ncheiam episodul trecut cu întrebarea dacă Hollywoodul poate să mintă, magistral, despre capitalism, fiind comunist. Ce prostie, nu? Totuşi, realitatea e că Hollywoodul e dominat de “liberalism” sau “progresism”. Termeni sub care s-a reinventat comunismul. Liberal-progresiştii domină lumea academică, mass-media, industria de divertisment. În America? Imposibil. Cum naiba? Simplu. E vorba de aroganţa intelectualilor stîngişti, deloc săraci, ba dimpotrivă, convinşi că doar ei pot salva omenirea. Numai să aibă puterea absolută.

În mod absolut meritat, ei fiind cei mai inteligenţi, educaţi, întelepţi, talentaţi, rafinaţi, drepţi şi generoşi dintre oameni. Ei sînt mîntuitorii cool, hip. Comunismul, cu etapa lui indispensabilă, socialismul, e singurul model corect. N-a fost, însă, aplicat cum trebuia. Dacă îl făceau nişte intelectuali ca lumea, occidentali, alta era treaba. Ieşea cool. Sigur, trebuie foarte multă trufie şi foarte multă semidocţie pentru concluzia asta, dar le au din belşug. Trucul pe care îl folosesc e simplu, însa foarte eficient. Emoţiile sînt puse în locul raţiunii. Realitatea e înlocuită cu ficţiunea, spre a deveni noua realitate, de larg consum.

Adevărul, un obstacol uşor de trecut

Ce standard de viaţă credeţi că avea, de pildă, Cuba în 1958, înaintea marii revoluţii? Ei, na. Mizer, se ştie. Latifundiarii huzureau, poporul crăpa de foame pe plantaţii. Dar dacă nu era aşa? Daca atunci Cuba avea al unsprezecelea stadard de viaţă din lume? Exact. Numărul 11 în Topul bunăstării. Din întreaga lume. Cuba capitalistă era atunci pe locul unde sînt, astăzi, Elveţia sau Japonia. Din filmele de la Hollywood, poţi crede că revoluţia lui Fidel, adorat de Steven Spielberg, Oliver Stone, Kevin Costner şi mulţi alţi titani, a însemnat eliberarea iobagilor de pe plantaţii. Numai că…

Numai că lucrătorul agricol cubanez cîştiga mai bine decît omologii lui din Franţa, Germania de Vest, Belgia, Danemarca, pe ziua de muncă de opt ore. Populaţia rurală reprezenta doar 34%, faţă de 47% în România de azi, ţară din UE. În 1958, Cuba avea mai multe televizoare decît Canada, raportat la populaţie. Avea o numeroasă clasă de mijloc. Avea sindicate puternice. Oamenii muncii din Cuba precomunistă primeau 66% din PIB, faţă de 68% în SUA. Rata de alfabetizare era de peste 80%. În anul dinaintea revoluţiei, mai mulţi turişti cubanezi vizitaseră America, decît veniseră în Cuba turişti americani. Urît burghezo-moşierism, criminal de-a dreptul.

Cu ochii la filmele lui Michael Moore, poţi fi sedus de paradisul comunist cubanez, cu medicină şi învăţămînt gratuite, de elită, pentru toţi. Noroc cu Fidel, democrat-umanistul. Butonat de sovietici şi finanţat de nişte creduli magnaţi locali, sătui de corupţia preşedintelui Batista. Care era şi cam negru, lucru peste care Hollywoodul cam sare, comunismul castrist fiind unul dintre cele mai rasiste regimuri din lume. Cu Fidel, raţiile alimentare introduse în 1962 rămîn, şi azi, mai mici decît raţiile sclavilor cubanezi din 1842. Raţia de proteine e de patru ori mai mică. Salariul mediu e puţin peste 200 de dolari, cam 650 de lei. PE AN. Pensia medie este de 108 dolari, vreo 350 de lei. PE AN. În ţara cu al unsprezecelea nivel de trai din lume, înainte de comunism.

Socialism sau moarte! Aud? Bine, atunci moarte

Ca să fiţi cool, poate v-aţi luat tricou cu Che Guevara. Doar e simbolul romantismului revoluţionar. Che a fost un dezaxat asasin, de o cruzime exemplară. A condus personal campania de exterminare a opozanţilor. Din prima zi a victoriei revoluţiei. După ce trăgea plutonul, el îi împuşca în cap pe reacţionari, ca să fie treaba sigură. În prezenţa familiilor, chemate special. Importante contribuţii a avut şi la reprimarea insurecţiei anticomuniste. Care a durat şase ani, fiind opera proletariatului rural şi urban, a mii de cubanezi care au vrut să fie liberi, nu sclavi în cooperativele agricole şi-n uzinele comuniste. Nu credeţi, dar există mărturii, documente, cărţi. “Puteţi uita”, vorba aceea. Prin ele.

Peste 15.000 de execuţii prin împuşcare, peste 500.000 de deţinuţi politici, într-o ţară de şase milioane de oameni, în anii ’60. De atunci, peste 70.000 de morţi prin înec, în încercarea de-a fugi, pe mare, în SUA. Foamete, mizerie, teroare, disperare. Rată record de sinucideri. Acesta e paradisul lui Castro. Despre care nu ştiaţi. În schimb, ştiaţi de la Hollywood, nu din Pravda, că Fidel a scăpat ţara de feudalism, a creat exemple de medicină şi învăţămînt pentru toţi, iar problemele economice, sigur, grave, se datorează exclusiv embargoului american. Simplu, logic, pe înţeles. Ticăloşii de imperialişti. Fidel? Un model, demonizat pe nedrept şi sabotat de reacţionari. Modelul de urmat. Din solidaritate intelectuală. Căci ei, liberal-progresiştii, vor reuşi. Prin comunism cool, hipsteric.

(va urma)