Woodstock la 50

Festivalul Woodstock împlinește 50 de ani. Încercarea de a sărbători cu un concert aniversar la locația inițială a eșuat. Probabil că nu s-au putut produce suficiente supozitoare cu LSD pentru spectatorii de atunci.

Andrew Kopkind, cronicar stângist, glosa astfel la vremea respectivă:

”O nouă cultură a opoziției. Ea crește din dezintegrarea formelor vechi, a instituțiilor din vinil și aerosoli care susțin toate valorile insipide și distructive ale privatismului, concurenței, comercialismului, rentabilității și elitismului. . . Pentru oamenii care nu au văzut niciodată densitatea comunitariană intensă a unei lupte militante – Park People, sau Paris în luna mai, sau Cuba – Woodstock trebuie să rămână întotdeauna modelul lor de referință în ce privește cât de bine ne vom simți cu toții după revoluție. . . Radicalii politici trebuie să vadă revoluția culturală drept o mare în care pot înota.„

Lipsesc două cuvinte pentru a descrie evenimentul în mod veridic: DE RAHAT, imediat după O MARE. În rest, este un text care putea fi semnat și de Vladimir Tismăneanu.

Este perioada în care în San Francisco și comunele hippie sunt semnalate boli eradicate demult, unele din evul mediu. În zelul lor de a sfărâma capitalismul și societatea de consum, tinerii puri și frumoși ai vremii au ignorat să se mai spele pe dinți, mâini, organele genitale și, în general, fiind prinși cu livrarea înainte de termen a unui nou paradis terestru, l-au infestat cu germeni și maladii din trecut. Fiind mari amatori de bio și organic, au recuperat patrimoniul biologic cel mai rezonant cu „noua cultură a opoziției”.

Muzica a fost însă la înălțime. O parte uitată, pe bună dreptate, dar în rest memorabilă. Pentru formațiile și interpreții definitorii ai acelui deceniu, Woodstock a fost un vârf de carieră. Rămâne o întâlnire muzicală importantă a epocii.

Cetățean model într-o dictatură digitală

Publicația australiană ABC News a publicat un reportaj inedit despre felul în care China se transformă într-o dictatură digitală. În urmă cu câteva decenii cele descrise de reporterii australieni erau ficțiuni distopice. Dar, în prezent, minunata lume nouă erupe dintre coperțile de roman și invadează realitatea.

Visul dintotdeauna al celor animați de viziuni grandioase în care Binele Public se revarsă implacabil asupra tuturor, ca soarele pe firmament, se sprijină pe omniprezența lui Big Brother și a privirii sale iscoditoare, care scanează tot și de care nimeni nu se poate feri. Tehnologiile digitale din prezent permit realizarea unui astfel de vis, iar China implementează acum totalitarismul digital.

La această construcție pune umărul și Occidentul. Mai întâi în plan tehnologic; de exemplu Google, care dezvoltă o versiune specială a motorului său de căutare, adaptată cerințelor partidului comunist chinez. Proiectul, numit Dragonfly, a fost demarat în primăvara anului trecut și are în vedere cenzurarea accesului la informațiile neagreate de partid și monitorizarea comportamentului digital al utilizatorilor. Se preconizează ca această variantă Google să fie unicul motor de căutare disponibil pentru chinezi.

În plan sentimental, intelectualitatea vestică are o afinitate veche pentru sistemul centralizat de control și comandă al Chinei. Mai recent, în 2010, laureatul Nobel Thomas Friedman declara frustrat:

Mi-am imaginat – nu mă înțelege greșit – ce-ar fi dacă am putea fi China pentru o zi? [Friedman este american] Doar pentru o zi. Vreau să spun că am putea în sfârșit să autorizăm soluțiile corecte… în toate domeniile, de la educație la mediu. Nu vreau să fim China pentru o secundă, vreau ca democrația mea să lucreze cu aceeași autoritate, concentrare și determinare.

Reason Magazine

Din 2010 și până în prezent cele trei trăsături invidiate de Friedman s-au înălțat pe noi culmi de autoritate, concentrare și determinare.

Niciun colț ferit

ABC News

Ceea ce poate părea o viziune distopică a viitorului se întâmplă deja în China. Și face sau deface vieți.

Partidul Comunist îl numește „credit social” și declară că va fi pe deplin operațional până în 2020.

În decurs de câțiva ani, după cum se afirmă într-un document oficial al partidului, acesta „va permite celor de încredere să hoinărească liber sub ceruri, în timp ce pentru cei discreditați va fi greu să facă un singur pas”.

Creditul social este ca o bilanț personal pentru fiecare din cei 1,4 miliarde de cetățeni ai Chinei. Într-un program pilot deja în vigoare fiecare cetățean a primit un punctaj, din maximum 800 de puncte posibile. În alte programe punctajul maxim este de 900.

Cei ca Dandan, cu „scor cetățenesc” ridicat, beneficiază de tratament VIP la hoteluri și aeroporturi, au acces la împrumuturi ieftine și la cele mai bune universități și locuri de muncă.

Cei aflați în coada clasamentului pot fi blocați din societate și li se interzice să călătorească, sau nu pot obține credit financiar și locuri de muncă la stat.

Sistemul va fi impus prin cele mai recente sisteme de supraveghere de înaltă tehnologie, pe măsură ce China se străduie să devină lider mondial în domeniul inteligenței artificiale.

Camerele de supraveghere video vor fi echipate cu tehnologii de recunoaștere facială, scanare corporală și urmărire a geo-locației, pentru a ține sub observație constantă pe fiecare cetățean. Aplicațiile smartphone vor fi, de asemenea, utilizate pentru colectarea datelor și monitorizarea comportamentului online, cu actualizări zilnice.

Apoi, date importante din surse tradiționale, cum ar fi dosarele guvernamentale, inclusiv evaluări educaționale și medicale, estimări privind siguranța statului și date din fișierul financiar personal vor fi luate în seamă la calcularea scorului individual.

Diverse sisteme pilot de credit social se află acum în diverse stadii de dezvoltare, în cel puțin o duzină de orașe din China. Mai multe companii colaborează cu statul pentru a naționaliza sistemul, pentru a coordona și configura tehnologia și a finaliza algoritmii care vor determina scorul național al cetățenilor.

Este probabil cel mai mare proiect de inginerie socială vreodată încercat, o modalitate de a controla și de a constrânge mai mult de un miliard de oameni.

Dacă va reuși, va fi prima dictatură digitală din lume.

Dandan nu are obiecții la perspectiva unei vieți sub rețeaua de supraveghere a statului. În vârstă de 36 de ani, ea recunoaște faptul că creditul social nu este un sistem perfect, dar consideră că este cel mai bun mod de a gestiona o țară complexă, cu cea mai mare populație din lume.

„Cred că oamenii din fiecare țară doresc o societate stabilă și sigură”, spune ea. „Dacă, după cum spune guvernul nostru, în fiecare colț al spațiului public vor fi instalate camere de supraveghere video, atunci mă voi simți în siguranță”.

De asemenea, este foarte probabil ca ea să beneficieze de pe urma sistemului.

Comporatmentul financiar al lui Dandan va fi o măsură importantă pentru stabilirea scorului ei național de credit social. În conformitate cu o schemă de creditare financiară existentă, numită Credit Sesame, Dandan are un scor foarte mare, de 770 puncte din 800 – ea se încadrează în categoria de cetățean chinez loial.

Datorită evaluării sale, Dandan este deja în măsură să beneficieze de multe din recompensele dezvoltării rapide a Chinei. O aplicație de pe telefonul ei oferă acces la privilegii speciale, cum ar fi închirierea unei mașini, a unei camere de hotel, sau a unei case fără plată în avans.

Creditul social va fi afectat și de alți factori, în afară de site-urile pe care cineva le vizitează pe internet, sau de cumpărăturile pe care le face. Scorul personal va fi și funcție de cine face parte din familia ta și cine îți sunt prieteni. Dacă cel mai bun prieten sau tatăl tău spune ceva negativ despre guvern, atunci vei pierde puncte. Cu cine ai întâlniri romantice și, în cele din urmă, cine va deveni partenerul tău pe viață va influența de asemenea scorul personal.

Dandan s-a căsătorit din dragoste, dar ea a ales soțul potrivit – Xiaojing Zhang are probabil un scor chiar mai mare decât ea. El este funcționar public în cadrul ministerului de justiție și un cadru loial al partidului.

„Avem nevoie de un sistem de credit social”, spune Xiaojing. „În națiunea chineză, sperăm să ne putem ajuta reciproc, să ne iubim unii pe alții și să îi ajutăm pe toți să devină prosperi. Așa cum a spus președintele Xi, vom fi bogați și democratici, cultivați, armonioși și frumoși. Aceasta este speranța lui Xi pentru viitorul țării. Este și speranța întregii națiuni chineze.”

China a fost mult timp un stat care și-a supravegheat cetățenii, astfel încât omul de rând este obișnuit ca guvernul să-și asume un rol decisiv în treburile private ale oamenilor. Pentru mulți din China viața privată nu are aceeași valoare ca în Occident.

Chinezii pun un preț mai mare pe binele comunitar față de drepturile individuale și de aceea mulți sunt de acord cu creditul social, dacă va duce la o societate mai sigură și mai stabilă. Însă majoritatea nu pare să înțeleagă ce control complet va aduce cu sine creditul social și nu a existat nicio dezbatere publică despre implementarea sistemului în China.

În privat au existat unele neliniști în clasele de mijloc educate despre scorul cetățeanului ca singur criteriu pentru evaluarea caracterului. Dar acest lucru nu va împiedica lansarea.

Partidul folosește sistemul pentru a recâștiga o parte din controlul pe care l-a pierdut după ce China s-a deschis către lume în anii 1980 și a intrat pe făgașul unei dezvoltari rapide. Este o modalitate de a reduce disidența la tăcere și de a impune dominația absolută a partidului.

Deja aproximativ 10 milioane de persoane au fost pedepsite în zonele în care se testează creditul social. Liu Hu este doar una dintre ele. Hu și-a pierdut creditul social atunci când a fost acuzat de un delict de opinie; acum este marginalizat în societate, din cauza scorului său scăzut.

În 2015, Hu a pierdut un caz de defăimare după ce a acuzat un funcționar de extorcare. El a fost obligat să își ceară scuze în mod public și să plătească o amendă, dar atunci când instanța l-a amendat suplimentar, a refuzat. Anul trecut, în vârstă de 43 de ani, el a fost trecut pe lista neagră ca fiind „necinstit”, în cadrul unei scheme pilot de credit social.

„Există o mulțime de oameni care sunt trecuți pe nedrept pe lista neagră, care nu pot ieși din sistem”, spune Hu.

I-au distrus cariera si l-au izolat, iar acum se teme de viitorul familiei sale. Sistemul de credit social i-a blocat opțiunile de călătorie și de aceea trăiește practic în arest la domiciliu, în Chongqing.

Într-un apartament de deasupra străzilor din orașul Chongqing, Hu încearcă să se folosească de o aplicație telefonică pentru a rezerva bilete de tren pentru o călătorie la Xi’an. Încercarea sa este respinsă. „Aplicația declară că nu poate să efectueze o rezervare și astfel accesul meu la calea ferată de mare viteză este restricționat din punct de vedere juridic”, explică el.

Conturile sociale ale lui Hu, unde a publicat o mare parte din jurnalismul său de investigație, au fost de asemenea închise. Hu susține că conturile lui Wechat și Weibo au avut combinat două milioane de aderenți în perioada de vârf, dar acum sunt cenzurate.

Hu crede că prezența sa pe lista neagră este motivată politic și a încercat să apeleze la autorități. Până acum a fost întâmpinat cu tăcere.

Hu vrea să avertizeze lumea despre coșmarul creditului social. Un astfel de demers i-ar putea expune pe prietenii și familia sa la represalii din partea statului, dar Hu crede că majoritatea chinezilor nu înțeleg încă ce va urma din partea statului totalitar digital.

„Puteți observa starea mentală a poporului chinez”, spune Hu. „Ochii lor sunt orbi și urechile lor sunt blocate. Ei știu puține despre lume și trăiesc într-o iluzie”.

Dandan vede cerul albastru din viitorul ei digital. Pentru ea, acesta e un alt stimulent pentru a fi optimistă cu privire la creditul social. Este o modalitate de a asigura un viitor fericit pentru Ruibao, fiul ei de doi ani.

Datorită scorurilor cetățenești înalte ale părinților, Ruibao va avea parte de cel mai bun început posibil în viață – de cea mai bună locuință, școală și asistență medicală. Îi vor fi acordate întreaga bunăvoință și protecție a partidului.

Atâta timp cât mama și tata își mențin un credit social ridicat.

În original: Leave no dark corner

Deplorabilul Vladimir Tismăneanu

Hillary Clinton, în septembrie 2016, despre milioane de americani care l-au susținut pe Donald Trump la alegerile prezidențiale din urmă cu doi ani:

Știți, ca să generalizez la limită, că jumătate din susținătorii lui Trump i-ați putea încadra în ceea ce eu numesc coșul cu deplorabili. Nu-i așa? [Rasete / aplauze]
Rasiști, sexiști, homofobi, xenofobi, islamofobi – alegeți dumneavoastră. Din păcate, există oameni de genul asta. Și el le-a dat proeminență.
 

Vladimir Tismăneanu, în urmă cu câteva zile, despre milioane de români care sunt de acord cu referendumul pentru clarificarea în constituție a noțiunii de familie:

Romania in itari, cu opinci si cu ochelari de cal: Anuntatul referendum este de un penibil nebun. Paseism neghiob,…

Publicată de Vladimir Tismaneanu pe Marţi, 11 Septembrie 2018

Același gen de limbaj arogant și disprețuitor, aceeași atitudine de vătaf ofensat care dă cu biciul retoric peste gloata de slugi impertinente.

Acest gen de personaj este opac la noțiunea de atitudine cuviincioasă față de semeni. Pe de altă parte, astfel de specimene nu contenesc să peroreze despre binele public și societatea civilă. Civilă, ca în civilitate, adică fel curtenitor de a vorbi sau respectare a bunei-cuviințe. Sfântă ipocrizie!

În latină ipocrizie are un nume sugestiv: pietas ficta. Pietate (sau moderație) fictivă. Această descriere li se potrivește ca o mănușă. Ei fac parte din și întrețin o ficțiune. Se agită ca niște păpuși pe scenă, într-un concurs de declamații sforăitoare, iar când spectatorii cască plictisiți – sau, impardonabil, se îndreaptă tiptil spre ieșire – ies din personaj și dau drumul la sudălmi. Cum de îndrăznește cineva să nu-i ia în serios, să nu dea din cap aprobator, să gândească altfel? Doar ei sunt casta învățaților și preoțimea adevărului; lor li se cuvine admirație și supunere din partea plebei nerafinate. Nu pleacă nimeni, la niciun referendum! The show must go on, tovarăși!

Altfel sunteți niște deplorabili! Deplorabili cu opinci și ochelari de cal, niște pășuniști în zdrențe!

Vreți să cunoașteți „virtutea” păpușilor care se dau în spectacol, la matineu și seara, sezon după sezon, în magnifice puneri în scenă ale binelui public și civismului?

E simplu: votați ce nu trebuie.

Rezultat provizoriu în alegerile speciale din Ohio, al 12-lea district electoral: candidatul Republican câștigă

Ieri, 7 august, au avut loc alegeri speciale în districtul electoral 12 din statul Ohio, pentru locul de deputat din Congres rămas vacant după retragerea lui Patrick J. Tiberi. Tiberi, un Republican, a părăsit Congresul în ianuarie, după ce a acceptat să conducă firma de afaceri Ohio Business Roundtable.

Alegerile speciale de ieri au avut scopul de a desemna înlocuitorul său până la alegerile generale din 6 noiembrie acest an.

La alegerile speciale de ieri au participat Troy Balderson (Republican), Danny O’Connor (Democrat) și Joe Manchik (Verzii). După numărătoarea voturilor de ieri, candidatul Republican a declarat victorie.

Rezultatul definitiv urmează a fi comunicat în câteva zile, după numărătoarea voturilor prin corespondență ale celor absenți din circumscripția electorală și a voturilor provizorii (voturi care trebuie validate suplimentar). În total este vorba despre un potențial de aproape 8500 voturi care necesită omologare.

 

 

Această cursă electorală este considerată drept un indicator important pentru alegerile generale din noiembrie. Ohio este un stat „battleground” pe harta politică americană, iar districtul 12 are o semnificație aparte. Este un district tipic pentru zona Midwest, o zonă în care se găsesc cele mai multe ferme agricole din SUA și care deține o bază industrială manufacturieră cu tradiție și de mare amploare. În 2016 Midwest-ul a votat pentru Trump și această preferință a fost crucială pentru victoria actualului președinte.

Măsura în care locuitorii din Midwest sunt mulțumiți de politicile actualei administrații va decide dacă Republicanii vor reuși să-și păstreze majoritatea în Congres și în Senat. Deocamdată acest electorat dă semne că înclină către Trump, dar magnitudinea victoriei candidatului Republican este minusculă. Ambele partide, Republican și Democrat, vor aloca toate resursele disponibile pentru mobilizarea alegătorilor. Alegerile mid-term din noiembrie vor fi un referendum național legat de prestația de până acum a administrației Trump.

Alt factor important este legat de radicalizarea către Stânga a partidului Democrat. În prezent cel mai mediatizat politician Democrat este Alexandria Ocasio-Cortez, o susținătoare a socialismului clar și nediluat. Ieri au participat, la alegeri preliminare din cadrul partidului Democrat, și o serie de candidați susținuți de Ocasio-Cortez: Abdul El-Sayed pentru postul de guvernator al statului Michigan, Fayrouz Saad pentru locul de deputat în 11-lea district electoral din Michigan și Cori Bush în primul district electoral din Missouri.

Toți au pierdut.

În noiembrie, electoratul american are de ales între 4% creștere economică trimestrială și calea către 100% socialism.

Ce ne așteaptă în 2010? – partea I

Ieşirea din recesiunea economică declanşată de speculaţiile financiare americane din domeniul imobiliar va fi lungă, fragilă şi inegală. Acest ultim aspect reţine atenţia. Economiile emergente, altădată surghiunite la categoria „lumea a treia”, sînt bine poziţionate în acest an pentru o creştere economică care va depăşi substanţial performanţa anemică a „lumii întîi”. China şi India conduc în clasamentul aşteptărilor, cu creşteri PIB de 10% şi 8%, urmate de Rusia şi Brazilia. Forţate de criză, aceste economii sînt pe cale să se replieze de la un model de creştere dominat de exporturi la unul orientat către o creştere alimentată de consumul intern. Media de creştere a economiilor emergente este estimată la 6%, pe cînd cea a grupului G10 (cele mai importante economii occidentale) nu va depăşi pragul de 2%. Pentru lumea întîi, redresarea va fi caracterizată de o penurie de credit şi şomaj ridicat, cuplată cu riscurile asumate prin reflexul keynesian de a stinge focul prin intervenţii guvernamentale masive: Marea Depresiune a anilor ’30 ne-a învăţat că apetitul statului pentru control economic este stimulat de situaţii limită, iar odată preluat, acest control se transformă într-un factor care prelungeşte criza iniţială. Chiar şi în spaţiul occidental, inegalitatea este evidentă. Aparent, zona euro va suferi mai mult decît SUA.

Premizele europene sînt sumbre. În Spania, rata de şomaj a atins 19.3%, iar şomajul în rîndul tinerilor între 16-24 de ani se situează la 42%. În Grecia, şomajul tinerilor se ridică la 25%, în Italia la 27%, iar în Irlanda la 28.4%. Ţările baltice au trecut printr-un 2009 traumatic, înregistrînd anul trecut cel mai sever recul economic din UE, cu reduceri anuale de PIB cuprinse între 14% şi 18% – aceasta dupa un ciclu enonomic anterior care le adusese renumele de „tigri baltici”. Periferia zonei economice a Uniunii Europene rămîne foarte vulnerabilă, în principal datorită exploziei datoriei publice, preferinţelor pentru statul asistenţial şi intervenţionist şi, nu în ultimul rînd, datorită implicaţiilor negative ale monedei unice – euro.

Atenţie. Dacă pronosticurile de creştere economică modestă se vor adeveri – o medie UE de aproximativ 1.2% – atunci Banca Centrală Europeană va începe să mărească ratele de dobîndă şi să reducă lichiditatea monetară. O astfel de măsură este benefică ţărilor europene care au navigat cu relativ succes prin apele tulburi ale recesiunii, ca Germania, unde rata de şomaj este de 8% iar excedentul comercial solid. Însă pentru o ţară sever afectată şi cu probleme structurale majore, ca Spania, această măsură va exacerba şomajul şi deficitul comercial deja semnificativ, iar contracţia economică se va accelera. Efectul ar fi altul în cazul a două economii decuplate. Înainte de cedarea suveranităţii economice în favoarea monedei unice europene, o naţiune confruntată cu genul de recesiune produsă de criza curentă avea la dispoziţie un mecanism de răspuns bine ştiut: deprecierea monedei naţionale şi relaxarea politicilor monetare şi fiscale în scopul stimulării exporturilor şi creşterii cererii interne. Însă acest antidot nu mai este posibil în zona euro. În lipsa acestei opţiuni şi în eventualitatea unei creşteri economice modeste urmată de răspunsul previzibil al BCE, ţări ca Spania ar putea necesita transferuri masive de fonduri din partea ţărilor ca Germania sau intervenţia Fondului Monetar Internaţional. Ţările baltice sînt la rîndul lor asfixiate în bună măsură datorită euro, cu toate că încă nu au adoptat moneda comună. Problema lor constă într-o impunere prea timpurie şi prea strictă a benzilor de conversie monetară pre-aderare. Moneda naţională letonă a fost menţinută într-un interval de fluctuaţie faţă de euro de doar 1%, cu toate că intervalul permis era de 15%. Această stricteţe exagerată a produs dobînzi mici la împrumuturile bancare, rezultînd în explozia de împrumuturi investite în bunuri fixe, a căror valoare s-a prăbuşit după ce criza americană a traversat Atlanticul. Între 2004 şi 2008, salariile din ţările baltice au crescut cu pînă la 85%, ceea ce va face cu atît mai dureroase măsurile de austeritate necesare pentru ajustarea la noile condiţii. Pentru aderarea la euro, aceste ţări vor trebui să reducă drastic bugetul de stat şi datoria externă, în acelaşi timp sacrificînd cererea internă pentru îndeplinirea condiţiilor de convergenţă monetară.

Înrăutăţirea cauzată de o uşoară îmbunătăţire ar indica volatilitatea tranziţiei de la „one size fits all” la „fiecare pe spezele lui”. Avantajele colective de vreme bună – euro ajută prin stabilizarea preţurilor, eliminarea barierelor comerciale, micşorarea costurilor de producţie, toate într-un efort de uniformizare economică pozitivă creînd predictibilitate şi un cadru de referinţă comun – vor fi testate de răspunsul individual pe timp înşelător, cînd decalajele economice ale continentului ar putea fi amplificate în urma unui efect de cămaşă de forţă.