2014-2016, debutul unei noi constructii

Vreau să văd dracului odată revolta aia pe dreapta. Pe Neamţu aruncînd cu pietre în Modrogan, pe MRU făcînd sex prin iarbă fără prezervativ cu oricine, pe Falcă drogat cîntînd balade anti-apartheid și, cu voia dumneavoastră, ultimul de pe listă, pe Vasile Blaga punînd tunurile de apă pe ei.

zice Nedormitul

Serios vorbind, masa critică, inclusiv la nivel financiar, se va realiza după 2014 sau, mai sigur, după 2016. Posibil să se reinventeze PNȚcd sau ceva de genul ăsta. PDL e terminat ca partid politic (ar mai fi o speranță: să plece Blaga pe mare) iar despre FC și NR n-are rost să discutăm. Probabil că o construcție demarată în 2015 va avea șanse, mici, ce-i drept, la prezidențialele din 2019 și parlamentarele din 2020 (dacă rămîne acesta calendarul), cu condiția să nu fie făcută în grabă, pe genunchi, pentru parlamentarele din 2016. Oricum, din 2016 pînă în 2019 sînt trei ani de liniște electorală, care dau răgazul unei noi construcții (făcută chiar pe scheletul unei vechi, PNȚcd, am mai zis, poate fi o soluție) să se pună bine pe picioare.

La cum stau lucrurile în acest moment, singurii care au șanse să intre în turul 2 al prezidențialelor, dacă candidează, sînt Ponta, Antonescu, Oprescu sau Dan Diaconescu. Șansele PDL de a prinde Parlamentul în 2016 sînt deasemenea mici (depinde și de ce va face Băsescu după ce pleacă de la Cotroceni).

Facebook Comments

12 Comments 2014-2016, debutul unei noi constructii

  1. Bleen

    Apropo de colegiul lui Voiculescu:
    Nu înțeleg de ce FC nu-l pune pe Gabriel Biriș candidat în colegiul lui Voiculescu. Am avea o bătălie electorală pe bune, cu vizibilitate, uninominală, fără politețuri și blaturi, cel puțin între Biriș și Neamțu. Dacă-l pune și PDL pe Papahagi, chiar ar fi o ocazie pentru cei trei să-și arate tuleiele politice și să facă un pic de mușchi. Scorul electoral e mai puțin important. Important e ca cei trei, sau măcar unul dintre ei, să dea o direcție, să scoale moralul și speranța militanților, să vază poporul suporter că există potențial, că nu e totul pierdut.

    Reply
    1. Louisy

      Bleen Dar cine este acest domn (doamna? Maricica, tu esti?) FC care ar putea „sa-l puna” pe Biris undeva?

      Reply
  2. SimonaM

    Deocamdată aleargă toți ca găinile cu capetele tăiate. Și politicienii, și militanții. E un absurd extrem în declarații, în luări de poziție, în tot. Cred că mulți dintre ei încă n-au înțeles ce li se întâmplă.

    Reply
    1. Rosu

      SimonaM  Sau au inteles si refuza sa creada ca e chiar asa, sau au inteles si cred ca e asa dar sunt siderati ca s-a ajuns aici si cauta sa vada cine mai e la fel.

      E momentul ideal pentru separat apele. Sper ca toti cei care inteleg situatia corect si au de gand sa ramana in politica sa se gaseasca om cu persoana si sa faca socoteala (io la mijloc, tu in atac, tu liberou – ala portar). E nevoie de o abordare agresiva, cu trei atacanti si multe actiuni rapide pe flancuri 🙂

      Reply
      1. SimonaM

        Rosu SimonaM 
        Mba. Eu sper că întâi șed și cugetă la ce e de făcut, care este scopul, care sunt mijloacele prin care vor s-ajungă la el… chestiuni. Asta înainte să se-mpartă pe posturi. Deocamdată își aleargă cozile, nu atacă nimic eficient.
        Abordare agresivă a ce? Ca să nu mai spun că nici măcar n-au descoperit unde-i terenul pe care se joacă meciul.. care flancuri?

        Reply
      2. Nea

        Rosu SimonaM Era unul în CPUN care se mişca rapid, agresiv era f. tânăr, origine nobile, găsea soluţii neaşteptate. 
        Poate iese la înaintare, se numea contele Iosipescu Zambra. Pe atunci nu avea carnet de şofer, că  n-avea 18 ani, dar avea imunitate de parlamentar, aşa că miliţia se uita la el ca ÎCCJ la Felix.  Mi se pare că a fost şi cercetat penal, aşa că ar fi ok şi la C.V.

        Reply
        1. Pataphyl

          Nea Rosu SimonaM Iosipescu Z. n-avea carnet dar avea partid de două persoane și trei locuri în CPUN unde venea cu mama. Prin asta sugerez că e bun, adică are și tradiție și experiență. Dacă-l lasă mă-sa…

          Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *