Lăzăroiu s-a răzgîndit

De săptămîna viitoare Sebastian Lăzăroiu va reveni ca autor la Madame Blogary (membru fondator a rămas tot timpul, numai că nu a mai scris). Şi nu va fi singurul, vor mai veni şi alte nume interesante (nu, Băse nu se apucă de scris, nu de altceva dar funcţia de Măritul Dictator e ocupată de nedo şi nici măcar Băse nu-l mişcă de acolo – tragedia lui Băsescu: postul de prim ministru e ocupat de un clujean, cel de Mărit Dictator, tot de un clujean). A cam trecut vremea concediilor, ne-am şi v-am lăsat să leneviţi suficient, de săptămîna viitoare ne apucăm iar de politică.  Cu Sebastian Lăzăroiu, cu Florin Cojocariu, cu Bleen, Răsvan Lalu, Mece, Alin Condurachi, sperăm şi Ducu Hâncu, cînd are timp (stă extrem de prost la capitolul ăsta) plus, repet, încă cîteva nume extrem de interesante. Şi temele vor fi cel puţin la fel de interesante ca şi numele autorilor.

PS. La Ceaiul de joi, de la ISP, e posibil să participe şi Raluca Turcan. Confirmarea o vom avea mai tîrziu. Vom avea 17 cititori, 2 dictatori, Cătălin Avramescu, 3 AEP-işti (AEP – Autoritatea Electorală Permanentă), 3 isepişti (adică un fel de sepepişti intelectuali), Sebastian Lăzăroiu, posibil Raluca Turcan, posibil Iulia Moţoc.

PS2. Aţi remarcat costumul de marinar? Staţi să-i vedeţi pe Cojocariu îmbrăcat în pilot de avion şi pe nedo în şofer de tir! Şi pe Bleen în roz (la primul ceai am venit în roz, vreau să păstrez tradiţia).

PS3. Pentru cei care nu au înţeles, repet: Sebastian Lăzăroiu nu a mai scris la Madame Blogary în această perioadă însă a rămas printre membrii fondatori ai Asociaţiei Blogary.

UPDATE. Şi-a confirmat participarea şi Raluca Turcan. În schimb, nu mai poate ajunge Ana Maria Pătru însă vor veni doi directori de la Autoritatea Electorală Permanentă.

UPDATE2. De data asta ceaiul va fi urmat de o ieşire la bere/cafea/suc după. Unde, habar n-avem. Cafe Verona ar fi o idee, cu condiţia să mai găsim locuri.  Rezervare nu putem face, că nu ştim cîţi vor merge la bere (vreo cinci au confirmat, nu ştiu restul dacă vor sau nu).

Facebook Comments

23 Comments Lăzăroiu s-a răzgîndit

  1. Merechene

    Hmmm….nu numai ca e imbracat in marinar Sebastian Lazaroiu, dar vad ca stie si figuri de Thriller . 😀

    Reply
  2. Yeba

    Florina, tocuri cui ai, restul = te antrenezi pina in septembrie, cind iti aduc geanta Vouis Luitton, foarte ca lumea. In geanta pun biletelul asta (tb sa umblam neinarmati cu linkuri): ”Birgian Emilian ar fi nepotul fratelui tatălui patriarhului.” Oh, presa mea!

    Reply
  3. Florina

    Baieti, baieti, usurel. Pe marinar l-am remarcat, era greu sa nu, dar pilot de avion, sofer de tir, scufita rosie, mos craciun…Despre ce vorbiti?

    Ala era un roz mai inchis.

    Reply
  4. poweraxxel

    Blogul nu poate fi cenzurat, nu poate fi manipulat, nu poate fi "interpretat" altfel decat autorul doreste de catre televiziuni, moguli, redactori, etc …

    Reply
  5. sebastian lazaroiu

    confirm. m am razgandit. o sa scriu ceva despre revolutie. revolutia trebuia sa inceapa cu Mos Craciun si Scufita Rosie…

    Reply
  6. Pingback: Tweets that mention Lăzăroiu s-a răzgîndit | Madame Blogary -- Topsy.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *