Este clar declanșată isterie națională pe un anumit segment din populație. 

Pe segmentul activ, instruit, cu pretenții. 

Este la fel de clar că opoziție funcțională, la nivel de partide, nu avem. USR este o glumă, o joacă de copii, PNL este în (auto)distrugere liberă.

Bușoi, secretar general, este abia ceva de natură să-i sperie și pe pesediști.

Adevărata jignire la adresa noastră este opoziția. 

Sînt dați afară jurnaliști. Nu lumini ale presei, dar oameni. Pe lîngă ei, proprietarii ziarelor nu sînt oameni. Sînt numai niște mașinării de făcut bani din piatră seacă ca să-i plătească pe angajați să scrie împotriva propriilor lor interese. Așa se vede situația de la România Liberă din afară.

Din afară și fără isterii. 

Trebuie să supraviețuim cumva. Trebuie să mergem mai departe. Știu, nu cu ei. Dar cu cine? Acum, cu cine? 

Cel mai mare rău care ne poate fi făcut acum este să declare anticipate. Să mai cîștige o dată. Încă o dată. 

Paul Dragoș Aligică scrie că oamenii ăștia nu ne reprezintă. Yeba îl contrazice. Vedeți în subsolul articolului. 

CCR a declarat azi conflict de natură instituțională între guvern și Ministerul Public.

Deci, ce facem? Vrem să îi schimbăm, dar cu cine? Majoritatea parlamentară tot lor le aparține. La Justiție îl au acum pe Tudorel.

Deci, cu cine îi schimbăm?  

Tudorel, nenorocire, zice ca Băsescu. Ca borfașii, pentru că așa au hotărît niște oameni pe internet, că e borfaș.

Intelectualii, unii dintre ei, se uită speriați în jur, vorbesc prostii și numără dinți. 

Facem justiție populară sau ce facem? 

Putem constata că anticorupția nu este o miză pentru România, astăzi. S-a văzut la alegeri. Nu este pentru cei care votează. Nu e o nenorocire, nu a fost nici pentru italieni. De recitit ”Eșecul Mani Pulite” și ”Eșecul Mani Pulite. De ce?”

Situația este dramatică. Ce facem?

Putem să protestăm și să ne batem în continuare. Putem să-i tocăm mărunțel la fiecare pas. Putem să părăsim, scîrbiți, țara. Sau putem să-i mai slăbim, să-i mai lăsăm, să vedem și dacă de altceva sînt în stare. 

Pentru că asta declară că vor. Să guverneze.

Pentru că mai există economie, sănătate, apărare, educație, religie, o grămadă de alte domenii de limpezit.

Și pentru că ne putem organiza pentru următoarele alegeri la termen. 

Așadar, ce facem? Ce fac ei, odată ajunși la putere, am văzut. 

Iar dacă sîntem mai deștepți decît ei, putem și acționa mai deștept. 

Avem altceva de făcut?

PS: Paul Dragoș Aligică: 

Nu se realizeaza poate ce bataie de joc imensa la adresa statului roman, poporului roman, institutiilor statului roman, si nu in ultimul rand la adresa serviciilor de informatii romane este :
(a) disparitia numitului Ghita
(b) conditiile disparitiei sale
(c) tacerea si musamalizarea disparitiei in conditiile date
(d) comportamentul general al sus numitului in calitate de colaborator apropiat al serviciilor romane de specialiate
(e) simpla asociere intre asa indivizi cu asa profil uman si pshihologic si varfurile elitelor „statului profund” romanesc post-comunist.

Imaginea care se desprinde din toata aceasta poveste sordida pare sa fie un balcanic comic, penibila farsa demna de ironiile celor mai dure clisee la adresa romanilor si experimentului lor politico-administrativ statal modern. O chintesenta a neamurilor proaste, neispravitilor, a reziduurilor sociale constraselectiv ajunse sa defineasca un popor si stat, a oportunsimului si coruptiei structurale din pamfletele anti-romanesti.

Cele de mai sus ar fi suficente sa ne umple de repulsie fata de ce fac oamenii astia cu Romania, cand ei ar trebui de fapt sa apere Romania si imaginea ei. E de fapt ceva si mai tragic. Pentru ca stim ca Romania si „statul profund” romanesc au fost si altceva decat cele de mai sus. Si ca pot sa fie. NU asta e Romania, ce se vede acum prin cazul Ghita, ca un turnesol al unui sistem de vodevil penibil. Caz picaresc intr-o republica exotica condusa de personaje impostoare si facaturi, adunate parca din literatura de profil.

Cazul Ghita reprezinta cel mai mare scandal posibil si cea mai mare bataie de joc la adresa romanilor si Romaniei din ultimele decenii. Iar musamalizarea sa -chiar daca unii cred ca face bine din motive de ratiuni de stat- nu face decat sa amplifice scandalul de 10 ori.

Asta e. Astia sunt cu ei defilam. Dar sa nu acceptam totusi un lucru: Ei NU sunt Romania. Romania poate si este mai mult decat atat.

Yeba:

Cum frumos zicea HRP, țara (aici, România) nu este patria lui Ștefan cel Mare, alea, alea, ci este alcătuită din niște foițe subțiiiri de prezenturi. Numai oamenii lui Ștefan au dreptul a se raporta la Ștefan și la țara eroică, ăia din 1950 trebuie să se raporteze la țara cucerită, la scârbăvnicia Ana, Luca, Teo, Dej, noi la ale noastre, la ce ne iese nouă din capete și din mâini acum, aia e țara acum.

Ghiță nu e cu nimic mai rău decât sistemul care l-a făcut posibil. Serviciile române „de specialitate” în care soțul e șef și soția, șef de cadre. În care soțiile adjuncților, pe ștatele de plată ale unui interlop la a cărui arestare s-a răsturnat cerul și a prins-o sub el pe acuzatoare. Și pe judecătoare.

Cine sunt aceste servicii? Cine sunt „oamenii ăștia” despre care aflăm acum, odată cu defecțiunea Ghiță, că nu reprezintă România?
Cred că trebuie să-i numim și să descâlcim ghemul de afinități elective.
Părerea mea este că în realitate RO poate exact cât dovedește că poate: în partea cea mai luminată, să aplice teoria „acum nu e momentul” și să se concentreze pe haștaguri.
A, și să îi jignească ăia care aduc vorba de „oamenii ăștia”.