Posts Tagged → opoziţie

Cine rezistă, noi sau ei?

Nu ați dat încă jos guvernul Grindeanu? S-a dat pe brazdă, s-a făcut băiat cuminte și nu mai scuipă noaptea pe străzi, nu mai bea, și-a luat de muncă?

Poate nu e momentul să vă întreb asta. Poate nu e momentul să vedem ce s-a realizat cu protestele din iarnă. 

Dar e momentul să vedem în ce situație dramatică se află țara. 

Nu există nici un program real de guvernare. Există o poveste pe hîrtie și atît. PSD își trîntește în parlament propriile-i propuneri din mult trîmbițatul program de guvernare, acordă facilități nesperate te miri cui (dar nu te miri așa de tare dacă mai știi cîte ceva) și uită de altele. Tot ale lor. 

Dar ce ne facem cu ce spune omul acesta? Radu Furnică, preşedintele firmei de executive search Leadership Development Solutions? 

Slujbaşii de la stat din admi­nistraţia publică din orice ţară din lume câştigă mai puţin decât angajaţii din privat. Iar acest lucru nu se întâmplă ca urmare a unor legi, ci din cauza faptului că, automat, în administraţia publică se duc oamenii care nu rezistă la presiunea din mediul privat. Acesta este mecanismul din orice ţară normală prin care se alege cine merge la stat şi cine merge la privat. În privat e presiunea mai ma­re, educaţia oame­nilor e mai bună, iar cei care se angajează acolo fac mai multe sacrificii. De aceea, salariul mai mare la privat faţă de stat e firesc. Ce se întâmplă în România e revoltător.”

Și totuși, în afară de mici discuții private și internet, nu se revoltă nimeni. Cum așa? Am manifestat zile și seri întregi ca să nu se schimbe legislația penală, ca să fim doborîți de economie? Ori economia nu contează pentru noi, ținem numai la principii înalte? O ducem atît de bine economic încît măsurile guvernului Grindeanu să nu ne afecteze și să nu pună în pericol stabilitatea țării? 

Cum se poate explica masiva participare la proteste care vizau alte persoane, care priveau legislație, un domeniu pe care probabil trebuie să-l studiem încă de la grădiniță pentru a-l înțelege deplin (și nici așa!), care nu aveau de-a face cu binele nostru, concret și prezent, și totala lipsă de interes de acum, cînd pe fiecare îl doare? 

Mai mult, libertatea noastră de exprimare este amendată, un timișorean ajungînd chiar să plătească pentru că nu a vorbit corespunzător despre mașinile poliției parcate neregulamentar. Cum, cînd însăși libertatea noastră de a spune și semnala este în pericol, să nu ne pese de așa ceva? Ajungem iar în vremurile în care de vină nu era cine făcea, ci acela care semnala? 

Și totuși, nimeni nu se revoltă…

Ce minți sucite trebuie să fim?!

Ce s-a realizat în iarnă, cu protestele pentru justiție, înseamnă o uriașă mobilizare a exact electoratului avizat, a celui care știe cum merg treburile statului, a celui care se implică. Și o solidaritate pe măsură a aceluiași. Atît. 

Ce facem mai departe, lăsăm acest electorat de gardă națiunii? Pentru că opoziție e clar că nu avem. PNL numai partid de opoziție nu se poate numi, și numai opoziție nu face, cel mult niște nume din partid țin garda sus. USR, după omul care doarme în parlament, a venit cu omul care mănîncă din gunoaie. Mai plastică descriere a partidului nici că se putea.

Așa că, ce facem? Așteptăm următoarele alegeri, pe care e posibil să le cîștige iar PSD? Ne văităm îndelung și catastrofic pe internet, fără nici o finalitate, alta decît hrănirea ego-ului personal, în funcție de like-urile primite, sau încercăm să închegăm ceva, cei care pot și sînt dispuși să pună osul la muncă?

(Foto: news.ro)

 

Ce mai putem face?

Este clar declanșată isterie națională pe un anumit segment din populație. 

Pe segmentul activ, instruit, cu pretenții. 

Este la fel de clar că opoziție funcțională, la nivel de partide, nu avem. USR este o glumă, o joacă de copii, PNL este în (auto)distrugere liberă.

Bușoi, secretar general, este abia ceva de natură să-i sperie și pe pesediști.

Adevărata jignire la adresa noastră este opoziția. 

Sînt dați afară jurnaliști. Nu lumini ale presei, dar oameni. Pe lîngă ei, proprietarii ziarelor nu sînt oameni. Sînt numai niște mașinării de făcut bani din piatră seacă ca să-i plătească pe angajați să scrie împotriva propriilor lor interese. Așa se vede situația de la România Liberă din afară.

Din afară și fără isterii. 

Trebuie să supraviețuim cumva. Trebuie să mergem mai departe. Știu, nu cu ei. Dar cu cine? Acum, cu cine? 

Cel mai mare rău care ne poate fi făcut acum este să declare anticipate. Să mai cîștige o dată. Încă o dată. 

Paul Dragoș Aligică scrie că oamenii ăștia nu ne reprezintă. Yeba îl contrazice. Vedeți în subsolul articolului. 

CCR a declarat azi conflict de natură instituțională între guvern și Ministerul Public.

Deci, ce facem? Vrem să îi schimbăm, dar cu cine? Majoritatea parlamentară tot lor le aparține. La Justiție îl au acum pe Tudorel.

Deci, cu cine îi schimbăm?  

Tudorel, nenorocire, zice ca Băsescu. Ca borfașii, pentru că așa au hotărît niște oameni pe internet, că e borfaș.

Intelectualii, unii dintre ei, se uită speriați în jur, vorbesc prostii și numără dinți. 

Facem justiție populară sau ce facem? 

Putem constata că anticorupția nu este o miză pentru România, astăzi. S-a văzut la alegeri. Nu este pentru cei care votează. Nu e o nenorocire, nu a fost nici pentru italieni. De recitit ”Eșecul Mani Pulite” și ”Eșecul Mani Pulite. De ce?”

Situația este dramatică. Ce facem?

Putem să protestăm și să ne batem în continuare. Putem să-i tocăm mărunțel la fiecare pas. Putem să părăsim, scîrbiți, țara. Sau putem să-i mai slăbim, să-i mai lăsăm, să vedem și dacă de altceva sînt în stare. 

Pentru că asta declară că vor. Să guverneze.

Pentru că mai există economie, sănătate, apărare, educație, religie, o grămadă de alte domenii de limpezit.

Și pentru că ne putem organiza pentru următoarele alegeri la termen. 

Așadar, ce facem? Ce fac ei, odată ajunși la putere, am văzut. 

Iar dacă sîntem mai deștepți decît ei, putem și acționa mai deștept. 

Avem altceva de făcut?

PS: Paul Dragoș Aligică: 

Nu se realizeaza poate ce bataie de joc imensa la adresa statului roman, poporului roman, institutiilor statului roman, si nu in ultimul rand la adresa serviciilor de informatii romane este :
(a) disparitia numitului Ghita
(b) conditiile disparitiei sale
(c) tacerea si musamalizarea disparitiei in conditiile date
(d) comportamentul general al sus numitului in calitate de colaborator apropiat al serviciilor romane de specialiate
(e) simpla asociere intre asa indivizi cu asa profil uman si pshihologic si varfurile elitelor „statului profund” romanesc post-comunist.

Imaginea care se desprinde din toata aceasta poveste sordida pare sa fie un balcanic comic, penibila farsa demna de ironiile celor mai dure clisee la adresa romanilor si experimentului lor politico-administrativ statal modern. O chintesenta a neamurilor proaste, neispravitilor, a reziduurilor sociale constraselectiv ajunse sa defineasca un popor si stat, a oportunsimului si coruptiei structurale din pamfletele anti-romanesti.

Cele de mai sus ar fi suficente sa ne umple de repulsie fata de ce fac oamenii astia cu Romania, cand ei ar trebui de fapt sa apere Romania si imaginea ei. E de fapt ceva si mai tragic. Pentru ca stim ca Romania si „statul profund” romanesc au fost si altceva decat cele de mai sus. Si ca pot sa fie. NU asta e Romania, ce se vede acum prin cazul Ghita, ca un turnesol al unui sistem de vodevil penibil. Caz picaresc intr-o republica exotica condusa de personaje impostoare si facaturi, adunate parca din literatura de profil.

Cazul Ghita reprezinta cel mai mare scandal posibil si cea mai mare bataie de joc la adresa romanilor si Romaniei din ultimele decenii. Iar musamalizarea sa -chiar daca unii cred ca face bine din motive de ratiuni de stat- nu face decat sa amplifice scandalul de 10 ori.

Asta e. Astia sunt cu ei defilam. Dar sa nu acceptam totusi un lucru: Ei NU sunt Romania. Romania poate si este mai mult decat atat.

Yeba:

Cum frumos zicea HRP, țara (aici, România) nu este patria lui Ștefan cel Mare, alea, alea, ci este alcătuită din niște foițe subțiiiri de prezenturi. Numai oamenii lui Ștefan au dreptul a se raporta la Ștefan și la țara eroică, ăia din 1950 trebuie să se raporteze la țara cucerită, la scârbăvnicia Ana, Luca, Teo, Dej, noi la ale noastre, la ce ne iese nouă din capete și din mâini acum, aia e țara acum.

Ghiță nu e cu nimic mai rău decât sistemul care l-a făcut posibil. Serviciile române „de specialitate” în care soțul e șef și soția, șef de cadre. În care soțiile adjuncților, pe ștatele de plată ale unui interlop la a cărui arestare s-a răsturnat cerul și a prins-o sub el pe acuzatoare. Și pe judecătoare.

Cine sunt aceste servicii? Cine sunt „oamenii ăștia” despre care aflăm acum, odată cu defecțiunea Ghiță, că nu reprezintă România?
Cred că trebuie să-i numim și să descâlcim ghemul de afinități elective.
Părerea mea este că în realitate RO poate exact cât dovedește că poate: în partea cea mai luminată, să aplice teoria „acum nu e momentul” și să se concentreze pe haștaguri.
A, și să îi jignească ăia care aduc vorba de „oamenii ăștia”.

 

 

Limba română ca problemă inventată

Comentariile președintei PAS, Maia Sandu pe marginea diverselor evenimente care se întîmplă în R. Moldova mă lasă mereu stupefiată și cu următoarea reacție: pe mine-n astea trei județe și-o stînă, cît reprezintă R. Moldova, se poate să mă îngrijoreze în același timp ȘI distrugerea sistemului de justiție, și fraudarea alegerilor și monopolul mass-media de către mafia comunistă Plahotniuc-Lucinschi-Filat, DAR ȘI chestiunile identitare sau de orientare geopolitică, reprezentate de limba română pe care o vorbesc și steagul UE ca simbol al aspirațiilor europene ale Moldovei?! Sau trebuie să cer voie de la Maia Sandu cînd mă preocupă problemele identitare și să stau smirna turuind toată ziua numai despre capturarea justiției?? Mă gîndesc: oare oamenii ăștia nu sunt în stare să opereze intelectual pe două sau mai multe paliere?

Iată reacția Maiei Sandu la decretul lui Dodon de retragere a cetățeniei moldovenești lui Traian Băsescu: genul de comentariu absolut inutil: nici nu a luat atitudine față de retragerea cetățeniei celui mai activ promotor al intereselor românilor din R. Moldova, dar nu a ratat să ne țină lecții despre cum limba sau identitatea reprezintă „teme false”.

„Cum se mențin hoții la putere (o rețetă simplă): fraudezi alegerile, aduci la putere un Președinte de carton, distrugi sistemul de justiție numind corupți în funcții, mimezi o relație de opoziție între guvernare și instituția prezidențială, îți subordonezi majoritatea canalelor media și manipulezi societatea cu teme false și probleme inventate. Steagul UE, limba de pe site-ul Președinției, cetățenia fostului Președinte al României – astea constituie prioritățile lui Dodon și de astfel de subiecte „urgente” va fi preocupat în următorii ani. Desigur, depinde ce indicații va primi. Dragi cetățeni, problemele noastre reale nu au nicio importanță pentru Dodon”

Părerea mea este că, atîta vreme cît o să abordezi limba română și aspirația măcar simbolică a Moldovei spre Uniunea Europeană ca „teme false” și „probleme inventate”, n-o să te ia, politic vorbind, nimeni în serios. E o chestiune de pricepere a ceea ce înseamnă, dincolo de orice, politica: o luptă de idei. Pentru Dodon nu e o nicio temă falsă și nicio problemă inventată ceea ce privește chestiunea identitară și orientarea geopolitică, și dacă vrei să i te opui, o faci inclusiv pe palierul ăsta. Altfel, nu te deosebești cu nimic de Dodon: Dodon trivializează chestiunea identitară, inflamînd și exacerbînd primitivismul moldovenist. Tu trivializezi chestiunea identitară, neglijînd-o și greșind în privința a două lucruri cardinale: 1) presupunînd că oamenii sunt chiar așa de proști, încît să nu poată opera și rezona pe mai multe planuri: lupta cu corupția, sărăcie, dar și identitate 2) considerîndu-i un sac de cartofi, insensibili la chestiuni identitare.

Să gîndești așa e o mare greșeală. Sunt oameni care au murit pentru idei. Sunt popoare care s-au ridicat pentru principii abstracte, ca dreptatea, libertatea de sub asuprire străină, lupta pentru afirmare și autodeterminare. Ideile nu sunt „teme false”. Valorile nu sunt „probleme inventate”. Și la finalul zilei, omul va ieși în stradă pentru patria lui, pentru libertate, contra unei asupriri. Nu pentru salarii și pensii. Lucruri importante și astea, dar cînd îți tratezi electoratul ca pe niște fomiști, impunîndu-le obsesiv și cu de-a sila agende de tipul „limba pe care o vorbești e o temă falsă”, greșești ca politician. Amarnic.

(Foto: argumentulinfo.files.wordpress.com)

Raul mai mic. Dar cit de mic? Si pina cind?

La prezidenţialele de anul trecut, a fost mai bun Iohannis decît Ponta. Acum, mai bun Oprea decît Ponta. Ei, asta e problema care trebuie rezolvată, raportarea continuă la Ponta. Va fi imposibil să ne fie mai bine atîta vreme cît punctul de reper va fi Ponta.

Ceea ce îngrijorează serios este faptul că Ponta nu e apărut de ieri, de azi în politica românească, ci de ani buni. Urmînd exact calea de ascensiunea a răului cunoscută deja din istorie.

În septembrie 2010, se împlinesc curînd cinci ani,  scriam:

Criza politică în care ar fi aruncată ţara şi afectarea gravă a credibilităţii ei externe, ca urmare a suspendării preşedintelui, nu-l preocupă cîtuşi de puţin pe Victor Ponta. Drept pentru care plusează chiar, chemînd cetăţenii în stradă în ziua votării moţiunii de cenzură şi solidarizîndu-se cu protestul ilegal al poliţiştilor. Să fie inconştienţă? – Ponta şi iresponsabilitatea opoziţiei

În primăvara anului 2012, Ponta şi aliaţii dărîmă prin moţiune de cenzură guvernul Ungureanu. În vară, suspendă preşedintele şi schimbă sefii celor două Camere ale Parlamentului în interval de trei zile, în ceea ce s-a constituit, împreună cu toate acţiunile premergătoare, în tentativa de lovitură de stat. La numai trei luni după, USL cîştiga cu un incredibil procent alegerile parlamentare şi formează o majoritate care pune stăpînire, practic, pe Parlament, opoziţia, să zicem, „reuşind” să stabilească un record negativ, ~16%, cel mai prost scor electoral al (aşa zisei) dreptei post-decembriste.

Dacă ne întrebăm astăzi de ce, răspunsul este simplu: din cauza mafiei transpartinice existente. În stare latentă înainte de 1989, prin anumiţi oameni, consolidată apoi temeinic an de an. Cît de temeinic, se poate constata din activitatea Justiţiei.

Aşadar, raportarea la Ponta (& asociaţii), a cărui toxicitate era demult cunoscută, s-a făcut nu numai contra, dar şi pro. Mai rău decît atîta poate fi? Mai rău poate fi oricînd, mai bine cum facem să fie, asta-i întrebarea, asta-i provocarea.

Pe termen foarte scurt, numirea lui Oprea ca prim-ministru interimar nu este ceva rău. Numire care a fost aşa un şoc, ca atunci cînd află bărbatu’ ce ştia tot satu’. Ţinînd cont însă de repetatele declaraţii pro-justiţie din ultima vreme şi de faptul că s-a ţinut de cuvînt în trecut, este singura acceptabilă. Pînă la rezolvarea situaţiei lui Ponta, cel puţin. Asta şi pentru că propunerea opoziţiei, de a se organiza alegeri anticipate, este imposibilă spre utopică acum. Iar ce i se poate reproşa preşedintelui nu este persoana numită, Oprea, ci întîrzierea cu care a acţionat. Este inacceptabil să ceară documente medicale după mai bine de o săptămînă de la plecarea premierului din ţară, cînd la nici un loc de muncă nu-ţi este permis să lipseşti mai mult de 48 de ore fără să anunţi. Personal, nu pe Facebook, nu prin presă. Este inacceptabil să le ceară după ce zile întregi au vuit Facebook-ul şi unele televiziuni pe acest subiect, şi după ce fostul preşedinte a declarat ce ar fi făuct el într-o situaţie similară. Este inacceptabil să aştepte mişcările lui Ponta şi abia apoi să reacţioneze, dînd impresia că face ce-i spune acesta. Şi reuşind, astfel, să-şi mai şifoneze imaginea şi aşa deteriorată într-un timp foarte scurt. Dumnezeu a facut lumea în şase zile, lui Iohannis i-a trebuit mai mult ca să-i solicite prim-ministrului în funcţie documente oficiale din care să rezulte motivul absenţei. Să sperăm că le-a primit şi oficial, şi nu a trebuit să le descarce de pe pagina de Facebook a lui Ponta, acolo unde au fost postate. Altfel, ce mai poţi să zici?! La conducerea ţării, doi absenţi.

Şi aşa am revenit la răul cel mai mic. Cel ales în noiembrie 2014 se dovedeşte, pe măsură ce trece timpul, a fi nimic. Urmează alegerile locale şi parlamentare de la anul. Acela va fi testul PNL-ului, este sau nu este opoziţie, este sau nu este de dreapta? Vom vedea ce candidaţi propune şi ce ofertă electorală prezintă. Deocamdată, Ponta şi PSD le fură ideile, uneori înainte de a fi exprimate.

Şi inevitabil, iar am ajuns la Ponta. Care, totuşi, nu reprezintă întregul PSD. Dacă Ponta nu va mai fi, nu înseamnă, cum se aşteaptă mulţi, să dispară PSD-ul, să se dezintegreze, Va urma, cu siguranţă, o perioadă de cădere, apoi de adunare din bucăţi şi posibil reconfigurare. Timp extrem de util opoziţiei să devină semnificativă, să stabilească agenda publică, să nu mai tolereze corupţi dovediţi în partid, să se impună ca variantă credibilă pentru 2016. Dacă vrea şi dacă poate. Dacă nu, chiar elimininarea politică a lui Ponta îi va fi utilă tot PSD-ului, a cărui capacitate de regenerare nu trebuie sub nici o formă neglijată. Socialiştii nu mor, socialiştii se transformă.

UPDATE: Răul cel mai mic în politică există. Nu numai la noi, există peste tot în lumea civilizată. Problema e numai de raportare.

(Foto: napocanews.ro)

Ponta chiar este liderul opozitiei

Azi: Educația

Rămași fără capitolul Fiscalitate – confiscat de Ponta – chiar în pragul lansării programului de guvernare, liberalii și-au făcut din Educație și Sănătate drept principalele atuuri ale acestui program.

În jurul acestor teme – Sănătate și Educație – ar trebui să se concentreze și campania de comunicare a liberalilor. Acum, dar și în viitoare campanie electorală din anul 2016.

Dacă Sănătatea este una din principalele preocupări ale românilor – vezi sondajul INSCOP aprilie – mai 2015 DIRECȚIA, SURSELE DE ÎNGRIJORAREA, ÎNCREDEREA – unde Înrăutățirea stării de sănătate este pe primul loc la capitolul – ”Care este cea mai importantă sursă de îngrijorare pentru dvs. în acest moment” – cu 24%, Educația nu figurează pe lista principalelor preocupări pentru majoritatea românilor.

Chiar dacă Educația nu este o prioritatea pentru românii – îngrijorați în principal de starea de sănătate (24%), diminuarea veniturilor (18,2%) și pierderea locului de muncă (15,5%), Educația este o prioritate pentru un important segment electoral – cel cu venituri mari și foarte mari pentru care educația copiilor devine o prioritate încă din primii ani de viață (se informează, caută diverse oferte, predarea într-o limbă străină este o prioritate, etc) – segment electoral care, în mod natural, ar trebuie să se regăsească în rândul votanților PNL.

Deși a setat Educația drept un important obiectiv în programul de guvernare (inclusiv Johannis declara ceva similar în campania electorală) și o importantă temă de comunicare pentru propriul electorat, PNL întârzie să spună ce va face concret și cum își imaginează ei că va arata educația pe termen mediu și lung. Practic, liberalii nu au nicio strategie de comunicare pe această temă.

Profitând de lipsa de imaginație a liberalilor, Ponta a intuit că poate să le fure și această temă. Și, poate, să își mai spele și din păcatele din povestea cu plagiatul.

Pentru liderii de opinie – indiferent de culoarea și simpatia politică – Cati Andronescu este vrăjitoarea cea rea, este imaginea trecutului și a intereselor dinozaurilor din educație. Presupusa lege a educației – al cărei autor din umbră se presupune a fi Andronescu – a stârnit deja numeroase reacții negative atât în rândul liderilor de opinie, cât și în mediul online.

În lipsa unei poziții clare din partea PNL și a contra-ofertei la această lege – care ar fi trebuit să rezulte din programul de guvernare liberal – Ponta pozează în liderul opoziției și preia inițiativa.

Ponta nu numai că se declară împotriva ”proiectului Andronescu” și face apel la calm, rațiune și o amplă dezbatere în care să fie implicate toate părțile, dar oferă și o viziune despre cum ar trebui să arate proiectul final – ”Eu nu sunt de acord să schimbăm nicio Lege a Educației până nu stă toată lumea la masă, până nu o gândim pe termen lung, până nu o facem ca-n Europa sau America”.

”O Educație ca-n Europa sau America”. Cu siguranță electoratul tradițional PSD – care este mult mai preocupat de asigurarea zilei de mâine și mai puțin de viitor – nu este preocupat de cum ar trebui să arate sistemul de educație. Electoratul liberal, însă, cu siguranță visează la o educație ca-n Europa sau America. O imagine a educației pe care liberalii au fost incapabili să o proiecteze.

Astfel, Ponta mai fură o temă de comunicare a liberalilor – a căror reacție a demonstrat o paralizie și o inadecvare totală din punct de vedere al comunicării – și demonstrează că este liderul politic al momentului. Chiar și liderul opoziției.

(Foto: revista22.ro)