„Votul meu se duce la candidat sau la forta politica pe care o reprezinta?”

Să revedem paşii prin care trece votul tău:

  1. Bătălia pentru obţinerea scorului de 50%+1 care garantează intrarea în parlament: clar, aici susţii candidatul.
  2. Determinarea procentului partidului la nivel de judeţ: candidatul aici n-are importanţă, votul tău contează pentru determinarea performanţei forţei politice căreia îi aparţine candidatul.
  3. Alocarea mandatelor în judeţ: aici candidatul pe care l-ai votat are nevoie de votul tău… în „competiţia ascunsă” cu ceilalţi candidaţi ai partidului său din acelaşi judeţ (!), dar din alte colegii. Clar, votul tău îl susţine pe candidat şi nu are nici un impact asupra organizaţiei politice.
  4. Distribuirea la nivel naţional: votul tău contează atât pentru forţa politică (determină la câte mandate are dreptul dintre cele nealocate în paşii 1-3), dar şi în „competiţia ascunsă” dintre candidatul pe care l-ai votat şi colegii săi… din alte judeţe (!).

Trăgând linia:

Dacă analizăm paşii, în 2 din cei 4 paşi votul tău are impact exclusiv asupra candidatului, într-un pas votezi de fapt pentru organizaţia politică iar în al patrulea votul tău are o dublă semnificaţie. Astfel votul tău are efecte atât asupra performanţei electorale a candidatului (62,5%) cât şi asupra organizaţiei politice (37,5%), într-o măsură mai mică pentru a doua dar încă importantă.

Dacă analizăm efectele, 3 din cele 5 efecte ale votului tău afectează candidatul. Scorul este similar celui de mai sus: 60-40.

Cele două cincimi din votul tău care nu se duc spre candidatul din colegiul tău se vor îndrepta spre alţi candidaţi ai forţei politice respective, în speţă candidaţi din colegii cu votanţi mulţi care au fost plasaţi acolo de jocurile interne din cadrul respectivei forţe politice.

Vezi sursa articolului aici.

Facebook Comments

44 Comments „Votul meu se duce la candidat sau la forta politica pe care o reprezinta?”

  1. daniel2111p

    Mai este un aspect si anume cel al competitiei pentru candidati de calitate. Daca arunc deoparte numele blocului politic care l-a propus si ma uit strict la calitatea candidatului (rezultate, dosare penale, etc.) incurajez partidele sa filtreze si sa recruteze mai bine. Atitudinea asta se poate intelege usor de sociologi prin sondaje de opinie. Eu zic ca asta este un curent ce merita promovat. Eu unul m-am saturat de imparteala gen Dinamo-Steaua care le convine partidelor pentru ca ii scuteste de un minim efort de management de resurse umane. Daca stiu ca nu au votul meu in buzunar doar pentru sunt „de-ai lor” sau „tin cu ceilalti”, ii oblig la o prestatie politica mai buna.

    Reply
    1. Gramofonu

      OstapBender Florina E alt Varujan la armeni, e Pambuccian. De competent nu zic ca nu e, ca l-am si votat o data, dar la suspendare prea a scaldat-o in toate barcile. Nu stiu deocamdata cu cine votez, dar stiu cu cine nu (mai) votez.

      Reply
  2. Yeba

    E din cauza fusului orar ca eu aflu ultima ca Basescu se duce sa ia Premiul Nobel pentru pace?
     Chiar si pe Dana Grecu o fascineaza situaatia, desi e suficient de tampita ca sa nu stie cand se decerneaza efectiv. Nu scria pe peretii camerelor din Trivale. A consolat-o Radu, cica /se duce si el la gramada/

    Reply
  3. Glook

    Dar daca ne luam in serios si votam maghiarii in semn de protest fata de recursul iresponsabil la nationalism al USL si mai ales PNL oare trece mesajul? Era frumos daca ne faceam un partid al etnicilor ‘europeni’ sa avem ce vota. 🙂

    Reply
      1. Glook

        Canadiana Glook  Eu vorbeam doar pe jumatate in gluma. Un nou partid are nevoie sa treaca pragul (5%?). Etnicii nu au nevoie de nici un prag, ei sunt reprezentati ca-s minoritari prin definitie. Asa cum minoritari sunt din pacate aia cu spirit si valori europene din Romania. D’aia ma gandeam ca n-ar fi rau sa inventam o ipotetica etnie europeana care se ia in serios si care lupta pentru ramanerea in europa, care vrea sa i se recunoasca dreptul de-a fi europeana, de-a trai intr-o tara europeana, dreptul de-a avea valori europene. Minoritara fiind are nevoie de o propaganda cu ecou, i se poate deci ierta excesul de zel mai ales daca e facut cu umor. Orice atac e binevenit, e o buna metoda de-a arata pericolul de exterminare in care traim zi de zi. LCeva de genul asta, la limita parodiei.Daca nu ma credeti ca sunteti etnici minoritari atunci ia ganditi-va cat de stingheri va simteati asta vara si ce limba total necunoscuta majoritatii vorbeati cand voi o dadeati cu echilibrul puterilor in stat si cu respectarea procedurilor, cu nevoia de-a nu schimba regulile in timpul jocului, independenta justitiei si altele iar majoritatea va raspundea ‘io fac ce vreau ca-s cel mai tare, e legea junglei bhehehehe’ (bhehehe fara nici o aluzie la Jiji evident).

        Reply
        1. Bleen

          Glook Canadiana Ideea nu e chiar nouă. Am scris deja acum un an despre minoritatea cumanilor. Partidele minorităților trebuie să treacă de 5% ca să intre în Parlament. Dacă nu, au un reprezentant. Ce e important e că pot participa la alegeri ca asociații, nu ca partide. Nu e nevoie să strîngă 25 000 de semnături în 18 județe etc.

          Reply
        2. Glook

          Bleen Glook Canadiana Aaa scuze de plagiat.
          De ce i-ai botezat cumani?
          Pentru inceput ar fi bun si 1 reprezentant daca e one man show de calitate.

          Reply
        3. meioza

          Bleen Glook Canadiana Păi există deja minoritatea jedi în Anglia de mai mulți ani, chiar discutasem cu Radu Mihaiu (parcă) la referendum să ne facem și noi o asociație de tipul ăsta. Dar mă raliez la cumani dacă e nevoie!
          Bleen, există deja asociația?

          Reply
  4. andrei_p

    Am vazut poza, Angela merge mai departe cu Blaga. Trebuie sa votam ARD. Angela Merkel te vrea sa votezi asa. Nu uita, Angela te vrea.

    Reply
  5. SimonaM

    Off topic. Se mai întâmplă cuiva să-i apară mesaj de eroare când postează comentariu, sau sunt eu specială?

    Reply
      1. SimonaM

        BarbuMateescu SimonaM Dap. Asta cu editatul era by default la versiunea asta. Dar cea cu postatul e nouă 😀

        Reply
  6. SimonaM

    Tanti propusă de ARD la mine în coledzi de deputat are vorbe că ar fi mânărit rețete compensate prin farmaciile proprii. S-o votez, maică? Pe cine ajut cu votul meu?
    La Senat încă nu s-au hotărât pe cine să prostească să candideze contra varanului. Presupunând că votez cu ARD, la cine merge votul meu?

    Reply
  7. TI

    cu riceard viorel si guillaume fromage n-am de ce sa votez
    apropo, nimeni de la pdl nu a cerut macar formal usl-ului sa recalculeze mandatele  pt diaspora in raport cu ce urlau asta vara cand vreo 60 de milioane de romani traiau in strainatate; sau sa fi venit cu un proiect propriu; sansele erau minime dar gestul conta; exact de aia tura asta aproape sigur ma abtin

    Reply
  8. Bleen

    Păi dacă e așa, atunci stau liniștit acasă. MRU oricum s-a ales (n-are nicio emoție la Arad). Și chiar dacă nu s-ar fi ales, nu era nicio nenorocire. În rest, dacă votul meu ajută candidații, atunci, avînd în vedere ce candidați sînt în sectorul 3, eu zic pas.

    Reply
    1. meioza

      Bleen Eu propun să facem un experiment și să votăm cu UDMR-ul. Tot populari, au pic mai mult ștaif (pune-l pe Kelemen Hunor lîngă Vasile Blaga și înțelegi de ce), hoți nu am cum fi mai mulți decît ceilalți…

      Reply
      1. Rheia

        Asta în caz că are UDMR-ul candidați în colegiul nostru. Eu sper să aibă la mine în sectorul 1, altfel o să mă doară capul pînă mă decid. Și eu ca eu, dar ce mă fac cu mama? Astă-vară am convins-o să boicoteze referendumul, că aveam argumente de granit (mulțam, Bleen). Dar acum? Ce-i spun, fără să-mi crape obrazul de rușine… aia care mi-a rămas după ce-am pus ștampila pe Prigoană astă-primăvară?!

        Reply
        1. BarbuMateescu

          Rheia Dragi potenţiali UDMR-işti, UDMR are candidaţi în toate colegiile din Bucureşti sau cel puţin avea în 2008.
          Ei au luat voturi în felul următor, colegiu de Camera Deputaţilor după colegiu: 59 de voturi în Colegiul unu, 69 de voturi în colegiul doi, 83 de voturi în colegiul trei, 102, 86, 84, 75, 91, 74, 69, 69 (din nou), 100, 52, 66, 30, 95, etc.
          La nivelul capitalei UDMR a luat 1918 voturi :))))))))))))))))))))))))  , un meritoriu şi onorabil loc 9, în urma armenilor, dar cu 300 mai multe decât Partida Romilor. La Senat: locul şapte.
          Parlamentari UDMR aleşi din Bucureşti în urma alegerilor: zero.

          Reply
        2. meioza

          BarbuMateescu Rheia Și din care colegiu din București o să se „aleagă”? Cel care ia mai multe voturi (în număr absolut) în colegiu, cel care ia cel mai bun rezultat relativ sau cum?

          Reply
        3. BarbuMateescu

          meioza Voturi ca număr absolut. Nu contează procentele. Pe de altă parte, dacă din colegiul în care se află UDMR-istul cu cele mai multe voturi din Bucureşti dintre toţi UDMR-iştii ajunge în parlament un ARD-ist sau USL-ist, UDMR-istul respectiv stă acasă şi intră UDMR-istul de pe locul 2 între UDMR-işti. Sau de pe locul 3 sau 4.
          Dacă USL câştigă mai mult de jumătate din colegiile din Bucureşti cu peste 50%, atunci intră în parlament UDMR-istul cu cele mai multe voturi dintre toţi UDMR-iştii din colegiile din care nu au intrat ARD-işti sau PPDD-işti. (Da, e oribil de complicat).

          Reply
        4. BarbuMateescu

          meioza BarbuMateescu E ca în paragraful doi. Se ordonează toţi candidaţii non-USL pe număr de voturi, indiferent de colegiu, indiferent de partid. Se determină câte mandate are fiecare partid (ex. dacă ARD la nivelul Bucureştiului ia 20% la Camera Deputaţilor, are dreptul la 20% din cele 28 de mandate, adică la 5, pentru că rotunjirea se face în jos). Se aleg de pe listă oamenii care intră în parlament în ordinea descrescătoare a voturilor cu două excepţii:
          1. Partidul/forţa politică trebuie să aibă mandate de dat. Pe exemplul de mai sus, dacă eşti candidat ARD şi eşti al 6-lea ARD-ist ca nr. de voturi dintre toţi candidaţii ARD în Bucureşti, nu intri în parlament. Deja au intrat 5 ARD-işti.
          ***şi****
          2. Trebuie ca din colegiul respectiv să nu fi fost ales deja cineva. Exemplu (tragic): să zicem că lista începe aşa:
          A, PPDD, colegiul unu, 5000 voturi.
          B, ARD, colegiul unu, 4000 voturi.
          C, ARD, colegiul opt, 3000 de voturi.
          B nu intră în parlament pentru că din colegiul lui a fost ales A. În schimb C intră în parlament.
          Trecem la UDMR. Dacă UDMR are să zicem 5% din voturi, adică un mandat, va intra în parlament UDMR-istul cu:
          1) cele mai multe voturi dintre toţi UDMR-iştii care au candidat în Bucureşti
          ***şi***
          2) care a candidat într-un colegiu din care nu au intrat deja ARD-işti sau PPDD-işti de pe lista de mai sus.

          Reply
      2. OstapBender

        meioza Hi, hi, hi. UDMR. Doua doua mici-mari obiectii.
        Prima priveste atitudinea politica a UDMR, de la care nu cred ca am auzit vreodata expresia „interes national”, care se traduce prin interesul tuturor cetatenilor republicii care se numeste Romania si prin interesul tarii cu acelasi nume. Stiu, stiu, ei reprezinta formal o minoritate, dar binele acestei minoritati este strans legat de binele majoritatii si, daca tot se face distinctia intre cetatenie si nationalite (in fine, etnie), atunci inseamna ca toti indiferent de etnie suntem, maghiari si romania si rusi lipoveni ce-ta-teni romani. Prin urmare, exista un interes national care decurge din acesta cetatenie romana. Or, UDMR se comporta meschin si egoist, fiind de cele mai multe ori la putere. Asta e o contradictie.
        Al doilea. Printre multe alte cazuri mai mari sau mai mici de coruptie, UDMR are cel putin un baron-sef: frizerul silvic, cel care rade, barbiereste muntii tinuturilor patriei, mai ales ai patriei lui locale: Verestoy Attila.

        Reply
      3. OstapBender

        meioza Hi, hi, hi. UDMR. Doua doua mici-mari obiectii.Primapriveste atitudinea politica a UDMR, de la care nu cred ca am auzitvreodata expresia „interes national”, care se traduce prin interesultuturor cetatenilor republicii care se numeste Romania si prin interesultarii cu acelasi nume. Stiu, stiu, ei reprezinta formal o minoritate,dar binele acestei minoritati este strans legat de binele majoritatiisi, daca tot se face distinctia intre cetatenie si nationalite (in fine,etnie), atunci inseamna ca toti indiferent de etnie suntem, maghiari siromania si rusi lipoveni ce-ta-teni romani. Prin urmare, exista uninteres national care decurge din acesta cetatenie romana. Or, UDMR secomporta meschin si egoist, fiind de cele mai multe ori la putere. Asta eo contradictie.A doua. Printre multe alte cazuri mai mari saumai mici de coruptie, UDMR are cel putin un baron-sef: frizerul silvic,cel care rade, barbiereste muntii tinuturilor patriei, mai ales aipatriei lui locale: Verestoy Attila.

        Reply
      4. meioza

        OstapBender  Sînt convins că ai auzit la ceilalți „interes național” de ți-a venit greața! Dar ai văzut ceva concret?!La UDMR am siguranța că nu vor apărea migrațiile. Nici măcar pe ei nu i-am auzit lăudîndu-se cu chestia asta… :DFiind partidul cel mai mic care intră în parlament, voturile sînt mai „vizibile” la UDMR decît la celelalte. Deci semnalul cu votul UDMR e mai clar!

        Reply
      5. Gramofonu

        meioza OstapBender Daca o sa fie semnalul suficient de puternic, sa-i vezi pe toti cum fug din psd, pnl, ard, ppdd la udmr =))
        Sa voteze asa macar aia „700.000 de sensibili” de care zicea Base 🙂

        Reply
      6. Canadiana

        Gramofonu meioza OstapBender de cand zic io ca o sa conduc 4 ore dus si alte 4 intors numai ca sa votez cu maghiarii….

        Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *