Unul iese, alta intră

Ieri, după efectuarea a aproape 3 ani din cei 10 primiți în instanță, Dan Voiculescu a fost eliberat condiționat. Cel atît de cunoscut de societatea românească drept Felix sau ”dom profesor” și mai mult implicat în bunul ei mers decît ne-am fi dorit, e liber. Poate și datorită celor 11 cărți, parcă, scrise în scurtul timp petrecut cu ochii închiși, după cum declara ieri.

Cum și obstrucția chirugicală de care era suspectat, în fața unui asemenea om, devine dintr-o urgență chirurgicală ceva din care îți revii miraculos, Voiculescu, același cu problemele cu Securitatea, același cu verișoara dată tot ea în judecată, poate apărea pe picioare, declarînd că ”Nu există nici un prejudiciu în dosarul ICA”. Concluzie la care, cumva asemănător, a ajuns și instanța:

În ceea ce priveşte neacoperirea despăgubirilor, judecătorii susţin că acesta nu este un criteriu legal de evaluare a comportamentului din detenţie. –Mediafax

Iar dacă recuperarea prejudiciului nu este condiție pentru eliberarea din închisoare, o altă instanță a concluzionat, paradoxal, că inexistența lui este motiv de condamnare cu executare.

În cazul Bica:

„Contrar celor reţinute în actul de sesizare a instanţei, Înalta Curte constată, în baza materialului probator administrat în faza urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, că activitatea infracţională nu a fost circumscrisă vreunui folos bănesc care să fie obţinut de inculpata Bica Alina Mihaela”, arată magistraţii în motivarea deciziei.

În ce a constat activitatea infracțională a Alinei Bica puteți citi integral aici: Motivarea Instanței Supreme: Alina Bica l-ar fi scos ”basma curată” pe Horia Simu nu pe bani, ci pe ochi frumoși, chiar dacă nici nu-l cunoștea.   Unde puteți vedea cîmpul tactic în toată splendoarea hidoșeniei manifestate.

În ce îl privește pe fostul președinte Băsescu, nu va fi nici cum anunță și știm de mult că își dorește Voiculescu, nici cum, ca să vedeți, gînd la gînd, scrie și hăul de potențial.

Facebook Comments

1 Comment Unul iese, alta intră

  1. Florin

    Instructiva prezenta domnului Andrei Plesu ieri, la Digi! Domnia sa nu-l cunoaste pe dl. Voiculescu, l-a intilnit o singura data, cu ani in urma, intr-un loc in care se mai intimplau Mircea Dinescu, Alina Mungiu si alte citeva persoane. Despre care la inceput gandeam intr-un fel si acum gandesc taman pe dos (nota mea). A auzit c-ar fi scris multe carti in ultimii 3 ani (ironie fina, dar m-am prins!). Mai multe nu poate spune, ca vezi Doamne, nu-l cunoaste. Ei bine, eu nu l-am intilnit niciodata, dar stiu – printre altele – ca a fost initiatorul si eminenta cenusie a loviturii de stat din 2012. Fapt suficient ca sa mai sterg un nume de pe lista personala de repere morale romanesti. Dupa Cartarescu, care in decembrie tinea pumnii stransi pentru Killary (poate se razgandesc electorii), acum a venit rindul domnului Plesu. Cu mare tristete, dar am facut-o, mai ales dupa ce l-a vaitat in aceasi emisiune si pe Adam Michnik, atit de persecutat de actualul guvern conservator polonez. Pai oameni buni, noi d’aia n-avem – si nici nu vom avea – vreun guvern conservator intr-un orizont de timp rezonabil! Astea sunt farurile noastre! Ei dirijeaza spiritual binecredinciosul popor roman prin ceata timpurilor pe care le traim! Astept cu interes urmatoarea aparitie publica a domnului Liiceanu…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *