Şi garantez că mulţi n-au uitat. Nu am uitat cum ai pus presa în genunchi cînd erai prim-ministru, nu am uitat că nimeni nu prea mişca în front fără acordul conducătorului luminat. Nu am uitat cum unii erau săltaţi din stradă în urma unor scandaluri prefabricate. Nu am uitat tendinţele Danei Năstase de a deveni un fel de Cabinetul Doi. Şi nu am uitat tupeul tău, la fel de vivace chiar şi acum, după cinci ani. Cuvîntul „democratură” a fost adus în limba română de Monica Lovinescu la începutul anilor 90, referindu-se la modul original în care tătucul tău, Ion Iliescu, înţelegea democraţia. Şi, măcar pentru asta, ar trebui să ne mai scuteşti cu lecţiile tale despre democratură.
Author Archives → nedormitul
Totuşi, care naiba este miza PSD?
Am văzut foarte mulți oameni acordîndu-i lui Geoană o importanță mai mare decît merită. Nu cred că soarta PSD-ului a stat vreodată în mîinile unui prostănac. Nu cred că Geoană a condus vreodată, la propriu, partidul. Mircea Geoană este un proiect născut să fie avortat. Ales în niște circumstanțe care nici el nu știe de ce i-au fost favorabile, Mircea Geoană a fost ani în șir susținut de inerție și nu de simpatie. Găsit ca o soluție de compromis, Geoană a stat mulți ani ancorat în niște meandre ale concretului pe care nu a ajuns nici în ziua de azi să le stăpînească. Ultimul lui meandru, cel crescut pe bulevard, părea să controleze, de fapt, partidul în ultimele luni. Tot ce se întîmpla acolo, bun sau rău, era – pardon de expresie – gîndit de Vanghelie. Ce mă face să cred că Vanghelie nu este atît de stăpîn pe situație este lipsa resurselor, altădată un prilej de mîndrie pentru pelticul porno al sectorului 5, care nu a mai organizat nici un vanghelion pentru pulime, bașca a lăsat-o și înzăpezită încă de la prima zăpadă. De partea lui, deci, lupta pare una de supraviețuire. De partea lui Geoană e greu de înţeles care ar fi miza. Cel mai probabil, beţia puterii, adică pendularea între scatoalce primite de la toţi derbedeii partidului şi ameninţările doamnei Costea că se va arunca singură cu un șut în cur direct în stradă, dacă fiica sa nu va rămîne preşedintele din umbră al partidului.
Acum pare că a sosit clipa răzbunării pentru mulţi. Toate nemulţumirile au ajuns să refuleze în haznaua organizată de Vanghelie la Romexpo, la care, culmea, chiar el a ajuns să fie huiduit. Toţi haidamacii care aşteptau pînă nu de mult zîmbitori ca cei doi tembeli să se împiedice, s-au dezlănţuit. Parcă toţi au ajuns să vadă în cuplul Geoană-Vanghelie cauza tuturor relelor și blestemelor care s-au abătut asupra partidului în ultimul an și jumătate. Ce uită ei, că Vanghelie rămîne, pînă la urmă, un biet şmenar cu ceva mai puţină şcoală decît ei. Iar problemele de fond ale partidului par, chiar şi pentru un absolvent de Ştefan Gheorghiu, „decît” cele de gramatică. Însă, cînd Vanghelie va fi devorat, s-ar putea ca problemele de gramatică să dispară, însă tradiția șmenurilor insalubre să fie purtată mai departe de Che Gargara, tînărul admirator al celebrului luptător de gherilă.
De pe bloguri
Costi Rogozanu se întreabă de ce tinerii noştri sînt atît de moralişti şi de speriaţi de pornografie, criza valorilor, blabla?
Uuuufff… şi tineretul din ziua de azi… sînt de nestăpînit! Pe vremea mea ne îmbătam ca porcii în cămin, făceam cîte o bagaboantă poştă, vandalizam tot ce întîlneam în cale, eram nişte adevăraţi, nene!
Zoso oferă răspunsul la întrebarea „cine va plăti pentru deszăpezire” şi postează fotografia cu prima pagină a unui ziar britanic: „Tax raises to pay for snow chaos”. În mod normal, da, ca să se facă deszăpezirea trebuie plătiţi bani din buzunar. Din păcate, tentaţia reacţiei isterice este mare. Unul din comentatorii lui Zoso face o comparaţie cu Canada. Ar trebui să meargă mai departe atunci cînd compară Bucureştiul (şi toate oraşele mari de pe la noi) cu imaginile de pe blogul Trafic de Bucureşti. Totuşi, în Canada maşinile nu se înghesuie ca stridiile pe trotuar.
Pe de altă parte, pînă să ajungem la discuţia despre sifonarea fondurilor, ca să ai serviciile şi utilităţile din occident, trebuie să plăteşti impozitele din occident. Iar pentru asta trebuie să şi cîştigi nişte bani. Cam cît cîştigă bucureştenii, în medie? Cu Ferentari cu tot. 200-300 de euro pe cap de familie furajată? 400? 500? 1000?
Iulian Comănescu a descoperit cum Facebook-ul te trădează atunci cînd iei o identitate falsă cu o adresă de mail „serioasă”. Dacă ai, să zicem, un anumit statut, unii prieteni, colegi, parteneri, etc. te pot găsi. Hai, asta n-ar fi o dramă, dar cine ştie ce ar putea afla despre tine. Ia să căutăm: comănescu@…
Reporter Virtual publică comunicatul unei campanii, Salvaţi presa. Cîteva pretenţii tolerabile, dar şi mult abur. Guvernul ar trebui să respecte Constituţia, în speţă, dreptul la liberă exprimare, subvenţionînd presa. E drept, în lipsa unor corectori calificaţi, majoritatea ziariştilor români vor ajunge, în curînd, să se exprime liber numai prin onomatopee.
Votul prin metempsihoză
Ăştia voiau să ne conducă? Nişte dilii? Nişte dezaxaţi? Ăştia voiau să înghiţim flăcări violet cu iz de platformă electorală? Hrebenciuc, marele strateg, este speriat de bombe? Mihaela Geoană, zeiţa dragostei, a fost atacată de albinuţe energetice în coafură? Ghişe se plînge că, atunci cînd este atacat energetic de oamenii lui Băsescu, are ameţeli şi greţuri? Pe ăştia s-a chinuit presa să ni-i vîre pe gît? Pentru ăştia şi-au futut unii buna reputaţie?
Toţi avem cîte o scrînteală, o superstiţie, mai încrucişăm degetele, mai punem mîna pe coşar. Dar să votezi nişte saltimbanci complet duşi cu pluta să conducă o ţară, atunci ai nevoie de psihiatru.
Ajung să-mi explic modul în care au venit amendamentele la legea bugetului. Cîte cozi de mîţe moarte fierte în pipi de şobolan cu scuipat de lăcustă şi busuioc proaspăt au fost necesare pentru creşterea punctului de pensie? Cîte ouă de cioară fierte în lapte de căţea au fost necesare pentru redistribuirea fondurilor către consiliile judeţene? Cîte Omizi, Mercedese, Crăiese şi Ventuze au lucrat la cele peste trei mii de amendamente cu care a venit opoziţia în parlament?
Partea tragică este că oamenii ăştia mai au de frecat menta prin Casa de Nebuni a Poporului încă vreo trei ani. Cel puţin aşa se plînge globul meu de cristal…
Live din elicopter: sindromul păsăricii loveşte din nou
E iarnă. E criză. Afară, vreo cinşpe grade cu plus lovesc năpraznic termometrul care, în mod normal, ar fi trebuit să arate cu minus. Scumpirile bat la uşă. Timid, dar bat. Jigodiile de ucrainieni şi-au plătit factura la gaz pe luna decembrie. Şomajul ameninţă o mare parte a populaţiei, chiar şi pe cei care o freacă pe bani. Valuri de viitori şomeri invadează un supermarket. Printre ei, o reporteriţă Realitatea TV îşi face datoria. Ochii ei de vulturiţă îl zăresc printre viitorii fără viitor pe Dictator. Întreb încă o dată regia, e gata banda aia? Hai mai repede cu banda, ce dracu facem? Soseşte şi banda, prilej cu care aflăm următoarele:
– coşul dictatorului a fost pe jumătate plin (ştire pozitivă);
– chiorul a stat mai bine de o oră în supermarket. A făcut poze şi a vorbit cu SDF-ii* (ştire aşa şi-aşa);
– piratul a cumpărat aşa: apă, ca şi data trecută, înainte de referendum, fructe, produse lactate, roşii (a ezitat – l-a văzut găinuşa cu ochii ei – schimbîndu-le pe cele greceşti cu cele turceşti şi invers, ezitare care va avea un impact major asupra politicii externe în următorii cinci ani – ştire negativă);
– preşedintele a zîmbit, deci pare în toane bune, deci s-ar putea ca reporteriţa să se întoarcă cu telefonul acasă (ştire al naibii de pozitivă pentru gîscă).
Aici intervine vocea experimentată a lui Cosmin Stan, din studio. Merele, roşiile erau de provenienţă românească?
Porumbiţa (între timp am aflat că o cheamă Mihaela, dragostea cuiva, n-are importanţă) a rămas încurcată. Nu crede că în România se produc ardei aşa mari (analiză care poate fi detaliată la Ora de foc cu Mugur Ciuvică). Cosmin Stan, din studio, speră că măcar merele să fie româneşti. În sfîrşit, vine marele moment în care Dictatorul răspunde la întrebări.
„Ceva dintre cumpărăturile pe care le-aţi făcut sînt produse accizabile? Cum vi se par preţurile?” Tiranul i-o taie scurt, preţurile nu i se par cu mult mai mari (non-ştire, dar să nu descurajăm).
Mihaela revine cu o întrebare dificilă: „roşii româneşti n-aţi cumpărat?” Odiosul a cumpărat doar mere româneşti, iar morcovii i se par de necumpărat (cred că supermarketul ăla se va închide de mîine, iar patronul arestat şi judecat). Mihaela îi sugerează piaţa – citez din memorie – „Deci, domnu’ Băsescu, aţi fost aseară la piaţă? Vă întreb, aseară la piaţă aţi fost? Domnu’ Băsescu, aseară s-a întîmplat un lucru grav…” ( un domn dizabil din strada Paris se întreabă cum o cheamă pe fata asta… pare talentată)
Dictatorul s-a arătat incapabil să dea, pînă la promulgare, un răspuns despre dezbaterea bugetului în Parlament, i-a trimis pe reporteri la plimbare să întrebe partidul-stat în legătură cu propunerea lui Fenechiu de intrare la guvernare. Câteva momente de ezitare pe care Cosmin Stan le salvează inspirat: „Mihaela, aş vrea să îl întreb pe domnul preşedinte de ce a returnat roşiile”. Mihaela e promptă, de data asta, şi repetă întrebarea. Nemernicul ceruse preambalate, iar un lingău angajat al gospodăriei de partid supermarketului i-a adus imediat altele care să corespundă moftului dictatorial (fata asta merită o primă, ce dacă e criză).
Cosmin Stan îl ţine pe dictator în corzi, din studio: „Ce-a mai avut în lista de cumpărături?” Mihaela repetă întrebarea: „V-a întrebat cineva dintre cei cu care aţi stat de vorbă… bla-bla ceva de nuntă?” Al dracului Dictator, evaziv, cică s-o întrebe pe prinţesa moştenitoare. (mogulul îi retrage prima pitulicei)
La finalul live-ului, succes de mandat: Dictatorul a bifat tot ce era în listă. (Corbii resimt criza: stîrvuri mai mici, jumulire, etc.)
*sans domicile fixe
