Chemare la arme

Tuturor celor care ard de nerăbdare să se oprească din discuțiile „sterile” și să acționeze, le facem cîteva propuneri:

1. Următorul ceai Blogary.

Va avea loc undeva între 16 si 20 august iar tema va fi „Alegeri și vot”. (Invitații vor fi anunțați odată ce vom avea confirmările lor) Vom încerca să lămurim chestiunea primarelor, a votului prin corespondență, a listelor electorale și a votului electronic. Experiența de la ultima întîlnire ne spune destul de clar că nu putem invita mai mult de 15 cititori. În măsura în care oameni care nu au fost la prima întîlnire vor să participe, ei vor avea prioritate.  Ordinea e, ca de obicei, primul venit, primul servit. E cel mai bun compromis între nevoia de eficiență și cea de deschidere. Cu toate acestea, am vrea ca cei care au fost la prima ediție să ne ajute s-o pregătim pe a doua: ce și cum trebuie discutat, cum ne organizăm etc. Pe cei doritori să o facă îi rugăm să să trimită la mirel at blogary punct ro un email cu subiectul ”Organizare”. Cei interesați de participare sînt rugați să trimită un email cu subiectul „Participare”.

2. Forumul

Poate deveni un instrument de lucru foarte eficient. Ideal ar fi ca unele categorii să fie moderate de cititori. Există doritori? Aveți o categorie de care vreți să vă ocupați? Dacă da, postați intenția voastră în „Forum și site feedback”

3.  Asociația

Sîntem în proces de constituire al „Asociației Blogary”. Birocrația a lungit procesul peste măsură, credem însă că vom fi operaționali în septembrie. După cum puteți bănui intenționăm să fim destul de activi în subiectele menționate aici de-a lungul timpului. Vom avea nevoie de voluntari. Ne interesează foarte mult provincia pentru că intenționăm să ne plimbăm cu Ceaiurile prin țară. Toți cei dispuși să ne ajute cu timpul și talentul lor sînt rugați să scrie la mirel at blogary punct ro, folosind subiectul „Asociație”,  menționînd în mesaj și la ce cred că ar putea ajuta: organizare, contacte, logistică etc. Cei care o fac vor primi și un update bilunar despre activitatea și proiectele asociației.

Facebook Comments

35 Comments Chemare la arme

  1. adi65

    Sistemul de sanatate si invatamant din Romania sunt astazi intr-o situatie dezastroasa din cauza furturilor din bani publici, coruptiei si incompetentei.

    Propun organizarea unei greve generale care sa aiba urmatoarele obiective:

    – interzicerea incredintarii directe de contracte cu statul sau companiile la care statul este actionar majoritar sau minoritar

    – interzicerea secretizarii contractelor (si anexelor) cu statul sau companiile de stat (fara cele incheiate de armata sau serviciile secrete din nu vor fi publicate pasajele care pot afecta siguranta nationala, dar vor fi publicate toate clauzele financiare)

    – refuzul de a face public un contract din cele mentionate mai sus sa se pedepseasca cu inchisoare de la 15 la 20 de ani; raspunde seful institutiei in solidar cu cel insarcinat sa faca pulicarea

    – publicarea tuturor anunturilor de achizitii ale statului pe e-licitatie.ro si pe cel putin alte 10 site-uri care ofera posibilitatea de postare anunturi gratuite si au un trafic in primele 20 din profilul respectiv. Site-ul e-licitatie.ro sa fie reorganizat pentru ca este un cosmar sa gasesti pe el ce te intereseaza sau sa se creeze rubrici pentru domenii de activitate

    – publicarea anunturilor si intr-un ziar local sau central cu tiraj in primele 3 la rubrica cumparari si mare publicitate

    – infractiunile de coruptie si trafic de influenta in cazul persoanelor cu functii de conducere, judecatorilor, procurorilor si parlamentarilor se vor pedepsi cu inchisoare de la 20 la 25 de ani.

    – judecatorii de la Curtea Suprema de Justitie si Curtea Constitutionala sa fie numiti din randul judecatorilor de cariera cu vechime neintrerupta in functie de la intrarea in magistratura si cel putin 15 ani de experienta in sistem

    – concursurile pentru posturi in sistemul bugetar sau la companiile de stat sa fie facute publice pe un site special care sa contina suficinte filtre de cautare pentru ca oamenii sa gasesca ce-i intereseaza; nepublicarea anunturilor pe site-ul respectiv se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 15 ani; raspunde seful institutiei in solidar cu cel insarcinat sa faca pulicarea

    Aceste prevederi ar fi suficiente pentru ca in timp Romania sa se insanatoaseasca.

    Dupa adoparea acestor prevederi ele sa fie popularizate pe toate posturile tv cu audienta nationala

    Acest demers ar fi credibil in ochii tuturor romanilor si nu i-ar lasa deschisi pe grevisti la acuzatii ca isi urmaresc propriile interese sau ca sunt manipulati de partide si lideri de sindicat.

    Voi posta acest comentariu pe toate forumurile si la toate articolele.

    Reply
  2. plescoi

    @adormitul – corect imi retrag cuvintele, am fost putin cam exagerat in a zice ca parerile contrare=spam. notat, si cum zice alin fumurescu, multzam!

    @Florin Cojocariu – Dle Cojocariu, e, nu e democratie – nu ma intereseaza, ata ete, aici dvoastra, bleen, adormitul sunteti mogulii (sorry pentru paralela). insa ce mi se pare interesant este faptul ca vreti sa treceti la treaba si sa schimbati discutiile sterile in fapte. absolut sincer va felicit pentru actiune si determinare. va doresc succes si o sa va citesc in continuare sa vedem ce rezultate aveti. toate bune!

    Reply
  3. plescoi

    merechene, daca imi ingadui, doar un comentariu. DA, iti sunt frate atita timp cit vorbim aceeasi limba. daca imparti romanii in functie de optiune politica, dpmdvdr e gresit. ma rog, e optiunea ta. cum dracu ne-am radicalizat asa cu totii?

    Reply
  4. enemy at the gates

    asta nu e data la care ar trebui sa primiţi un semn de viaţă de la marius, evident, de la epicentru?

    Reply
  5. morris

    Neatza dictatorilor.Va mai treziti azi?Sa-mi dati si mie verde pe forum.Am fost cuminte,m-am inregistrat, am zis parola, am facut semnul secret, m-am tatuat cu sigla noastra(stiti voi unde!),..toate alea/ ca un om mare.Iar voi dormiti!Aloo?Nedo? pai tocmai tu?

    Reply
  6. plescoi

    opa; fratilor, stati si nu dati cu pietre. ce daca m-am luat de voi? poate am glumit. ce e aia chemare la arme? mi se pare radical, chiar si ca formulare care indeamna la o utilitate si nu la discutii sterile. da, sunt rogozanu'! NOT

    Reply
  7. nedormitul

    @plescoi

    faptul că scriu un comentariu care nu e pe placul tău nu se numeşte spam. şi, în general, n-o să te întreb pe tine ce să scriu şi ce păreri să am. dacă blogul ăsta filtrează comentatorii, e pentru că asta e decizia noastră. dacă vp acceptă totul la liber (deşi nu prea), e problema lor. să mă modereze stanca şi rogozanu, nu tu. sau tu oi fi stanca în travesti (nici n-ar fi prea complicat)?

    Reply
  8. plescoi

    bai fratilor, ia sa-i dam afara pe astia care nu sunt de acord cu noi! ii infieram cu manie. "de unde apar astia frate". se arata consternat cel care cheama la razboi.

    dar voi fratiorilor cind spamati alte bloguri, de pareri opuse? de unde apareti? pai unde e democratia, domnilor democrati? in alta ordine de idei, succes la intilnire si documentati totul, cu action plan si tot tacimul, sa vedem cum va tineti de treaba. baftodelo!

    Reply
  9. Para

    Stimaţi tovarăşi! Cred că legionarii n-au fost de dreapta iar piatră are dreptate cu 2005-ul. Părerea mea.

    Reply
  10. Sfarma-Piatra

    Si ce,e rau sa fi legionar ? Decit cur sucit in INTERNATIONALA SATANISTA(socialista)si dupa aia sa te dai ,,de dreapta'' in 2005,asa cum a facut PD-L,mai bine in verde! Eu imi asum direct optiunea! 🙂 🙂 🙂

    Reply
  11. Sfarma-Piatra

    NEDORMITULE,am avut impulsul primar de a te injura! Dar m-am abtinut in ultimul moment! Poza te-a salvat! Nu este vina ta! MERECHENE,si daca sta la 6km de sectie sigur are calculator ?

    Reply
  12. Merechene

    Mey Sfarma-Piatra, daca vrei, ramai tu in epoca de piatra! daca stateai la 5-6 ore distanta de cel mai apropiat centru de votare, nu cred ca mai spuneai asta.

    Reply
  13. Sfarma-Piatra

    Asa o fi cum spui matale,dar in Romania orice inovatie sfirseste prin a deveni o porcarie ! Iar daca e vorba de alegerii Romania exceleaza la capitolul porcarii! Incepind cu ,,alegerile'' din anii '20 si '30 pina acum 8 luni!!!

    Reply
  14. Sfarma-Piatra

    Ce e aia vot prin corespondenta? Dar vot electronic? Nu domnule!!! Te prezinti personal la sectia de vot unde esti repartizat,cu cartea de alegator si votezi! O singura data!!! Apropo,de ce nu se folosesc cartile de alegator ? Asta cu vot electronic si prin corespondenta,ocazie de frauda masiva! Cum se verifica votul electronic daca este o singura data ? In ce tara s-a mai facut asa ?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *