Statuia generalului Lee

În numai o săptămînă, aparent, Statele Unite ale Americii au devenit teritoriul nebun al celor mai greu de crezut declarații și gesturi din istoria lor. Sau teritoriul celor mai nebune declarații, dacă ținem cont de faptul că s-a ajuns la a dori moartea președintelui ales, gînd expus public de către o senatoare.

Statuia generalului Lee, declanșatorul aparent al psihozei colective, a început să fie înlăturată. În timp ce a lui Lenin, tot din SUA, nu deranjează pe nimeni.

Asta în timp ce o lege din 1958 echivalează luptătorii Confederației cu orice soldat american, adică și ei au fost și sînt ai noștri, chiar dacă la momentul respectiv au luptat de pe poziții opuse într-un război fraticid.

(e) For the purpose of this section, and section 433, the term ‘veteran’ includes a person who served in the military or naval forces of the Confederate States of America during the Civil War, and the term ‘active, military or naval service’ includes active service in such forces.
 
CONFEDERATE FORCES VETERANS
„SEC.
410. The Administrator shall pay to each person who served in the military or naval forces of the Confederate States of America during the Civil War a monthly pension in the same amounts and subject to the same conditions as would have been applicable to such person under the laws in effect on December 31, 1957, if his service in such forces had been service in the military or naval service of the United States.”

Ce se obținea, pe lîngă altele, prin legea din 1958? Exact, se făcea pace. Se reconciliau părțile, la aproape 100 de ani trecuți de la Războiul Civil.

Prin urmare, a da jos statuia generalului Lee echivalează cu ofensa adusă oricărui alt veteran al SUA.

Apariția grupării neo-naziste în peisajul societății americane, deși previzibilă și chiar imposibil de oprit, reface echilibrul de putere din anii 20 – 40 ai secolului trecut cînd, printr-o trăsătură de condei, Stalin și-a identificat adversarul, nazismul, poziționîndu-l la dreapta spectrului politic, numai de dragul simetriei, altfel, între cele două regimuri criminale și opresoare ale secolului XX nefiind nici o deosebire în termeni de libertate individuală și colectivă.

Un nou sequel din seria Divide et impera, cu aceiași actori de mult trecuți în nesemnificativ, unii, naziștii, și mult prea lăsați să zburde fără probleme ceilalți, comuniștii, rulează acum pe micile ecrane ale lumii arătîndu-ne SUA ca fiind locul blestemat și sursa proliferării celor mai criminale ideologii cunoscute pînă acum de omenire.

Charlottesville este o făcătură cap-coadă. Este atît de prost făcută, cu actori atît de slabi și cu un scenariu atît de previzibil încît e imposibil să nu o detectezi de la primele cadre.

La mai bine de 150 de ani de la sfîrșitul Războiului Civil, după capitularea forțelor confederate și după mișcarea Civil Rights Movement, din anii ’60, de acum mai bine de 50 de ani, se reîncălzește supa mișcărilor pentru drepturile negrilor, ca și cum pînă azi au trăit în teroare și lipsiți de elementarele drepturi civile. Ca și cum pînă azi ar fi existat nepedepsite în societatea americană tendințe naziste și punerea lor în practică.

Este absolut incredibilă pentru orice om normal furia cu care s-a pus în mișcare aparatul și aparatura de propagandă, cum au fost răstălmăcite declarații simple, clare, de condamnare firească a tuturor violențelor, ale președintelui în funcție. Cum se insistă pe încercarea de a-l face vinovat cumva, oricum, pentru cele întîmplate. Cum dacă legătura cu Rusia s-a cam pierdut în neantul minților lor care au și produs-o, acum au găsit altceva.

Pentru că toate aceste probleme se ivesc numai pentru că președintele SUA se întîmplă să nu fie preferata lor. Pentru că toate aceste probleme se ivesc din cauză că 8 ani, precedentul președinte le-a promovat. Cînd nu direct, implicit.

Ce urmează?

Cu cît li se va da mai mare importanță, cu atît vor parazita mai mult agenda publică pînă la o acapara total. Scopul este acum cel de a desființa o administrație, iar dacă nu pot să o distrugă (președintele se află la voturile a 6 membri ai Congresului pentru ca procedura de impeachment să fie declanșată), măcar în acești ani să nu poată produce efectele vizibile deja și extrem de bine venite societății americane.

Statuia Generalului Lee nu este ridicată în ciuda populației de culoare. Și nici nu are importanță acum dacă vorbim despre ea sau despre alte statui ofensatoare la adresa acelorași oropsiți ai vieții. Mîine poate veni rîndul statuii Libertății, găsită și ea vinovată de cine știe ce delict imaginar la adresa întregii populații, de orice culoare, care preferă cîștigul mic, dar sigur, al participării la proteste unui venit obținut concurențial pe piața muncii.

America profundă, cea care l-a ales pe actualul președinte, trebuie să-și vadă de treabă mai departe, repunînd în termenii firești valorile și credința care au făcut din Statele Unite ale Americii cea mai avansată societate modernă.

 

Facebook Comments

4 Comments Statuia generalului Lee

  1. Florin

    Bill O’Reilly’s message of the day:
    ”The politically correct crowd wants to eliminate public displays of history that might offend them. Christopher Columbus is the latest target as Columbus Circle in New York City has now become oppressive in the eyes of the loons.
    The craziness is coming entirely from the left, which ignores controversy from their icons, and extremists are already targeting George Washington and Thomas Jefferson, both of whom were slave owners.”

    Reply
  2. alex

    in america sunt 5000 de membri ai partidului nazist si 100000 de membri ai antifa (poate chiar mai multi). ca de obicei leftistii gonfleaza numarul nazistilor (cateva mii) ca sa il manjeasca pe trump. nu-i nimic, daramarea statuilor e foarte nepopulara si va aduce voturi pro-republicane in 2018.

    iar asta cu suspendarea presedintelui de catre democrati si o parte republicani…. pai vor republicanii ca electoratul lor sa stea acasa in 2018? is chiar asa de prosti? apoi dupa suspendare se face proces in senat, cu martori etc,etc. un circ care ar zdrobi electoral partidul democrat. dupa suspendarea lui bill clinton, democratii au castigat congresmani, desi erau 6 ani de cand era clinton presedinte. pe scurt: nicio sansa. trump castiga masiv in 2020.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *