Năstase nevinovat că dosare n-a furat

Uriaș moment de grație pentru întreaga galaxie PSD. Instanța a hotărât: darea de funcție nu poate fi totuna cu darea de mită. Procurorii nu au putut dovedi legătura între dispariția dosarului de spălare a 400.000 $ întocmit de Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea a Spălării Banilor pe numele Danei Năstase și avansarea în funcția de șef al instituției pierzătoare de dosare a lui Ioan Melinescu, la ordinul proaspătului premier Adrian Năstase. Normal. Și în litera legii. Dosarul a dispărut, asta e, se mai întâmplă! A dispărut ea, Atlantida, vorba aia, și nu putea să dispară un A4?! Cum a dispărut? Asta chiar că-i imposibil de aflat! Putea să dispară când s-a zugrăvit, de exemplu. Meseriașii au luat la întâmplare un dosar din mormanul scos pe hol și și-au făcut coifuri de hârtie. Cum poartă ei. Al Danei era primul de deasupra, că era cel mai “proaspăt”. Poți să-i acuzi pe meșteri pentru distrugere din culpă? Nici vorbă!

Ce nu vom înțelege niciodată este cum de nu s-a făcut alt dosar în locul celui lipsă, în toți anii ce s-au scurs de la misterioasa dispariție? Atunci ca și acum. Atunci, fapta ce făcea obiectul dosarului era încă proaspătă, banii fuseseră depuși în contul danei Năstase în tranșe de până în 10.000 $. Dacă persista suspiciunea (mai mult în presă, e drept) că suma totală a fost spartă în tranșe mai mici cu scopul de a evita situația în care banca ar fi fost obligată, conform legii, să anunțe oficiul antispălării banilor, de ce onorabilul domn Melinescu nu a dispus întocmirea unui duplicat? “Conform cu originalul”.

Și astăzi dacă procurorii ar cere un extras de cont de la HVB (fostă Austria Creditanstalt) s-ar putea reconstitui suita zecilor de depuneri în contul danei Năstase. Cu un deget, că-s pe calculator! Cum de nu-i trece nimănui prin cap? Nu azi, că-i program scurt, luni!

Reîntocmirea dosarului și trimiterea lui la ONPCSB, pentru a ajunge în final la Înalta Curte de Casație și Justiție, era pasul primordial, necesar și suficient pentru declanșarea unei anchete penale cu privire la apetitul mătușii Tamara de a se lansa în marile afaceri imobiliare abia după frumoasa etate de 93 de ani și abia după ce nepoțelul prin alianță a urcat pe tronul de premier. Așa, fără dosarul de spălare de bani, presa a tocat copacii degeaba, în timp ce opinia publică a trăit cu iluzia că justiția își face datoria. Și cu doamna Udrea nutrind speranța că, în sfârșit, va fi condamnată marea corupție din România. Țeapă! Ce-am aflat ieri?! Că, de fapt, Justiția a cântărit în toți acești ani, strict, dispariția unei hârțoage! Tu-i mama ei de hărțoagă!

Fără un dosar de spălare de bani în debutul tumultuoasei telenovele anti-corupție, absolut toate suspiciunile privind legalitatea dobândirii averii de către liderul social democrat au picat, așadar, în desuetudine. Toate declarațiile luate de procurori și judecători inculpatului Adrian Năstase cu privire la averile moștenite de la o mătușă lovită de simțul antreprenorial aproape de centenariat au avut doar un scop și un caracter cvasi-ilustrativ. Adică, hai să vedem și ce era în dosarul dispărut în caz că e cineva curios și de spiritul nu doar de litera legii. Deși, la asemenea amenințări cu cariera, e bine să urmăm doar litera. Și n-are nimeni ce să ne facă! Ne uităm pe poze așa, ca chestie, că pe noi ne interesează, în speță, dacă s-a furat dosarul, nu țara! Că doar nu de luare de mită l-au acuzat procurorii pe Adrian Năstase în dosarul “mătușa Tamara”, ci de dare de mită. Pardon, de dare de funcție. Pardon?! Procurorii ăștia or fi chiar proști sau ne iau pe toți de proști?

Să-mi mai zică mie cineva că n-a fost “dosar instrumentat politic”! Nu contează de către care partid. Că între ochi îl scuip!

KAMIKAZE

Facebook Comments

40 Comments Năstase nevinovat că dosare n-a furat

  1. Cristi C.

    iertati-mi (din nou) intruziunea cu vesnicele mele bombaneli insa nu ma pot abtine… atat articolul cat si comentariile motiveaza si justifica perfect situatia in care ne aflam… pentru ca este evident (sper) pentru toata lumea ca achitarea a fost o magarie, subiectul ar fi trebuit (zic eu) tratat cu toata seriozitatea… oricat de apreciate sunt ironiile (mai mult sau mai putin fine), oricat de excitant brainstorming'ul, oricat de interesanta si sclipitoare conversatia elevata, toate acestea (impreuna bineinteles cu atitudinea de lehamite a bizonului alegator) nu fac decat sa intareasca (daca mai era necesar) convingerea TUTUROR lupilor, fosti, actuali sau viitori paznici la stana: "cainii latra, caravana trece"…

    rusine sa NE fie si halal sa LE fie…

    Reply
  2. tucu

    El Cucui.

    Nu inteleg . Cum sa justifice ""obiectul unui dosar de spalare de bani""

    Obiectul ala ce e ? Obiectul spalat =banii sau detergentul folosit?

    Banii dupa cum am aratat mai sus nu trebuiau justificati. Trebuiau numai numarati si eventual complectati.

    Detergentul? Mi se pare stupid . In cazuri concrete de spalare te intreaba cineva daca ai folosit Ariel sau Sapun de rufe?

    Reply
  3. ElCucui

    Tucu, am zis eu că a luat ceva? Mită, bir, cens, zeciuală? Ferit-a Sfântul! Am zis că în loc să fie obligat să justifice obiectul unui dosar de spălare de bani, este pus să justifice dispariția dosarului. Bravo Olanda!

    Reply
    1. Florina

      tucu,
      deci poporanist sadea, iar "Să-mi număraţi ouăle!" e manifestu', nu?!
      ptiu drace, nu-mi dădeam seama! aşa e, că peneleu' a mai fuzionat c-un narodnic, ăl de-nfiinţase PSDM.

      Reply
  4. tucu

    El Cucui

    PROTESTEZ!

    Nastase nu lua mita.

    Lui Nastase i se platea haraciul, dijma,zeciuiala contributia voluntara,cum vrei sa o numesti. Aceasta plata face parte din traditia pamintului.

    Pe vremea marilor voievozi (Stefan cel Mare, Mircea cel Mare, Vlad teapa Mare)functionarul public nu primea salariu

    ci lua cota parte din taxele si impozitele colectate de la clasa muncitoare infratita cu taranimea necooperativizata.

    La fel si in comunism.Cel de la primarie sau cea de la alimentara nu traiau din salariu.

    Nastase a fost un mare pastrator al traditiilor , traditii pastrate si astazi.

    Reply
  5. ElCucui

    ina eyre, eu dacă m-aș fi dus în instanță cu un asemnea dosar. Sper că mă întrebi de cazul în care nu aș fi fost aservit politic. Păi, cum să instrumentez dispariția unui dosar cu făptaș imposibil de găsit? Ai citit ce am scris în articol? L-au luat zugravii. Ti se pare ție ciudat să ceară cu suspendare?! Nu-i deloc ciudat pentru o pedeapsă de 2 ani. Dar nu ți se pare ciudat, din capul locului, că se instrumentează DAREA de mită de către Năstase? Nu crezi că trebuia mers pe LUARE de mită? Eu pe "luare" aș fi mers. Cum credea toată opinia publică că se va merge. Și ăia pro și ăia contra.

    Reply
  6. ElCucui

    Nici la Boc nici la Băse nu sunt fee-uri de plătit în plus, cursele se făceau oricum. La Adelu sunt. Procurorii intransigenți o să ceară să i se impute trimiterile la tariful zilei și la masa volumetrică. O să ceară să plătească vreo 1.743 de euro să se învețe minte. Judecătorii, constatând că prejudiciul nu atrage pedeapsa penală, îl vor achita.

    Reply
  7. ElCucui

    Io în locul lui Boc nici nu mă gândeam să le tai bilet. Ba intram și în emisiune și le ziceam vreo două: "Sunt premierul acestei țări, băi, politrucilor! Mi-am luat copiii la serviciu ca să mai stau cu ei în timpii morți, jagardelelor! Muie, Striblea!"

    Reply
  8. tucu

    @El Cucui,

    Degeaba incerci sa l scoti basma curata pe Base ca nu tine.

    Blugii sunt mai usori decit apa asa ca pentru lestarea petrolierului trebuia un volum mai mare de apa.

    Daca pui la socoteala si blugii echipajului e jale.

    Basescu a fost insa salvat de aceste acuzatii grve de faptul ca de fapt petrolierul se intorcea plin la Constanta (si de blugi si de petrol).

    Este insa adevarat ca se facea o economie substantiala de lest deoarece petrolierul pleca -obligatoriu -prin Bosfor plin de rulmentii necesri indurstriei turcesti de baclavale.

    In definitiv trebue inteles circuitul banului . Cu ce vroiai sa si cumpere echipajul blugi daca nu exporta rulmenti.

    Reply
  9. ina eyre

    ElCucui, fiecare cu opinia lui. In clipa in care am citit ca s-a cerut "cu suspendare", am stiut ca dosarul nu e beton armat. Diferenta dintre mine si procurorul de caz, e ca el a stiut-o de la "radacina", cita vreme ii lipsea "dovada de aur", dar a marsat, fiindca asta s-a vrut. Altfel, pe sensul indicat de tine, ar fi reintocmit, ar fi cerut schimbarea incadrarii, etc. N-a facut asta. Dupa cinci ani, cere doar cu suspendare. Cu alte cuvinte, vorba lui Bula, "tovarasa, cinci ani s-a invirtit si tot s-a invirtit si tot in paradisul masii a nimerit"

    Tu te-ai fi dus in instanta cu un asemenea dosar?

    Reply
  10. ElCucui

    Tucu, Băsescu n-a consumat un gram de motorina în plus când importa blugi. Dimpotrivă. Cum numai exportam fără să importăm, vasele românești se întorceau de obicei goale. Dacă vasul e gol, ca să stea pe linia de plutire, trebuie să-i fie umplute cu apă de mare niște tancuri de balast. Ei bine, tot ce se încărca "buf", blugi, cafea, țigări, video, se substituia unei cantități egale de apă de balast. Ori pentru pomparea în tanc și apoi pentru golirea tancului se consumă niște motorină, nu? Sigur că se consumă! Ai înțeles acum de unde venea economia de motorină?

    Reply
  11. ElCucui

    @Dragoș, a fost o singură tranșă?! Habar n-am! De ce nu cere ONPSB un nou extras de cont? Că uite, caută procurorii aiurea un dosar și târâie lumea degeaba prin tribunale.

    Da, e beton "Bibelouri din China", știu! O să îl condamne la plata costurilor de transport de o să-l usture posteriorul! Nu e drept! Dacă noi românii nu ne ajutăm între noi când avem posibilitatea, atunci la cine să apelăm? La DHL?! La TNT?! Ăștia cer bani!

    Să vezi televiziunile de știri ce dezvăluiri trăznet o să facă: cum și-a dus Boc copiii cu elicopterul în excursie, cum s-a dus Băsescu cu mașina instituției la șpriț cu băieții, etc, etc.

    Reply
  12. ElCucui

    ina eyre, dosarul nu a fost "întocmit lacunar", nu ne mai gândim deloc! Pe parcursul cercetărilor, procurorii au făcut tot ce le stă în putință. Direcția pe care s-au deplasat era cea bună, SENSUL era greșit: instrumentau în cazul lui AN o DARE DE MITĂ și nu o LUARE DE MITĂ.

    Reply
  13. ina eyre

    Fiindca Basescu a spus cit se poate de sec: "nu comentez deciziile justitiei", Adelul nu si-a putut savura portia de persecutat politic.

    Mai degraba ar trebui sa va ginditi ca dosarul a fost voit lacunar intocmit. De aici si incercarea procurorului de caz de a pastra, prin cererea de condamnare cu suspendare, o aparenta de capra riioasa, dar cu coada sus.

    In consecinta, chiar daca oo-le Adelului sunt de atita numarat deja clocite, damelor justitiare le-a venit usor sa-si protejeze hormonii inamovibili printr-o achitare.

    Primul gest de marinimie al proaspatului achitat a fost sa renunte la o preconizata actiune la CEDO. Amenintare din categoria Felix si regimul tiranic basist. I s-au incalcat atitea drepturi, ca 6 ani a fost reprezentant al poporului, n-a stat o zi la Zuchthaus si a labarit zilnic, mai ceva decit "draguta mioara" despre trista lui viata de supus al tiranului, su(s)pus ales de o prostime ce-i remunereaza barosan aroganta ultrasaturata de un strat de (u)slanina atit de groasa, ca normele de standard din UE l-ar fi declarat demult daunator sanatatii.

    Nici macar Birsan, daca n-ar fi ales calea abtinerii, n-ar fi acceptat justetea unei asemenea cauze.

    Reply
  14. Dragos

    in privinta "Bunuri din China (Zambaccian)", dosarul este beton de baraj/centrala nucleara – practic, pasaricile astea doua (Dana si Adrian), in euforia data de drogul putere absoluta, s-au filmat in timpul jafului si si-au mai si postat creatia pe youtube, nu este posibil ca vreun judecator, fie el chiar din Ro, sa aiba indrazneala sa nu-i condamne la inchisoare cu EXECUTARE.

    Reply
  15. Dragos

    normal ca si dosarul “Trofeul Calității” e vax-albina – nu-i poate fi imputat lui Nastase orgasmul pricinuit de niste unii care s-au "jucat pe la spatele" lui cu niste promotionale de cateva miliarde cu mutra lui. e un fel de proces FNI-dormi linistit unde SOV (Nastase) palmeaza potul iar "naiva" de Ioana Maria Vlas (Irina Jianu) trage ponoasele. ca a semnat.

    Reply
  16. Dragos

    din ce-am citit in presa, banii n-au fost depusi in transe de 9999,9999$ ci pur si simplu tanti Nastase (Dana!) a depus cu tupeul caracteristic familiei direct 400000$ in banca. normal ca nu era chiar asa de proasta sa treaca la provenienta Pestisorul de aur (Bittner/Petrache-100 hectare in Delta?), a preferat aroganta cu senila Tamara. prinde orbul, scoate-i ochii. numirea lui Melinescu a fost decat o batista suplimentara si inutila pusa pe tambalul fara corzi -nimeni altcineva n-a revendicat proprietatea celor 400000$. daca nu exista reclamanti nu exista nici reclamatie, deci penis infractiune. ei, penisu' asta coroborat cu procurori* prosti* a dus la decizia perfect logica de achitare.

    *vezi si ultima motivare a deciziei de eliberare a lui SOV – procurorul a gresit flagrant incadrarea juridica. chestie inacceptabila nici macar pentru grupa mijlocie de la gradinita de drept.

    Reply
  17. Bleen

    Ia mai ziceţi-mi un nume de politician care făcea vizite pe la Parchet şi era în centrul atenţiei cu un dosar, înainte de 2004. Auz bine? Consideraţi-l pe Năstase preşedintele României.

    Reply
  18. tucu

    @El Cucui

    Daca vei urmari cu atentie viata culturala a capitalei ai sa observi ca fundatia ""Trei oo calme "" fundatie pentru pastrarea si promovarea traditionalelor oo incondeiate de Faberge la Cornu, va dona Muzeului National un camion de vase Ming, Cing si Ling, 3 termopane din perioada dinastiei Hing si o baterie de baie din aur tibetan care nu contine aur.

    Nastase va fi achitat in afacerea termopanul demonstrind ca el a facut o colecta (prin fundatia sus mentionata) pentru cumpararea si repatrierea respectivelor bunuri ce au apartinut poporului dac (se stie ca Burebista era var cu dinastia Ling si cuscru cu Ming).

    Pina acum obiectele respective au fost pastrate in apartamentul familiei Nastase deoarece depozitul Muzeului National era plin de tot felul de prostii unguresti (Ministru Culturii e ungur ce pretentii poti avea?)

    Evident ca respectivele obiecte au fost carate de curierii diplomatici ca nu era bietul Nastase sa-si rupa spinarea cu un vas de ala.

    Si acum hai sa fim cinstiti. Ce pe Basescu care cara blugi cu ditamai petrolieru il judeca cineva?Nu tot pe motorina poporului ii cara?

    Reply
  19. ElCucui

    @tucu, păi tu nu vezi că și eu și Florina spunem cam același lucru? Deocamdată eu încerc să arăt ce cacealma a fost "Mătușa Tamara". Stai totuși să așteptăm și verdictul în celelalte dosare, că în ăla cu bibelourile din China dovezile sunt mai palpabile. Există și ceva înregistrări telefonice. Hai să vedem: i se impută decât transportul pentru că folosit curierul diplomatic pentru a trimite niște bibelouri în țară sau îl condamnă că a primit șpagă niște vase din dinastia Ming? Și eu înclin să cred că prima.

    Că "Trofeul Calității" e oricum vax-albina.

    Reply
  20. tucu

    Regret profund ca nu sunteti pregatiti sa acceptati esenta unui gest bine gindit.

    Regret ca o publicatie serioasa cum este KAMIKAZE nu are sursele necesare pentru a descilci aceasta manevra politica de exceptie.

    Situatia este urmatoarea.

    Nastase a inteles de mult timp ca PDL va pierde alegerile si ca vrind nevrind, Basescu va trebui sa numeasca un prim ministru de la PSD.

    Strateg desavirsit Adi ( asa l alint eu) a conceput un plan garandios menit sa l faca din Basescu pila sa in fata intransigentei judecatorilor.

    Planul consta in a aduce in fruntea PSD ca presedinte si viitor prim ministru pe cel mai idiot membru al conducerii partidului.

    Cum la vremea respectiva Banicioiu nu era in carti a ales Ponta. Alegerea s a dovedit inteleapta. Pe linga Pomta , Geoana pare un om cu o inteligenta sclipitoare.

    Pina si Iliescu a fost pus in imposibilitatea de a gasi un epitet pentru Ponta.

    Basescu pus in situatia de a alege intre un hotoman destept si un revolutionar imbecil a pus mina pe telefon si a decretat :

    Nasrtase este un om cinstit.

    Sa fie primit.

    PS Ponta va critica dur justitia pentru magaria facuta pentru ca realizeaza ca daca Nastase iese albit si din celelalte procese el Ponta va ramine toata viata stergator de parbrize.

    Reply
  21. ElCucui

    …să aibe un adversar șantajabil și arestabil (la o anchetă serioasă), mai bine zis. Că Ponta și Crin n-au prea avut cu ce să greșească (greșește cine muncește)

    Reply
  22. DanCanada

    PSD nu e "galaxie", e o gaura neagra captind tot ce tine de bun simt in tara.

    Din cite-am inteles de la emisiunea lui Turcescu, acuzarea a cerut condamnare cu suspendare? Cine-a mai pomenit o asmenea aberatie? Acuzare sa ceara ceva =0… Ce fel de condamnare e aia cu suspendare si inca ceruta de acuzare?!?

    Si chiar si in conditiile astea, achitat 🙁

    Cica Base si-a bagat coada: prefera sa-l vada pe Bombo pe firmanent decit pe clown-ii Ponta si Crin. E mai fun sa te bati cu Nastase care macar are creier.

    Si chiar si in conditiile astea, achitat. Dl. Turcescu a avut un video dragut dedicatie pt onorabil domnu' Nastase 🙂

    Reply
    1. Florina

      Dan Canada,
      şi ouă! 😀 ce se mai bucura ieri Crin că-i ieşise par la numărătoare…
      asta-i gargara lui Ponta, că Băsescu-l vrea achitat pe Năstase ca să aibă un duşman pe măsură.

      ElCucui,
      🙂 şi-o lumînărică la biserică de Sf Ion…
      şi rămîne consemnat, noi am zis! 😀

      Reply
  23. ElCucui

    Am mai zis-o, lui Ponta, la nivelul la care a ajuns și la independența după care tânjește, nu-i convine absolut deloc dacă Năstase scapă bazma curată. Iar lui Iliescu îi zice "la mulți ani!" acum, de Sărbători, cu două degete încălecate în buzunarul din stânga. Că cu dreapta dă mâna cu el.

    Reply
  24. ElCucui

    Corect, Florina! Iar dacă fiara Năstase scapă și de celelalte două dosare, mieluții Crin și cu Ponta s-au lins pe bot de joaca de-a președintele și premierul!

    Reply
    1. Florina

      eu am zis de ieri, pe facebook, după achitare, că interimatul lui Ponta se apropie de sfîrşit. indiferent de ce se întîmplă cu celelalte două.

      Reply
  25. @@@

    Justitia e ultima enclava ceausista ramasa intacta dupa 89. Cu cat e mai inalt rangul instantei, cu atit mai sigur cei ce o compun sunt strins legati de firele complicitatilor mostenite de la epoca ceausista.

    Ce scoate din sarite e ca nimeni, DAR NIMENI, ales, numit sau inalt functionar al statului, nu pare dispus sa-si riste linistea personala pentru asanarea, prin masuri dure si cu aplicatibilitate imediata, a actualei mocirle intitulate "justitie", din cauza careia suntem, institutional, tara de mina a saptea in cadrul UiE.

    Reply
    1. Florina

      azi a fost condamnat Virgil Pop – PNL – la 5 ani de închisoare (trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătura privată şi spălare de bani). dacă nu se repară greşeala la recurs, e clar că puterea vrea să dezbine opoziţia, un pesedist achitat, un penelist condamnat.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *