Care miză?

Cînd ați văzut ultima oară un congres al unui partid din România atît de mediatizat? Vă spun eu, înainte de ’89! Asta îmi amintește de discursul lui Ion Iliescu peste care am nimerit din întîmplare însă am să refuz să discut despre el, aceleași baliverne ale luptei de clasă și grijei față de muncitorul asuprit. Ce mă miră pe mine e de ce atîta lume cu pretenții a stat să urmărească lucrările Congresului într-o splendidă zi de aproape primăvară. Apoi, e greu de înțeles de ce ne stoarcem creierii să ne dăm cu presupusul despre învingător și diverse manevre dubioase. Dacă la PSD e mai plin de proști decît i-ar place Bunicuței să recunoască? Iar explicația pentru faptul că Vanghelie a fost huiduit, Geoană nu se lasă, Diaconescu a trădat și Mitrea susține un fost și viitor adversar e mult mai simplă: În cîțiva ani de zile s-a strîns acolo atîta mediocritate, prostie, aroganță și impostură încît sistemul a devenit complet impredictibil. Partidul fuge peste tot și nicăieri, precum o găină cu capul tăiat, și asta nu de ieri ci cam de cînd îl conduce Geoană.

Iar adevărul despre viitor e mult mai simplu: Ponta e la fel cu Iliescu care e la fel cu Năstase care e la fel cu Hrebenciuc care e la fel cu Geoană care e la fel cu Ponta: bolnavi de putere sau lacomi de averi. Cînd vorbim de „miză”, ce ar trebui să ne imaginăm că e pe masă? Care e potul cel mare de urmărește lumea Congresul mai ceva ca tragerea Loto a anului?

Facebook Comments

34 Comments Care miză?

  1. Razvan Cucui

    Micky Șp. isi face partid. Zice: "Nu pot sa stau in aceeasi umbra in care am fost in PSD in ultimii cinci ani." Deci nu mai e bolnav daca se declara apt-combatant pentru lupta politica! A si uitat ca, de fapt, el a stat "in umbra" pe motive medicale, dupa ce racise de la metalul celor 12 arme de vanatoare! Vad un puternic partid de centru-stanga, creat in jurul lui Micky, din greii: Octav Cozmanca, Nicolae Mischie, Trita Fanita si mai tanarul – de ce nu? – Nicolae Vacaroiu.

    Reply
  2. Răsvan Lalu

    mece recomandă un excelent articol al lui Cristian Câmpeanu din RomLib, care face o adaptare la România a analizei pseudo-democraţiilor post-sovietice întreprinsă de Andrew Wilson în lucrarea VIRTUAL POLITICS: FAKING DEMOCRACY IN THE POST-SOVIET WORLD, Yale University Press, New Haven, Connecticut, 2005.

    Prezentarea de pe pagina de garda a cărţii:

    “States like Russia and Ukraine may not have gone back to totalitarianism or the traditional authoritarian formula of stuffing the ballot box, cowing the population and imprisoning the opposition-or not obviously. But a whole industry of "political technology" has developed instead, with shadowy private firms and government "fixers" on lucrative contracts dedicated to the black arts of organizing electoral success.

    This book uncovers the sophisticated techniques of the "virtual" political system used to legitimize post-Soviet regimes: entire fake parties, phantom political rivals and "scarecrow" opponents. And it exposes the paramount role of the mass media in projecting these creations and in falsifying the entire political process.

    Wilson argues that it is not primarily economic problems that have made it so difficult to develop meaningful democracy in the former Soviet world. Although the West also has its "spin doctors," dirty tricks, and aggressive ad campaigns, it is the unique post-Bolshevik culture of "political technology" that is the main obstacle to better governance in the region, to real popular participation in public affairs, and to the modernization of the political economy in the longer term.”

    Analiza actualizată a lui Wilson, aici: http://www.opendemocracy.net/article/democracy_po

    Probabil că o lectură a analizelor ucrainiene făcute de Wilson, dar cu gândul la România, nu e chiar lipsită de relevanţă…

    Reply
  3. zexe

    Pe mine ma umple de respect lista cu vicepresedintii PSD. Ati vazut ca nu este greu sa reformezi un partid?

    Ecaterina Andronescu – 1070 de voturi

    Dan Nica – 814 voturi

    Marian Vanghelie – 667 voturi

    Ion Toma – 667 voturi

    Gheorghe Nichita – 755 voturi

    Rodica Nassar – 629 voturi

    Titus Corlăţean – 639 voturi

    Ion Prioteasa – 576 voturi

    Robert Negoiţă – 561

    Ion Câlea – 538 voturi

    Marian Oprişan – 520 voturi

    Ion Chelaru 517 voturi

    Valeriu Zgonea – 517 voturi

    Adrian Severin – 506 voturi

    Ca sa aveti dimensiunea reformarii, urmariti numarul de voturi obtinut de fiecare dintre ei si incercati sa dati o interpretare faptului ca Abramburica a obtinut un scor aproximativ dublu decat media celorlalti.

    Reply
  4. Leon cel Treaz

    @

    La PSD, pasarea phoenix s-a transformat in propria ei cenusa. Dupa care a zburat intr-un loc necunoscut sa-si numere ouale.

    Reply
  5. Leon cel Treaz

    @

    De ce-i place lui Basescu de Ponta? Pentru ca Ponta are 38 de ani, varsta la care Che Guevara, peste un an era deja mort.

    Reply
  6. Leon cel Treaz

    @

    Hrebenciuc si-a taiat venele. Vanghelie le-a furat si a fugit cu ele in munti. Lenin, cui ne lasi?, a fost auzit plangand Diaconescu in closet. Cica, asta e o figura spalata a partidului. Nici acidul fluorhidric nu-i spala pe astia.

    Reply
  7. Leon cel Treaz

    @

    Mortul a fost salvat. Cadavrul lui nu va fi transat. PSD este, in sfarsit, un zombi cu acte in regula. Drum bun, hoitule!

    Reply
  8. zexe

    Bine, Bleen. Uite, recunosc ca ai dreptate. Boc nu are nicio sansa la alegerile de peste cinci ani. Ai dreptate inca de pe acum.

    Reply
  9. Bleen

    Ironiile, nu acrelile. Vezi tu, ironia e o dexteritate. O ai sau nu. Dacă n-o ai, nici nu e indicat să te forţezi, că îţi iese cu totul altceva.

    Şi încă ceva, ironia exclude total nervozitatea.

    Reply
  10. zexe

    Bleen, stiu ca esti Ober pe Blogary si ca ai sensibilitatile patronului de presa foarte accentuate, dar ironiile fac parte din exercitiul sanatos al oricarui comentator, atat timp cat nu aduc atingere demnitatii persoanei. Exercitiul democratic nu face exceptii decat daca este ipocrit. Imi ceri sa fiu ipocrit si sa ironizez pe oricine altcineva decat pe tine?

    Reply
  11. zexe

    Alegerile prezidentiale au fost pierdute de Geoana. Basescu si-a jucat bine cartea, e adevarat, dar daca este presedinte este numai si numai datorita lui Geoana. Orice tranzitie se face prin intersectia graficului intentiei de vot insumate ale celor doua mari formatiuni politice. PDL-ul a invatat lectia opozitiei si stie ca nu are alta sansa decat aceea de a castiga pariul cu reforma. Mai simplu, cine face reforma castiga alegerile.

    Reply
  12. Bleen

    Şi încă ceva, Zexe: te-aş ruga să ţii pentru tine comentariile referitoare la persoana mea, la ce-mi doresc, ce coşmaruri am şi ce visez. Ai vreo problemă cu ceea ce scriu, te referi strict la ceea ce scriu. Iar dacă nu-ţi poţi înfrîna nervozităţile, abţine-te să mai comentezi. Fiindcă aşa pot să zic şi eu că două acrituri monomane sînt suficiente (mă refer la riddick şi imperialistu).

    Reply
  13. Bleen

    Băsescu a cîştigat la limită, la 1 procent distanţă, datorită indecişilor, a lipiciului său electoral şi a gafelor adversarilor. Organizarea din teritoriu i-a adus 32% în primul tur. Acolo se opreşte organizarea din teritoriu. Adversarii săi au avut în jur de 50% datorită organizării din teritoriu (la colegiul 1 au avut peste 70%).

    Organizarea din teritoriu aduce, în cel mai fericit caz, scorul partidului, la o prezenţă la vot scăzută. Iar PD-L, astăzi, la început de guvernare, e un partid de 30-35% în timp ce PSD şi PNL (opoziţia) are în jur de 50%.

    Dovadă că organizarea din teritoriu nu poate aduce victoria nici chiar cînd aceasta înseamnă în jur de 50% sînt prezidenţialele de anul trecut. Alegerile prezidenţiale nu se cîştigă funcţionăreşte.

    Reply
  14. zexe

    Tot asemenea ai fi spus si de sansele lui Geoana in fata lui Ponta. Presedintii de tip Iliescu sau de tip Basescu, sunt aberatii ale sistemului. Vom avea un presedinte dat de partridul cu cea mai organizata pozitie in teritoriu, asta e clar. Blaga Videanu Berceanu si Udrea vor pune presedintele iar numele lui nu are nicio importanta atat timp cat poate fi unul de dreapta. Stiu ca asta este cosmarul tau dar asa se face politica. Plus de asta, este prematur sa anticipam orice altceva inainte sa vedem noua Constitutie.

    Reply
  15. zexe

    Bleen, certitudinile de 100% pun mari semne de intrebare asupra celui care le emite. Eu zic sa te mai indoiesti putin, macar de poza. Convingerile tale se nasc din dorinta, iar dorinta are intotdeauna un suport emotional. In doi ani se pot intampla multe, dar nu cred ca visele tale cu privire la evolutia lui Boc se vor implini 🙂 Ia mai viseaza putin!

    Reply
  16. Bleen

    Miza există. Vorbim de partidul cu cele mai mari şanse să dea prim ministrul în 2012 şi preşedintele în 2014 (iar dacă din partea PD-L candidează Boc, vorbim de partidul cu 100% şanse să dea preşedintele).

    Reply
  17. zexe

    E simplu. Nu este vorba despre o miza imediata. Aparent, daca se judeca simplist, miza nu este altceva decat o mare disperare. PSD-ul este pentru prima oara, dupa 20 de ani, intr-o opozitie reala. Sunt dezorientati de faptul ca s-au vazut dezlipiti de banul public, singura sursa financiara de finantare a PSD-ului. Basescu a pus mana pe robinete si le-a inchis pe toate. Au fost incercari chiar in sanul PDL care au dorit sa deschida cateva robinete iar acum personajele cu pricina bat drumul dintre DNA si tribunale.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *