Woodstock la 50

Festivalul Woodstock împlinește 50 de ani. Încercarea de a sărbători cu un concert aniversar la locația inițială a eșuat. Probabil că nu s-au putut produce suficiente supozitoare cu LSD pentru spectatorii de atunci.

Andrew Kopkind, cronicar stângist, glosa astfel la vremea respectivă:

”O nouă cultură a opoziției. Ea crește din dezintegrarea formelor vechi, a instituțiilor din vinil și aerosoli care susțin toate valorile insipide și distructive ale privatismului, concurenței, comercialismului, rentabilității și elitismului. . . Pentru oamenii care nu au văzut niciodată densitatea comunitariană intensă a unei lupte militante – Park People, sau Paris în luna mai, sau Cuba – Woodstock trebuie să rămână întotdeauna modelul lor de referință în ce privește cât de bine ne vom simți cu toții după revoluție. . . Radicalii politici trebuie să vadă revoluția culturală drept o mare în care pot înota.„

Lipsesc două cuvinte pentru a descrie evenimentul în mod veridic: DE RAHAT, imediat după O MARE. În rest, este un text care putea fi semnat și de Vladimir Tismăneanu.

Este perioada în care în San Francisco și comunele hippie sunt semnalate boli eradicate demult, unele din evul mediu. În zelul lor de a sfărâma capitalismul și societatea de consum, tinerii puri și frumoși ai vremii au ignorat să se mai spele pe dinți, mâini, organele genitale și, în general, fiind prinși cu livrarea înainte de termen a unui nou paradis terestru, l-au infestat cu germeni și maladii din trecut. Fiind mari amatori de bio și organic, au recuperat patrimoniul biologic cel mai rezonant cu „noua cultură a opoziției”.

Muzica a fost însă la înălțime. O parte uitată, pe bună dreptate, dar în rest memorabilă. Pentru formațiile și interpreții definitorii ai acelui deceniu, Woodstock a fost un vârf de carieră. Rămâne o întâlnire muzicală importantă a epocii.

Cateva semne de recunoastere a militantului progresist

1. Grad ridicat de ofuscabilitate

Aducătorul de progres din lumea post-modernă umblă cu ofensabilitatea în erecție permanentă – este mereu gata să taxeze nedreptăți reale sau imaginare comise de instituții sau populații majoritare împotriva oricărui grup minoritar (cu precădere de natura sexuală sau religios ne-creștina), și să ceară de îndată interzicerea sau limitarea opiniillor care ar leza respectiva minoritate. Chiar dacă, deseori, minoritățile respective nici nu o solicită! Omul nostru împroașcă cu invective în stânga (mai puțîn) și in dreapta (foarte mult), inventând pentru orice presupusă ofensă un termen care să desemneze presupusă ura a majoritarului (X-ofob).

2. Rușine de originile sale

Superiorul purtător de modernitate se jenează de ai săi – pe care îi consideră înapoiați și prostănaci – și le găsește mereu bube – istoria este jalnică, tradițiile sunt primitive, credințele eronate. Contrastează mereu „WC-ul din fundul curții” și „pupatorii de moaște” cu Iphone-ul, avionul cu reacție și alte semne ale înaintării tehnologice, printre care nu uită să amestece „eliberarea” sexuală de orice fel și consumul de droguri.
Democrații din Statele Unite ard steagul american și disprețuiesc imnul național, podemistii din Spania „nu mai vor turiști, vor refugiați”, la noi useriștii fac mereu apologia „țării ca afară”.
Desigur, a-ți iubi țara și poporul nu înseamnă să închizi ochii asupra oricărei anomalii, nici să te crezi superior celorlalți, dar cu siguranță nici să te jenezi de ai tăi până la lepădare. Un părinte își iubește copilul și când ia 10 la matematică și când sparge geamul vecinului; binevenita mustrare nu înseamnă nicidecum excludere din familie, ci este tot un semn de dragoste.
Drept medicament la scarba ce o resimte fata de poporul său, progresistul militează fie pentru emigrare masivă, fie pentru importul masiv de populații străine, menită să „împrospăteze” sângele locului, fie pentru integrare totală a țării sale, până la dispariție, într-o entitate suprastatală.

3. Grija față de planetă

Militantul progresist este foarte preocupat de viitor: „Ce planetă vom lăsa copiilor noștri?”, deși dacă îl întrebi câți copiii are, vei constată mai degrabă că are in palmares mai multe avorturi decât odrasle.
Grija față de planetă nu se manifestă prin strângerea hârtiilor și țigărilor aruncate pe jos, nici prin intretinerea parcurilor, pădurilor sau apelor, ci prin incendierea automobilelor și spargerea vitrinelor capitaliștilor ce produc dioxid de carbon.
———————————————————
Fie planificat, fie inconștient, purtătorul de „progres” execută de fapt o agenda: distrugerea oricărui nucleu de agregare a indivizilor, atacarea oricărui element ce ar ține indivizii împreună: patriotismul, credința și familia. Pentru că odată eliminate idealurile care țin oamenii laolaltă, putem ușor fi transformați în unități umanoide izolate, hedoniste, ușor de controlat și, mai ales, ușor de eliminat la nevoie.

„Noi purtăm război contra tuturor ideilor de religie, stat, ţară, patriotism”. Karl Marx

Progresismul este comunismul cu altă mască.

Cazul Voiculescu

Principiile nu contează. Contează doar puterea. Urmează era consensului general. Totul contează, mai puțin acordul nostru. Nu mă surprinde.Deloc. Se pare ca socialismul a patentat curvăsăria. Problema e că oportunismul curvăsăresc răspândește și boli venerice grave, printre care enumerăm pesedismul, userismul, forme grave ale socialismului. Până la urmă, socialismul global are nenumărați plozi și avortoni. Iar Varanul slujește socialismul, că doar ăla l-a făcut mare, nu?! Până la urmă era firesc, doar Varanul a fost la DIE, unde au fost si mulți înaintași ai userist-plushuletilor…știți voi, ăia care la finalul zilei de 22 decembrie 1989 lucrau la institutia care avea în cont banii din contractele cu alte țări, adica modica suma de 4.5miliarde dolari. Ce contează legebete, migrație, globalizare, dacă așa trebuie, că tătucul Marx a spus ca trebe făcut, nu conteaza culoarea politică!

Mi se pare absolut genial simplul fapt că toți nepoțeii celor de la fostul DIE, să se vadă cu aripa mass-media, dezvoltată de Voiculescu. Seamănă a un soi de bilanț al Planului Andropov. Cum credeți că Voiculescu, fost coleg la DIE cu înaintașii a cel puțin jumătate din mai-marii USR-PLUS, nu i-ar fi primit!? Cum să nu îi primească el pe colegii din aripa noului socialism?! Că până la urmă ei sunt fericiții avortoni ai aceleiași ideologii scelerate.

 

Foto: RFI

PUMNUL CARE NE VA ADUCE PE TOTI LA ACELASI NIVEL

Din punct de vedere emoțional, referendumul a fost un,, Colectiv 2”. Propaganda agresivă, de tip bolșevic, protestele, au creat un moment de emoție colectivă puternic. După care a urmat detonarea.
Faza cu lustrația pică, e referendum consultativ, și nu decizional.
Repet, tot balamucul seamănă cu schimbarea de gardă în PCR.
Sau, mai bine zis, cu revanșa lui Trotki împotriva lui Stalin.

Miscarea neomarxistă le-a oferit posibilitatea tuturor leftarzilor sfertodocți să simtă că fac parte din ceva măreț, că existența lor lâncedă, consumata intre un job liniar, club, sex la intamplare si un pic de ,,iarbă” capătă sens. Profilul e deja definit în discursul despre ,,Psihopolitica” a lui Beria, inspirat de Dzerjinski. Din ei, mai târziu, regimul își va selecta temnicerii, torționarii, slugile, în general.
Ecartul de gândire e simplu, ,,cu noi sau împotriva noastră”, la inceput bine mascat într-un zâmbet-rânjet.
Schilodire emoțională și intelectuală fără bătaie de cap.
Toți, fără excepție, sunt repetenți la istorie, și nu mă refer la istoria antică, ci la cea recentă.
Religia este dușmanul de moarte, testul cel mai simplu într-o discuție obișnuită cu ei îl faci spunând ,,Doamne-Ajută” și o să vezi o schimbare de privire, un amestec de dispreț și ură.
Deasupra a tot, se așează imaginea Romei antice, în care Cezarul, în mărinimia lui, făcea spectacole cu lupte între oameni sau animale și, astfel, făcea ca prostimea flămândă să se simtă că e părtașă la ceva măreț.

 

Pentru că e o problemă care ține de emoționalul lor submediocru. Mișcarea neomarxistă(USR+) le-a oferit posibilitatea tuturor leftarzilor sfertodocți să simtă că fac parte din ceva măreț, că existența lor lâncedă, consumată între club, sex la întâmplare și un pic de ,,iarbă” capătă sens. Profilul e deja definit in discursul sus-pomenit al lui Beria.

 

Se dorește o mișcare,,de dreapta”.

Dreapta să fie, să facă și să dreagă.
Fără o falanga propagandistică agresivă, nici un partid nu îi poate bate pe neomarxiști.

Actiune de tip MLM sau Martorii lui Iehova. Din casă în casă.Pe stradă, în gări, pliante, mesaje, agresivitate.
Cu ăștia nu lupți la costum si cravată.
Ori ai o armata de trolli și postaci care sa îi suprime în mediul online si răspândaci în teren care să stea pe capul oamenilor, ori pierzi cu ei bătălia din start.

Din păcate, asistăm doar la întemeietori de mișcări de dreapta și ideologi care privesc cu condescendență către cei care ar vrea să se miște. Zici ca au un băț în fund, iar gulerele lor sunt scrobite cu var și nu se pot apleca sa asculte. Cu o astfel de atitudine or să fie hăcuiți la prima dezbatere publică. Plus că mai toți suferă de o paranoia care cataloghează imediat în ,,putinisme”, ,,securisme”, etc. Nu zice nimeni că n-ar fi, dar parcă s-ar cere ceva mai mult discernământ.

Mișcările naționaliste sunt imbolnăvite de dacopatii, creștinopatii fundamentalist-ortodoxe si conspiratite. Acestea încep cu tunelurile dacice de sub Carpați și Isus născut la Fălticeni.

Cu imnuri, pomeniri, marșuri si poezii nu scoți țara din rahat si ajungi la final la ,,Veșnica Pomenire”.

Foto: Facebook, Cosette Chichirău

 

 

Istoria Matrioșka. Ideile au consecințe.

Articolul următor aparține noului autor Blogary, Răzvan Furnică.
„Ideile au consecințe.”
 
 
De mic mi-a plăcut să stric jucării. Ca să văd ce au înăuntru. Ăsta era primul gând când primeam un cadou. Nu dintr-o tulburare sadic-distructivă, ci din curiozitate. Îmi propuneam să le desfac cu grijă, de dragul de a le repara, a le vindeca, a le monta la loc. Ideea e o astfel de jucărie. Istoria ideilor, că sunt concepții filozofice, ipoteze științifice, teoreme matematice, dogme ideologice, perspective psihologice și sociologice, principii morale și drepturi ale omului, paradigme artistice, softuri și invenții tehnologice, e un magazin de jucării. Sunt jucării pentru oameni mari și pentru oameni mici ca noi. Pentru că piața ideilor e plină de idei gadget, de idei de jucărie. Unele sunt proiectate special să fie atractive, pentru că proiectanții își ating scopul doar când te joci cu ele, când le ții în brațe, le pui baterii, le instalezi pe hard, adormi cu ele în gând. Dar printre jucării există și idei letale, toxice, explozive, capcane.
 
Ideile vechi pot fi perpetuu și universal valabile sau uzate, inactuale, expirate. Însă problema mereu actuală sunt ideile noi, de ultimul tip, de anul ăsta. Ce facem cu ele ? Și aici văd că e nevoie de un instructaj de protecția muncii cu ideile, de protecția minții, de o introducere în managementul de pe piața ideilor. Mai ales că tendința patologică a omului postmodern e de a acționa conform impulsului iresponsabil : „Dacă POT face un lucru, acel lucru TREBUIE făcut.”, în opoziție cu un discernământ clasic modern raportat la înțelepciunea : „Dacă un lucru NU E NECESAR să fie schimbat, acel lucru NU TREBUIE schimbat.”. Asta pentru că ni s-a urcat „progresul” la cap.
 
Câteva considerațiuni generale :
1. Dacă o idee e nouă, bineînțeles că e modernă, nu medievală sau antică, pentru că a apărut în timpul nostru, în epoca modernă, dar asta nu e automat o calitate, ci doar o poziționare în timp. Mai poate fi încadrată în modernitate prin conținut, dar asta nu-i dă automat și valoare. Noutatea și modernitatea nu sunt virtuți în sine.
2. Dacă e nouă, nu este de la sine înțeles că e automat un progres. Progres înseamnă ca ideea să fie o completare la ceva, dar nu de orice fel, ci una care să adauge ceva eficient, inteligent, performant, benefic, productiv, economic, responsabil, estetic și moral, în funcție de scop și partea la care e adăugată. Noutatea și modernitatea nu sunt un progres în sine.
3. Dacă e nouă, poate fi doar o reciclare, un cover, un remix, o reeditare a unei idei vechi într-un ambalaj nou. Un ambalaj nou nu face și ideea nouă.
4. Dacă e nouă poate fi și un ambalaj gol care să conțină nimic. O idee inutilă, cu care nu merită să-ți bați capul. Nu ambalajul face ideea.
5. Dacă e nouă poate fi și special proiectată pentru a fi distructivă. De obicei, intenția malefică e camuflată cu sclipici, beculețe, relativism, egalitarism, intenții bune, moralitate, modernitate, progresism, liberalism, salvarea planetei, drepturile omului, democrație, socialism, caracter științific, pentru că e cunoscută apetența omului modern pentru orice e științific. O idee potențial distructivă nu e niciun progres.
6. Dacă o idee e nouă și la modă la Londra, nu înseamnă automat că e și o idee bună. Ideile fundamentale și universale nu țin de modă.
 
Rețelele care sunt sistemele noastre de calcul, de telefonie, de comunicare, socializare, informare și învățare, computerul, internetul și rețelele sociale au ca model natura umană, rețeaua neuronală, mintea și sufletul, rețeaua ce suntem ca familie, prieteni, comunitate și specie. Poate nici nu ne dăm seama că toate sunt proiectate de noi după mintea și natura noastră umană, că niște posibili extratereștrii inteligenți ar proiecta mașini de calcul în rețea după mintea și natura lor, complet diferite de ale noastre. De aceea și virușii rețelei care e societatea formată din laptopurile ambulante conectate între ele care suntem noi, funcționează asemănător cu virușii electronici. Există idei-virus care funcționează după programul hackerului care le-a conceput. Odată instalate și utilizate acestea șterg și pervertesc fișiere, alterează memoria și algoritmii, falsifică întreaga schemă logică. Mare grijă ce idei vă instalați în cap, pentru că s-ar putea să vă modifice personalitatea, identitatea, logica, moralitatea, comportamentul și amintirile, până la îndoctrinare și apostazie.
 
Jucăria ideilor e comparabilă cu jucăria rusească Matrioska. O idee conține altă idee, care conține altă idee, care conține altă idee, corelate printr-un mecanism intern. Ideea mamă poate părea minunată, dar e gravidă cu idei mutanți, care nasc alți mici monștri insesizabili. Deasemenea, o idee se poate activa numai în mediul propice și la momentul dinainte programat, conținând în adâncul instalației o bombă cu ceas care va exploda lumea. Precum există și idei vii, benefice, constructive, care vor învia lumea. Ca antivirus la ideile malware, care pot declanșa chiar epidemii, câteva idei de instrucțiuni. Pentru că am observat că se iau foarte ușor de la televizor, de la colegul de muncă din multinațională, din instituția bugetară, de la colegul de bancă de la Sorbona, Oxford ori SNSPA, de la hipsterii din crâșmă. Niciunul nu strănută, dar pare că-i dus pe altă lume, virusat.
 
Instrucțiuni de folosire :
1. Se ia ideea și se studiază atent. Nu țineți cont de ce scrie pe etichetă. Mai întâi încercați să aflați care e producătorul inițial al ideii.
2. Căutați în arhivele firmei producătoare pentru a afla sorgintea și istoricul ideii.
 
3. Dați ambalajul deoparte și examinați conținutul, nu cutia și staniolul.
4. Demontați cu grijă ideea și găsiți rostul fiecărui component în parte.
5. Concepeți simulări pentru a afla efectul fiecărui component și al ideii în ansamblu până la consecințele ultime.
6. Nu aruncați resturile, ci depozitați dispozitivul dezamorsat, cu virusul dezactivat pentru luare aminte și asuflet.
7. Dacă nu reușiți, dați cu ideea de pământ și reluați procedurile anterioare cu cioburile rămase. Mai bine să vă explodeze în curte decât în cap.
 
 
 
Rețelele care sunt sistemele noastre de calcul, de telefonie, de comunicare, socializare, informare și învățare, computerul, internetul și rețelele sociale au ca model natura umană, rețeaua neuronală, mintea și sufletul, rețeaua ce suntem ca familie, prieteni, comunitate și specie. Poate nici nu ne dăm seama că toate sunt proiectate de noi după mintea și natura noastră umană, că niște posibili extratereștrii inteligenți ar proiecta mașini de calcul în rețea după mintea și natura lor, complet diferite de ale noastre. De aceea și virușii rețelei care e societatea formată din laptopurile ambulante conectate între ele care suntem noi, funcționează asemănător cu virușii electronici. Există idei-virus care funcționează după programul hackerului care le-a conceput. Odată instalate și utilizate acestea șterg și pervertesc fișiere, alterează memoria și algoritmii, falsifică întreaga schemă logică. Mare grijă ce idei vă instalați în cap, pentru că s-ar putea să vă modifice personalitatea, identitatea, logica, moralitatea, comportamentul și amintirile, până la îndoctrinare și apostazie.
 
Jucăria ideilor e comparabilă cu jucăria rusească Matrioska. O idee conține altă idee, care conține altă idee, care conține altă idee, corelate printr-un mecanism intern. Ideea mamă poate părea minunată, dar e gravidă cu idei mutanți, care nasc alți mici monștri insesizabili. Deasemenea, o idee se poate activa numai în mediul propice și la momentul dinainte programat, conținând în adâncul instalației o bombă cu ceas care va exploda lumea. Precum există și idei vii, benefice, constructive, care vor învia lumea. Ca antivirus la ideile malware, care pot declanșa chiar epidemii, câteva idei de instrucțiuni. Pentru că am observat că se iau foarte ușor de la televizor, de la colegul de muncă din multinațională, din instituția bugetară, de la colegul de bancă de la Sorbona, Oxford ori SNSPA, de la hipsterii din crâșmă. Niciunul nu strănută, dar pare că-i dus pe altă lume, virusat.
 
Instrucțiuni de folosire :
1. Se ia ideea și se studiază atent. Nu țineți cont de ce scrie pe etichetă. Mai întâi încercați să aflați care e producătorul inițial al ideii.
2. Căutați în arhivele firmei producătoare pentru a afla sorgintea și istoricul ideii.
3. Dați ambalajul deoparte și examinați conținutul, nu cutia și staniolul.
4. Demontați cu grijă ideea și găsiți rostul fiecărui component în parte.
5. Concepeți simulări pentru a afla efectul fiecărui component și al ideii în ansamblu până la consecințele ultime.
6. Nu aruncați resturile, ci depozitați dispozitivul dezamorsat, cu virusul dezactivat pentru luare aminte și asuflet.
7. Dacă nu reușiți, dați cu ideea de pământ și reluați procedurile anterioare cu cioburile rămase. Mai bine să vă explodeze în curte decât în cap.
 
 
 
Toate acestea pentru că „Ideile au consecințe.” Iar principala sursă de astfel de jucării postmoderne este astăzi fabrica de jucării a ideologiei. Unii păpușari se pare că nu au altă îndeletnicire decât să inventeze idei gonflabile, trase de sfori, umplute cu paie și rahat, gata amorsate. Sunt păpușarii sociopați care consideră lumea o cameră de copii pe care fac experimente. O idee mică, de furnică poate schimba lumea. Legea și amenda, prețul pâinii, crimele istoriei și utopia totalitară sunt consecințe ale ideilor.
 
Warning :
Ideile pot conține părți mici și resturi de idei alterate. Nu le băgați în gură, că vă pot sta în gât. Au existat cazuri de asfixie și intoxicație cu idei mici de furnici. Atenție ce idei înghițiți pe nemestecate. Rumegați intâi. Cu capul, nu cu tractul digestiv. Poftă bună.

Grădinari și demiurgi

     Ne dorim să fim „altfel“, numai că n-avem cum: sîntem și noi o piesă din mozaicul timpului nostru, făcut din războiul dintre „grădinari“ și „demiurgi“. Am preluat metafora din cartea lui Chantal Delsol (La Haine du monde. Totalitarismes et postmodernité, Cerf, 2016). Membră a Institutului Franței, universitară și eseistă de prestigiu, această distinsă specialistă în științe politice interpretează postmodernitatea occidentală ca arenă a tensiunii dintre cei care vor să conserve și cei care vor să înlocuiască lumea prezentă. Primii sînt salvaționiști ai imanenței istorice private de transcendență, așa cum ceilalți sînt exponenți ai prometeismului transfigurator. Unii vor să prezerve natura, planeta, tradițiile și memoria colectivă așa cum le-am preluat: pledează pentru realism, moderație, echilibru și acțiune în favoarea libertății. Ceilalți vor să facă tabula rasa dintr-un trecut defect, așadar culpabil, propunîndu-ne în schimb viitorul imediat al societății perfecte, la care putem (și trebuie) să ajungem printr-o inginerie socială soft: ei nu mai recurg la terorismul utopic, de tip totalitar, mulțumindu-se să exalte egalitatea fără limite, omul generic (legat direct la universalul nominalist al speciei), relativismul axiologic și ironia care desacralizează orice tabu, aruncîndu-l în derizoriu. Firește că disputa „grădinarilor“ cu „demiurgii“ implică o schematizare didactică, de dragul unui tablou inteligibil. Taberele nu sînt etanș separate (de pildă, există, printre „grădinari“, și ecologiști de stînga). Ele simbolizează însă două proiecte de societate greu de armonizat, explicînd tensiunea crescîndă (și emblematică) a epocii noastre. Regăsim această dinamică în România – sub forme mai sărace ideatic și hiperbolic provinciale –, însă ușor de recunoscut. Prin urmare, nu sîntem altfel. Semănăm cu alte state post-comuniste, unde elitele înclină spre conservatorism, tocmai pentru că au trăit comunismul și recunosc legătura acestuia cu noul progresism occidental, bazat pe abolirea distincțiilor și parodierea personalismului creștin: ele fac pasul de la egalitatea demnității ontologice proclamate în antropologia creștină (din care a derivat o etică a drepturilor omului) la practica indistincției programate (de merit, gen, rasă, cultură și etnie). În pofida acestui accent, agenda e sincronizată cu Occidentul secularizat, unde socialismul resentimentului, de tip scandinav, cucerește treptat centrul și sudul.

În România, prometeismul taberei „demiurgice“ e destul de popular în rîndul tinerei generații (net, city break, „nedusă la biserică“) și are susținerea statului, care-și dorește controlul asupra corpurilor intermediare (familie, asociații, națiune), căutînd să preia individul din fașă pînă la mormînt: e idealul iacobin exprimat deja de Danton, care spunea că pruncii aparțin mai întîi Republicii și abia apoi părinților naturali. De fapt, „grădinarii“ nu mai există decît în Bisericile creștine din țară, într-o parte a elitei intelectuale anticomuniste și în inerția practicilor culturale din generația adultă: acuzați de atitudini liberticide, ei sînt, de fapt, ultimii apărători ai autonomiei personale din societatea noastră. Decența pledează pentru negocierea unui compromis între „grădinari“ și „demiurgi“, pentru că omul ca atare nu poate supraviețui fără rădăcini, lipsit de protecția unor apartenențe de grup, așa cum nu poate rămîne imun la progresul științei și tehnologiei. Are doar interesul de a compensa impactul revoluției digitale (care dezrădăcinează orice localizare) printr-un recurs selectiv și autentic la valorile moștenite. Un asemenea compromis (care produce substanța unui minimal consens democratic) poate fi articulat numai prin vaccinare anti-ideologică, de ambele părți ale „baricadei“. Adică prin defanatizarea inteligentă și responsabilă a discursului despre binele comun. Nu știu dacă vom avea o masă critică de „combatanți“ dispuși să întrerupă spirala radicalizărilor. Ar fi normal să nu punem doar pasiune latină și gălăgie balcanică într-o chestiune de arhitectură societală durabilă. Dar cine mai are, azi, monopolul unei definiții a normalității? 

Articol apărut inițial în dilemaveche.ro