Scurta istorie a esecului

A reuşit o performanţă de neegalat în istorie. Nici cei mai inventivi strategi ai politicii n-ar fi fost capabili să închipuie vreo întâmplare care să poată nărui atât de mult într-un timp atât de scurt.

Când lumea întreagă i se aşternuse la picioare, a ratat funcţia supremă la o… adiere de vânt. Când fondatorul partidului a continuat să-l susţină public, în ciuda oricăror îndoieli personale, l-a constrâns să renunţe până şi la onoare… În fine, când oameni care-au creat istoria şi renumele partidului se înscriau în cursa pentru reformare, a avut grijă să-i fenteze şi a lăsat partidul fără identitate. Nu mai ştim ce este acum PSD-ul. Dar Mircea Geoană e, fără doar şi poate, un tip de neegalat. Cazul devine istoric, consecinţele, de nemăsurat.

Doar câteva luni i-au fost necesare acestui om ca să distrugă totul. Şi puterea, şi partidul, şi simbolul politic Ion Iliescu. În ciuda invocatei etici de bulevard a lui Marian Vanghelie, vorbele acelea ne-arată că nici măcar vagabondul, cum s-a autodefinit, nu mai pune preţ pe omul Mircea Geoană. A fi batjocorit public de cel pe care-l ironizează o lume-ntreagă e umilinţa supremă. Mai puţin de-atât nu există.

În acest moment, nu are nicio importanţă dacă Mircea Geoană câştigă alegerile pe bune, prin fraudă, ori pentru că-şi mai face aliaţi în partid. A compromis totul. Şi ideea de lider, şi pe cea de reformă, cu atât mai mult ideea de social democraţie. I-a rămas o singură competenţă, s-o recunoaştem: aceea de a nu rata ocaziile unor noi rateuri.

N-aş vrea să se înţeleagă de aici că Mircea Geoană nu are ca om niciun fel de calităţi. Poate fi, după cum îl recomandă CV-ul oficial, un bun inginer constructor, un extraordinar şef de brigadă, un diplomat foarte fotogenic, chiar. Dar nu un om politic. În spaţiul public, îi lipseşte fundamental capacitatea de a discerne esenţialul. Ion Iliescu n-a fost vreun filosof când l-a caracterizat. A fost doar foarte sincer. Ceilalţi i-au reproşat şi că nu ştie să piardă. Dar, mie îmi pare mai mult decât atât.

Pentru binele personal, public şi de partid, e obligatoriu ca Mircea Geoană să fie ajutat să se retragă. Căci e de preferat să nu fii remarcat deloc de istorie, decât să fii consemnat ca un eşec.

Facebook Comments

23 Comments Scurta istorie a esecului

  1. gabhry_el

    Geoană e disperat: vrea amînarea Congresului

    fatal error

    cînd eşti pe tobogan nu te agăţi de marginile lui

    poate ar mai fi avut o şansă dacă nu dădea semne că se teme şi că se simte pierdut

    Reply
  2. gabhry_el

    eu nu i-aş reproşa lui Geoană neapărat eşecul

    (şi alţii au eşuat: Năstase la prezidenţiale, Diaconescu la capitală. şi Năstase a fost la Patriciu cu cîteva zile înainte de scrutin)

    ci penibilul

    el nu este penibil pentru că este luzăr, este luzăr pentru că este penibil

    Reply
  3. Bleen

    Eu nu sînt convins că va cîştiga Geoană alegerile interne. Personal, dau mai multe şanse grupării Năstase-Iliescu-Ponta şi mulţi alţii,

    Reply
  4. Riddick

    Ce jale pe blogurile liberale pentru că iese Geoană preşedinte… la PSD.

    Probabil că "planul" prevedea o construcţie politică a PNL/PSD cu Năstase şi Ilici la butoane la PSD, după plecarea lui Geoană la Cotroceni. N-a mers, acum – planul B.

    Reply
  5. Nea

    Mă surprinde de fiecare dată când cineva se miră de vreun eşec al lui Geoană.

    Eu mă mir doar că un om care vorbeşte o limbă română de bufet de autogară (mai sunt decât 3 zile, etc.) şi cu un potenţial intelectual care i-a devenit poreclă a putut ajunge diplomat, preşedinte de partid, preşedinte de senat, etc. Decât preşedinte de ţară n-a ajuns.

    Fără relaţii, ar fi putut spera la un post de secretar de primărie sătească, subaltern al vreunui Rababoc de prin Ştefăneşti.

    Dar, aşa cum e, e cel mai bun preşedinte pe care îl putem spera pentru PSD.

    Reply
  6. mece

    Să trecem peste modelul occidental în care conducătorul politic care pierde un pariu electoral major renunţă să mai conducă. Ăsta-i doar un fason la noi. Nu există un asemenea gest. Noi funţionăm altfel. Aici se pare că o anumită putere (în sensul psd-ist, aşa cum îl arată Florin), ireală cum e ea, e mai bine decât a nu avea acest titlu nobiliar.

    La noi, în mod tradiţional, conducătorul partidului are menirea a aduce victoria partidului. Adică de a câştiga puterea politică. Au făcut-o Iliescu, Năstase, Constantinescu, Tăriceanu, Băsescu.

    Trecând peste modelul de care vorbeam, înţeleg, pentru motivele mai sus enunţate, că Geoană vrea în continuare puterea. Ce nu înţeleg însă este cum de poate fi susţinut şi de altcineva şi încă de oameni care pot face posibilă o victorie: Vanghelie şi Hrebenciuc. Îl iau ca referinţă pe Vanghelie – doar el putând fi numitorul comun. Dacă unul ca el care gândeşte în flecme, îl susţine, atunci, dacă lăsăm la o parte ideea că-i clinic ţicnit, ar trebui ca omul să prezinte pentru susţinători ceva în plus, un avantaj, faţă de ceilalţi. Aşadar listă: avantaje: e uşor de condus. Marionetă. Baţi uşor cu mâna pulpa piciorului, el se prezintă, ascultă, spa. Mai e altceva? Eu nu găsesc şi m-am cam gandit la asta. Minusuri – a pierdut cele mai importante întreceri electorale: Bucureştiul şi România, e complet lipsit de credibilitate (episoadele Moscova, SOV, vâlvătaia enegetic malefică), e personaj de bancuri (asta ar putea fi trecut pe + pentru că te destinde), e incapabil să nu gafeze exact atunci când nu trebuie – cu precizie va gafa atunci. Aşadar, trăgând linie, Geoană e mult minus, prea puţin plus. Omul, în primul rând, nu-i vorba ca a demonstrat că nu poate aduce puterea policită, ci a confirmat asta. Constant. Pe cale de consecinţă Geoană nu poate asigura aproprierea puterii politice. Deci, privită prin criteriul raţiunii de a fi al unui partid, susţinerea lui Geoană nu are sens. E sinucigaşă, policit vorbind. Şi totuşi Hrebenciuc şi Vanghelie îl vor. De ce? Ce fel de avantaj pot avea după urma lui dacă dobândirea puterii politice este exclusă? Pentru că un avantaj au. Este exclus ca cei doi să nu aibă un avantaj. Răspunsul nu poate fi decât că avantajul pe care ei îl au cu Geoana preşedinte de partid se situează în afara logicii politice. Adică PSD condus de Geoană încetează a mai fi, propriuzis, in fapt, un partid politic. Dar dacă nu mai e un partid politic, dar este implicat, de facto şi de jure în structuri publice, atunci devine interesantă şi îngrijorătoare întrebarea, ce urmăreşte PSD condus de Geoană. Care sunt, în aceste conditii, avantajele pe care le urmăresc susţinătorii lui, dacă aceştia, reiau, nu urmăresc angajarea în lupta pentru puterea politică?

    Reply
  7. zexe

    Liana, PSD a fost compromis inca de la infiintarea sa. In ciuda celor scrise de tine, sa nu uitam ca Geoana este creatia cea mai mareata a lui Iliescu. El l-a creat, el i-a predat stafeta, el l-a trimis la Moscova, iar acum, conform principiului "Eu te-am creat, eu te omor", doreste sa-l nasca pe Ponta exact peste cadavrul creatiei sale.

    Sa nu uitam ce declara Iliescu la voi in ograda: "PSD s-a nascut ca un partid al Revolutiei care a pus în practica obiectivele sale strategice"

    Daca poti sa imi spui care au fost "obiectivele sale strategice" si legatura acestora cu cele sase mineriade, ai gasit profilul simbolului politic pe umarul caruia plangi atat de induiosator, anume Ion Iliescu.

    Promit sa revin cu un comentariu la acest text dupa ce vor fi facute publice dosarele revolutiei, dupa cum afirma chiar moasa Iliescu: "actul de nastere al PSD", ca sa iti dau motive temeinice pentru "intristarea" ta.

    Reply
  8. oldhashu

    care partid, care lider, care politică?

    «Oamenii se impart in trei categorii: unii care stiu și fac, unii care stiu, nu pot să facă dar îi învata pe altii si ultimii care nu stiu, nu pot face nimic dar îi conduc pe toți.» (Codex Murphy)

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.