Ponta nu recunoaste autoritatea si jurisdictia justitiei romane

Am înțeles că Ponta va primi oaspeții externi în biroul de la Ministerul Apărării, ca să le arate că trăim în dictatură și că nu pot fi primiți în alt birou, fiindcă ar risca să fie ascultați. Este de departe cea mai iresponsabilă acțiune externă ale unui premier european.

Ponta uită să spună că în biroul său de la Palatul Victoria, în urma hotărîri unei instanțe judecătorești, i-a fost ascultat telefonul unui infractor care făcea afaceri penale din biroul premierului. Judecătorul care a aprobat ascultarea telefonului n-avea de unde să știe că respectivul infractor discută afacerile penale chiar din biroul premierului, și oricum nu-l interesa locul în care se află infractorul, ci doar ce discută și cu cine.

Prin deciziile și declarațiile sale publice premierul Ponta arată că nu recunoaște hotărîrile instanțelor judecătorești, pe care le consideră ilegale și dovezi ale dictaturii. Cu alte cuvinte, prim ministrul nu recunoaște autoritatea justiției române. Ponta propune un sistem de justiție paralel, un fel de stabor al Mafiei sau Consiliul Famigliilor.

Poate că o soluție ar fi ca Ponta să ceară Armatei să-i pună la dispoziție un buncăr în care Mafia să-și facă liniștită afacerile, acolo unde polițiștii, procurorii și judecătorii să nu-și poată băgat nasul.

Hotărîrile judecătorilor români sînt valabile pe întreg teritoriul României, teritoriu care intră sub jurisdicția justiției române. Aceste hotărîri nu se opresc la ușa vreunui buncăr. Jurisdicția justiției române se întinde și asupra birourilor din Ministerul Apărării. Nu scrie nicăieri că o hotărîre a unei instanțe judecătorești nu se aplică cînd e vorba de anumiți cetățeni sau pe o anumită parte a teritoriului României.

Ponta nu face altceva decît să caute imunitate teritorială în fața justiției pentru el și pentru mafioții din jurul său.

Facebook Comments

1 Comment Ponta nu recunoaste autoritatea si jurisdictia justitiei romane

  1. adina

    Din fericire militarii isi respecta juramantul dat, „jur sa respect legile tarii …”, spre deosebire de politicieni.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *