Cine intra in turul 2?

Cel mai mic scor cu care s-a intrat în turul 2 la prezidențiale, 28% (Iliescu în 1996 și Vadim în 2000). S-a ratat turul 2 chiar cu scor de peste 20% (Roman în 1996 și Antonescu în 2009). În turul 1 partidul e decisiv. Momentan, doar PNL poate spera la turul 2 pentru candidatul său. “Dreapta” ARD nu poate spera decît cu candidat unic. Dacă nu au candidat unic, PDL și PMP își înscriu candidați degeaba, doar pentru palmaresul partidului și CV-ul candidaților. Chiar și susținînd un candidat comun pot rata turul 2. La fel PNȚcd și PFC. Dacă PNL reușește să cîștige susținerea pentru candidatul său de la PDL sau PMP, își va duce sigur candidatul în turul 2.

În politică, în alianțe, nu funcționează adunarea. O alianță poate demobiliza militanții și votanții componentelor. Astfel 12 plus 7 poate face 14 sau 11, nu 19. Ca în 9 decembrie 2012. Ca la fuziunea PD-PLD.

O alianță PDL-PMP în spatele lui Udrea sau Predoiu sau chiar MRU nu e sigur că va reuși să depășească PNL în primul tur. PNL nu va accepta să susțină un alt candidat decît cel propriu. O alianță a PNL cu celelalte partide din opoziție se poate face doar în spatele candidatului PNL (Antonescu sau Iohannis).

Speră Băsescu în îndepărtarea lui Predoiu, candidatura lui Udrea din partea PDL/PMP și apoi intrarea în turul 2 în dauna PNL? Extrem de probabil avînd în vedere promovarea lui Udrea. Să nu uităm că Udrea e singurul politician susținut acum de Băsescu. Și singurul prezidențiabil despre care Băsescu a declarat explicit că-l votează. Însă nu Băsescu face jocurile. Nu le mai poate face.

Facebook Comments

3 Comments Cine intra in turul 2?

  1. Alexandru Buculei

    „Dacă nu au candidat unic, PDZ și PMP își înscriu candidați degeaba” – PDZ este intentionat sau doar o intamplare fericita? 🙂

    Reply
  2. liviuta

    În propozitia a treia cred că voiai să spui că partidul e decisiv în turul 1, nu în turul 2.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *