înlocui?!
Interval gri.

Rămași singuri, învingătorii sunt tot mai nesiguri. Tot mai surprinși într-o confruntare cu o realitate de o complexitate explozivă, generatoare de incertitudine la scară mare și puternic productivă de factori, jucători și abordări haotice. “Pluraliști erați, acum să vedeți voi pluralism!!”…

O nouă hartă a problemelor explodează continuu pe toate meridianele. Tema romantică a “globalismului” devine tot mai obosită, obositoare, datorită fragmentării, izolării și desincronizării pe multiple spații, medii de existență și modele de operare.
Ne vom confrunta în anii următori cu un pachet eterogen, amplu și acaparator de stări, impasuri și răsturnări greu de imaginat în trecutul apropiat (victorios și globalist) într-o lume pe cât de liberă, pe atât de sumar definită.

O primă observație. Dezordinea apărea de obicei la periferie. Stăpânii intervin și refac status quo-ul. Acesta e modelul clasic.
Ce se întâmplă atunci când dezordinea, discordanțe majore se dezvoltă, se maturizează și face “poc” tocmai în nucleul intern, de bază, al lumii dominante, stăpânitoare global, singură și netulburată de competitori sistemici alternativi?! “The only one, but the best!” părea să fi devenit pentru câțiva ani, lozinca ce ar fi aruncat la gunoi “Proletari din toate țările, uniți-vă!” Succes incontestabil.
Cum gestionăm succesul?!

Vestea proastă este că după euforia succesului, rămâne răspunderea și efectul stăpânirii spațiului dobândit, a onorării așteptărilor și, mai ales, a pachetului contradictoriu de teme și probleme. Părea simplu și oarecum plăcut. Chiar era. Bucuria libertății, a liberei inițiative, a asocierii spontane și, desigur, a exprimării de sine, într-o bună parte a lumii, Europa de Est, va rămâne una dintre cele mai benefice experiențe istorice.
Revenind la prezent. La prezentul expus masiv unui viitor problematic sever, o nouă gramatică, tot mai complexă se conturează la orizont. Marcată de paradoxuri, sfidări, capcane. Alegem o portiță de intrare în labirint? OK!

O privire preliminară asupra unui câmp problematic major. Regimul democratic, ca prezență efectivă, legitimă, rol determinant și ca reper major într-o lume “tot mai globalistă”…
Ceea ce nu a reușit comunismul în forme dintre cele mai radicale și ofensive, ar putea, cu blândețe, lene în gândire, hămesire consumeristă să provoace tocmai “capitalismul victorios”… La el acasă. Deci, aproape de țintă (“în pat cu victima”…), ca o derivată contradictorie a unui spațiu mult prea vast pentru a fi perceput, conceptualizat și procesat într-un viitor excesiv de complicat…
Lucrurile par ușor diferite… Luate la întrebări, ar putea mărturisi. Tensiunea între posibil și real, combinând doar trei dimensiuni, într-o matrice generatoare de combinații dinamice care se desfășoară, generează o diversitate de stări deja vizibile, cu care ne confruntăm în acești ani tot mai tumultuoși.

Să punem împreună, cu o pondere variată, prin repoziționări mai mult sau mai puțin aleatoare:
• Un leadership tot mai eterogen, cu identități-măști pe cât de clasice (social-democrați, liberali, naționaliști…) pe atât de relativizate în deceniile recente. Exprimat periodic, adesea efemer, prin mecanisme instituționale etichetate după limbajul clasic al doctrinei burgheze biseculare, acum puternic virusate de practici sumare.

• Valuri succesive de sfidări structurale, de contexte, derivate adesea aparent din politici locale hazardate și nu de puține ori de impactul unor tendințe cu largă răspândire la nivel regional.

• Un public, populație, grupuri dispersate, cu drept de vot, marcat de dependențe materiale, expus la schimbări haotice, nu de puține ori, orfan într-o lume a nimănui.

O matrice simplă dar severă a subminării democrației în “lumea liberă”, prin forțe proprii, în combinații dintre cele mai limpezi, la vedere și mai adânc instalate în viața publică și politică prin care hoinărim.

1. Să începem cu poporul. DEMOS…
O populație puternic marcată de abandonul statal, atotcuprinzător și autoritar din timpuri trecute. Partea nevăzută a eliberării, în lipsa unei culturi civice, menite să asigure beneficii efective ale vieții în democrație și piață liberă. De fapt, o lume confuză și vastă, lipsită de repere, ținte și oferte atractive. Într-un spațiu structural incert.
Tot mai puternică, răspândită și acută senzația că de fapt nu se întâmplă nimic!

Nu este surprinzător afluxul masiv de populație inclusă în exodul către Occident, acasă la capitalismul efectiv, adânc instalat. Un univers stabil, chiar rigid, dovedindu-se tot mai clar, nepregătit pentru asimilarea de grupuri sociale marcate de așteptări iluzorii, seduse de noul mod de viață promis, propagat și pus la bătaie după marele moment al victoriei asupra comunismului ca sistem.

Cei rămași acasă, din ce în cei mai străini în lumea în care trăiesc, într-o confuzie individuală și colectivă cvasipermanentă, fulgerată de crize, scandaluri, răsturnări de contexte, îmbrânciți către un comportament aleatoriu, superficial, către nicăieri…
Ignoranță, izolare, inerție.

2. Guvernările-surogat în spații structurale tot mai fragmentate, marcate de decalaje, conjuncturi nefaste și marginalizări aspre pe noile piețe. Regionale, europene, globale.
Un examen serios, adesea nimicitor, pentru “noile elite” – colecție de măști sau simpli executanți prin raportare cuminte la noii stăpâni ai lumilor în care au fost, aparent, primiți.
Greu de găsit o sursă mai viguroasă de diluare a credibilității publice, interne și externe, a noilor regimuri rătăcite în tranziție. O “democrație” falimentară prin definiție, menită să descalifice, voluntar sau prin neputință, valorile autentice mult peste ceea ce propaganda anticapitalistă a bolșevismului agresiv putea spera să opună și să submineze încrederea, speranța și înrolarea populară în cultura politică occidentală.

Dilema asumării graduale a noilor modele culturale și procedurale (libera concurență, inițiativa privată, reforma economică, privatizare ș.a.) cu riscul unor evoluții modeste, chiar mediocre (“sindromul tergiversării”) sau evoluții rapide, ușor hazardate, generatoare de prăbușiri pe cât de costisitoare structural și material, pe atât de productive în deompensare instituțională și decredibilizarea noilor jucători. Noile crize! Proaspăt căzuți de la balcon …

3. Noul machiavellism. Centrarea pe politicianismul ordinar, confruntări de culise, criminalitatea politică organizată pe găști, “aripi”, baronizarea teritorială, asocieri oculte prin structuri externe sau infiltrări corporative hrănite printr-o corupție multilateral dezvoltată la orașe și sate, o metastază generalizată în administrația publică, toate la un loc, instaurând un regim sui-generis imbatabil între cele două epoci istorice.
Dispreț profund, exprimat prin inițiative ascunse, de la un punct, pe față, față de populație, interesul public și cerințele materiale, structurale aflate în pragul unor evoluții critice.
O autoinvazie prin forțe proprii, generând pagube materiale și nedreptăți sociale greu de egalat de atacuri externe sau catastrofe naturale.
Una dintre cele mai paradoxale surprize ale eliberării de etatism, monopartidism și conformism ideologic.
Un spațiu haotic, agresiv, distructiv, acaparat de “minorități” iresponsabile, puse pe căpătuială rapidă, cu orice preț.
Prețul va fi mare.

4. Capcana “liberei inițiative”. Face fiecare ce poate, uneori ce vrea, foarte adesea răstălmăcind tot ce poate fi rânduit imediat pe o “piață” efervescentă, îmbibată cu improvizații, ilegalități și jefuirea aleatoare a tot ce mișcă. Oportunități nemăsurate prin dispariția statului autoritar. Statul degeaba în instituții autorizate a devenit practică uzuală. Inițiativa înseamnă adesea, hoția măruntă sau majoră, mica șmecherie sau marile lovituri date proprietății, resurselor. Demontarea vechilor industrii prin creșterea producției de fier vechi, terenuri pentru industria imobiliară, mall-uri și spații de parcare reprezintă “noua revoluție industrială”.

Munca la negru exprimă unitatea de nezdruncinat între noii îmbogățiți și viitorii năpăstuiți. Înstrăinarea externă masivă a terenurilor agricole pentru clienți de pe toate meridianele poate deveni subiect de doină. Doinitul la români a trecut masiv în industria manelelor. Și blocajul amplu, atotcuprinzător în relansarea infrastructurii exprimă cel mai direct ruptura dintre interesul național și înstrăinarea deplină, probabil definitivă a avutiei nationale ar putea fi menționat printre primele articole are unei Constituții readoptate explicit.

Între piața muncii și economia de piață apare un teren viran folosit pentru depozitarea deșeurilor. Da, avem recent, import de deșeuri!
A mai auzit cineva de sindicate?! Dialogul social menit să pună împreună nevoi, resurse și strategii într-o agendă publică responsabila și cuprinzătoare a devenit o utopie tragi-comică.

5. Abolirea reprezentării rezumă demolarea pilonului principal al democrației efemere practicate în România ultimelor decenii. Câte dintre așteptările care marchează adânc, persistent, adesea acut diversele grupuri sociale se regăsesc în oferta politică, în programele electorale, în misiunile asumate de cei aleși, numiți, rătăciți prin instituțiile statului la diverse niveluri?!

Cui îi pasă?! Ruptura dintre alegători și aleși exprimată subit și acut în 5 iunie 2016 se constituie ca un faliment al democrației la orașe și sate. Câștigători prin majorități încorpite în minoritatea celor prezenți la vot, 30% din 20% = Victorie!!

Rămân doar complicități ordinare ale populismului universal, prin dispariția cvasideplină a diversității identitare, ideologice (unde sunt social-democrații, unde sunt liberalii, țărăniștii, ecologiștii, naționaliștii????!) Unde sunt abordările alternative, menite să exprime idealuri, credințe, valori, într-un spațiu de joc pluralist, competitiv, dinamic?
“Dictarura proletariatului” nu s-ar putea mândri cu o performanță comparabilă în secarea de trăire, înrolări și prezențe în care tocmai ne lăfăiam, savurând telenovele pe toate canalele… La canal cu noi, burghezi nenorociți!…

6. Raportarea falimentară la sfidările structurale inerente tranziției și mai recent derivate din crize globale.
Un beneficiu strategic al democrației vine din capacitatea de a selecta competent și responsabil răul cel mai mic. Pentru populație, pentru resursele naturale, pentru avuția națională, pentru viitorul posibil, aproape sigur.

“Tehnocrația la români”, un volum antologic publicat recent de o editură obscură din “ținutul secuiesc”, spune multe (deja știute) despre abilitatea nețărmurită a guvernărilor recente de a asuma și duce până la capăt cele mai păguboase abordări. Guverne efemere (78 de zile), guverne aparent nemuritoare, guverne virtuale ș.a. au măcinat în gol, realități tot mai dense, în negativitatea lor. În paguba colectivă nemăsurată, neasumată și nedocumentată adusă averii publice. Atâta câtă mai este…
Iată de ce, putem spune cu seninătate senilă că România actuală este un “runaway train” gonind în necunoscut cu echipa de ceferiști conversând prețios, la vagonul restauranat.

7. Toate bune și frumoase. Programul de guvernare prezentat, asumat și aprobat de Parlament, cu o majoritate covârșitoare, susținută de o populație harnică și entuziast angajată, pentru valorizarea cât mai profitabilă, în deplină legalitate și responsabilitate, a unui pachet de oportunități structurale care se aștern în calea neamului românesc. Vis frumos de cartier…

8. Ușor altceva. Câteva întrebări:
– cu ce vor veni pe piața ofertelor principalii jucători politici pentru testul electoral din toamnă?! Identități probate prin fapte, raportare la electorat, căi de urmat asumate clar, concret, calificat.

– care va fi masa critică instalată și posibil în dezvoltare pentru intervalele următoare la nivel economic, în contexte externe tot mai zdruncinate, cu resurse financiare tot mai drămuite, ca spațiu de joc, cu intervale critice majore?

– care vor fi principalele decalaje între așteptările, speranțele și temerile populației rămase acasă, tot mai expuse la dezovltări critice și posibil, tot mai abandonată de demagogi falimentari nominalizați pentru burse de studii și editare de cărți în spații elevate pentru detenție?!

Ar fi, deci, opt (8) dezvoltări negative posibile, deja instalate, oarecum acceptate, larg tolerate sau pur și simplu de neatins, prin care liberi și neatârnați, românii de azi, alegători și aleși, o lasă moartă cu democrația.
Asta e…

postelectorale

Alegerile locale, partea a II-a. Anticoruptia si Partidele

Rezultatele alegerilor se stiu deja. Bucureștiul e roșu, Firea la capitală și toate celelalte sectoare adjudecate de PSD, în țară au fost aleși și primari care se află în pușcărie.

Anticorupția nu (mai) e o miză pentru societate. Prea mult spectacol, prea multă atenție, prea mult ocupat spațiul public cu aceasta, prea puține rezultate în plan concret. Alegerile locale sînt despre cum le va fi oamenilor în următorii ani, în iar asta nu depinde de cît a furat sau este suspectat că ar fi furat X și Y. Sau depinde în condițiile în care, tot noi plîngîndu-ne de statul care ne jupoaie, cei care au probleme în justiție să fie considerați haiduci, cei care au riscat pentru binele oamenilor – și-au luat și ei porția, dar au dat și la oameni. Șocant probabil pentru unii, dar așa este. Politica e o piață. Nu te întreabă și nu întrebi la piață de unde e produsul, cum l-ai obținut. Sau știi, sau bănuiești, cumperi și taci. Pentru că îți e mai bine, pentru că e ieftin, pentru că ai impresia că ai faultat statul, acest colos care nu face decît să ia, niciodată să dea cu adevărat.

Alegătorii nu sînt proști, cum spuneam și în articolul precedent. De fapt, nu există proști în politică. Dacă pleci de la premisa că alegătorii sînt proști, atunci ai pierdut din start, poți pleca deja acasă înainte de alegeri. Alegătorii știu ce vor. Și vor să le fie bine. Că binele lor nu corespunde cu binele nostru, cu binele tău, asta e altă poveste. Pentru toți ar trebui să existe piață politică. Asistații, de exemplu, nu pot, nu au cum – să fim serioși, cine își găsește cu ușurință un loc de muncă ca să-i trimiți să muncească? – sau chiar nu vor să muncească. Depind de ajutorul de stat, de rețele mafiote locale, de clanuri, toate neintrate în vizorul legii. Anticorupția ar fi trebuit să se orienteze și spre aceste zone, dacă ar fi fost eficientă, nu numai spre nume mari, sonore.

Alegătorii sînt și neinformați, și needucați. Că toată ziua-bună ziua văd la televizor aceleași figuri, eventual plimbate pe la DNA, e una. Că asta nu le face cu nimic mai bună lor viața e cu totul altceva. Dintre cele două, va alege întotdeauna pe cel sau pe cea care consideră că îi poate acorda sau înlesni ceva în viață. Anticorupția, din punctul ăsta de vedere, nu le aduce nimic. Așadar, nu au cum să o voteze și votează cu cei care consideră că îi pot ajuta practic, concret în următorii ani.  Și au perfectă dreptate, vă place sau nu.

Societatea românească mai are mult pînă la însănătoșire morală, civică, politică, iar asta e numai parțial treaba anticorupției. Concomitent trebuie oferite alternative la partide și la candidați.

PSD se adaptează din mers, din punctul acesta de vedere, PNL își pune singur piedică.

Intrată de numai patru ani în politică, Gabriela Firea, bine pregătită și cu targetul extrem de bine țintit, Primăria Municipiului București, cu o campanie foarte bine condusă, cîștigă în fața penelistului Cătălin Predoiu care, deși cu bază politică și administrativă, ba prim-ministru din umbră, ba candidat la primărie, nici el nu mai știe ce-i rezervă partidul, a fost a patra alegere a PNL. A patra! Și asta spune tot.

Interesant de urmărit parcursul politic al Gabrielei Firea, fiind posibilă chiar și o eventuală candidatură la prezidențiale, în 2019. Deși declară că nu intenționează să fie șefa pesediștilor, partidul poate să  i-o ceară. Dragnea va fi șef la pesediști în funcție de rezultatele Gabrielei Firea la primărie. Se poate spune că se profilează o candidată, eventual și o finală pentru 2019, Firea – Nicușor Dan, asupra celui din urmă voi reveni.

PNL s-a dovedit la fel de paralel cu electoratul și cu pretențiile lui, pierzînd absolut tot în București. Rezultatele bune, aparent, din țară, nu îl fac decît să rămînă o anexă a PSD-ului, pentru care se bate pe același electorat. Nu reprezintă urbanul, modernitatea, ”oamenii frumoși și liberi”, așa cum era de așteptat. Blaga și Gorghiu au așteptat aproape o zi de la anunțul exit poll-ului pentru a ieși ”victorioși” și senini în conferință de presă, dovedind ori existența în universuri paralele, ori o nesimțire atroce și anunțîndu-ne că, șoc! – rezultatele de la aceste alegeri sînt cele mai bune înregistrate de partid din 1990. E adevărat că Bucureștiul, dar Bucureștiul, știți… Da, știm, și ne așteptam la cu totul altceva. Nu se va întîmpla, nici unul nu și-a anunțat demisia. Partidul, așadar, va rămîne în coada PSD-ului, urmînd ca, în neînțelegerea, deci imposibilitatea schimbării, să fie absorbit într-un final, rezultatul alegerilor parlamentare din toamnă fiind de pe acum ușor anticipabil în ceea ce-l privește. De unde și anunțul președintelui Iohannis, cu puțin timp înaintea alegerilor, că după parlamentare se gîndește tot la un guvern tehnocrat.

A da vina pe președinte pentru rezultatul obținut pe președinte, pentru că a venit vorba despre el, este nimic altceva decît dovada imposturii și a fugii de răspundere ale partidului, al cărui candidat a fost chiar președintele. Nu l-au știut, nu l-au cunoscut, era o gaură neagră și pentru ei, ne-au propus – și am ales! – o totală necunoscută la sfîrșitul anului 2014, ori l-a stricat anturajul?!

Despre candidatul Predoiu, dacă mai contează, a dat totul pe teren, dar a avut ghinion (ha!). Un discurs ciudat, lăsat de unul singur, la aflarea rezultatelor, un discurs de învingător mai mult, cu zîmbete, mulțumiri tuturor celor care au contribuit la campanie, nu dau decît imaginea unui om căruia i s-a luat o greutate de pe umeri, unui om a cărui carieră politică e aproape de final.

Dacă adunăm procentele celor trei candidați anti-PSD, vom avea o cu totul altă situație, cei trei ar fi obținut mai mult sau la limită cu procentele obținute de Gabriela Firea. Dar așa se întîmplă cînd orgoliile, blaturile și toate celelalte mizerii din politică primează.

PMP a obținut un rezultat așteptat, bun, aș putea zice, avînd în vedere și candidatul, și susținătorul, ale cărui defecte sînt încă folosite de adversari, și blocajul media la care a fost supus. PMP are de arătat de acum încolo ce poate, alegerile locale putînd fi considerate de antrenamemt. Este singura formațiune de dreapta pe care o avem și depinde numai de ei dacă va mai crește sau dimpotrivă. Rămînerea la acest scor nu ar face altceva decît să transforme partidul într-unul balama, lucru deloc de dorit.

Și pentru că a venit vorba de fostul preșesinte, Emil Boc, cel pe care l-a sfătuit să se retragă, a obținut un enorm 63% la Cluj.

Două experimente au stat în vizorul atenției publice, Dan Mașca la Târgu Mureș și Ovidiu Raețchi la București, sector 5. Dacă Raețchi e produsul unui partid pe care, din cîte arată, nu-l mai înțelege, deși mi-e greu să cred că și-ar fi făcut iluzii, Dan Mașca este produsul antreprenoriatului politic, care trebuie cultivat, care este necesar și care ne poate scoate din captivitatea monopolului politic în care sîntem captivi din 1990.

Am ajuns la final la USB, transformat în seara alegerilor în USR. Nu știu de ce se mai complică cu ”U” în loc de ”R”, avînd în vedere faptul că e adevărata stîngă-caviar, poate de aici și îngrijorarea președintelui PSD, Dragnea, vizibilă la anunțarea exit-poll-ului de după alegeri. Președintele partidului, Nicușor Dan, și-a făcut un început perfect de carieră politică oficială, cu prezența, imediat după alegeri, în studiourile Antenei 3. Dacă țara o cere, de ce nu, nu?!

Adevărata stîngă-caviar – nici la stînga, nici la dreapta, cum spune Dan, adică ce nu se poate, partidele înființîndu-se în jurul unor valori, ale unor principii – ne va face să scuturăm de praf tratatele vechi de politică și să le luăm iar la puricat. Pentru că asta este stînga urbană, modernă, stînga care cucerește, care amețește, pînă la atingerea scopului, cîștigarea alegerilor. Și pentru că acesta este trendul și în occident, se anunță de succes.

Ceea ce înseamnă că vom avea așa: stînga de pînă acum, tradițională, cea care fură cu anticorupția la ușă, stînga cu ifose și pretenții de dreapta, respectiv PNL și stînga adevărată, adică USB.

Iar dacă cei de pînă acum s-au făcut că fac politică, că-s oameni politici, cu doctorate agățate la portofel USB(R) este hotărît să facă politică, în ciuda apelor în care o scaldă încă Dan. Partid care să stea și să se ocupe numai de greșelile celorlalți nu există.
Ei sînt cei cu doctorate adevărate, nu plagiate, agățate la portofel, de ei va depinde cînd va începe curățenia doctoratelor plagiate din politică, ei sînt sau vor deveni oameni politici în accepțiunea corectă a termenului, înlocuind, în timp, ce a fost pînă acum, adică majoritar veleitari și impostori.  Va fi o bătălie cruntă pe stînga, și pun de pe acum pariu că veți ține cu această stînga. Pentru că e modernă, e cool, e pe bicicletă, cu pălărioară și nu fură. Ne va da la toți lopățele de arheolog, pentru început, ca să conservăm tot ce întîlnim în cale.
Asta se întîmplă cînd furăciunile ne ocupă tot timpul, cînd ochii sînt pe DNA și nu pe construcția de partide, pe cine a mai încătușat Codruța în loc de principii și valori.
Dreapta românească e tare: a construit și a unit pînă a ieșit o construcție mare și de toată frumusețea, numai că pe stînga.

Noi mai avem de lucru la noi înșine, în primul rînd. Trebuie să înțelegem electoratul, trebuie să coborîm din online, să convingem măcar un om să voteze, cum vrem noi e deja mare lucru. Așa vom scăpa, treptat, de crizele de isterie provocate de rezultatele alegerilor, așa vom putea construi sau ajuta la construcție.

În final, tragedia de la clubul Colectiv nu e subiect nici pentru alegeri, nici pentru orice altceva în politică. Și va trebui să ne calibrăm corect așteptările, astfel încît să nu mai credem că toată lumea gîndește ca noi.
Colectiv a luat sfîrșit, politic vorbind, cu demisia lui Ponta și a întregului guvern, implicit. Ponta și-a luat atunci pedeapsa. Că vrem noi, că vreti voi să faceți din Colectiv un subiect nu înseamnă că și este. O tragedie nu setează agenda politică, nu scoate brusc oameni din pălărie (bine ascunsi pîna la acea vreme, nu se știe de ce, mister!) în politică. Ori învățam ceva, ori visăm în continuare și după fiecare rundă de alegeri dăm ochii peste cap și ne sufocăm de furie din cauză că poporul, poporul, poporul nu știe, nu vrea, nu ne merită, precum chivulețele. Timp în care, cu meticulozitate și răbdare, stînga, după cum se vede, construiește. 


În decembrie 1989 au murit peste 1500 de oameni și a venit Iliescu, pentru 6 ani, la conducerea țării. Gîndiți-va la asta. 

alegeri locale

(Foto: tribuna.md)

Romania Stingii. Analiza spectrala.

Rezultatul alegerilor din Bucureşti spune tot adevărul despre ţara în care trăiţi şi despre viitorul ei, care este trecutul. Normal. Mergem înainte, că înainte era mai bine. Trecutul este Stînga, fireşte. Care, adăugîndu-şi prezentul şi viitorul, este tot. Mai bine nici că s-ar putea (fără nici o ironie)! Iată: politica bazată pe minciună este politica favorită a României. Deal with it! Fără iluzii. Aşa e cel mai bine.

Adunînd procentele obţinute de Gabriela Pandele şi de Nicuşor Dan, săriţi de 70%. Fără iluzii (minciună), se înţelege uşor că Firea este Pandele, iar Nicuşor Dan e de stînga. Stînga a cîştigat cu peste 70%! Cu iluzii, nu se mai înţelege nimic. Minunat. Pentru stînga, e limpede că România a fost, este şi va fi a lor. Minunat pentru ei. Şi restul? Electoratul “de dreapta?” Aici, trebuie o lămurire esenţială. Politica “de centru” e de stînga. Explicaţia e clasică şi de domeniul evidenţei. Şerbetul cu balegă e balegă. Nu e “de centru,” între şerbet şi balegă. E balegă.

Dar balega nu-i bună? De consumat, nu. Consultaţi istoria. Nici de îngrăşat ogorul nu era bună, de fapt, din pricina bolilor transmise, prin balegă, la oameni. Acelea erau condiţiile pe atunci. Postmodern, balega poate fi dezodorizată, concentrată, liofilizată. Organoleptic, nu atrage atenţia din prima. Dar rămîne balegă, normal. Cu aceleaşi efecte. În formă retard, cu eliberare lentă, efectele se prelungesc pe perioade foarte lungi. Gen trecut, prezent şi viitor. Pentru încă o generaţie. Şi încă una. Cîte doresc.

Bun, bun, dar “dreapta”? Electoratul de dreapta se împarte între: dreapta de stînga, stînga de dreapta (ţepe) şi dreapta. Cu alte cuvinte, mulţi sînt atraşi de “centru.” Nedrept, dat fiind că stînga e doar de stînga, dar asta e: organoleptic, nu toată lumea e atentă, cu simţurile treze. Iar simţul politic esenţial rămîne bunul-simţ. De pildă: conform lui Nicuşor Dan, PSD e cel mai corupt partid. Pentru prima dată, PSD a cîştigat pe faţă Primăria Bucureştiului şi toate sectoarele! E fără precedent! Cel mai corupt partid din România, conform lui Nicuşor Dan, controlează, pentru prima dată, Capitala României! Acest triumf fără precedent i se datorează lui Nicuşor Dan. Care nu a luat voturi de la PSD. A luat voturi de la PNL. “De ce aţi votat cu Nicuşor Dan?” Ca să iasă Pandele. Iar PSD să pună mîna pe Bucureşti. Total.

 Niii-nooo! Niiii-noooo!

Nicuşor Dan a refuzat, principial, orice colaborare cu PNL, fiindcă toate partidele sînt corupte. Dar, după propria-i mărturisire, corupţia PNL este diferită de corupţia PSD, cel mai corupt partid fiind PSD. Totuşi, pentru a nu-şi dezamăgi suporterii, Nicuşor Dan a refuzat să împiedice intrarea Bucureştiului pe mîna celui mai corupt partid. Dimpotrivă: refuzînd colaborarea cu PNL, şi cu o campanie care a atacat masiv PNL, Nicuşor Dan a garantat intrarea Bucureştiului pe mînă celui mai corupt partid. Conform lui Nicuşor Dan, obiectivul lui Nicuşor Dan este binele comun al cetăţenilor. Binele comun al cetăţenilor se atinge aducînd la putere, total, cel mai corupt partid din România. Ce, nu-i de bun-simţ?

Ba da. Este. Pentru Nicuşor Dan. Obiectivul lui nu era să o bată pe Pandele. Nu era să bată PSD. Nu era să “salveze Bucureştiul.” Obiectivul lui era partidul. Lui. Ca să ne salveze pe toţi, nu doar Bucureştiul, prin partidul lui. USB, devenit USR. De la Uniunea Salvaţi Bucureştiul, la Uniunea Salvaţi România. USB, partidul cu nume de mufă, trebuia lansat prin campania din Bucureşti. Ca să fie, imediat, mufat la USR. Lansarea (mufarea) USR s-a făcut, evident, la Antena 3, cunoscutul canal prodemocraţie, imediat după omagierea fostei salariate Gabriela Pandele, venită împreună cu condamnatul Liviu Dragnea să celebreze acasă, între prieteni, triumful electoral datorat lui Nicuşor Dan.

Fireşte, Nicuşor Dan a fost invitat de Gâdea M. să-şi facă intrarea dînd mîna cu Gabriela Pandele şi cu Liviu Dragnea, reprezentanţii celui mai corupt partid din România. Candidatul anticorupţie absolut, Nicuşor Dan, a acceptat invitaţia, dînd mîna cordial, pe fond de zîmbete, cu reprezentanţii celui mai corupt partid din România, pe care i-a adus la putere. După care Nicuşor Dan, solo, şi-a făcut lansarea naţională a partidului la Antena 3, post de larg interes, într-o atmosfera de zîmbet, felicitări şi mici înţepături, ca la orice televiziune imparţială. Ce nu-i de bun-simţ aici?

Mori! Da’ mori odată!

Ce? Faptul că electoratul din Bucureşti, partea scîrbită de corupţie, a fost împins să aleagă între stînga şi stînga, ca să iasă stînga? Stînga lui Pandele, stînga lui Nicuşor Dan, cîştigător absolut: PSD! Faptul că stînga şi stînga au atacat, ambele, PNL? Faptul că Nicuşor Dan, ca să cîştige notorietate naţională pentru partidul lui, printr-un scor bun la Bucureşti, a refuzat să oprească PSD printr-o colaborare cu PNL? Faptul că tema campaniei, şi din stînga, şi din stînga, a fost “să moară dreapta, că merită?” Sigur că merită. Anticorupţia reală, nu imaginară, a fost lansată de dreapta. Dreapta, adunată în PNL, a început o asanarea. Ce cretini! Uite, PSD, rămas neasanat, a luat potul! Mai vrea cineva asanare? Nu mai e nevoie! Între timp, a venit Salvarea.

E magic. Dar aşa e stînga, magică. Magia fiind scamatorie, evident. Cu vorbe. Bunăoară, Nicuşor Dan vorbeşte despre cei care l-au finanţat dezinteresat. Greşit. Au făcut-o strict interesat, cum e şi normal. Interesul unora fiind, poate, să oprească PSD? Mai ştii? Interesul lui Nicuşor Dan a fost să-şi lanseze naţional partidul, abandonînd Bucureştiul la PSD. Dezinteresat. Cinism? Minciună? Falş? Da’ de unde! Anticorupţie. Totală. Cu corupţia maximă total la putere. Doamna Clotilde Armand: “Lumea s-a săturat de clasa politică! Bine, acum şi eu sînt în clasa politică, trebuie să-mi schimb limbajul.” Da, doamnă, aşa e. De stînga, de dreapta, limbajul, cum să fie? Nici, nici? Cu obstinaţie, Nicuşor Dan refuză să spună dacă el şi partidul lui sînt de stînga sau de dreapta. Spune: “Nici, nici.” Aşa se cheamă, postmodern, politica “de centru.” Ce este politica “de centru” scrie mai sus. Reluaţi. E o concluzie ştiinţifică, puteţi face oricînd experimentul. Şerbet, balegă, amestecaţi. Analizaţi. Nici, nici?

Magic and bullshit

Şi mai e ceva, legat tot de vorbe: continuitatea stîngii în “magie.” E tulburător. Venit, independent, desigur, la TVR, după fuga lui Ceauşescu, Ion El Însuşi a vorbit de “întinarea” nobilelor idealuri ale stîngii. Ca să fie clar: aveam stînga veche, rea,  Ceauşescu, şi stînga nouă, bună, Iliescu. Acum avem stînga rea, PSD. Iar noua stîngă, bună, e mult mai bună! Nici nu mai vorbeşte de vreo stîngă! E “nici, nici.” Apoi, tema “salvării.” Ion Iliescu ne-a salvat prin Frontul Salvării Naţionale. Acum, ni se propune, iar, Salvarea. Prin Uniunea Salvaţi România. N-au găsit alt cuvînt, de. De la “Uniţi, salvăm!” Toată România. De capitalism. Iar anticapitalismul nu-i de stînga, se ştie. E “de centru.” Sigur, nu merge din prima. Pas cu pas.

Mai întîi, salvarea Bucureştiului. Uuups! N-a mers! A ieşit Pandele! PSD a luat toate sectoarele! Nu contează! Este făcut partidul? Esteee! Urmează România. Imprudentă alegere, totuşi, asta cu Salvarea… Dar, dacă a mers o dată, de ce n-ar merge iar? Nu asta vor oamenii? Şi USL a mers la fix. Era “şi, şi.” Şi stînga, şi dreapta. O idioţenie, dar a intrat unsă. USR e “nici, nici.” Mult mai bine. Ce mi-e L, ce mi-e R. PSD ce-o vrea, „pentru de dimineaţă” pînă seara, la alegeri, în toamnă? Să nu meargă USR? Cu nişte apariţii la Antena 3, cordiale, joviale? Cu “să moară dreapta” şi din stînga, şi din stînga? S-ar aduna, aşa, de-un parastas al dreptei? În morţii ei de dreaptă. Şi de-o lejeră victorie a PSD? “Nici, nici?” Vom vedea sigur. Mai ales că Bucureştiul nu e vreun reper. N-a fost niciodată. Nu?

left

(Foto: twitter.com)

Alegerile locale, la cald. Partea I, electoratul.

Au început în online prin jurul prînzului, cu incriminarea electoratului care a preferat să facă altceva decît să-și exercite dreptul la vot. Mișcare complet greșită, din punctul meu de vedere, ținînd cont de rezultat și de faptul că electoratul, repet, nu e o dată bun, cînd votează cum vrem noi, apoi rău, cînd nu mai votează corespunzător ori nu votează deloc. Acest electorat, în marea majoritate, e cel care l-a votat de două ori președinte pe Băsescu și l-a mai validat în cursul a două referendumuri pentru demitere, și este același electorat care l-a votat pe Iohannis președinte. Electoratul așadar, cînd nu are ce vota, nu votează. Posibil și acum s-a întîmplat la fel, au votat masiv ai lor, nu ai noștri. Nu e bine oricum să spui că poporul e prost, atîta vreme cît ai nevoie de el. Și încă nevoie mare, din cîte se văd.

Încă un motiv, electoratul se îndreaptă spre cel care a făcut ceva și pentru om, chiar dacă doar a tăiat panglici pe lucrări începute de alții, ajunși între timp la DNA ori mai rău. Omului trebuie să-i arăți că te gîndești la el, la nevoile lui, la dorințele pe care le are. În felul acesta se poate explica cîștigarea alegerilor de ieri de către Gutău, de două ori condamnat penal, la Râmnicu Vîlcea, și de către Cherecheș, la Baia Mare, în pușcărie aflîndu-se, cu aproximativ 70%. Iar la ultimul vot, să nu uităm, electoratul a fost foarte bun, pentru că ne-a scăpat de Ponta președinte.

Că între timp actualul președinte și-a dovedit măsura incapacității pentru funcția ocupată e alt motiv al absenteismului la urne. Numai ieri și nimeni nu știa, pînă după prînz, de ce nu a venit la vot. Am bănuit că nu se votează decît pe el însuși, ori că o așteaptă pe doamna să vină de la Sibiu, pînă cînd ne-a lămurit Cezar Preda:  ”Am înţeles că domnia sa a avut probleme tehnice de a fi prins într-o secţie de votare. Nu am mai multe informaţii. Nu a putut vota pentru că nu era prins într-o secţie anume, unde trebuia repartizat”, dîndu-ne cu ”a fi prins” bătăi suplimentare de inimă. Rîsul curcilor, așa ceva nu e posibil! La primele alegeri la care participă, după ce a fost ales, o asemenea atitudine fără nici o explicație credibilă e nota detașării complete de chiar electoratul care l-a votat.

Oricum, cînd tot s-a spus că ăl mai bun e ”al nostru”, și s-a dovedit a fi o calamitate (de la calamar, să nu am probleme), și cînd aceiași au ajuns la concluzia că ”toate partidele, aceeași mizerie”, nu e de mirare prezența mică la urne. Și complet aiurea să consideri că ești deasupra lor 4 ani, ca apoi să vrei să răspundă apelului tău la vot. După o campanie electorală fadă și fără urmă de simțire, fără o ofertă serioasă, și după experimentul Iohannis, care au făcut ca alegerile acestea să pară a nu avea miză pentru mulți, e normal ca lumea să nu vină la vot. 

Nu sîntem nici mai buni, nici mai răi decît alții, am ieșit de 26 de ani din comunism și am intrat în tranziție – și știm bine ce a însemnat asta pentru noi, activul II și III al PCR și al Securității la butoane – deci nici o generație din cele două necesare, sociologic vorbind, a cîte 30 de ani fiecare, pentru schimbarea mentalităților nu a trecut. Sîntem eterogeni, asistați, needucați, interesați de propriul bine (asta e foarte bine), poate unii obișnuiți cu furtișaguri, poate lași uneori, cum vreți numai proști nu. Nu mai mult decît alții, repet. Poate vreți să vedeți americanii cum chiuie, cum organizează coloane, cum se strîng cu miile și cum se isterizează ca să-l întîmpine pe Trump, candidatul republican pentru Casa Albă, cel puțin pînă acum, și mai apoi vorbim. Și cu toate acestea, nu am auzit nici un alt candidat republican dînd vina pe popor pentru fenomenul Trump. Pentru că este un fenomen. De fapt, nu am auzit nici un alt posibil candidat din exterior dînd vina pe electorat din cauza unei nereușite. Nu știu, de aceea, de ce am face noi asta. Dacă vrem să ne simțim bine și superiori, și din ce în ce mai puțini, bun, dacă nu, nu.

Așa că pînă la toamnă, la alegerile parlamentare, zic să ne hotărîm măcar noi: cum este electoratul, bun sau prost? Același electorat, atenție! Și poate să nu mai exonerăm, eventual, de responsabilitate, în acest fel, politicienii. Pentru că acolo este problema în primul și-n primul rînd, nu la electorat.

Va urma.

vot 2014

(Foto: selectnews.ro- coada la sectia din Wembley, la secția de vot, în 2014)

In sprijinul votarii. De ce votati cu Nicusor Dan

Fără politicieni! Noi nu sîntem partide! Hu-hu-hu = he-he-he = aceeaşi mizerie! Ne-am saturat de “raul cel mai mic!” Sîntem tari! Puri! Duri! Maturi! Jos Sistemul! Hai cu Antisistemul! Hai cu Independentul! Independent de ce? Mmm… De realitate?

Realitatea că “Primar” este, gen, o funcţie POLITICĂ? Realitatea că sînt numai două linii politice, de cînd lumea: stînga sau dreapta? (aia “de centru” e stînga în rate, nu cu vagonul). Realitatea că a crede sincer într-o minciună nu o transformă niciodată în adevăr? Realitatea că un candidat care îşi construieşte cariera politică pe ideea că nu e politică, dar totuşi e politică, însă nu-i nici de stînga, nici de dreapta, minte? Sau e rupt de realitate? Adică minte, gen, cu onestitate, sincer convins de adevărul minciunii în care îi place să creadă?

Sînt doar două variante: fie minte, fie trăieşte într-o ficţiune, deci se minte, minţindu-i şi pe alţii. Iubind adevărul, cinstea, competenţa, puteţi vota liniştiţi pentru o minciună, desigur, sinceră. Iubind adevărul, cinstea, competenţa, puteţi vota pentru o ficţiune. Puteţi? Evident. Şi aşa ajunge Antisistemicul Primar? Sau ajunge Firea Primar? Că Primăriţă e sexist, na. De fapt, aşa ajunge Pandele. Primar. Dar să nu divagăm.

(Totuşi, de ce nu îi spune nimeni Gabriela Pandele, doar omul e actualul titular, de ce atîta marginalizare? E revoltător! Să nu mai divagăm, însă. Nu, pe bune: o cheamă PANDELE? O cheamă. Un nume frumos, de om frumos. Navigator. Frumoasa lui echipa lui de fotbal, deşi din Voluntari, are o ancoră pe emblemă. Voluntari, port de tradiţie! Poate chiar maritimă. Dar ce spun eu, oceanică! Voluntari, port la Pacific, dacă nu la Atlantic! Ce, n-ar fi bine? Sau la Indian. De unde au venit indienii. Dar să nu mai divagăm chiar deloc).

Necunoscute dar recunoscute

Surprinzător pentru mulţi, şmecheria Antisistemică e veche de cînd hăul. “Divide et impera,” vorba aceea. Concret, candidatul catastrofal pentru “Polis,” cu un electorat captiv substanţial, dar nu şi majoritar, câştigă doar dacă restul electoratului este scindat. Cel mai bine, scindarea o face Antisistemicul. Care atrage fix voturile cu care Catastrofa poate învinge (“Polis” nu vine de la “fuck da polis,” nu, gugliţi şi găsiţi).

La noi, metoda a fost, temporar, la modă (“Noi nu sîntem Partide!!!”) în postcomunismul incipient. Revine, magnific, în precomunismul avansat. Nu că am avea noi monopolul… De pildă, cu mult rafinament, Hilara, soţia grotescului Bill, l-a obţinut ca adversar în cursa pentru Casa Albă pe Trumpilică (Trumpulică ar fi cam mult zis, dar nu e timpul pierdut). Nici o legătură cu Primăria Capitalei? Hmmm. Rafinamentul hilar (sau hilaric) a fost că Trumpişor a candidat la Republicani ca Independent-şi-totuşi-membru de partid istoric. Nici măcar Oprescu nu s-a gîndit la asta! “Jos sistemul, sînt toţi nişte nenorociţi. Rezolv Eu: dinafară, dar dinăuntru. Ca Independent. Antisistem.” Şi Tehnocrat, din tehnocraţia pe biznis.

Da, pînă acolo a mers manipularea publicului, căci Trumpiloi a primit de la televiziuni apariţii gratis care l-ar fi costat peste două miliarde de dolari! Ceea ce nimeni nu-şi poate permite. Iar televiziunile, spre surprinderea voastră, ţin cu stînga şi la americani (în timp ce, la noi, Antena 3 sau Realitatea ţin cu capitalismul, este?). Jucînd cu brio Independentul Antisistem, Trumpiluţ a cîştigat la Republicani cu un electorat captiv de sub 40%, graţie scindării electoratului între 17 candidaţi! Că aşa s-a gîndit Partidul Republican că e mai bine. La sugestia televiziunilor, ca să facă Republicanii rating. Aceleaşi televiziuni care, tradiţional, ţin cu Hilara.

Ţeparii vechi şi noi

Trumpia-Sa poate fi cel mai tare Cal Troian din istoria politicii. Cu învestitura Republicană în buzunar, a cotit-o la stînga pe toate fronturile! Astfel, americanii vor avea de ales între un penibil de bîlci şi o sinistră de puşcărie, ambii pe stînga. Democrata Hilara e anchetată de FBI pentru trădare, gen, prin încălcarea voită a regulilor secretizării emailurilor de serviciu, pe cînd era la Externe (Departamentul de Stat). Poate contra donaţii electorale, de la toţi greşiţii. Deghizate în “onorarii pentru discursuri motivaţionale,” de la două sute de mii de parai în sus. Mult în sus. Iar Trumpăcel are şi el bubele lui penale. Încă o ţeapă luată de alegători? Exact. Ca stînga să cîştige prin orice ţepar, gen.

Spre deosebire de socialista americană Clinton, socialista voluntară Pandele nu evoluează într-un sistem cu două partide parlamentare. E mai simplu: se poate folosi de un Antisistemic extern partidelor mari. Sincer extern. Şi atunci, ce variante rămîn? Dumitru Pelican, ecologistul de la Sectorul 2, sigur v-a cucerit, ecologia fiind esenţiala pentru Planetă, dar vorbim de Primăria Generală. Alde SIDA-Shakesperare, politologul lui Tăriceanu, cel cu banii pentru bolnavii de SIDA daţi mai bine pe alde piese de alde Shakespeare? Nici. Candidatul Robert? Nici, nici. Deci cine? Nimeni!!! Că doar nu Predoiu?!?! Ptiu!!! Piei, satană!!! Nenorocitul ăla, din partidul ăla de nenorociţi (că toţi politicienii sînt nenorociţi)?

Răspunsul din lumea reală, nu imaginară, ar fi: Predoiu, da. Din PNL. Care PNL nu e PSD. Peneleii încearcă, na, să fie de dreapta, cît pot şi ei, cît înţeleg. Dar sigur NU SÎNT PSD. Oricum, nu toţi. În timp ce în PSD, toţi sînt PSD, cu excepţia lui Ponta, PNŢ-CD. (A votat cu Raţiu, nu?)

Bine, dar sondajele!!! Intenţiile de vot!!! Exact. Intenţiile de vot nu sint voturi. Voturile se dau in ziua votului, nu inainte. Şi ce, Predoiu ar fi groaznic de bun, cinstit, priceput? Ca Primar? Habar n-am. N-am cum să ştiu dinainte. Şi nici voi, şi nici nimeni. Dar ce ştiţi sigur e că Firea (cum îi zic ai ei, ca să uitaţi de Pandele), e PSD. Şi ştiţi sigur ce-i PSD. Mai ştiţi, sigur, ce a făcut Independentul Antitistem Oprescu la Primăria Capitalei. Ştiţi, aşadar, că pastila Antisistemică a mai fost livrată şi înghiţită, cu rezultate cunoscute.

Antilogica e logica victoriei, nu?

Bineînţeles că Nicuşor Dan nu e Oprescu, n-are cum. Dar ce ştiţi, precis, e că N. Dan nu va lua voturi de la G. Pandele, ci de la C. Predoiu. G. Pandele nu poate cîştiga fără ca N. Dan să ia voturile de la C. Predoiu. De altfel, ştiţi sigur că N. Dan a refuzat, clar, vreo alianţă mai “pe dreapta” cu Predoiu (bine, la fel a făcut şi SIDA-Shakesperare, alde politologul lui Tăriceanu, dar alde Tăriceanu vrea iar USL, deci PCR). Predoiu nu e debutant în politică. A fost Ministru de Justiţie, a fost şi Premier interimar. În fine, ştiţi că N. Dan n-a exercitat nici o funcţie politică, la nici un nivel. Ceea ce nu contează. Nefiind politician, Nicuşor Dan n-are cum să fie mai rău decît politicienii, în meseria numită politică. Perfect logic. Nu poate fi decît mai bun. Exact asta vrea să credeţi şi G. Pandele, PSD. Dar dacă N. Dan cîştigă?

Ceea ce nu ştiţi, pentru că nu vrea să spună, e ce fel de politică face Nicuşor Dan: de stînga sau de dreapta? Ideea că politica lui nu e de nici un fel (iar felurile sînt doar două, cum ziceam, “centrul” e stînga în rate) e o minciună. Şi n-ar fi bine să votaţi o minciună. “Nu, dar ei sînt sinceri în ce spun, şi are ditamai echipa!” Atunci, sînt duşi în lumea basmelor. Să votaţi un personaj de basm ar fi perfect. Nu de alta, dar Bucureştiul e imaginar, nu real. “Nu contează, ne e prea silă!!! De Sistem!!! Nu mai vrem să alegem răul cel mai mic!!! Că politica doar asta înseamnă: rău!!!” Excelent. Dacă v-aţi săturat de “răul cel mai mic,” veţi avea, obligatoriu, răul cel mai mare. Sau cel mai mare rău, cum preferaţi. Fara ghilimele. Fiindcă Antisistemicii nu cîştigă, nicăieri în lume – decît intr-un sigur caz: cînd independenţa lor e doar o iluzie.

Alte variante nu există. Fie pierd, subminînd, matematic, candidatul (cît de cît) de dreapta, deci ajutînd stînga, fie cîştigă prin Sistemul pitit, cu grijă, în spatele Antistemului. Iar Antisistemul acesta, considerat a fi “de centru,” e tot de stînga. Gen dreapta plus stînga egal zero, căci plus cu minus egal zero. Iar decît zero, mai bine minus! Minus politicaaaa, evideeeent! Din moment ce “FĂRĂ POLITICIENI”! Şi-atunci? Conducere Ştiinţifică, normaaal!!! Nouă! Da. Decît că a mai fost. Şi aia veche era tot Ştiinţifică. Socialism Ştiinţific. Ştiinţific, da, fix aşa era. Sigur că aţi uitat. N-aţi dat examen la materia asta. Aşadar, stînga sau stînga? Că doar n-o fi şi altă variantă? Vot plăcut.

nicusor dan antena 3

(Foto: revistapresei.hotnews.ro)

Nicusor Dan NU este un om de dreapta. I-a sprijinit pe Geona si pe Crin Antonescu

Nu am să înțeleg niciodată prostiile din politica românească, prostii de nivel de grădiniță, ori făcute din disperare, ori din ranchiună, ori din orice altceva în afara unui calcul politic corect.

Nicușor Dan NU este un om de dreapta. De ținut minte! Mai mult decît atît, din fragmentele următoare vă veți da seama că Ecaterina Andronescu era chiar o persoană ”foarte rezonabilă”, că l-a susținut pe Geoană în 2009 și pe Crin Antonescu, că a făcut lobby pentru demiterea lui Băsescu încă din 2007, că e la stînga clară a spectrului politic.

Sîntem în 2012, și se descoperă o corespondență internă a unui grup de discuții, dispărut între timp din online, dar recunoscute de Nicușor Dan.

Cîteva citate de acolo vă vor lămuri cu cine avem de a face. Oricît de anti-Băsescu ați fi acum, judecați prin prisma momentelor de atunci, și prin prisma a ce au arătat cei susținuți de atunci încoace. Deci:

Da. Am scris pe o retea INCHISA, nu publica, un text in 2007 in favoarea suspendarii presedintelui si in 2009 un text de sustinere a lui Crin Antonescu.

Va invit sa parcurgeti si sa distribuiti pe listele de e-mailuri si argumentele urmatoare PENTRU DEMITEREA lui Traian Basescu.

Alegerile din 6 decembrie sint intre Basescu-PDL si  PSD-PNL-UDMR-minoritati. Nu am nici o ezitare intre a vota a doua varianta,  adica Geoana: a) votez o mafie mai mica; b) votez o coalitie, deci un  oarecare control reciproc al partenerilor; c) votez speranta unei schimbari  in atitudinea institutiilor statului (de care Antonescu isi leaga viitoarea  cariera politica); d) votez si pentru bucuria de a vedea la Parchet niste oameni care au fost 5 ani scutiti: Videanu, Negoita, Udrea, Falca, Basescu.

Articolul lui Patapievici care a fost trimis pe lista este jalnic. In  ciuda formei stiintifice pe care o pretinde, nu demonstreaza nimic. Argumentele pro Basescu pe care le-am citit in discutia de aici de pe lista  sint mult mai pertinente. Imi aduce aminte de articolul lui Cartarescu,  postat acum vreo 3 saptamini, care era o miorlaiala patetica. In schimb,  articolul lui Tolontan si mai ales cel al Alinei Mungiu sint foarte pertinente.

Unde este surpriza si unde este indecenta? Nu a declarat Antonescu in mod constant in campania electorala (si de ani buni incoace) ca Basescu este principalul rau al clasei politice, ca este principalul lui adversar in campanie si ca principala miza a campaniei sale este indepartarea lui? A spus Antonescu deodata ca Geoana este politician minunat, plin de calitati? A spus doar ca, din aceste doua optiuni, o alege pe cea mai putin rea (nu avea din pacate optiunea Remus Cernea).” – Nicușor Dan, 24 noiembrie 2009

Admit ca PNL-ul l-a sustinut pe Nastase. Chiar daca sint nuante aici  (partizanatul politic al DNA si al parchetului, chemarile televizate la DNA  si la parchet, etc. ), faptul e condamnabil.” Nicușor Dan, 20 noiembrie 2009

Cunosc foarte bine situatia cu reforma educatiei. Raportul comisiei prezidentiale si propunerile de reforma, foarte bune. Pactul pentru Educatie, foarte bun. Transpunerea lor in practica, esec lamentabil: Basescu  isi face capital politic atacind-o pe E. Andronescu la sedinta de guvern si  ostilizindu-i pe Miclea si Andronescu. Forteaza asumarea raspunderii guvernului la o data fixa. Legea educatiei este scrisa intr-un week-end,  pina noaptea tirziu, prin compilatie dupa 2 texte. O cunosc personal pe E. Andronescu si va asigur ca este o persoana foarte rezonabila, care ar fi  inclus tot ce s-a stabilit in Pactul pentru Educatie in Lege. Si asta este un caz “fericit”. Cite din temele lansate de Basescu au fost urmate de ceva concret. E un loc totusi in care il recunosc pe Basescu pragmatic si operativ: averea familiei. Casa din Mihaileanu, fata mica angajata la Luxten, fata mare  cazata la Puiu Popoviciu, fratele in afaceri imobiliare cu statul, etc.”  Nicușor Dan, 20 noiembrie 2009

Găsiți textul integral al articolelor de atunci aici și aici. Eu închei cu ce spunea atunci Paul Dragoș Aligică:

Cum adica daca m-am lamurit? Eram lamurit de la inceput. Ce nu stiam era ca in cele doua momente in care s-a testat totul in politica romaneasca si s-au despartit apele, omul a dovedit daca nu ticalosie atunci (si folosesc aci termenul in mod tehnic, nu peiorativ) imbecilitate politica si morala – adica o deficienta morala si cognitiva in a sesiza conturile realitatii.

Acolo unde un C. Rogozanu a trecut testul cu brio, individul in cauza a clacat. Deci pana la proba contrarie cand acest personaj ma va uimi cu o atitudine principiala si inteligenta, acesta e ultimul cuvant.

Am spus aseară că avem nevoie de zilele acestea pentru a ne gîndi cu cine votăm. Că avem nevoie de o pauză. Dar o piedică în calea amintirii nu strică. Cu atît mai mult, repet, cu cît e clar pe ce linie a jucat și, avînd în vedere acțiunile și declarațiile și comportamentul în actuala campanie, încă e posibil să mai joace Nicușor Dan.

Azi noapte, tîrziu, a fost o întîlnire electorală la Realitatea TV. Ce pot să spun e să ne ferească Dumnezeu de oamenii care vin în politica românească, dacă ăștia sînt. Și nu-mi iese din cap cum Nicușor Dan era ”obsedat” de un fluturaș răspîndit de PNL, în care se spunea, printre altele, că va fi viceprimarul Gabrielei Firea, cînd el a declarat că așa ceva nu va face. Ei, din ce aveți mai sus vă dați seama și cine este, și cum procedează.

Mergeți la vot. Am scris deja de ce, aici și aici. Mergeți chiar făcînd excepție de acest articol. L-am scris pentru că nu uit, am memorie bună și o arhivă care mă ajută. Și pe mine nu m-a convins, cîtuși de puțin, de atitudine principială și inteligență, așa cum spunea Dragoș Aligică în 2012. Articolul e doar o piedică în calea uitării.

nicusor_dan

(Foto: hotnews.ro)

Sper ca e clar

1. Că Dragnea va zbura, mai devreme sau mai tîrziu, de la șefia PSD, în cazul în care (ha!) cîștigă Firea Primăria Municipiului București. Un condamnat penal nu va avea nici o șansă în fața unei femei fără pată, cu ambiții mari. Foarte mari. Cele mai mari.

2. Că drept de văicăreală – aoleu, sîntem nație de rahat, nu ne merită poporul, proștii votează și altele asemenea – nu vor avea decît cei care au fost la vot. Am scris în textul anterior de ce.

3. Repet, indiferent cît de fărîmițate vor fi celelalte voturi, ale non-Firea, e bine, e indicat, e necesar, e imperios să fie cît mai multe. Cu cît cîștigă cu un procent mai mic, cu atît mai bine.

4. ”Încurajez românii să nu voteze candidați care au fost acuzați de corupție” – Hans Klemm, Ambasadorul SUA la București.

5. Nu ne mobilizăm și nici demoralizăm pentru/din cauza unui candidat anume, votăm! E tot ce mai contează acum.

PS: Faza asta e urîtă rău de tot. Așa ceva nu se face, pur și simplu. Decît de către o singură persoană, numai la aceea mă așteptam.

Și da, acum sînt la A3. Firea, Predoiu, Dan și Barbu. Atît.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/robertnicolae.turcescu/posts/992740127488462″ mbottom=”50″]

dragnea firea

(Foto: b1.ro)

Nu Fi rea! Voteaza!

Scriu repede și pe apucate, volumul prea mare de date din platformă, combinat cu un atac, actualizări la temă se vor rezolva după alegeri. Blogul e up and down din 5 în 5 minute. Știe hostingul și ce e, și ce e cel mai bine de făcut. 🙂

Așadar, direct în subiect.

Ieri, băiatul vitreg  – cel din prima căsătorie a lui Firea, primul ei soț – al candidatei PSD la Primăria Municipiului București a postat un scurt mesaj pe Facebook. Acesta:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/razvan.firea/posts/10209592288262635″ mbottom=”50″]

Are aproape 5000 de like-uri, nu știu cîte se vor transpune în practică. Dar merită apreciat gestul.

Și de astăzi, circulă acest film pe Facebook:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/almanahe.mic/videos/1043147995753906/” mbottom=”50″]

Liviu Avram, jurnalistul care s-a luptat și pînă acum la CCR pentru alegeri în două tururi, scria ieri:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/liviu.avram.1806/posts/134860996918608″ mbottom=”50″]

Iar astăzi a anunțat înființarea unei platforme, primarindouatururi. Vedeți despre ce este vorba acolo.

Știu, totul sună a disperare. În colțul meu de Facebook, e o amărăciune și-o resemnare cum nu am mai văzut de mult. Sau chiar niciodată pînă acum, și de fiecare dată am zis că e ultima dată. Și totuși, mai merită încercat. Nu pentru ei, despre care nu mai e nevoie să spun cum sînt, ci pentru noi. Nu pentru ei, care nu au făcut absolut nimic ca să tranșeze aceste alegeri mai demult (inclusiv legea alegerilor locale în două tururi), ci pentru noi. Pentru copiii noștri, poate?!

Știu, sună îngrozitor de dulceag, îngrozitor de sentimental, dar asta e, asta mai pot spune acum, în penultima clipă. Și mai e ceva, votați. Nu contează că așa zisa dreaptă e fărîmițată în nu știu cîte bucăți, votați. Dați-le de numărat pînă n-or mai putea. Pe asta mizează, pe prezența scăzută la vot și pe divizarea dreptei. Acolo unde nu aveți ce vota, e simplu, anulați votul. În rest, eu zic că este.

Arătați-le, în acest fel, că vă pasă, că doriți să avem o clasă politică responsabilă, poate pînă în toamnă, la alegerile parlamentare, nu vom mai vedea măcar niște figuri pe buletinele de vot. Arătați-le așa, mergînd în număr masiv la vot, că pe voi vă interesează, și indiferent ce fac ei, nu vom renunța. Că nu lăsăm penali, ”doctori” fără studii și alte categorii de lingăi ai statului, de stat pe banii statului, să ne mai conducă. Poate așa, cine știe?!

Votați-l și pe ultimul de pe listă, dacă pe altcineva nu aveți, dar votați. Nu vă chem la proteste, nu vă instig la cine știe ce grozăvie, vă rog să vă rupeți 10 – 15 minute din timpul vostru de duminică ca să votați. E dreptul nostru democratic, conferit de Constituție, nu renunțați la el! Nu renunțăm la nici un drept, dacă nu vrem să le vedem cum se duc, încet, încet. Și se vor duce, dacă noi, în primul rînd, arătăm că nu ne interesează.

Sper să vă mai scriu astăzi, despre Nicușor Dan, dacă mai pot. Dacă nu, găsiți ce trebuie aici:

De cine este independent Nicușor Dan?

Nicușor Dan, 70 ooo de bucureșteni, demiterea lui Băsescu și alegerea lui Geoană

Șeful de campanie al lu Nicușor Dan este pro-rus. Face vizite ”repetate” la Moscova

Nu, Nicușor Dan nu este de dreapta, nu are nimic de-a face cu dreapta, iar ideea schimbului, a renunțării la candidatura lui Predoiu în favoarea lui, ori invers, a fost o prostie mai mare decît ei, toată așa zisa opoziție. În loc să scindeze electoratul PSD, afirmînd clar că Nicușor Dan este un om de stînga, au făcut o prostie, au acreditat ideea unei coaliții anti-PSD. De parcă ne așteptam la altceva…alegeri locale

DE CE NU IL PLAC SI NU IL VOTEZ PE NICUSOR DAN?*

Să trecem rapid peste faptul că justiția e și ea om și, ca atare, pentru Elan Schwarzenberg s-a cerut arestare în lipsă, pentru o mită de 175 000 de euro, iar după mai bine de o lună de la debutul investigației Hexi Pharma, Condrea era liber ca pasărea ceriului, Flori Dinu a fost luată abia vineri, acum e acasă, în arest la domiciliu, iar azi a fost audiata si Uliana. Așa se respectă durerea oamenilor, să trecem așadar la subiectul (?) săptămînii, alegerile locale.

București. Scandalul a pornit săptămîna trecută, cînd Marian Preda, Președintele Senatului Universității București, a postat următoarele:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/marian.preda.7399/posts/461379920725806″ mbottom=”50″]

Ce a urmat. Intrarea în scenă a lui Mircea Kivu, cu:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/mircea.kivu/posts/10209147921764521?hc_location=ufi” mbottom=”50″]

Marian Preda revine:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/marian.preda.7399/posts/461436000720198″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/marian.preda.7399/posts/461492880714510″ mbottom=”50″]

Ieri, Marian Preda mai face două precizări:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/marian.preda.7399/posts/462498550613943″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/marian.preda.7399/posts/462665880597210″ mbottom=”50″]

În sprijinul lui Marian Preda – de a cărui bună credință eu nu am absolut nici un motiv să mă îndoiesc – vin Sebastian Bodu și Ciprian Ciucu.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/gabi.clantau/posts/1744048269199999″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/ciucu2016/posts/590456184454984?__mref=message_bubble” mbottom=”50″]

Va urma. Sigur va urma.

nicusor dan

(Foto: psnews.ro)

*Titlul postării îi aparține domnului Marian Preda.