CDR (fără sacoşe): 3,7 milioane voturi în 1996.

PDL (cu sacoşe): 2,2 milioane voturi în 2008.

Şi mai utilă e altă comparaţie:

ADA (fără sacoşe): 3,4 milioane voturi în 2004.

PDL+PNL (ambele cu sacoşe): 3,4 milioane voturi în 2008.

În 2004 ADA era o alianţă de opoziţie, mai sărăcuţă. În 2008 PDL avea mai mulţi primari şi preşedinţi de consilii judeţene decât a avut vreodată iar PNL avea susţinerea materială a guvernului Tăriceanu. Situaţia economică era foarte bună, PSD devenise irelevant. Urmaşii ADA au pompat tone de zahăr şi ulei (sau bani) în popor, dar nu s-au obţinut voturi mai multe decât în 2004.

Şi mai instructiv e să te uiţi la FSN/PSD:

1990: 9,1 milioane voturi.

1992 (aveau puterea dar scad): 4,2 milioane voturi.

1996 (aveau puterea dar scad): 2,6 milioane voturi.

2000 (n-aveau puterea dar cresc): 4 milioane voturi.

2004 (aveau puterea dar scad): 3,7 milioane voturi.

În trei alegeri PSD avea puterea şi deci capacitatea de a mitui electoratul în diferite forme – cum ar fi bani de investiţii pentru primari – dar a pierdut voturi.

În practică, mita electorală produce rezultate şi este eficientă dar niciodată nu este îndeajuns pentru victoria de la nivel naţional.