Ce ne tine impreuna? (I)

„Mă car”.

„Pa! şi la revedere”.

„România e o ţară frumoasă, ce păcat că e locuită”.

Sunt fraze seci, interjecţii vitriolice şi sentinţe dureroase auzite din gura junilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 ani. Nimeni nu poate opri acest fenomen: sentimentalismul părinţilor, hitul lui Gil Dobrică, iubirile de-o vară ale studenţilor, predicile moraliste ale Bisericii-Mamă sau programele guvernamentale.

Ca unul dintre milioanele de români care au suferit mirajul Occidentului – am trăit patru ani în Anglia, unul în Germania şi alţi aproape doi în Statele Unite – caut și eu să înţeleg dedesubtul acestei nemulţumiri. De unde atâta sictir, dispreţ de sine şi oboseală printre conaționalii noștri?

Explicaţii la îndemână se găsesc. Cercul strâmt al nevoilor se deschide, fireşte, printr-o frustrare materială: meserii plătite mizerabil în România sunt generos remunerate în Austria, Franţa, Germania sau Marea Britanie. Între Viena şi Bucureşti, calitatea vieţii va rămâne incomparabilă și peste o sută de ani. Maidanezii din Vitan își găsesc foarte greu niște rivali la Milano, München sau Madrid. Lista de argumente pecuniar-hedoniste doboară orice dogmatism patriotic. Totuşi, chiar dacă trece prin testul portofelului, decizia de-a emigra are resorturi mult mai profunde.

Cred, totuși, că nimeni nu trebuie judecat a priori pentru deciziile sale intim-personale: nici cel ce pleacă trântind uşa cu năduf şi c-o sudalmă-n vârf de băț, nici cel care rămâne acasă, resemnat să înghită praful mioritic.

Ambele categorii conţin oameni admirabili, tineri şi adulţi respectabili, profesionişti de excepţie. În multe situaţii, decizia de-a rămâne sau de-a pleca implică virtuţi precum luciditatea, dârzenia ori fidelitatea. Există şi oameni care eşuează în străinătate, fără să aibă curajul s-o spună. Cunoaştem şi indivizi care se plafonează în ţară, fără s-o ştie.

Nu toţi cei care rămân îngroaşă rândurile patrioţilor, după cum nu orice pribeag face României un deserviciu. Cred, bunăoară, că mulți români aflaţi deja în Canada, SUA ori Europa occidentală vor putea face un excelent lobby politic şi economic pentru ţara noastră. Sportivi precum pugilistul Lucian Bute sau gimnasta Nadia Comăneci sunt doar două exemple într-o posibilă campanie de imagine. Geniile care au trecut pe la Harvard, MIT sau Stanford, antreprenorii din Lazio, minţile scormonitoare din Silicon Valley, dar şi viitorii politicieni sau consilieri locali româno-canadieni din Ottawa ori Toronto vor ajuta în chip decisiv România. Ei vor rescrie noi contracte economice, vor energiza relații comerciale îmbunătățite, dinamizând programele universitare, facilitând regimul burselor, etc. Nu în ultimul rând, legea votului prin corespondenţă le va da expatriaților şansa unui plus de acţiune şi de reprezentare civică pentru cauza României în lume.

Nu vom divaga aici răsfoind dosarele studiilor de antropologie şi sociologie a migraţiei. La fel, vom lăsa editorii provinciei să răsfețe jurnalele unor falşi căpşunari (salutăm totuși, en passant, opera de înaintemergător a lui Mirel Bănică).

Dincolo de ochiul specialistului, merită poate atenţia noastră nu atât fenomenul despărţirii în sine, cât violenţa declaraţiilor de ură – furia spumegândă a celui care, exasperat de hărţuiri zilnice, alege să fugă din ţară mâncând pământul. Divorţul violent arată nu doar o deficienţă de caracter, strict individuală, ci o carenţă atavică şi sistemică a națiunii.

Numărul adevăraţilor patrioţi decedaţi peste graniţe în România modernă – de la Nicolae Bălcescu şi I.L. Caragiale până la Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca – scoate la iveală stranietăţi, hibe şi tristeţi ale culturii noastre comunitare. Tinerii care pleacă şi tinerii care rămân caută în egală măsură un răspuns la întrebarea: ce ne mai ţine împreună?

Toate popoarele puternice participă la un mit fondator: americanii venerează Constituţia şi inteligența politică a bărbaţilor strânşi în 1787 să ratifice documentul la Philadelphia. Chiar şi după căderea imperiului, britanicii se laudă cu anumite tradiţii politice sau culturale, păstrând în tolba mândriei personale atât instituţia monarhică, cât şi excelenţa academică. Forţaţi să-şi admită în oglindă anumite calităţi statornice, nemţii vor recunoaşte pasiunea pentru exactitate şi inovaţie tehnică. Francezii vor clama republicanismul, laicitatea şi bunul gust al bucătăriei.

Este interesant de observat că miturile fondatoare îşi dovedesc eficacitatea la timpul prezent. Sunt poveşti acceptate consensual care motivează optimismul naţiunii aflate la ananghie. Sunt „meta-naraţiuni” care, deşi aproximative sub raport cronologic, legitimează mai departe virtutea speranţei.

Noi, însă, românii, la care mit fondator participăm pentru a evita depresia isterică? Cum identificăm reperele care, în pofida oricărei hemoragii, ne-ar putea menţine în cursă? Pentru că religia nu mai contează, puţini concetăţeni rămân impresionaţi de ipoteza unei etnogeneze suprapuse peste fenomenul creştinării la gurile Dunării. La fel, evocarea lui Mihai Viteazu trezeşte în amintiri figura olteanului Amza Pellea, decât gogeamite emoția unionistă…

Unul dintre puţinele mituri care dăinuie și astăzi pe meleagurile Dunării spune că „de la Râm’ ne tragem”. Cronicarul n-a vizat aici o simplă exegeză a latinităţii. Se vorbeşte despre un popor cu vocaţie occidentală – un neam care a participat chiar și indirect la victoria civilizaţiei occidentale împotriva ameninţărilor mongole, tătăreşti sau otomane. Sunt sute de ani de când – prin cancelarii sau în manuale – repetăm de zor că nu Rusia, nici Asia, ci Europa şi graniţele sale nord-atlantice ne interesează. Când lipsesc proptelele interne, ne unifică orizontul unei posibile dezvoltări istorice. Fără încetare, rânduielile Apusului au captat imaginaţia celor mai talentaţi scriitori, sportivi, savanţi şi oameni de afaceri. Mitul ne spune că, fără a fi deplin occidentali, avem datele unei potenţiale osmoze cu această cultură vestică.

Şi iată că leatul verii lui 2011 ne-a procopsit cu un diriguitor al învăţământului ieşit din mitologia apartenenţei la Occident. Verificat prin stagii lungi de experienţă profesională în Franţa, SUA ori Germania, Daniel Funeriu a vrut să aplice definiţia scolastică a adevărului: fără alte pogorăminte sau iconomii, ceea ce contează este adecvarea intelectului la lucruri. Când acest efort se dovedeşte imposibil, învăţăcelul delirează sau copiază. Or, tot o drastică logică binară exclude coabitarea principiului furtului cu principiul corectitudinii. Cine a cerut respectarea mitului occidental al educaţiei prin muncă, efort cerebral şi raţionalitate? Un om care se poate lăuda în domeniul chimiei cu performanţe ştiinţifice similare unor rezultate sportive obținute de Gh. Popescu la F.C. Barcelona sau Dan Petrescu la Chelsea.

Mitul fondator cum că „de la Râm’ ne tragem” a fost serios zguduit sub mandatul unui ministru european demn, poate, de posteritatea matematicianului Spiru Haret – o persoană validată epistemic de întreaga comunitate internaţională. Cu toate imperfecţiunile sale de exprimare, Daniel Funeriu a descălecat dintr-o lume către care cei mai buni elevi şi studenţi români vor să plece. El vine din viitorul ştiinţei şi tehnicii româneşti, spunîndu-ne că „se poate!”

Confruntaţi cu mitul occidental al corectitudinii, directorii de opiniune ai boborimii au scos brişca. Mass-media a aplicat, aproape in corpore, tehnica asasinatului moral: despre ucenicul unui laureat al premiului Nobel ni s-a spus, cel mai recent, chiar și că el n-ar fi luat balacaureatul la timp. Un olimpic internaţional e retrogradat la comanda cinică a unui moştenitor al Securităţii, pasionat de chipul şi statuia unor „români esenţiali” …

Prăbuşirea oricăror standarde deontologice în jurnalismul autohton lasă fără protecţie nu doar consumatorul de informaţie, ci îngroapă un mit fondator. Tinerii de elită ai ţării descoperă că, de fapt, România nu aparţine decât aspiraţional unui spaţiu occidental. Suntem încă departe.

Ce ne ţine oare împreună? E atrasă subterana României mai curând de geografia stepelor gregare? Vom rămâne captivi în acele grote imaginare – băștinașii locului unde resentimentul spărgătorilor de seminţe ucide şi umbra celor care au lăsat în istorie o dâră de umanitate?

Ce ne mai ține laolaltă?

Facebook Comments

152 Comments Ce ne tine impreuna? (I)

  1. cristoiu

    Pe mine ma tine aproape de Romania usurinta de a "intra in vorba" cu necunoscuti la o bere,inghetata ,meci,intr-un antract sau intr-un tribunal,la pescuit ,la curve,oriunde sunt mai mult de doi oameni.

    Reply
  2. ion adrian

    @Florina,

    Ref la postarea ta de ieri, pe acest fir: Florina,July 11th, 2011 at 13:08 ,ti-am scris ceva la blogul indicat de tine.

    Reply
  3. ion adrian

    Yeba,

    Am presupus ca poate de aceea ma bucur de vreo atentie mai deosebita, fiindca altfel este cum spui:nicio legatura. 🙂 =))

    Reply
    1. Florina

      Boonierat

      păi e clar că a kamikajilor e mult mai bună, doar nu-şi închipuia cineva că dacă au schimbat locul şi-au schimbat şi poziţia. e acelaşi stil grobian-vulgar din ultimii ani, sînt aceleaşi clişee. că nu întotdeauna consecvenţa e o calitate, asta nu-i interesează pe mulţi. şi în primul rînd pe cei care nu ţin la calitate.

      Reply
  4. Boonierat

    Kamikaze şi caţavencii au mâine acelaşi personaj pe copertă, Elena Udrea. Nici nu se putea ocazie mai bună pentru comparaţia între cele două reviste. Părerea mea? Coperta Kamikaze e cu 3 clase peste coperta Caţavencii (cărora din umor nu le-a mai rămas decât ura).

    Reply
  5. Merechene

    da, gupi, mi-am dat seama. am intrat intamplator de site-ul ala, nu l-am cautat special. ideea este ca din nimic poti sa faci bani daca esti bun.

    Reply
  6. gupi

    offtopic

    @merechene, cauta inca vreo 20 de site-uri de "website value" si vezi diferente de pret la vanzare/cumparare.

    Site-ul ala mentionat initial era actualizat in 2010, cand Madame statea in alta casa.

    Reply
  7. Merechene

    Florin Cojocariu,

    Da, asa este. chiar ma gandeam aseara ca voi aveti mai multe page views decat scrie pe site-ul respectiv (probabil ca datele nu sunt actualizate). oricum, cand vezi "cifre" si $, parca te bucuri putin, inseamna ca faceti ceva de calitate. 🙂

    Reply
  8. Yeba

    @ion adrian,

    „…onoarea de a fi moderat, DEŞI eu sunt cel care i-am livrat dlui B…”

    ce are una cu alta, moderarea cu sloganul? Că nu sloganul îl moderează…

    @1, ben trovato!

    @amelia, păi nu eşti off topic, Iliescu e şi el un liant, în felul lui.

    Ziaristii care gemeau si se tavaleau pe jos ieri, ieri! ca Lazaroiu ghiceşte în bobi în loc să dezbată situaţia fondurilor europene şi alte celea mai potrivite cu noua lui poziţie (ocupată abuziv) nu s-au înghesuit să-i pună întrebări pertinente, acum, că aveau ocazia. Nu mi se păru prea interesant pe hotnews.

    Reply
  9. Amelia

    As propune ca Blogary sa sustina public si raspicat infiintarea Muzeului dictaturii comuniste. Asta, apropo de "ce ne tine impreuna"; pe mine "ma tine" si memoria sutelor de mii de victime ale comunistilor.

    Reply
  10. Boonierat

    Borbely, consilierul său personal (urmează un nume imposibil de pronunţat, fie şi în scris!) şi un afacerist, ginere de deputat PSD, implicaţi în trafic de influenţă pentru contracte la Apele Române.

    Intraţi pe hotnews.ro pentru detalii.

    Reply
  11. Amelia

    Off topic din categoria "ce ma revolta astazi": Iliescu despre infiintarea Muzeului dictaturii comuniste:

    "Ei vor sa uneasca totul sub sceptrul lui Vladimir Tismaneanu si sa desfiinteze in acest fel Institutul Revolutiei Romane. Asta-i gandul lor. E o ticalosie ordinara care a fost sustinuta printr-o campanie de 'Adevarul' si Baconschi (Teodor – n.r.) este instrumentul acestei ticalosii. Vor sa desfiinteze Institutul Revolutiei Romane si sa preia Tismaneanu toata cercetarea".

    Acest individ intrece orice masura; negarea crimelor dictaturii comuniste ar trebui considerata infractiune, asa cum este negarea holocaustului.

    Reply
  12. ion adrian

    Multumesc, daca moderarea este atat de scurta nici ca ea conteaza si este doar o dovada suplimentara de apreciere. 🙂

    Reply
  13. ion adrian

    Vad ca ma bucur de onoarea de a fi moderat, desi eu sunt cel care i-am livrat in 2 decembrie 2009 dlui Presedinte Basescu, caci apropo eu sunt doar fan Basescu, sloganul: Mai bine Presedinte Jucator decat Presedinte Jucarie.

    Este ok desi uneori intarzierea poate dauna. Voi cauta sa nu am interventii perisabile. :), =))

    Reply
  14. ion adrian

    @ivan z

    Ai dreptate mai ales daca tinem cont ca vanitatea este un pacat capital si de doua ori mai pacatoasa este vanitatea complexata, mai sus i-am spus orgoliul complexat si acum ma gandesc ca un triplu pacat se constituie in orgoliul si gaunos si complexat ptr care un Crin Antonescu este un exemplu edificator caci este altoit si cu un coeficient destul de mare dintrun alt pacat capital(dupa Buda de data asta) care este prostia.

    Reply
  15. Dragos

    @florina (13:31)

    am citit undeva, nu mai stiu unde, aventurile unei organizatoare de evenimente, gen, la primaria Boc si la primaria Mazare.

    la primarul Boc: fata a descris cine-suntem-si-ce-vrem 5-6h, Boc si-a luat notite, ba chiar mai mult decat atat, a venit si cu idei.

    la primarul Mazare: intalnire pe holul primariei, expunere de 1,5 minute, bine fata, se face, hai pa ca inchide la non-stop (sugubat).

    Finaluri: la Cluj in ziua X pustiu, Boc n-a mai raspuns la telefon. la Constanta: spatiu ingradit, scena amenajata, ţ mese, ş scaune, badigarzi, bere, fete frumoase si veselie.

    Reply
  16. Spin Doktoru

    Ba nu. Boc e cu capu'. Nu e nici sacrificiu, nici normalitate. Omul a luat-o rău pe arătură.

    Reply
    1. Florina

      pentru mine e la fel de indubitabil că Boc n-are vocaţia sacrificiului pentru binele comun. hai să nu vorbim de lucruri mari, zic. Boc, după mine, are o educaţie sănătoasă care îl face să fie responsabil şi cinstit. dacă se apucă de o treabă care i-a fost încredinţată şi a acceptat, o duce la bun sfîrşit. asta e normalitate, nu vocaţie a sacrificiului. a, că nu e în societatea românească actuală, asta-i altă poveste. dar cred că tocmai noi nu trebuie să prezentăm normalitatea ca vocaţie a sacrificiului sau ca orice altceva.

      Reply
  17. Ivan Zubeldian

    Să lăsăm puțin și Opoziția și antenele ca etalon inevitabil al mizeriei noastre Ce modele propune PDL-ul? Care sunt valorile pe care e el construit? Care e modelul propus de Baconschi, Voinescu, Preda, să numim doar câțiva "reformiști"? Egocentrismul și vanitatea propriei imagini? Boc măcar, așa cum e el catastrofal în vorbire și cam maniacal în subiecte, măcar e cinstit și, deși îl cam ia valul și se crede Ioana d'Arc, are indubitabil vocația sacrificiului pentru binele comun. E, măcar, un sfert de model. Dar restul? În ce cred? Să nu mi se răspundă "reforma statului" că ăsta e un mijloc, nu un obiect al credinței.

    Felul în care PDL-ul a tăcut când opoziția încerca să-l demoleze pe Funeriu cu minciuni și lovituri la gioale, spune tot despre valorile PDL-ului. Nici măcar nu sunt sigur că majoritatea liderilor PDL înțeleg prin "valoare" altceva decât "am valoare, am femei" din cântecul manelistului.

    Mie mi se pare că viitorul stă în alte modele pe care le avem sub nas. Ca de pildă Funeriu și Lăzăroiu. Băieții deștepți, fără complexe, împliniți profesional, care vor o țară mai bună, nu bani cu ghiotura și pansamente pentru frustrările lor de tot felul și orgoliile lor obeze. Ei sunt liderii care pot aduce alte valori în peisaj.

    Reply
  18. Ivan Zubeldian

    Întrebarea mea e următoarea: cum se face că aceiași muncitori din construcții leneși, lingușitori cu șefii, hoți și delăsători, odată ajunși într-o echipă în vest (să spunem Germania sau Franța sau Spania), devin rapid unii dintre cei mai disciplinați și productivi membri ai echipei? Ăsta nu e un mit, e o realitate.

    Oare nu cumva nu indivizii sunt problema ci liderii? Nu cumva e o problemă de modele? Oare nu cumva patronul care se plânge de românii leneși e la rândul lui un model foarte prost pentru cei de la care pretinde performanță?

    Reply
  19. frank zappa

    ****De unde atâta sictir, dispreţ de sine şi oboseală printre conaționalii noștri?***

    Intr-un fel este normala cantitatea de sictir, dispreţ de sine şi oboseală – as mai adauga si plictis, delasare, indiferenta si pesimism.

    Toate sunt vechi si (in) noi sunt toate – ne regasim in fiecare din ele, chiar si eu, dar (un mare DAR!!!)asta nu ma impiedica sa-mi fac datoria fata de familie, patron, sa fiu loial prietenilor, sa cred in Dumnezeu si in general sa-mi vad de treaba.

    Nu am dezarmat niciodata in fata marlaniei, ciocoismului, coruptiei, moravurilor stricate si cred ca schimbarea la fata a Romaniei va trebui sa vina de sus. Nu, nu de la Dumnezeu… ci de la vremelnicii alesi pe care-i delegam din cand in cand sa ne pastoreasca.

    Pestele de la cap se impute, nu-i asa? Solutia tot de acolo poate veni…cu sila, cu biciul, cu forta.

    Ne plangem ca nu avem mituri fondatoare?!Pai in loc sa ne identificam ca plangaciosii cu Mesterul Manole, sau Miorita, putem sa ne tragem un "brand de tara" tare de tot – Dracula! Il stie toata lumea? A fost "coios"? A fost pe deasupra si personaj istoric? (la o adica…). Pai daca e sa ne comparam cu castraveciorii bulgarilor, cu paprika ungurilor, sau vodka ruseasca…concluzia este una! Avem cu ce… bai!

    Reply
  20. ion adrian

    Ioana,

    Atunci cand eu am dat interpretarea pe care v-am prezentat-o ultrasuccint ref la Miorita nu stiam nici ce a spus dl Calinescu si nici Dl Eliade. eram in 1990 si eu consideram ca Miorita este un mit fundamental in sensul spus de Calinescu. Ref la interpretarea mea publicata intro revista poetul Dan desliu mi-a spus ca este prima oara cand ia cunostinta de ea din asta rezultand ca pe aceasta interpretare nu eram epigonul nimanui, chiar si fara stiinta mea, cum eram in ceea ce priveste notiunea de mit fondator in raport cu Eliade sau Calinescu.

    In rest tu crezi ce vrei si eu tot asa. Nu noi decidem aici si acum cum este mai bine.

    Final de discutie, si, ca un epigon de data asta: PAM,PAM =))

    Reply
  21. ioana

    Domnule Ion Adrian, o discuţie care depăşeşte nivelul comun ai cu mine şi văd că nu faci faţă (recunosc că am un mare avantaj, o diplomă în Etnologie şi folclor). Aşa că nu te mai plânge dumneata, ci vino cu argumente serioase, nu cu aberaţii şi platitudini, că fix asta ai spus până acum.

    Reply
  22. ioana

    @adrian

    Călinescu era şi el un filolog hiperintelectualizat care îşi băga nasul unde nu se pricepea. Poziţia lui Eliade e mult mai puţin romantică, deşi la un moment dat o dădea şi el un pic în misticism. O grămadă de etnologi au combătut viziunile de tip blagian asupra folclorului. Dar lucrurile astea nu se predau din păcate decât la facultate. În învăţământul preuniversitar şi în societate oamenilor, mai ales celor care se dau culţi şi rafinaţi, le place mai degrabă să vorbească afectat despre poezia populară decât să vadă că ţăranul avea probleme foarte concrete, gen teama de a muri nepregătit sau riscul de a fi atacat de lupi în perioada lor de împerechere.

    Eliade vorbeşte în termenii proprii, în arhetipurile şi simbolurile lui. Sigur că Eliade e util, dar să nu uităm din ce unghi priveşte lucrurile, pe el nu-l interesează cultura tradiţională în sine, ci să vadă patternuri peste tot. Nu mă impresionează foarte mult teoriile născute din ce au citit filosofii şi filologii. Călinescu şi Blaga m-ar lăsa complet rece dacă nu li s-ar preda povestioara cu cele 4 mituri şi efuziunile corespunzătoare de către profesorii de română căzuţi în admiraţie, ceea ce consider că este o mare greşeală.

    Reply
  23. Mirel Axinte

    <object width="480" height="386" classid="clsid:d27cdb6e-ae6d-11cf-96b8-444553540000">

    <param name="flashvars" value="cid=7590581&autoplay=false"/>

    <param name="allowfullscreen" value="true"/>

    <param name="allowscriptaccess" value="always"/>

    <param name="src" value="http://www.ustream.tv/flash/viewer.swf"/&gt;

    <embed flashvars="cid=7590581&autoplay=false" width="480" height="386" allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" src="http://www.ustream.tv/flash/viewer.swf&quot; type="application/x-shockwave-flash"></embed>

    </object>

    Live Video for Mobile from Ustream

    Reply
  24. Glook

    "Noi, însă, românii, la care mit fondator participăm pentru a evita depresia isterică?"

    La mitul "las' ca merge si-asa". Asa ne 'descurcam'. Cu mitul asta. Zilnic e evident ca nu merge si-asa, sau ca se taraie, nu merge, dar ce conteaza, zambiti, merge si-asa.

    Reply
  25. ion adrian

    Ps. Scuze Mirele .

    Am fost nepoliticos si am inteles asta uitandu-ma pe google sa vad daca apare pe acolo msi numele de Axinte si am aflat ca asa se numeste pre starea sa civila bleen. Deci pe blogul tau nu trebuia sa afirm ceva ce am gandit dar pe care nu as putea-o retacta ptr ca intradevar pana acum nu am citit tampenii spuse de tine. Regret ca m-am implicat deschizand o discutie care depaseste nivelul comun si sunt de acord sa se discute despre Lazaroiu . 🙂

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @ion adrian: În schimb noi știm tâmpeniile debitate de tine. E nedrept. Și. pentru a readuce dreptatea între noi, te rog frumos să-ți controlezi atât limbajul cât și cantitatea postărilor. Mulțumesc.

      Reply
  26. ion adrian

    PS. "de la Ram ne tragem" este o afirmatie carturareasca si nu o intelepciune populara evidenta, caci atunci Scoala Ardeleana nu se chinuia asa de mult pentru acest adevar, afirmstie spusa in scris in premiera, de cronicarul Grigore Ureche, om de cultura si care aflase asta de la prietenul lui taicasau(asta este o teorie proprie personala) si anume logofatul Luca Stroici care ca si boierul Ureche tatal, pentru care nu stiu daca istoria ne-a lasat si numele de botez, era in partida politica a Movilestilor si se poate presupune ca se cunostea si cu viitorul cronicar,de cand acesta era copil cu tragere de inima spre carte.

    Cert este ca pe logofat, Hasdeu l-a numit parintele filologiei latino- romane, caci Luca a fost un mare carturar si primul care a afirmat concret, desi nu a lasat in urma sa in mod explicit propozitia scrisa de Gr Ureche ca "de la Ram ne tragem" caci ce poate fi mai explicit decat faptul ca in epoca in care alfabetul slavon era folosit el Luca Stroici isi iscalea numele cu caractere latine iar Tatal Nostru ce se spune si azi in limba romana in bisericile noastre, ne este lasat de carturar care l-a scris cu caractere latine.

    Reply
  27. Yeba

    Am mari nelămuriri:

    unde se duc toate trenurile alea? se duc pe banii lui patrick? pe banii lui patriciu?

    Mie imi dă cu rest. Deci dacă 5146615616 trenuri pleacă de pe 7 linii, dă cu rest. Dacă pleacă toate de pe prima linie e mai simplu, poa s-o dea Funeriu la bac.

    Reply
  28. Mirel Axinte

    @nedormitul

    Ultimul comentariu trebuie să fie despre Sebastian Lăzăroiu cum e el în dialog pe hotnews.ro cu cititorii. Nu mai intra peste mine!!!

    Reply
  29. nedormitul

    Deci să nu-mi spună mie nimeni că sindicalistul cînd iese la grevă e împins din spate de nu știu ce mitul lui peşte ca să ţopăie dansul pinguinului şi să arunce cu cascheta de pămînt. uite, ăsta ar fi bun de mit, mitul caschetei de poliţai.

    Reply
  30. nedormitul

    1. mitul etnogenetic – mă-sa lu' bulă i-a luat lu' bulă o bicicletă

    2. mitul creației bla bla – mitul porcului care moare la sfărșitul bancului

    3. mitul erotic – blonda

    4. mitul sincretic etc. etc. – bulă

    Reply
  31. Mirel Axinte

    Gata! Nu mă mai ţineţi de vorbă. Deci, lăsaţi prostiile cu Mioriţa simbol mitic sincretic al spiritualităţii româneşti (sună absolut cretin), uitaţi ţăcănelile scrise de Eliade şi Noica cînd erau pe LSD; Garda şi Zelea Codreanu, şi duceţi-vă pe hotnews să vă băgaţi în seamă cu Lăză.

    Reply
  32. ion adrian

    @ioana,

    Dupa stiinta mea Eliade il ctegoriseste astfel si nu numai el dar si G.Calinescu:

    Balada Miorita simbol mitic al spiritualitatii romanesti, apartine celor patru mituri fundamentale ale poporului roman, asa cum le categoriseste G. Calinescu in Estetica basmului:

    1) mitul etnogenetic (Traian si Dochia), pus sub semnul lui Marte si al lupului dacic;

    2) mitul creatiei posibile doar prin jertfa creatorului ei (Mesterul Manole);

    3) mitul erotic (Zburatorul),

    si

    4) Mitul sincretic al spiritualitatii romanesti, Miorita ocupa pozitia centrala in universul mental al poporului nostru si ofera posibilitatea intelegerii profunde a sufletului romanesc. Ea aduna ca o mare, apele a trei fluvii uriase care sunt tot atatea straturi ce exemplifica unitatea sincretica intre fondul mostenirii traditionale, precrestine si izvorul viu al miracolului crestin.

    Si tu aici faci dovada celor spuse de mine referitor la pacatul capital al orgoliului asa cum transpare el in mitul biblic dar si in cel mioritic, la romani fiind dublu capital, caci si fratricidul invocat de mine este dublu, in sensul aparitiei la neamul nostru, din cauza poate ca a istoriei, a ceea ce eu numesc orgoliul complexat sau cum ar spune Plesu „tafnos”. Cred ca impotriva acestui orgoliu pagubos s-a ridicat intelepciunea ancestrala atunci cand a spus ca daca taceai, filozof ramaneai 🙂

    Reply
  33. nedormitul

    Băga-s-ar dracii în orele 11!!!!!

    Bagă la cap: mă întîlnesc cu x la ora 11.00 vs. spectacolul se va desfăşura între orele 11,00 şi 13,00. Dă-ți singur cu liniarul peste dește.

    Reply
  34. Mirel Axinte

    De fapt, voiam să zic că astăzi, marţi, doisprezece iulie, orele unsprezece, domnul ministru Sebastian Lăzăroiu va răspunde întrebărilor dumneavoastră, ale cetăţenilor-cititori, pe sit-ul hotnews.ro. Amin.

    Reply
  35. nedormitul

    Păi să le numărăm:

    – eu am vreo 500 de afișări

    – bleen vreo 500

    – zexe vreo 500

    – florina vreo 5500

    Deci ar trebui să închidem circa 500 de tab-uri ca să nu facem excedent.

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @Merechene: nu știu cum calculează Alexa dar ei sau ăia cu valoarea greșesc serios. Avem între <del datetime="2011-07-12T06:31:42+00:00">4500</del>3500 și 6500 de afișări pe zi, nu 352.

      Reply
  36. Dragos

    nu face nici o cinste. dl. Lazaroiu a mai spus si ca, din solidaritate cu poporul grec prieten, va reduce salariile angajatilor din minister cu 25%.

    Reply
  37. Dragos

    …de domnul presedinte Basescu n-a spus nimic, nici de bine, nici de rau. se consuma intr-insul.

    Reply
  38. Dragos

    domnul ministru Lazaroiu, la tv, a mai spus si ca Antonescu e patzachina. nu direct ci la al 2-lea spre al 3-lea inteles…si ca Ponta e pe-o mana cu pedeleul.

    Reply
  39. 1

    yeba

    Corina şi doamna cealaltă nu sunt cu votul, ci cu vântul. Şi nu prin corespondenţă, ci prin batistă.

    Reply
  40. nightmare

    merechene:

    cata dreptate ai …habar n-au cum e sa fi dezradacinat,sa-ti fie dor de cafeaua vorbita dimineata ,cu aroma tare si caimac…sa-ti fie dor de lenea statului pe o terasa seara la o bere rece…sa-ti fie dor pana si de mirosul statut si clorat al apei de la strand,de gesturile si ticurile nervoase ale prietenilor…e rau printre straini ,chiar daca ai tot confortul pe care ti-l doreai…..na,ca m-a luat valul….scuze !!

    Reply
  41. Yeba

    S-o lase numai pe Corina să zică, ca e o doamnă, ca și Stănciuleasca. Aia cu votul prin corespondență.

    Reply
  42. Yeba

    bleen s-a demascat, face șoping pe banii noștri!

    ziceți ce-a zis Lăză, a zis de votul diasporei? Că e on-topic „ce ne ține împreună?”

    Reply
  43. Merechene

    o chestie pe care am observat-o la "generatia pro", ramasa in tara. pe de-o parte spun: bravo, felicitari ca ati plecat din RO, in State o sa va realizati! pe de alta parte, cand le spui ca si ei trebuie sa se schimbe, ca nu statul trebuie sa faca totul pentru ei, incep sa te jigneasca si sa te atace in haita cu injuraturi de maidan. "ai plecat de aici si acum, dupa 5-6 ani, ai uitat ca esti roman, asa faceti toti. le spui atunci "daca nu va convine, plecati si voi." ei ce raspund? eu nu plec de aici, eu imi iubesc tara, am parintii aici…si ce? sa plec in America sa fiu un nimeni? sau in Canada?" de fapt, nu vor sa plece din comoditate! [scuze pentru abundenta de citate. cam asa arata certurile cu cei mai buni prieteni din Ro. in final se ajunge la: " basescu e betiv si udrea-i curva… " "ba pe-a ma-tii!".] este varza in capul junilor romani, mai ales al junelor. spun Basarabia, pamant romanesc, dar regreta caderea uniunii sovietice, se declara comunisti, dar sunt anti-guvern, vor bani, dar nu se spetesc muncind, sunt impotriva evreilor si a americanilor, dar pro-rusi si pro-islam,spun ca sunt crestini, dar ura ii insoteste pas cu pas. Ei fac yoga, dom'le si pilates si singurul target este sa si-o traga cu cat mai multi tipi, daca se poate, sa fie insurati si trecuti de 40 ca deh, au experienta. Mi-e mila de ei!!! si nu ma refer la oamenii simpli care-si vad de treaba, ci la cei care au pretentia ca au facut o facultate si lucreaza prin ministere!!!, banci, multinationale…

    oricine a plecat din tara nu a plecat ca sa-i fie mai usor, a plecat ca sa se specializeze – daca vorbim aici de doctori, de ingineri, profesori – sa fie respectat sau sa castige un ban cinstit la cules de capsuni sau ingrijind un batran. doar cei care muncesc cu carca stiu la cate umilinte au fost supusi prin Italia si prin alte tari. apoi, ei, dupa ce trimit miliarde de euro in Ro, sa inghita nemernicia unora?!! No, thank you! Romania trebuie ajutata, dar nu din interior!

    Reply
  44. Nea

    Ioana, ai dreptate cu Mioriţa. Mai degrabă Meşterul Manole să fie ce zici tu.

    Hai să ne sacrificăm familia, doar-doar o fi mulţumit patronul, care oricum ne va lua gâţii după ce-i facem ultimul turnuleţ pe pagodă.

    Reply
  45. Ivan Zubeldian

    @leon: înafară de a critica pe toți, ai o alternativă? Ceva concret. Ceva ce poți face tu.

    Reply
  46. Leon cel Treaz

    @Nedo,

    si Comaneci-baba expirata

    motiv pentru care pledoaria lui Neamtu pentru lansarea imaginii Romaniei cu Comaneci este defectuoasa

    ai auzit de campanii de imagine in Marea Britanie cu Paul McCartney, in Germania cu Franz Beckenbauer sau in Franta cu Michel Platini sau Alain Delon?

    Reply
    1. Florina

      nu, Leon!
      aş putea zice cîte ceva despre curve masculine pe dreapta sau pe stînga, dar mi-e jenă şi sîntem deja way off topic. pa!

      Reply
  47. Leon cel Treaz

    @nedo,

    raspunde la prenumele Costache, la incadrarea "mare smenar" in urma privatizarii "Rompetrol" – in fond, o inginerie financiara care arunca una din bijuteriile coroanei economiei romanesti postsocialiste in ghearele celei kazahe, postsovietice.

    provocarea este ca l-a abnadonat pe Porumbacu la propriu, in mijlocul drumului, scotandu-l din habitaclul masinii de serviciu puse la dispozitia liderului PNL, printr-una din nenumaratele sale firme

    Reply
  48. nedormitul

    @leon

    știu foarte bine, iar asta este una din preocupările noastre. însă noi preferăm să pronunțăm nume, prenume și fapte. accepți provocarea?

    Reply
    1. Florina

      serios, Leon? eram în eroare, deci. noroc că încerci să mă luminezi, mă pot duce mult mai liniştită la treburi.
      a, stai, numai puţin! Băse-beţiv şi Udrea-curvă ce fel de formulări sînt? în ce temeiuri, mai precis?

      Reply
  49. Leon cel Treaz

    @florina,

    "mare smenar" nu este o formulare juridica, izvorata dintr-o sentinta judecatoreasca definitiva si irevocabila, ci doar o scorneala provizorie, a constientului conducator, care gadila placut auzul, dar amana marile decizii, din lipsa de solutii viabile, de dreapta

    @nedo,

    din pacate, dreapta n-a pus mana pe stat cat trebuie si inca nu m-am consolat cu ideea

    Reply
  50. nedormitul

    @leon

    adevărul trist este că dreapta, ca să-și manifeste dragostea față de capitalism, trebuie să pună mîna pe stat. consolează-te cu ideea.

    Reply
  51. Leon cel Treaz

    @

    din pacate, la noi s-a aglutinat o "dreapta" care lucreaza la stat si care vorbeste despre munca la privat, cu citate generoase din economia politica a epocii ceausiste

    o asa-zisa dreapta, care iubeste capitalismul, dar sa nu-i vorbesti nimic despre capitalisti, ca i se intuneca mintile si ii vine sa puna mana pe kalashnikov

    Reply
    1. Florina

      Leon
      să nu confundăm, dacă se poate, numai, capitaliştii cu marii şmenari ai neamului.
      cît despre dreapta care lucrează la stat, ce propui, un guvern privat de dreapta?

      Reply
  52. Yeba

    Primim de la dl Corlatean: "accept ca Lazaroiu are o anumita pregatire".

    Ma necajeste domnu Iliescu, ca e dezorientat, zice ca nu stie la ce ar folosi un muzeu al dictaturii comuniste, dar uita sa precizeze ca moare lumea de foame, mai merechene, mai…

    Reply
  53. Merechene

    sa nu mai spun ca cei mai inversunati sunt cei care lucreaza la stat. se mai aude ceva cu restructurarile alea?

    ma ingrozesc ca, daca as fi ramas in Ro, nu as fi putut vedea adevarul despre generatia mea. o satra de latratori care mananca din banii publici, fura din cutia milei, iar la sfarsit, in loc sa zica bogdaproste, spun "doar atat"?

    Felicitari tuturor tinerilor care muncesc din greu la privat si isi sustin familiile!

    Reply
  54. Merechene

    imi aduc aminte dupa revolutie cand veneau romanii inapoi in tara. "plecati de unde ati venit! noi mancam salam cu soia iar voi aveati burtile pline." nu s-au schimbat lucrurile de atunci. acum suna asa:"tampitilor, voi n-aveti drept de vot! voi nu traiti in cosmarul din ROmania. lumea moare de foame!!" – totul trece prin stomac la romani. am fost in Romania in iarna si n-am vazut pe nimeni murind de foame, in schimb, isteria este boala nationala.

    Reply
  55. MadameDuRecamier

    Ba pardon IZ, Gretzuleasca si ciudatul acela sunt mindri ca-i apartin lui Mefistofelix.

    Reply
  56. ioana

    Ca un etnolog ratat ce mă aflu, confirm că Mioriţa nu este un mit fondator. Iar interpretările care i se dau sunt din cele mai stupide, de la "contopirea cu natura" predată de profesori de română care habar n-au de cultura tradiţională românească până la aberaţia "fatalismului mioritic". Mioriţa e un testament, în eventualitatea că tânărul va muri fără să-şi fi trăit viaţa (adică fără să fi avut soţie şi copii), nu zice nicăieri că el o să se lase omorât ci doar că are grijă ca nu cumva să se ducă pe lumea cealaltă nepregătit. Pentru a pricepe asta, nici nu e nevoie să intri în teoriile clasicilor Brăiloiu, Fochi etc. Trebuie doar să gândeşti logic, nu ca un romantic leşinat, şi să nu presupui că alţii sunt mai proşti ca tine. Iată nişte păreri contemporane sănătoase: http://gandeste.org/omul-si-cartea/miorita-o-temahttp://revista-ecoul.com/eseuri/aurel-contu-„fatalismul-mioritic“-sau-pangarirea-unui-simbol-romanesc/

    Cât despre mândria de a fi român, cred că putem avea o mândrie în sensul bun al cuvântului, una naturală. Eu sunt mândră de Sfinţii Brâncoveni, de exemplu. Şi de Gheorghe Lazăr. Sunt mândră că avem o coroană făcută din oţel de tun. Sunt mândră că suntem dreptcredincioşi – celor care deplâng creştinismul sau ortodoxia le sugerez să se informeze pe lângă credincioşii practicanţi (doar vreo 10% din populaţie merge frecvent la biserică, deci majoritatea celor botezaţi nu sunt reprezentativi pentru ce înseamnă creştinismul românesc şi educaţia religioasă, că n-au avut aşa ceva).

    Iar cei cărora li se pare că sunt mult prea buni pentru România ar face bine să ia seama la ei înşişi. Ţara noastră e aşa cum e fiindcă toţi arată cu degetul pe alţii în loc să-şi asume răspunderea proprie şi să nu dea şpagă poliţistului sau controlorului de bilete pe motiv că "se poate" şi "toată lumea face aşa". Nu este un "eu" corect şi superior versus nişte "ei" care sunt hoţi şi proşti. Există un "noi" pentru care toţi suntem responsabili.

    Reply
  57. Dragos

    "Nu de România fug, de fapt, ci de ceea ce a ajuns să scoată din mine" (Stanciu)

    "Nu sunt suficient de tare pentru a trăi în propria mea țară, pentru a face față apetitului ei de dezumanizare" (acelasi Stanciu)

    Reply
  58. Dragos

    “Dacă vrei să schimbi lumea, începe cu tine" (Stanciu)

    ii da "mana" sa zica asa de la vreo 2500 km distanta de Spatiul Carpato-Danubiano-Pontic.

    Reply
  59. Ivan Zubeldian

    @bogdan: tristeți? tocmai te plângeai că nu ai de ce să fii mândru, nu? N-am băgat de seamă să fii vesel pe tema asta. Cât despre realism, mie mi se pare că e vorba de cinism, nu de realism. Vrei eleganță? Începe cum zice Stanciu: "Dacă vrei să schimbi lumea, începe cu tine". Nici cu mine, nici cu maneliștii, nici cu alții. Cu tine. Deocamdată din tot ce scrii reiese că tu ești în exteriorul nației care e într-o vitrină. Tu te uiți la ea și încerci să găsești motive să-ți placă de ea și nu găsești. Și te uiți la alte chestii în vitrină care îți plac mai mult. Nu pari a observa nici o secundă că și tu însuți ești parte a chestiei ăleia din vitrină care nu-ți place deloc. De fapt, te detești pe tine, nu nația.

    Reply
  60. bogdan

    @Ivan Zubeldian nu stiu de unde ati tras concluzia ca am "tristeti metafizice" de genul celor exprimate de dvs, putin cam vulgar pentru gustul meu. apropos, si limbajul ingrijit, corect si curatat de expresii de mahala e tot o valoare care m-ar face mandru sa o gasesc tot mai raspandita printre conationali. altfel nu va deosebiti nu nimic de ciutacu.

    va dezamagesc dar nu-s deloc trist, doar un pic mai realist.

    pe de alta parte, prefer sa imi doresc ceva mai bine pentru mine si pentru romani si nu sa ma gandesc "ce noroc pe capul meu ca m-am nascut aici" si nu in locurile despre care vorbiti.

    pana una-alta, in aceasta discutie nimeni nu mi-a dat motive concrete pentru mandria de a fii roman. si, ca sa ma conformez cerintei dvs, o sa va spun eu un motiv: in 2009 cand am "luptat" zilnic pentru a convinge cat mai multi oameni sa voteze intr-un anumit fel. am avut si eu momentul meu de indoiala si disperare in noaptea de dupa exit-poll-uri dar si momentul de bucurie si, mai ales, mandrie, luni dimineata. am mai trait asta o singura data, in 1996. ce a urmat e alta poveste.

    cat priveste antenele, eu nu-s expert dar cred ca, iarasi, intelegeti gresit: nu tara e de vina, ci aia care au votat cum au votat, in special cei din diaspora care nu au mancat salam cu soia cu noi etc, etc, etc iar poporul trebuie eliberat de portocalii! cam asta este, in esenta, discursul de la antene.

    Reply
  61. Ivan Zubeldian

    @bogdan: societatea în care trăiești acum e și rezultatul propriilor tale acțiuni. Dacă vrei una mai bună, bate-te pentru ea. A sta pe margine să te văicărești e un non-sens. Apoi, dacă tu nu ești mândru că ești român, de ce ar fi Crețuleasca? Sau Ciutacu? Nu-ți pui problema că dacă toți așteaptă să fie mândri de altcineva, o să așteptăm la nesfârșit? E mult mai simplu să-ți amintești că și tu ești poporul și să începi prin a încerca să fii tu mândru de tine, de gândurile și de faptele tale. Atunci poate se vor găsi și alții să fie mândri de tine. Prin extensie, mândri că sunt români. Așa că nu ne mai freca ridichea cu tristeți metafizice din categoria "nefericirea de a te naște în epoca asta în țara asta de căcat". Cu siguranță n-ai fi preferat să te fi născut evreu în Berlinul anilor 30, negru tuți acum zece ani sau în familia Romanov la începutul secolului. Muți antenele în comentarii și nici măcar nu-ți dai seama de asta.

    Reply
  62. Yeba

    @bleen 9:53, lasa, domnule, National Geographic, că marmotele le poti vedea si in reluare, dă pe A3!

    Reply
  63. bogdan

    n-am nimic cu slavii, ce sa am? era un exemplu. daca alegeam maghiarii sau turcii era la fel!

    ce incerc eu sa va spun e ca mandria de a apartine unei natiuni trebuie legata de valorile acelei natiuni. nu vreau sa am nici o nationalitate in mod special, dar as vrea ca natiunea din care fac parte sa construiasca o societate bazata pe munca, cinste, toleranta, initiativa personala, calitate si nu cantitate si alte cateva. astea ar fi motivele mele de mandrie.

    daca aceasta societate exista in togo, spre exemplu, cred ca ar trebui sa emigrez acolo. sau, ca sa evit bancurile proaste, inlocuiti togo cu marte.

    si stati linistiti, nu am acreli de nici un fel, nici legionare sau altele. doar ca nu mi-ati raspuns la intrebare: care sursa istorica trebuie citita ca sa devin mandru? si de ce acea sursa este cea adevarata in defavoarea alteia?

    cum am spus si in primul comentariu, degeaba avem niste individualitati, fie ca se numesc coanda, palade si paulescu sau nadia, hagi si bute, daca sunt mai degraba exceptii si nu reguli.

    just a fact: pe lista premiilor nobel, romania are 3 persoane, toate trei primind premiul dupa emigrare

    Reply
  64. Ivan Zubeldian

    @dragos: nu am zis că Stanciu e un model. Am zis doar să începem cu ce spune el. Și tu ești în categoria din ce în ce mai largă a celor cărora totul le pute. E mai obositor și mai descurajant decât Ciutacu.

    Reply
  65. 1

    spin doktoru

    dacă tu faci trafic Realităţii, informându-te de acolo, nu este obligatoriu s-o recomanzi şi altora

    mai ales celor de pe Blogary

    Reply
  66. Spin Doktoru

    @bogdan

    Auilioooo!
    Bine!!! Am înţeles! Ok, nu fi (nu fii???) mândru. Nu ai motive să fii mândru. România e o ţară de căcat, care conţine o populaţie de căcat cu o limbă de căcat şi o istorie de căcat şi un prezent de toată jena şi tot rahatul din lume! Iartă-ne, te rugăm! În numele strămoşilor, a tuturor celor ce-au fost şi a celor ce vor fi îţi cerem iertare! Suntem de caca, nu ne-am ridicat la înălţimea pretenţiilor tale. Te iroseşti într-o ţară câh, ni se rupe inima ştiind că e vina noastră. Ah! Poate ne repetăm dar ni se rupe! Te-ai liniştit? Eşti mulţumit? Ne-ai ucis. Vrei să ne rugăm de tine să nu pleci din ţară? Pleacă! Du-te! Valea! Adio!

    Reply
  67. Spin Doktoru

    După ejacularea precoce, vine şi euforizarea prematură în USL. Detalii, pe realitatea.net.

    Reply
  68. Boonierat

    @nedormitul

    Traian Băsescu, evident. Pe de altă parte, moştenim civilizaţia greco-romană, deci ne tragem şi din greci, din Elena, mai exact. Elena Udrea, evident. Bute pare dac, că e mai ţăran din popor, e genu' mardeiaş iute la mânie, care dă cu pumnu'.

    Reply
  69. Boonierat

    Coloana vertebrală e latină, cititul, vorbitul şi tălmăcitul sunt slave (aşa cum spusul şi zisul sunt latine), înţelesul e latin, aşa cum gânditul e maghiar, auxiliarele, conjuncţiile, propoziţiile şi majoritatea regulilor gramaticale sunt latine (să nu uităm totuşi că latina, slava, traco-daca, celta sau germana sunt limbi indo-europene, cu strămoş comun). Se pot spune multe (şi s-au şi spus) despre limbă. în spatele ei e o întreagă poveste, o întreagă istorie, o întreagă civilizaţie. Şi nu mă refer la tâmpeniile protocronist-legionaroid-ceauşiste ale lui Noica. Dar pentru a putea spune o poveste vie, pentru a o putea înţelege, trebuie să fii relaxat, să nu ai acrelile şi complexele legionarilor, comuniştilor, ale protocroniştilor, ale lui Noica şi a altor trişti şi oţărâţi pe istoria acestui popor. Ai nevoie doar de relaxare, îngăduinţă, umor şi un pic de înduioşare.

    Reply
  70. Boonierat

    @Bogdan

    Am bolduit în comentariul tău latineştile moştenite de la soldaţii, funcţionarii şi coloniştii lui Traian şi ai urmaşilor acestuia:

    "n-ai inteles, eu nu resping si nu mi-e sila de mandria nationala. din contra, e necesara pentru coeziunea unui popor. numai ca noi nu o avem, atata tot. cel putin nu o avem in sensul in care vrei tu.

    inevitabil istoria se citeste prin relatarile altora, preluate, traduse, rastalmacite samd. deci care e sursa adevarata, pura, nealterata? cum distingem?

    daca vorbim de limba, uite un punct de vedere"

    Reply
    1. Florina

      revista Capital întreabă pe Facebook "ce job crezi că este mai usor, dar şi bănos?", cu variantele de răspuns, fără posibilitatea adăugării altora: funcţionar în primăriile locale, muzeograf, controlor de trafic, bibliotecar, poliţist de frontieră, notar, critic sau cenzor, consultant şi scafandru în Bucureşti. aştept comunicatul de protest al USL împotriva tendenţiozităţii variantei 2. cu toate că pînă acum nimeni nu a avut tupeul să voteze 2.

      Reply
  71. Ivan Zubeldian

    @boonierat: dacă ar exista o națiune Contra mulți, inclusiv bogdan, ar vrea să facă parte din ea. Mitul ei fondator ar fi că e națiunea care nu e de acord cu nimic. Nici măcar cu mitul fondator. Locuitorii ei s-ar numi "contrariați".

    Reply
  72. Boonierat

    @bogdan

    Nu contează doar numărul de cuvinte. Contează şi regulile şi frecvenţa cu care sunt utilizate aceste cuvinte. Core-ul de 1500 de cuvinte e în proporţie covârşitoare latin moştenit. Nu am prea mult timp la dispoziţie. Limba română e una extrem de permeabilă, ăsta e motivul pentru care avem atât de multe cuvinte împrumutate (din franceză în primul rând). Dar, în acelaşi timp, nu a eliminat cuvintele vechi.

    Ce ai cu slavii? Ei nu sunt oameni? Nu vorbesc de eugenie aici, de puritatea naţiei. Nici nu e de dorit.

    Dacă e să ne luăm după limbă, vom vedea că românii şi-au păstrat coloana vertebrală, nucleul tare, fără să respingă influenţele din afară.

    Care ar fi motivele de mândrie din punctul tău de vedere? Nobelul? Puliţărul?

    Sau, să fiu mai exact, ce naţionalitate ţi-ai dori să ai? Ce ţi-ai dori să fii? Şi de ce?

    Reply
  73. bogdan

    n-ai inteles, eu nu resping si nu mi-e sila de mandria nationala. din contra, e necesara pentru coeziunea unui popor. numai ca noi nu o avem, atata tot. cel putin nu o avem in sensul in care vrei tu.

    inevitabil istoria se citeste prin relatarile altora, preluate, traduse, rastalmacite samd. deci care e sursa adevarata, pura, nealterata? cum distingem?

    daca vorbim de limba, uite un punct de vedere http://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_rom%C3%A2n%C4%

    avem 70% elemente romanice, dar doar 30% mostenite direct din latina, restul de 40% sunt imprumuturi, inclusiv latina "savanta". iar traco-dacice…doar 1%. slave, in schimb, avem 15%, inclusiv majoritatea vocabularului bisericesc. nu zic ca e o sursa veritabila, dar e un punct de vedere. asadar e de 15 ori mai probabil sa fiu slav decat dac, si aproape la fel de probabil sa fiu francez cum sunt si latin.

    si, din pacate, am doar 2.5% sanse sa fiu german

    inca un mit drag romanului: limba noastra-i o comoara!

    cat despe crestinism…nici nu vreau sa incep!

    Reply
  74. Boonierat

    Tinerii ţării pe ejobs:

    Care este departamentul in care doriti sa lucrati ( aveti dreptul la o singura alegere )? Explicati de ce credeti ca sunteti potrivit si de ce ati facut aceasta alegere!

    Departamentul unde vreau să lucrez, este acela in care fac ce-mi place adik de a combina utilul cu placutul si cu afacerile

    Detaliati personalitatea dumneavoastra ( hobbyuri, aspiratii, ce va motiveaza, stil de viata si lucru, etc ).

    Lucrand foarte mult timp in bar,am reusit sa imi dezvolt foarte bine abilitatea de a discuta cat mai multe cu eventuali clienti si la un biliard,care este una din pasiunile mele,am reusit sa devin foarte convingator,pe viitor chiar deas putea sa imi deschid un mic bussines sau as putea conduce unul.

    Reply
  75. Boonierat

    @ion adrian

    Astea-s două poveşti descoperite în sec XIX şi care au excitat intelectualitatea timpului. Nu sunt specifice doar românilor şi nu sunt mituri fondatoare niciunul dintre ele. Miturile fondatoare vin din negura proto-indo-europenilor, de la romani şi din Biblie.

    Reply
  76. ion adrian

    Am spus mai demult si repet si acum.

    Mitul nostru fondator este Miorita si in completarea ei si Mesterul Manole.

    In primul ridicam procentul biblic al raului de la un frate care omoara din invidie pe celalalt, pe la spate, ca sunt unu la unu, Cain si Abel , la doi frati care omoara de data asta fatis caci sunt doi la unu, si crima se comite din aceleasi motive: invidie si orgoliu.

    In mesterul Manole se codifica poetic capacitatea noastra de a distruge azi ce am construit ieri, pentru a o lua mereu si mereu de la capat dand vina pe vitregiile sortii.

    Reply
  77. Boonierat

    @bogdan

    Am motive să fiu mândru. Dacă tu n-ai, nu e nicio problemă, poţi pleca. Mândria nu e obligatorie.

    N-am timp acum de explicaţii şi poveşti însă sunt multe de spus despre motivele mândriei: citeşte istoria la rece, gândeşte-te la rece, uită de protocronism şi naţional comunism, uită de miturile ceauşiste, uită de acea aşa-zisă mândrie naţională de care ţi-e silă şi pe care o respingi. Gândeşte-te la limbă în primul rând, e primul motiv de mândrie. Gândeşte-te ce ascunde ea şi ce înseamnă.

    Reply
  78. para

    @ Bleen

    Un pas mic pentru om, o schimbare mare pentru naţiune.

    Ai grijă că pe lună, gravitaţia e mai redusă. 🙂

    Reply
  79. bogdan

    @Boonierat ai ceva care te face sa fii mandru ca esti roman? ce inseamna roman pentru tine?

    eu am spus ca mandria trebuie sa porneasca din ce inseamna apartenenta la o tara sau un popor care se manifesta intr-un anume fel, nu doar prin faptul hazardul de a te naste intr-un loc sau altul. iar daca ai sentimentul apartenentei la un popor, te gandesti de doua ori inainte sa pleci.

    din pacate eu nu gasesc nimic nici in istorie si nici in prezent care sa ma faca sa fiu mandru ca sunt roman.

    Reply
  80. Bleen

    Mi-am permis să schimb unul din teveurile Ministerului Muncii de pe Realitatea TV pe National Geographic. Să vedem ce se întîmplă? Revoluţie? Explodează capetele funcţionarilor? Intră Ministerul în sevraj? Vine Boc şi mă împuşcă cu pistolul cu apă?

    Reply
  81. Boonierat

    @Bogdan

    Ce are a face mândria cu meritul? Poţi fii mândru de ceva chiar dacă nu ai vreun merit pentru ceva-ul respectiv. Sunt mândru că sunt român, nu că aş avea vreun merit pentru asta ci pentru ceea ce înseamnă român pentru mine.

    Reply
  82. bogdan

    nu cred ca exista un merit in a te naste intr-un loc sau altul. nu trebuie sa fim mandri ca ne-am nascut romani mai mult decat daca ne-am fi nascut americani, ugandezi sau chinezi. mandria de "a apartine", un mod in care se manifesta apartenenta la o tara, trebuie sa porneasca din felul in care este construit acea tara: valorile fundamentale, organizarea sociala, pozitia in lume etc. din pacate astea ne lipsesc. de fapt, istoric vorbind, nu le-am avut niciodata. romania (cu r mic!) nu a realizat nimic fundamental in lume, nu a schimbat nimic in jurul sau. realizarile noastre sunt intotdeauna individuale, ne uimesc prin aparitia lor, stiind foarte bine in ce mod cresc acei oameni.

    aduceti-va aminte de momentul in care am avut la olimpiada (parca) un saritor in apa clasat pe locul 7 sau 8 in lume, in conditiile in care el se antrena sarind pe saltele in bazin, nu in apa, aceasta fiind prea scumpa. si, in buna traditie romaneasca, acest EROIC loc a fost taxat: ce domne, mare branza sa iei locul 7 in lume…primul loc era o treaba!

    ar mai fi multe de zis despre mitologia nationalista creata in comunism, despre idealurile sau valorile pe care am fost invatati sa credem ca le avem, despre indiferenta bisericii sau a mediului academic fata de viitorul acestei tari. una peste alta, cred ca impreuna ne tine fie lenea de a pleca fie faptul obiectiv ca nu putem incapea toti in alta parte!

    Reply
    1. Ivan Zubeldian

      Foarte bun Lăzăroiu. E o schimbare de ton în discurs, gata vrăjeala, gata aluziile, gata cu "ia și tu o ceașcă cu ceai". Nu mai e sociolog, consilier și observator, e om de acțiune. Cred că s-a molipsit de la Mirel:)

      Reply
  83. Mih

    Ceea ce apreciez la acest articol, este luciditatea, onestitatea, corecta analiza. Ceea ce imi place, este faptul ca va continua…

    Reply
  84. Dragos

    ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I.1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. Sursa: DEX '98

    Daca va referiti la intelesul "unire" – "a aduna la un loc", nu-mi dau seama unde vedeti dvs. acest cuvant in societatea romaneasca actuala. Tocmai ca nu ne mai tine nimic si nimeni impreuna.

    Daca va referiti la intelesul "imperechere"-"impreunare impreuna", se schimba socoteala, ca sa zic asa, e vorba de o lege a naturii.

    Reply
  85. nightmare

    Excelent articol si dureros!!!….Felicitari domnule Mihai Neamtu pentru articol si mai ales pentru emotiile care le transmiteti !!!

    citind acest articol am simtit un gol si o mare amaraciune.

    avem in ADN-ul nostru ,gena care ne face sa ne faultam singuri..pacat !!!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *