 „Tranziția” "Pin It")
Dupa perioada napoleoniana si primele doua restauratii (cele a Burbonilor) despartite intre ele de 100 de zile ale revenirii lui Napoleon Bonaparte, se intampla ceea ce se intampla de obicei cand un sistem mai vechi revine si incearca diminuarea avantajelor cetatenesti obtinute de regimul pe care l-a schimbat. Din fericire pentru cetatenii Frantei si pentru istoria politica a Europei, monarhia absoluta franceza va fi ingradita de „Carta din 1814”. Carta din 1814 aliaza o serie de idei moderate ale revolutiei franceze cu elemente moderate ale traditiei monarhice.
Personal cred ca aceast mix de monarhism, ingradit de o legislatie restrictiva, combinat cu ideile moderate ale revolutiei franceze, creaza pentru prima data in istoria continentala un centru politic de dreapta pe care il putem numi monarhist-conservator. Acest model il vom revedea evoluand dupa revolutiile de la 1848 si va fi implementat de Napoleon al III-lea in Franta si cu un succes mai mic de A.I. Cuza in Principatele Unite care formau Romania. Din nefericire pentru el, A.I.Cuza nu a invatat lectiile istoriei apropiate vremurilor lui si a esuat exact cum au esuat Burbonii francezi dupa a doua restauratie.
Ludovic al XVIII-lea, la fel ca A.I.Cuza, a inceput prin acceptarea numeroaselor reforme legale, administrative si economice ale perioadei anterioare, lucru care i-a sporit popularitatea. În continuare însa politica de revenire la situatia de dinaintea revolutiei din 1789 a dus la pierderea sustinerii populare, in special in randurile micii burghezii. Ludovic al XVIII-lea revine pe tron dupa infrangerea definitiva a lui Napoleon Bonaparte pe 8 iulie 1815 si va domni pana la moartea sa in 1824. Fratele lui Ludovic al XVIII-lea, Carol al X-lea devine rege al Frantei si va domni pana la izbucnirea revolutiei din 1830. De ce aceast lung expozeu istoric? Simplu, pentru a analiza fenomenul numit TRANZITIE.
Din punct de vedere politic, parlamentul francez a fost dominat de doua factiuni: ultra-regalistii si liberalii, respectiv ultra-conservatorii ce doreau revenirea regimului absolutist si progresistii, care doreau o monarhie constitutionala care sa le asigure drepturile castigate dupa revolutia din 1789 . Din cauza represiunii sustinatorilor revolutiei si ai lui Napoleon, opozitia a fost practic inexistenta. Adica, intr-un fel, ceea ce s-a intamplat in aceasta perioada de restauratie (pastrand proportiile istorice) este exact ceea ce s-a intamplat in Romania dupa ’89, cu singura diferenta, „ultrasii” francezi au fost ultra-conservatori si ai nostri au fost cripto-comunisti.
Prima faza a „Tranzitiei” la francezi se va termina cu sfârsitul restauratiei produs de revolutia din 1830. In perioada de 15 ani intre 1815 si 1830 s-a maturizat o generatie care apucase sperantele revolutionare si a trait intr-o perioada de reactiune crescanda, bazata pe furt si imbogatiri frauduloase, paralele cu pauperizarea micii burghezii.
Carol al X-lea încearca sa impuna o serie de masuri conservatoare. Acest lucru, coroborat cu înrautatirea situatiei sociale cauzata de Revolutia industriala, a dus la izbucnirea unor miscari de protest cunoscute sub numele de revolutia din 1830 sau cele trei zile glorioase, între 27 si 29 iulie 1830. Carol al X-lea este nevoit sa abdice si toti mosternitorii lui directi sunt respinsi de parlament. Dupa o perioada de negocieri intense si disensiuni între republicani si liberali monarhisti, Ludovic-Filip este numit rege, ceea ce reprezinta începutul perioadei cunoscuta sub numele de Monarhia din Iulie (Monarchie de Juillet). Regimul lui Ludovic-Filip, supranumit si „cetateanul rege” a fost o monarhie constitutionala, care a luat nastere dupa Revolutia din iulie în 1830 si a supravietuit pîna la Revolutia de la 1848.
Sunt sigur ca dnei profesor Zoe Petre nu i-ar place comparatia istorica, dar putem gasi multe elemente in caracterul guvernarii franceze in acesta perioada cu perioada in care „Milica” Constantinescu a „domnit” peste romani.
Regimul a fost foarte agitat, spectrul politic fiind împartit între loialisti – sustinatori ai fostului rege Carol al X-lea, republicani, bonapartisti si orelanisti – sustinatori ai lui Ludovic-Filip, intr-un cuvant multe partide, multe fractiuni si multe intrigi, exact ca pe timpul lui Constantinescu. Ludovic-Filip a fost un om slab, nehotarat si cu putine aptitudini politice, a luat hotarari dezastruoase din punct de vedere politic si economic si pana la urma a fost invins de…sistem, va aminteste ceva?
Modificarile sociale care s-au produs in aceasta perioada au dus la aparitia unei mari mase de saraci, ceea ce a fost una din cauzele revolutiei de la 1848 ce a dus la caderea regimului. Interesant ca in aceasta perioada s-au intamplat exact aceleasi lucruri care s-au intamplat in Romania lui Constantinescu. O migratie masiva spre noile colonii franceze (Nord Africa) si destramarea vechilor bresle, care au arucat pe strada mase de oameni lipsiti de munca, saraciti si fara viitor.
Asadar, acest demers politico-istoric a fost facut pentru a demonstra fenomenul politico-social pe care noi l-am numit tranzitie. O perioada de tranzitie a existat peste tot, in perioadele de rasturnari si restaurari ale unor regimuri diferite. Dimensiunile acestui fenomen au fost dependente de eficienta formarii unei noi clase politice. La francezi a mers mai repede pentru ca a existat un fond intelectual (o elita) si o clasa mic-burgheza (pe care noi o numim astazi clasa mijlocie). In modernitatea post ’89, in unele tari cum ar fi Polonia, Cehia si Ungaria au existat elemente intelectuale care s-au pastrat in diaspora (dupa ’56 in Ungaria sau ’68 in Cehia) plus dizidenta activa, locala. In Romania aceste elemente nu au existat, partidele fiind infiltrate de fosti activisti comunisti sau colaboratori ai securitatii. Vezi cazurile Ionescu-Quintus, Mona Musca, Mihail Lupoi, Silvian Ionescu si multi altii, mai cunoscuti sau mai putin pe prim plan. Pentru o analiza mai detaliata puteti accesa articolul „Problematica unei drepte romanesti contemporane„
ahaa… m-am prins, Theophyle: articolul asta e un fel de leapsa intre voi, elitistii, adica tu vorbesti de fapt cu zoe petre peste capul poporului vulgar 🙂
No problem, nu ma supar, eu vroiam doar sa ma sacrific pentru "comunitate" … 🙂
poate e mai bine asa, ca-n PNL, unde doctrina e o pb. de club inchis, sa nu afle fraierii, "ca dup-aia ne pun sa si facem ce vorbim noi aici …" 🙂
glumesc, evident… nu ma lua prea serios
( totusi, frunzaverde crestin-democrat …?! doamne fereste :))
am sa continui sa citesc articolele tale, presimt ca vor deveni si mai interesante de acum incolo
poate le pui in alta zi, vinerea e o zi pt. chestii mai "usoare" …
Multumesc pentru raspuns si numai bine,
Hai s-o luăm aşa: un liberal, un socialist şi un conservator intră într-un bar… Sau: un liberal, un socialist şi un conservator găsesc un prezervativ… Sau: un liberal, un socialist şi un conservator sînt prinşi de canibali…
Multumesc comentatorilor. si tuturor cititorilor. 🙂
@Andra,
un articol, chiar un articol de popularizare care se doreste la un nivel respectabil are niste reguli care feresc cititorul de vulgarizarea subiectului dezbatut.
Desi popularizarea ar putea fi tradus si cu ajutorul termenului vulgarizare, personal am grija sa nu ajung la acest nivel. Articolul este o trimitere istorico-sociala pentru a explica niste fenomene care le-am intalnit si probabil le vom mai intalni si in viitor.
"Gramada" formata de Silvian Ionescu, Ionescu Quintus si Mona Musca desi etrogena reprezinta acelasi fenomen privit din diverse unghiuri. Nimeni dintre ei nu poate fi absolvit de nemerniciile faptuite, inclusiv dna Musca.
Cred ca poti citi diferentele intre crestin-democratie si liberalism conservator-liberalism le poti deslusi pe bloful doctrinar.
Daca as trebuie sa aleg reprezentanti ai diverselor doctrine cred ca l-as alege pe Dancu ca reprezentant al social democratiei, pe Frunza-Verde sau Mihail Neamtu ca reprezentanti al crestin democratiei, pe Cristian Preda ca reprezentant al conservativului liberal, pe Stoica al liberalismului conservator (ai diferentele pe blogul doctrinar) si in sfarsit liberalul social (PNL) cel mai pregatit din punctul meu de vedere, desi nu prea strabate la suprafata, ar fi Rareş Mănescu, fiul lui Virgil Månescu care a avut neplacuta "reabilitare" in inchisorile comuniste impreuna cu tatal meu (7 ani).
Mai mult nu pot sa detaliez si de fapt nici nuvreau 🙂
Hello elitistilor ! (am hotarat ca nu ma mai joc cu voi pt. ca sunteti mult prea destepti pt. mine :))
despre topic, theo, astept sa te plictisesti de retorica, si sa-ncepi sa spui, asa abrupt si simplu, ce diferenta e intre un liberal, un crestin democrat, si un socialist, de exemplu. Eu vad una singura: raportarea la individ si comunitate. Liberalul nu se vede decat pe sine insusi si interesele lui (in mod natural exista intre oameni o categorie foarte larga de egotisti, nu ca asta ar fi fost menirea liberalismului, dar la asta a dus in final …)
In timp de crestin democratul si socialistul se vad atat pe ei insisi cat si relatia lor cu comunitatea. diferenta (si confuzia) e ca socialistul confunda comunitatea cu statul.
cam asa, daca vrei sa explici in raport cu realitatile de azi (ca sa aiba si "massele" ca mine… 🙂 un punct de reper…). Daca vrei istoric, scrie tu ca traduc eu, asa cum am facut mai sus
(e nevoie si de asa ceva cateodata)
ce-ar fi sa faceti dvs. dom profesor, o demonstratie de elitism adevarat, si sa faceti cate-o prezentare a cate unui om "adevarat" din cele 3 partide (PSD, PNL, PDL).
Pt ca eu am descoperit ca-mi plac foarte mult Dancu si Mitrea, de exemplu, dar daca i-as spune asta unui PDL-ist sau PNL-ist, m-ar baga rapid in vreo categorie rusinoasa (comunista, securista, sau mai stiu eu ce)
Ce-ar fi sa incepeti dvs. prin a crea cultul diferentelor ? Nu asta inseamna liberalism ? De ce mi-i bagi pe gat, Theo, la gramada, pe Silvian ionescu, Ionescu Quintus si pe Mona Musca ?
Daca pt. asta e nevoie de cineva cu suficient self-esteem ca sa faca pe prostul si sa aiba curaj sa puna intrebarile de mai sus, atunci, excelenta, domnule Theo : ma ofer eu 🙂
nu de alta, dar miscare de dreapta pornita de jos, de la grass roots, nu exista (inca) in romania
Salut !
Alte vremuri şi mai ales alţi oameni.
Daca ţin bine minte, la noi termenul de "tranziţie" a fost folosit prima dată de Petre Roman, pe cînd era PM, în 1990. Oare avea el de unde să ştie, că ce s-a întîmplat în Franţa între 1815 şi 1830, se va repeta la scară generalizată, în România începînd din 1990 şi pînă acum ?
"Tranziţia" aceasta, are şanse de a ajunge la vre-un sfîrşit ?
multumesc, theophyle!
Theophyle, salut! Cum se vede tranzitiile au dus spre bine o societate daca au avut parte de oameni (elite umane autentice) care "sa sfinteasca locul". La noi, in continuare, e lipsa mare 😉
Pingback: Ghise, parlamentar TV! « Politeía