„Cine e cel care stă ferm? Numai cel pentru care standardul final nu stă în rațiunea sa, în principiile sale, conștiința sa, libertatea, virtutea sa, ci cel care este pregătit să le sacrifice pe toate acestea, când prin credință și devotament față de Dumnezeu este chemat la acțiune obedientă și responsabilă: persoana responsabilă, a cărei viață nu va fi nimic altceva decât un răspuns la chemarea lui Dumnezeu”. – Dietrich Bonhoeffer

Teologul și pastorul protestant Dietrich Bonhoeffer se numără printre liderii creștini din timpul perioadei naziste care au rezistat și s-au opus practicilor și acțiunilor regimului. Pentru asta avea să fie arestat și executat în ultima lună a războiului la tabăra de concentrare Flossenbürg.

Dietrich Bonhoeffer s-a născut pe 4 februarie, 1906, al șaselea copil al lui Karl și Paula Bonhoeffer, la Breslau. Crescut într-o familie nereligioasă, dar cu un puternic simț artistic și muzical, micul Dietrich arăta din primii ani ai vieții sale un mare talent muzical. Din acest motiv, familia sa a fost surprinsă într-un mod nu tocmai plăcut când acesta i-a anunțat, la vârsta de 14 ani, că dorește să devină preot.

În 1927, a absolvit Universitatea din Berlin. După absolvire, a petrecut timp în Spania și America. A devenit impresionat de conceptul implicării Bisericii pentru ajutorarea și protejarea celor nefericiți și oprimați, devenind, prin călătoriile sale, și atras de ecumenism. În 1931, a fost hirotonisit preot, la vârsta de 25 de ani. A devenit cunoscut în comunitatea creștină germană prin lucrările sale referitoare la relația iudeo-creștină, prin care spunea că evreii ar trebui, ultimamente, să-l accepte pe Isus ca Mesia.

Hitler la putere și Rezistența

Venirea lui Hitler la putere a fost întâmpinată bine de o importantă porțiune a populației germane, după ani întregi de instabilitate sub Republica de la Weimar. Biserica Evenghelică Germană, cea mai proeminentă biserică protestantă din Germania, a salutat această ascensiune. Dietrich Bonhoeffer, deși membru al Bisericii Evanghelice, nu a văzut-o cu ochi buni. Cu două zile după numirea lui Hitler în funcția de Cancelar a ținut un program radio în care l-a criticat atât Hitler, precum și valul de idolatrie și cultul personalității dezvoltat în jurul său. Emisiunea a fost întreruptă în timpul emisiei. Discursul său a fost apoi publicat în variantă prescurtată în ziarul conservator Kreuzzeitung, și apoi a fost transformat într-o prelegere ce avea să fie ținută la două universități germane.

În 1933, Bonhoeffer s-a opus activ persecuției evreilor și s-a lansat în predici despre responsabilitatea Bisericii de a acționa împotriva politicilor discriminatorii ale regimului nazist. S-a luptat să organizeze Biserica Protestantă pentru a face față infiltrării naziste în rândurile sale, ceea ce a dus la crearea unei noi Biserici Confesionale. Frământat de schimbările ce se petreceau atât de rapid atât la nivel de societate, cât și în Biserică, Bonhoeffer îi scria în iulie 1933 unui prieten elvețian într-o scrisoare:

„Am fost complet absorbit de ceea ce se petrece în biserică. Suntem acum pe punctul de a ajunge la o decizie despre care cred că va fi de o maximă importanţă pentru politica bisericească. Nu am nicio îndoială că victoria va fi a Creştinilor Germani şi că aceasta va aduce în perspectivă contururile noii biserici, iar întrebarea va fi dacă o vom mai putea susţine ca biserică. Mă tem că ne prăbuşim treptat, dar constant că nu vom mai avea tăria de a acţiona împreună. Atunci vom reveni la adunările mici, neautorizate.”

Bonhoeffer a devenit deziluzionat de slăbiciunea Bisericii și a preoților în fața tăvălugului nazist, și de infiltarea nazistă, așa că în toamna lui 1933 a plecat pentru 2 ani la Londra, unde a predicat la o  biserică protestantă de limbă germană. La scurt timp după întoarcerea în Germania, în 1935, un lider al Bisericii Confesionale a fost arestat și un altul a fugit în Elveția. Lui Bonhoeffer i s-a retras autorizația de predare anul următor, după ce a fost denunțat ca pacifist și dușman al statului. Pe măsură ce controlul nazist asupra Bisericii s-a intensificat, seminarul Bisericii Confesionale a fost închis de Himmler în 1937. În următorii 2 ani, Bonhoeffer a călătorit des prin estul Germaniei, din sat în sat, unde a ținut seminarii private studenților dispuși să-l asculte.

În această perioadă, Bonhoeffer scria:

„Clemența ieftină este clemența pe care ne-o acordăm nouă înșine. Clemența ieftină înseamnă propăvăduirea iertării fără a cere căință, botez fără disciplină bisericească, împărtășanie fără spovedanie… Clemență ieftină este clemență fără ucenicie, clemență fără cruce, clemență fără Isus Hristos”.

Îngrijorat că va fi prins și forțat să-i jure credință lui Hitler, în 1939 Bonhoeffer pleacă în Statele Unite, însă după mai puțin de 2 ani se întoarce torturat de gândul că fuge de greutăți și nu are curajul să practice ceea ce predică.

„Am ajuns la concluzia că am făcut o greșeală să vin în America. Creștinii în Germania vor trebui să se confrunte cu alternativa groaznică între a dori înfrângerea națiunii lor pentru ca civilizația creștină să supraviețuiască sau a dori victoria națiunii lor, prin urmare distrugând civilizația. Știu pe care dintre astea două trebuie să o aleg, dar nu pot face alegerea asta din siguranță”.

La întoarcerea în Germania, i s-a interzis dreptul de a vorbi în public sau de a publica articole. A ales atunci să se alăture Abwehr, Agenția Militară Germană de Informații. Înainte de a pleca în America, Bonhoeffer luase deja contact cu câțiva militari germani opuși lui Hitler. Abwehr era locul unde se dezvoltase o puternică opoziție față de Hitler, și unde se plănuiau diverse tentative de asasinare ale lui Hitler.

Asta l-a făcut pe Bonhoeffer să ajungă la un conflict cu sine însuși, care întotdeauna considerat pacifismul ca singura cale de rezistență:

„Marea mascaradă a răului s-a jucat cu toate conceptele noastre etice. Ca răul să apară deghizat ca lumină, caritate, necesitate istorică sau justiție socială este destul de buimăcitor pentru oricine crescut cu conceptele noastre etice tradiționale, în timp ce pentru creștinul care își bazează viața pe Biblie, doar confirmă ticăloșia fundamentală a răului”.

Când Secretarul General al Consiliului Mondial al Bisericilor l-a întrebat „pentru ce te mai rogi zilele astea?”, Bonhoeffer i-a răspuns: „Dacă vrei să știi adevărul, mă rog pentru înfrângerea națiunii mele”.

Bonhoeffer ca prizonier

Ca dublu agent în Abwehr, Bonhoeffer a fost mesager care intra în contact cu asociați ai Guvernului Britanic. A fost arestat de către Gestapo în 1943, în tentativa de a ajuta niște refugiați evrei din Elveția să fugă. A fost un an și jumătate închis în închisoarea militară Tegel, unde și-a continuat lucrări precum „Etica”. Scrierile sale au reușit să fie strecurate afară cu ajutorul unor gărzi care i-au oferit ajutorul. În scrisorile sale din închisoare, Bonhoeffer scria:

„Rămâne o experiență de o valoare incomparabilă. Am învățat odată pentru totdeauna să vedem marile evenimente din istorie de dedesubt, din perspectiva proscrișilor, suspecților, neglijaților – pe scurt, din perspectiva celor care suferă. Simpla așteptare și veghere nu sunt comportamente creștine. Creștinii sunt chemați la compasiune și acțiune”.

După eșecul Operațiunii Valkyrie, din 20 iulie, 1944, Bonhoeffer a fost mutat, într-un final la Flossenbürg, unde avea să fie executat prin spânzurare la 8 aprilie, 1945. Întemnițat, Bonhoeffer a continuat să le predice colegilor de prizonierat. Payne Best, ofițer al armatei britanice, a scris despre el:

„Bonhoeffer era diferit, destul de calm și normal, aparent perfect în dezinvoltura sa… sufletul său chiar strălucea în bezna disperării din închisoarea noastră. A fost unul dintre foarte puținii oameni pe care i-am cunoscut pentru care Dumnezeu era real și mereu aproape de el”.

Bonheoffer a fost spânzurat de un fir, ca majoritatea condamnaților de trădare, pentru a i se prelungi suferința. Doctorul care a fost martor la execuție a scris apoi:

„L-am văzut pe pastorul Bonhoeffer… îngenunchind pe podea, rugându-se arzător la Dumnezeu. Am fost mișcat adânc de felul cum acest om se ruga, atât de devotat și atât de sigur că Dumnezeu îi aude rugăciunea. La locul de execuție, a spus din nou o rugăciune și apoi a urcat cele câteva trepte ale eșafodului, curajos și demn. Moartea sa a venit după câteva secunde. În cei aproape 50 de ani în care am lucrat ca doctor, rareori am văzut vreun om murind atât de complet supus dorinței lui Dumnezeu”.

Înainte de execuție, Bonhoeffer l-a rugat pe un coleg prizonier să-i transmită un mesaj Episcopului George Bell de la Chichester:

„Acesta este sfârșitul – pentru mine, începutul vieții”.