Doua dovezi de rar curaj jurnalistic

Mircea Badea (Antena 3) și Doru Bușcu (Cațavencii), două exemple de curaj jurnalistic aproape inconștient.

Mircea Badea:

 

Doru Bușcu:

În politică, defectele lui Antonescu au produs cifre cu mult peste fantasmele erotice ale partidului liberal, iar ăsta e un motiv întemeiat pentru ca ele să fie proclamate calităţi.

Cu sau fără merite, cu sau fără calităţi, Crin Antonescu e îndreptăţit să-şi savureze momentul. Iar momentul arată nu numai ca un tablou cu împărţirea prăzii, ci şi ca o scenă de pedeapsă. Grupul de boieri trădători de la sectorul 1, condus de gruparea Chiliman-Moisescu, primarul Cherecheş, Ludovic Orban sau Călin Popescu Tăriceanu sînt tot atîtea ocazii de a reface disciplina în partid. Sigur, rebeliunea are nuanţe, iar rebelii au calibre diferite, dar Antonescu şovăie ca măgarul lui Buridan. Colegul lui de furnicături, Mehmed al II-lea, n-ar fi pierdut ocazia. Se povesteşte că, atunci cînd i-a dispărut o piersică, sultanul a despicat burta tuturor pajilor care făceau de pază la platoul cu fructe, pînă cînd a găsit, în maţele unuia, dovada că fusese furat. Antonescu a fluturat puţin iataganul la televizor, apoi l-a uitat în studio, a început să caşte şi, într-un final prea lung, l-a exclus pe Cherecheş, aruncîndu-l în braţele unei noi cariere politice.

Cei care văd în Crin Antonescu un despot au cataractă. Mie, unuia, mi se pare mai moale ca sînii Monicăi Macovei. Aşteptam de mult o răfuială şi, după ce am înţeles că nici Blejnar nu va fi arestat şi nici Gabriel Oprea anchetat, îmi pusesem speranţa într-o reglare de conturi pe persoană fizică, la PNL. Stilul exaltat şi monomaniac al lui Crin Antonescu părea să includă acest deliciu inocent al revanşei. Vocea intransigentă şi mintea care nu uită, altoite acum pe victoria în alegeri, nu-i vor lăsa să scape, îmi spuneam.

Facebook Comments

5 Comments Doua dovezi de rar curaj jurnalistic

  1. LunguVictorEugenMihai

    ma mir ca amandoi n-au fruntile accidentate de la ciocnirea, ca n-au acordat prioritate, la gaura curului stapanilor lor. niste pulifrici frustrati: unul ca -sa nascut dupe blocuri, alalat dupe brazde in sectorul agricol Ilfov.

    Reply
  2. Nea

    Ce dracu-i asta? Suntem după 2 luni de iarnă, medicii tot recomandă la radio să luăm suplimente vitamine şi antidepresive pentru a combate nopţile lungi şi tu, în loc de ciocolată şi ceai de sunătoare ne dai căcat şi clănţănitoare. Ruşine să-ţi fie, Bleen!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *