Clientelismul politic – o schimbare de perspectivă

Sînt întru totul de acord cu cele spuse de Bleen. Cred însă că pentru a găsi soluții aplicabile e nevoie să privim la problema clientelismului din mai multe unghiuri. Iar unul e cel al culturii interne a organizațiilor numite partide politice. Am spus de mai multe ori că soluția clientelismului stă într-o schimbare de cultură internă în partide, nu într-o lege. Problema e una de leadership, nu de management. Mi se pare că am invocat acest termen al culturii fără a-l explica suficient. De aici și unele neînțelegeri. Cei familiari cu subiectul să mă ierte pentru ce urmează.

Să luăm exemplul unei firme care merge prost din cauza crizei. S-ar putea ca fiecare să știți bine cel puțin una. Veți constata cu ușurință că în timpul crizei, în perioade de contracție a pieței, ies o mulțime de probleme la suprafață. Ineficiența devine vizibilă. Sursa ineficienței însă nu e doar în reguli și proceduri. Problemele cronice refuză să dispară prin schimbare regulilor și a formalismului. Asta pentru că orice organizație are 2 coloane vertebrale:
– structura: cuprinde tot ce înseamnă procese, reguli, proceduri. (cine ce face, cum face, cui raportează, cum e plătit, etc)
– cultura: viziunea si valorile adoptate de firmă. (cel mai des informal, de aceea și mai greu de cuantificat ca impact în organizație. E echivalată cu „atmosfera” dintr-o firmă)

Majoritatea ignoră dimensiunea culturii de organizație din cauza dificultății măsurării. Ea e însă cruciala. De exemplu, studiile arată că majoritatea celor care pleaca dintr-un loc de munca o fac din rațiuni de conflict cu cultura de organizație nu din cauză de bani, deși majoritatea declară că e vorba de bani. („mă plătesc mai bine aici dar e drept că atmosfera devenise irespirabilă în partea cealaltă) Dimensiunea culturală e atît de importantă încît, cel mai des, succesul sau eșecul unei schimbări masive într-o organizație e determinat de succesul sau eșecul schimbării culturale. Majoritatea fuziunilor între organizații mari (cum ar fi HP și Compaq acum cîțiva ani) reușesc sau eșuează după cum schimbarea culturii interne reușește sau nu.

Subiectul e vast iar eu doar un amator. (Cei interesați pot găsi pe site-ul Human Synergystics, al cărui birou în România e fondat de Adrian Stanciu, mai multe informații despre subiect. Le recomand tuturor să arunce o privire pe Circumplex, instrumentul principal de diagnonză culturală. Veți înțelege mai bine ce înseamnă cultură internă de organizație în termeni cuantificabili. Aș  recomanda PDL cu multă căldură să facă un audit cultural intern.) Trebuie însă să reținem trei lucruri:

  • Cultura internă apare și e determinantă în orice organizație, nu numai în cele comerciale. La nivel mare e ceea ce numim cu un cuvînt pe care Iliescu l-a exilat pe nedrept, mentalități. Ea e un filtru invizibil  în recrutare, în tipologia umană atrasă de organizație. (Google, anyone?). Așadar e importantă și în partide.
  • Cuvintele cheie care definesc o cultură sînt „valori” și „viziune”. Ce prețuim și unde vrem să ajungem
  • Cultura e schimbată în primul rînd prin leadership, și mult mai puțin prin management. E nevoie de lideri care să insufle entuziasm și mai puțin de coerciție.

Revenind la partidele noastre: Decizia PDL de a interzice membrilor afaceri cu statul e una culturală, nu structurală. Asta pentru că se referă la valori și viziune, nu la eficiența internă. Ea e mai degrabă un „statement” puternic decît o regulă greu de încălcat. De fapt va fi foarte ușor de ocolit formal însă va fi foarte greu de justificat „ocolirea” în termeni morali. O astfel de regulă pune bazele unui  sistem de valori intern diferit și, din perspectiva filtrului la recrutare, duce deja la dezertări. Problemele pe care le ridică decizia nu sînt cele de eficiență: de mîine nu se va întîmpla mare lucru. Problemele sînt legate de ultimele 2 puncte de mai sus:

  • Valorile și viziunea ramîn neclare. Interzicerea afacerilor cu statul e doar un pas. Aici e locul unde ideologia devine importantă. Și tot aici găsim unul dintre cele mai tulburi lucruri din PDL
  • Boc, dacă e ceva, e un manager, nu un lider. Nu e nevoie însă ca „managerul” să fie și liderul. Eu văd din ce în ce mai mult în dubleta Băsescu-Udrea adevăratul lider al PDL.

Clientelismul e doar vîrful aisbergului care se numește cultură politică românească. Asanarea vieții politice românești e în realitate o chestiune de reformă culturală și mai puțin una legislativă. (aș spune chiar că legislativul e o fundătură, legea e folosită pe dos prin dictatura majorității, după cum a demonstrat ANI). Interzicerea afacerilor cu statul e un prim pas pe care PDL îl face în direcția potrivită. Pentru a continua e nevoie însă de două lucruri:

  1. PDL sau ce mai rămîne din el să-și definitiveze urgent o cartă a valorilor, un extras concentrat de ideologie care să spună membrilor și simpatizanților care le sînt valorile și viziunea.
  2. Băsescu să-și asume rolul de lider al PDL sau al ce mai rămîne din el prin toamnă. Nu de sef al partidului ci de lider informal. Neutralitatea jucată nu folosește la nimic. Adversarii nu-l atacă acum mai puțin și nici nu-l vor ataca mai mult.  Udrea e o soluție de avarie bună, însă nu pare o soluție pe termen lung. Cel puțin nu acum. (atîta vreme cît Băsescu nu e membru de partid e greu de probat ne-constituționalitatea. Departe de mine însă gîndul de a da pretexte pentru o nouă suspendare, vorbesc în termeni de bun simț, amintindu-mi și de recentul perdaf pe care Băsescu l-a tras PDL-ului. Acum mă întreb dacă nu cumva asta și urmărește opoziția, să-l forțeze pe Băsescu să se implice în jocul politic pentru a justifica o nouă suspendare)

Într-o singură frază, problema reală a PDL și a partidelor în acest moment e că viziunea lor e accesul partidului la resurse iar valorile în care cred sînd doar una: banii. Iar problema clientelismului seamănă cu cea a corupției: nu vrem să dispară pentru că e imposibil. Vrem însă să nu mai fie principiul unic de funcționare al partidelor.

Facebook Comments

20 Comments Clientelismul politic – o schimbare de perspectivă

  1. omen

    pai sigur, daca nu e Tanda, e Manda. de aia si avansam ipoteza ca Ro e nereformabila. apropo, e cu p.promPtitudine.

    Reply
  2. andrei p

    Si mie imi place de Funeriu. Se vede ca omul stie cu cine are de a face. Sa puta cat o puti, dar cand duhoarea se imprastie-n vecini, facem curatenie rapid. Apoi asteptam ca poporul, prostimea, sa ne remarce promtitudinea. Politica pentru pitici.

    Reply
  3. omen

    veri on topic: mie imi place de Funeriu 😆 . se vede ca omul asta nu este educat in Rrromanica(care este cam nereformabila, apropo; acum si in vecii vecilor, amin!).

    pe scurt:

    1. Funeriu a zis O SINGURA DATA ca Melania Vergu trebuie sa aleaga intre minister si firma.

    2. Melania Vergu da diverse declaratii de presa(scrisa+TV) ca "nu stie de vreo demisie, ca n-a auzit, ca nu vrea sa-l puna pe Funeriu sa aleaga intre ea si PDL". [tocma' bine se punea de-o mica telenovela in stil anal-itic romanesc].

    3. Funeriu o demite scurt pe Melania Vergu.

    :mrgreen:

    😈

    :mrgreen:

    sursa: Ministrul Educatiei Daniel Funeriu a dispus eliberarea din functie a consilierului personal Melania Mandas Vergu

    de Victor Cozmei HotNews. ro

    Vineri, 4 iunie 2010, 0:13

    Reply
  4. Alexandru H.

    Ca sa nu uit… domnul Voiculescu nu a fost niciodata la guvernare. "Ce, domnule, am avut si noi un biet minister al IMM-urilor… ah, da, si ministerul ala mic al lui Seres. Asta inseamna ca suntem la guvernare? Nu, doar astia sunt. Ei au distrus Romania. Ca acum 3 sau 7 ani era bine."

    Reply
  5. Alexandru H.

    Domnul Voiculescu are idei misto. Nu se mai micsoreaza pensiile si salariile. De maine, politistii, armata, jandarmii sunt bagati in toate ministerele importante din Romania. Ei vor construi, cu abnegatie si mandrie, Romania de maine. De-asemenea, vor fi dati afara bugetarii inutili. Cum? "Prin abuzuri", ne anunta triumfator Voiculescu. "Adica?", se cruceste Ursu. "Pai instituim starea de urgenta, cum e acum". Aha, deci dictatura pe fata, nicio lege nu se mai aplica decat daca guvernul e de acord cu ea. Auzi, nea Basescu? Tocmai ti-a dat solutia Voiculescu… sunt curios daca de maine Ciutacu si Badea vor cere, in unison, instituirea unei dictaturi guvernamentale, pentru a implini deciziile Sefului…

    Reply
  6. Alexandru H.

    Emisiunea a fost exceptionala, Turcescu magistral.

    Pentru domnul Voiculescu, un parlamentar nu e responsabil de nimic din tara asta. "Eu am fost ales in Bucuresti si imi reprezint doar zona". Pentru el, singurul care trebuie sa fie responsabil si sa propuna programe si masuri e guvernul, ca doar e putere executiva. Daca vi se pare o afirmatie ciudata, e… ca tocmai ne-a explicat ca parlamentarii nu au voie sa comenteze hotararile guvernului. Ei sunt iresponsabili si nu au de ce sa se bage. Cu exceptia celor care au idei, precum Voiculescu. Sa vedem ce fel de idei are domnul Voiculescu…

    Reply
  7. mece

    ei, Alex. Le-au luat câţiva în seamă, dar studiile care s-au făcut până acum nu au luat în considerare opiniile şi opţiunile celor de la Socola (printre care si Napoleon şi 2 Eminescu).

    Reply
  8. mfg

    Ai avut nevoie de toate cuvintele astea pentru a ajunge la concluzia ca PDL are nevoie de Traian Basescu? Cred ca puteai sa spui asta si mai pe scurt. In acest fel, ti-ai fi oferit sansa de a nu batjocori notiunea de "majoritate" si sintagma "intru totul".

    Reply
  9. Alexandru H.

    Acum marele capitalist Voiculescu plange la pieptul pensionarilor, cerand statului (altuia) sa faca ceva. N-am mai auzit un discurs mai comunist de multa vreme.

    Ah, sa nu uit: clasa politica e nenorocita, el e exceptia, ca a intrat in politica pentru a face bine omului si dreptate in tara. El a propus multe lucruri bune dar din pacate nu i le-a luat nimeni in seama.

    Reply
  10. Dragos

    a contractului de reabilitare a pistei (cu “st” nu “zd”) a aeroportului Baneasa.

    Ne oprim aici domnule betiv mincinos, si va rugam ca atunci cand mai discutati de Dalli sa o faceti cu consideratie, caci iata(dupa un an) suntem martori cu totii la schimbarea majora adusa in exploatarea parcarilor de un alt “menestrel” contemporan.

    In rest, va dorim petreceri cat mai “romantate” si multa, multa, sanatate!

    ADMINISTRATIA DALLI

    Reply
  11. Dragos

    Ba mai mult, ati fi constatat ca Dalli vira lunar in contul PMB peste 100.000(unasutamii) euro corespunzator unui grad de ocupare de peste 80%.

    Daca puteti, revoltati-va acum pentru faptul ca in actuala exploatare a Administartiei Strazilor, acesti bani nu numai ca se incaseaza in 3(trei) luni dar sunt grevati(intelegeti ce spunem…) si de costuri de exploatare si salarizare.

    Ati vorbit si de moralitate si vrem sa va completam:

    Moralitatea dumneavoastra, viciata de abuzurile de mai sus, a facut ca atunci cand erati viceprimar al Capitalei, in calitate de Presedinte al comisiei de licitatie, i-ati concesionat domnului Cocos terenul de la Gara de Nord, unde a construit o extindere a hotelului personal. Sau, prin exceptie, atunci erati treaz?…Altfel nu ne explicam “scaparea”.

    Poate doar prin faptul ca in licitatie erati tot timpul cu ochii in fusta secretarei. Cautati probabil “gaura” data in bugetul Ministerului Transportului prin suplimentarea cu zeci de milioane a…

    Reply
  12. Dragos

    Scrisoare deschisa,

    Domnului betiv mincinos, fost viceprimar al capitalei, Ludovic Orban

    In legatura cu afirmatiile dumneavoastra din cadrul emisiunii “Ora de foc” din data de 02.06.2010, Realitatea TV:

    “…Dalli a exploatat 12.000(douasprezecemii- am scris ca la bani ca sa nu fie confuzii) de locuri de parcare in Bucuresti si incasa cat pentru 600(sasesute) de masini pe ora….”

    va aducem la cunostinta ca, asa cum se mentioneaza si in comunicatul oficial al PMB(anexat) la rezilierea contractului, au fost preluate de la Dalli un numar de “peste 3.000 locuri de parcare”.

    Suntem surprinsi de afirmatiile dumneavoastra, cu atat mai mult cu cat ati fost viceprimar in perioada in care Dalli a avut contract cu PMB.

    Dar probabil ca dansul pe mese si bataile cu frisca au fost mai importante decat contractul cu Dalli, pe care daca ati fi putut sa-l cititi( atunci cand nu erati mahmur) ati fi aflat numarul exact de locuri de parcare exploatate de noi.

    Ba mai mult,…

    Reply
  13. Alexandru H.

    Citate din Dan Voiculescu, prezent la Realitatea TV.

    "Ce treaba are Parlamentul cu politica si cu poporul roman?"

    "Partidul Conservator nu-si asuma guvernarea PDL-PSD-PC"

    Intrebat fiind daca hotii ar trebui sa consilieze ANAF pentru colectarea mai buna a veniturilor la buget: "Pai eu propun ca ANAF sa…"

    Solutia pentru criza economica: "Sa impozitam cu 100% blanurile si masinile Ferrari".

    Reply
  14. Alexandru H.

    Aici e greseala. "Voi ramane fidel idealurilor revolutiei portocalii". Ce e revolutia portocalie? Ca nu e o miscare ideologica, de dreapta, nu e o grassroots movement, e doar un banner dupa care s-au ascuns diversi indivizi, mai mult sau mai putin onorabili. Eu m-am saturat sa fiu folosit doar pentru ca unii vor sa faca afaceri cu statul din pozitia de politicieni ai puterii. Daca e sa fie revolutie, ii vreau pe aia din prima linie soldati curati…

    Reply
  15. alex

    solutia este sa facem noi bani acolo unde suntem, sa ne implicam in cat mai multe proiecte si sa dovedim ca suntem oameni de incredere. am ramas si voi ramane fidel idealurilor revolutiei portocalii. revolutia portocalie nu trebuie sa moara din cauza unor fomisti.

    Reply
  16. ela

    @Florin Cojocaru:Excelent.

    Imi permit sa adaug ceva: cui ma adresez? care sunt grupurile tinta,si ce fac pentru asta?

    Or,daca vrei sa placi tuturor,vei esua in populism.

    As recomanda si Ionut Ciurea.

    Reply
  17. MicutzaCeKurai

    Jignirile dintre moderatoarea Gabriela Vranceanu Firea si invitatul Cristian Boureanu, in emisiunea "Stirea zilei" de luni, 31 mai, au atras postului Antena 3 o amenda de 18.000 de lei din partea CNA. Membrii Consiliului au aplicat aceasta sanctiune pentru degenerarea limbajului folosit, pentru lipsa de impartialitate a moderatoarei si pentru faptul ca nu a asigurat echilibrul intre opozitie si putere, in studio.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *