. Statalitatea romaneasca. "Pin It")
Intervenționismul
Aceasta este doctrina post-decembristă a ”dreptei” sau, mai bine zis, a ”forțelor democratice”. Intervenționismul extern, politic sau economic, care, trebuie s-o recunoaștem, s-a dovedit salvator și decisiv în acești ultimi 23 de ani. Renunțarea la această doctrină este cea mai mare provocare a unui nou partid. România datorează Occidentului (Statelor Unite și Marii Britanii, în primul rînd, dar și Uniunii Europene) tot ceea ce s-a făcut benefic în această țară în ultimii 23 de ani. Libertate, un început de piață liberă, domnia legii, drepturi cetățenești, responsabilitate economică, toate acestea, atît cît există și au existat, cu limite și derapaje, le datorăm Occidentului. Și redresarea de după derapaje tot Occidentului o datorăm. Trebuie să le mulțumim în primul rînd lui Ronald Reagan și Margaret Thatcher, cei care au inițiat presiunea care a dus la căderea Imperiului Sovietic și implicit eliberarea României. Și în al doilea rînd trebuie să le mulțumim liderilor americani, britanici și europeni din ultimii 23 de ani, ambasadorilor acestora în România, că au reușit să păstreze România în lumea civilizată chiar în momentele cele mai grele, cînd România părea să fie la cheremul lui Iliescu sau Năstase, sau cînd totul părea pierdut, așa cum s-a întîmplat astă-vară, cînd puțini erau cei care mai credeau că vom reuși să oprim lovitura de stat a mafiei politico-personale a lui Dan Voiculescu.
Astăzi, opinia majorității covîrșitoare a elitelor, a celor care compun ”partida democratică”, ”dreapta”, e că numai renunțarea la suveranitate și externalizarea leadershipului național ne mai pot salva de mafie, de urmașii activiștilor PCR și securiștilor, de jugul rusesc, de propria neputință și incompetență națională. Este o recunoaștere implicită a eșecului statalității românești. Pe termen lung o asemenea doctrină a intervenționismului ca unică șansă este sinucigașă. Cu atît mai mult cu cît nici Occidentul nu mai e ce a fost și Uniunea Europeană tinde să se transforme într-un experiment ultra-etatist sinistru.
În același timp, ”partida națională”, anti-intervenționistă, e partida condusă de mafioți și securiști, pe care regulile și controlul Occidentului îi deranjează și nu-i lasă să transforme România într-o feudă a mafiei. Ne place să credem că banii europeni rezolvă totul și că îi vor opri pe useliști să scoată România din lumea civilizată. Nu este așa. Occidentul începe să stea din ce în ce mai prost la capitolul bani și Rusia și China abia așteaptă să ne ia în primire. E convenabil pentru ambele părți: Rusia sau China își stabilesc (încă) un cap de pod în Europa, iar mafioții și urmașii securiștilor și activiștilor PCR sînt fericiți că primesc bani fără să-i controleze nimeni și să-i oblige să respecte reguli.
Aceasta este marea miză și marea provocare a unui nou partid. Ieșirea din intervenționism și transformarea națiunii române într-o națiune capabilă să se autoguverneze în spiritul pieței libere, domniei legii, libertăților cetățenești. Se poate transforma România într-un stat suveran, democratic, în care libertatea politică și economică și domnia legii să fie normă? Se poate naște o mișcare, un nou partid, care să transforme societatea și statalitatea românească astfel încît mîndria de a fi român să fie echivalentă cu mîndria de a trăi într-o țară guvernată de respectul pentru libertate, proprietate și domnia legii?
Vom reuși să fim responsabili economic și fără FMI ? Vom reuși să respectăm separația puterilor în stat, domnia legii, libertățile cetățenești, proprietatea, egalitatea în fața legii, piața liberă, fără intervențiile Statelor Unite sau Uniunii Europene? Fără un partid politic, fără instituționalizarea politică a acestor valori, nu vom reuși. Deocamdată, tot ceea ce poate opune ”dreapta” USL-ului este externalizarea și intervenționismul.
Atenție, renunțarea la doctrina intervenționismului ca unică idee și pîrghie politică a ”dreptei”, a ”partidei democratice” nu înseamnă renunțarea la alianțele externe ale României. România trebuie să rămînă parte a blocului occidental, a alianțelor politice, economice și militare occidentale, trebuie să rămînă un aliat loial și consecvent al Statelor Unite, Marii Britanii sau Germaniei.
PS. Așa e la început de an. Articolele sînt mai scurte. Dar nu vom ajunge la haiku-uri.
(episodul anterior: Despre un nou partid. Consideratiuni doctrinare. (II) Proiectul national)
Pingback: IMHO | Blogary
Pingback: Situațiunea strategică | Blogary
Pingback: Despre un nou partid. Considerațiuni doctrinare. (IV). Statul de drept. | Blogary
Cu o economie puternica nu te mai intereseaza daca se baga SUA sau Oeuropa peste tine si cred ca-ti vei da seama singur daca vrei sa mai intervina cineva in tara ta cu partidul tau la putere… 🙂
Augustin a vrut sa lase elitismele si sa simplifice totul pe intelesul larg . N-a facut-o . S-a complicat . Orice emancipare : politica , sociala si de care vreti nu se poate face fara o economie puternica . O economie incorsetata de etatismul socialist , de prost gust , observam ce fel de economie este si ce genereaza imprejur . Economia puternica pune presiune pe tot :pe justitie , pe care se bazeaza , pe sanatate , pe invatamant etc. Economia va avea nevoie de oameni sanatosi si bine educati etc , etc.
Deci , un partid care propune valori de dreapta in economie si in social ! Este asa de greu de facut un astfel de partid ? ? Daca da , atunci ce mai discutam . Propun ca forma conducatoare in Romania de maine sa se numeasca Partidul Capitalist Roman , iar tara noastra sa devina Romania Capitalista ! Traiasca lupta pentru capitalism si pace !
Pingback: Despre Proiectul Național Românesc, de 15 Ianuarie | Blogary
Observ un elitism molipsitor aici pe blog. Lucruri intelese partial devin si mai greu de inteles din explicatii elaborate. Totusi orice concept poate fi exprimat intr-un limbaj comun. Am sa incerc un exemplu.
Data fiind posibilitatea unui INCENDIU avem mai multe variante:
1. Un corp de pompieri INTERVINE pentru stingerea incendiului atunci cand acesta este semnalat.
2. Un specialist locuieste in fiecare imobil pentru PREVENIREA incendiilor. In cazul in care se produce totusi unul e nevoie de sprijinul locatarilor si mai ales a specialistilor din imobilele apropiate.
3. Un specialist locuieste in fiecare imobil si IMPUNE limite de activitate si comportament pentru toti locatarii pentru a elimina posibilatea producerii de incendii. In cazul in care se produce unul de obicei evenimentul e musamalizat pentru a ascunde ineficienta specialistului.
4. In cazul unui incendiu NU VINE NIMENI si se considera ca locatarii pot preveni si stinge incediul cel mai bine fiind cei mai familiarizati cu problemele si structura imobilului.
Concluzie: 1. Interventionism ; 2. Capitalism de stat ; 3. Economie planificata 4. Piata libera
P.S. Daca cineva nu simte prezenta activa a statului pentru prevenirea „evaziunii”, „siguranta”, „protectie sociala” la el acasa, la serviciu si pe drumul inspre ele inseamna ca poate fi in cazul 1. sau 4. , altfel nu. Si nu, nu e nevoie sa vezi si sa simti prezenta pompierului ca sa te poti baza pe el.
Augustin Cel puțin din punctul meu de vedere, nu este vorba de elitism ci de neînțelegere. Bleen nu vorbește de politici economici intervenționiste, ci de politici externe intervenționiste, de „amestecul în treburile interne ale României” al unor state și instituții internaționale. Acestea „au intervenit” pentru reforme în sensul economiei de piață și al statului de drept. Bleen explică ce înțelege în context prin „intervenționism” concis, nu elitist, în primul alineat, după primele trei propoziții.
bilbofilAugustinPartial iti dau dreptate. Citez din al 2-lea rand: „Intervenționismul extern, politic sau economic” deci e vorba si de politici economice interventioniste cu precizarea ca se refera la cele externe. Din pacate insa nu cred ca ne putem lauda nici macar cu interventionism economic extern. De prea multe ori factori de decizie externi au preferat capitalismul de stat ca instrument de presiune economica pe ideea ca mai bine se ocupa ei de lucrurile esentiale si lasa restul pe seama statului roman. Si asta putem vedea simplu prin presiuna pusa pentru eliminarea arieratelor in principal si nu a capusarii sistemului, respectiv pentru management privat a firmelor de stat si nu pentru organizarea lor dupa principii de piata. Mai pe scurt ii intereseaza sa poata apasa butoanele simplu si eficient decat sa decupleze legaturile.
Augustin bilbofil Acestea sînt limitele intervenției străine în România și de aceea intervenția externă nu este suficientă pentru ca lucrurile să meargă bine la noi. Doar că intervenționismul ca politică economică și intervenția externă nu se suprapun ca teme. Una este faptul că „dreapta noastră” a mizat prea mult pe sensul istoriei și pe presiunile occidentale și alta este ce politici economice poate îmbrățișa cu șanse de succes o grupare capitalistă în România de azi.
Deocamdată zic eu ar fi mai util (și mai politicos) să rămînem cu toții on-topic pe ceea ce a încercat să argumenteze Bleen. Dragoș Paul Aligică deja a deschis un front larg de dezbatere cu comentariul lui din Revista 22, dat în link de Bleen
Augustin
Obiectez din pricina urmatoare:
Presupuneti in mod eronat ca in spete economice exista un „corp de experti” (pompierii) care se specializeaza in rezolvari macro-economice (stingerea incendiilor).
Ei, aici e „buba”. In chestiuni economice exista experti si experti, oameni cu viziuni complet divergente despre cum se poate sau nu se poate atinge statul de economie.
E exact ce zicea DPA intr-un text recent: de ce sa presupunem ca economistii de la stat sunt cei mai tari, cei mai bine pregatiti, cei mai onesti si cei mai omenosi?
In cazul economiilor nationale NU exista echivalentul pompierilor – asta este un mit al stangii.
Si da, cel mai bun lucru cand izbucneste focul este sa sara repede toti vecinii si sa stinga focul cat e mic.
Rosu Augustin Nu vreau sa il supar pe bilbofil de aceea nu voi insista cu raspunsurile pentru ca se considera off topic.
Asa cum mentionam si la articolul respectiv al lui DPA problema e ce te faci cand vecinii nu joaca corect si cinstit, mai ales cei de la cartierele invecinate. De exemplu iti iau presiunea la apa ca sa nu poti rezolva problemele si degeaba esti eficient daca esti vulnerabil. Un mecanism de garantare a drepturilor concurentiale e necesar mai ales atunci cand unii incalca pe scara larga drepturi ale omului cat altii se lupta sa garanteze dreptul la proprietate, la viata privata, religioasa, dreptul la un mediu nepoluat mai exact dreptul maselor la autodeterminare, la o viata decenta si la a isi putea cauta fericirea.
Bleen Oarecum off-topic: ce ar însemna din punct de vedre financiar transformarea contribuțiilor la fondul de pensii (trecute și viitoare) în obligațiuni de stat (eventual administrabile de fondurile private de pensii), scadente (poate treptat) după ce cetățeanul-creditor a atins o anumită vîrstă, calculată în funcție de speranța sa de viață?
(Evident, ar putea fi eventual incluse și niște ajustări cu caracter „social”, ca de exemplu: reținerea unei părți din contribuțiile deja achitate ca „taxă de solidaritate cu actualii pensionari” pentru ca statul să nu intre în insolvență plătind pensiile deja acordate ori un „ comision pentru plata pensiilor longevivilor” luată de la cei care au neșansa de a deceda înainte de a-și consuma rezervele pentru finanțarea celor care au neșansa de a-și fi supraviețuit economiilor.)
bilbofil Nu inseamna nimic, in sensul bun in care te astepti. Sistemul este deficitar in prezent, cu 100% din contributii mergand catre plata pensiilor din prezent. Ma rog, aproape 100%, ceva se duce spre Pilonul II, 2% sau 3%, pe acolo.
Iar cu toti banii pe care-i contribuie acum salariatii, tot mai trebuie sa ia si din incasarile din TVA o parte suculenta, pe care sa o foloseasca la pensii.
Louisy bilbofil Nu, cred că s-a înțeles pe dos întrebarea mea. Nu era vorba de a plasa un excedent al fondului în obligațiuni.
Pe de altă parte, sistemul de pensii înseamnă un mecanism care în practică a devenit piramidal în care asigurații care cotizează acum împrumută statul pentru a-și primi sumele înapoi după ce îndeplinesc anumite condiții. Ar fi mult mai clar dacă datoria statului față de viitorii beneficiari ai pensiilor ar deveni pe față datorie publică, preferabil administrată privat.
Ar dispărea toate discuțiile privind „punctul de pensie”, pensiile speciale (care ar rămîne cel mult pentru invalizi, orfani și văduve de război ori de accidente de muncă). Politicienii nu ar mai putea face promisiuni populiste (nu la aceleași proporții) și ar fi obligați să asigure un minim echilibru bugetar.
Din păcate, este foarte tîrziu și probabil că, indiferent de mecanismul utilizat, mai multe generații vom rămîne fără pensie sau cu o pensie insuficientă pentru subzistență. Astfel că o transformare mecanică a contribuțiilor la fondul de pensii în obligațiuni, în loc să rezolve problema ar putea declanșa un faliment al statului român. De unde întrebarea mea către un fost consilier de la Muncă.
bilbofil Iar eu asta iti spun, ca nu e posibil. Din moment ce TOTI banii colectati pentru pensiile viitoare nu sunt de ajuns nici pentru a plati ACUM pensiile curente, nu e posibil ce propui tu.
Solutia pragmatica e alta: statul declara falimentul sistemului piramidal de pensii si renunta la obligativitatea contributiei la pensia de stat. Cei in plata acum sunt platiti din TVA sau din alta taxa „de solidaritate”. Fireste ca nu prea vor mai avea cei din plata aceleasi venituri, dar, dupa cum scriam la un alt articol, e cazul ca cei care sunt partasi la sandrama sa-si asume din vina. Asumarea ar fi din toate partile, din moment ce unii care au contribuit si inca mai contribuie nu vor mai primi nimic.
Pentru a nu avea de ales între mafia politică locală și „răul mai mic” al fascismului economic european „forțele de dreapta” trebuie să se constituie într-o rețea de apostolat de tipul Astra sau al Junimilor Literară și Politică. „Democrația bugetară” și apostolatul condus de la centru de tip „Casa Școalelor” și nu are șanse, fiind ușor de pervertit de „boala formelor fără fond”.
În mod paradoxal, actualul sistem clientelar se bazează pe un individualism al românilor, care nu se (mai) pot identifica cu statul, comunitatea, locul de muncă și care de aceea caută mijloace de a le parazita în avantaj personal. Dacă acest individualism ar fi „înțărcat” de pomenile rețelei mafiote care controlează resursele publice, dacă ar exista un acces fie și imperfect la justiție, acest individualism da naștere unei clase de mijloc autentice și ar deveni o forță constructivă, așa cum se întîmplă „căpșunarilor” de succes care lucrează în afara comunității românești.
Emanciparea de nevoia tutelei unui Occident – el însuși în derivă – trece prin acest proces de conversie a individualismului românesc, prin crearea unui model alternativ mai eficient de parvenire socială. Cred că acest efort ar trebui să devină scopul fundamental al oricărei mișcări politice și civice de remodernizare a României.
Cîtă vreme valorile pe care este construit Occidentul și care i-au dat eficiența și ascensiunea în ultimii 3-500 de ani nu vor fi împinse pe o treaptă mai înaltă în altă parte, cele trei interese ale românilor față de Occident pe care le-am enumerat rămîn nu doar o opțiune de partid sau de categorie socială, ci elemente necesare pentru supraviețuirea românilor ca națiune, ca civilizație și, de la un punct încolo pentru supraviețuirea biologică a unei părți însemnate dintre ei.
Ar trebui să conștientizăm că nici celălalt model de dezvoltare românească, anti-intervenționist”, nu poate supraviețui fără „casa comună europeană” și fără „dreptul popoarelor de a-și alege singure soarta”. Post-gorbaciovismul iliescian nu se poate menține fără parazitarea Occidentului, așa cum nici „independența” ceaușistă nu a avut șanse decît la granița dintre două super-blocuri. În afara Occidentului, Ponta și „baronii” pe care îi reprezintă ar avea soarta boierilor moldoveni din Basarabia de după 1812, și ar fi bine ca acest lucru să le fie clar desenat.
S-au schimbat lucrurile față de acum 200 de ani? Nici în 1848 românii, după aproape 2 decenii de Regulament Organic și de regim de protectorat rus cu libertatea comerțului pe Dunăre, nu au avut „nici elitele, nici majoritățile electorale necesare autoguvernării responsabile în condițiile civilizației democrației liberale capitaliste”. Tragi-comedia revoluției din Copu și a luptei între armata turcă și… pompierii Bucureștilor (!!!) au fost atunci „testul suprem”. Alecu Russo își aducea aminte de țăranii de la Blaj care nu înțelegeau nimic din păsăreasca liberal-revoluționară a junilor patrioți tribună.
După nouă ani de construcție politică răbdătoare, generația pașoptistă mătura prin Vogoride (un fel de Voiculescu al acelor vremi) vechea elită politică și încheia un nou pact național care avea să deschidă cea mai fastă perioadă din istoria românilor.
Pe moment, avem într-adevăr de apărat o minoritate virtuală însemnînd cam un român din 6 ori din 4, dar avem de cîștigat și o minoritate oportunistă (preocupată de traiul zilnic și lipsită de conștiința mizei comune) de dimensiuni comparabile, formată din „corporatiști”, „căpșunari”, mici derulatori de finanțări europene, etc. Pe termen mai lung, această minoritate nu se poate apăra fără un proiect național, tot așa cum, pe termen mai lung nici sistemul paternalist-clientelar, cîștigătorul absolut din 2012, nu se poate menține.
Nu este cazul să ne „despărțim” de FMI, UE &c. (aici ar fi poate singura urmă de utopie) ci, pornind de la acea relație, ca și carbonarii români de acum 150 de ani racordați la mișcarea liberal-revoluționară europeană, să întărim aceste relații și să construim pe ele o nouă identitate națională și un nou proiect, pentru o lume care a devenit în același timp globală și regionalizată.
In Romania politca economica nu a fost niciodata interventionismul. Nici macar pe timpul lui Bratianu.
Am avut o economie planificata in timpul comunismului, vezi defitie mai jos.
Avem dupa revolutie o economie bazata pe capitalismul de stat, vezi defitie mai jos.
Iar interventionism in Romania ca stat independent nu e posibil. Fiindca nu am avut si nu vom avea un stat puternic care sa poata interveni impotriva concurentei neloiale, a mafiei si a intereselor straine. Singura sansa pentru interventionsim ar fi integrarea intr-un sistem economic mai mare ca si parteneri desi UE pare sa fie mai interesata de un capitalism de stat in relatie cu tari satelit in jurul zonei euro. Asta e parerea mea si cred ca e destul de argumentabila.
Planned Economy
The planned economy, also known as central planning,
socializes the control of all economic resources into the hands of the
state. All economic decisions are made by the state, and the market is
excluded from functioning in the state in question.
State Capitalism
State capitalism demands that the state control the
„commanding heights” of the economy, but leave the market to handle the
less important things.
Interventionism
This policy finds the market to be a useful tool for growth, but that it needs help sometimes. The term intervention assumes, on a philosophical level, that the state and economy are separate spheres of activity from each other (wikipedia)
Augustin Te contrazic. Avem de-a face cu o idealizare a politicului si economicului din perioada regalista care nu e chiar reala.
In timpuri (mai) recente, interventionismul a jucat un rol major, incepand cu perioada carlista. Cine crede ca au venit comunistii brusc cu economia planificata, se cam pacaleste. Romanii erau de aproape 10 ani obisnuiti ca statul sa isi bage adanc nasul in treburile lor, sa le spuna unde sa munceasca, cat si cum, ce sa dea la stat etc.
(Un nene cam premiat de Iliescu, dar gasim la el un articol bun pe tema asta: http://www.ioanscurtu.ro/viata-cotidiana-sub-controlul-sever-al-regimului-antonescu/)
Si mai inainte economicul era strans legat de stat. Marile afaceri tot cu statul s-au facut, marile averi tot lucrand cu statul s-au cladit. Gasim o multime de firme din perioada interbelica care au drept unic client statul sau care prospera gratie detinerii unui monopol conferit de stat.
Mai inainte avem rotativa conceputa de Carol I. Si tot asa, mergand inapoi. De exemplu, dam peste secularizarea averilor bisericii (la plural, pentru ca e vorba si de averi inchinate, nu doar romanesti). Nu discut de motivele acesteia, (era o situatie stranie si atipica) dar, conform definitiei, e o incalcare majora a dreptului de proprietate de catre stat.
Exista din pacate o traditie a etatismului in Romania.
Paradoxal, eu cred ca o schimbare de sistem se poate impune tot cu incalcarea puternica a unor drepturi care ne sunt dragi. Pentru ca altfel nu permite situatia si demografia. Sunt de acord aici cu articolul lui DPA din „22”.
Ramane de gasit elita benevolenta care sa o impuna si liderul luminat (sau grupul de lideri).
Louisy Augustin Pertinente comentariile dar un lucru nu il inteleg. Unde ma contrazici si cu ce?
Eu sustin ca se numeste capitalism de stat acea politica ce considera ca statul trebuie sa controleze toate partile importante ale economiei dar sa lase piata sa se ocupe de cele mai putin importante. Si ca asta am avut inainte si dupa comunism. Nu am sustinut ca vreuna din treceri a fost brusca, nici macar cea din 89.
Si mai spun ca interventionism nu am avut in sensul in care acesta reprezinta acea politica prin care piata este considerata necesara pentru crestere dar mai are nevoie uneori de ajutor de la stat pentru descurajarea partinirii si a monopolului. Termenul de interventionism represinta in esenta la nivel filozofic ideea ca status si economia sunt entitati cu sfere diferite de activitate separate una de alta.
Deci daca si tu sustii ca exista o traditie a etatismului si a economicului strans legat de stat unde a fost interventionism in Romania si cand?
Augustin Mea Culpa, eu inteleg altceva prin interventionismul autohton.
Credinta elitelor ca natiunea e pierduta este dovada vie ca elita Romaniei este o anti-elita. Pentru acesti oameni este prea greu sa conduca si atunci cel mai la indemana le este defetismul. In timpul cat astia isi smulg parul din cap ca pica drobul de sare pe copil, tabara rosie pregateste satarul.
Pînă la doctrină ne mănîncă/omoară practica. De ex. Ponta ar trebui
lovit peste faţă cu plagiatu’ zilnic. Ori nici n-am mai auzit pe mahării
dreptei să mai vorbească despre aşa ceva.
În ţări normale se lasă cu demisia:
http://www.thestar.com/news/gta/education/article/1314502–chris-spence-scandal-renews-old-question-why-do-people-plagiarize
DanCanada Ponta trebuie lovit peste nas în primul rând cu cazul uciderii procurorului Panait. Pe vremea lui 0049 se deschisese o anchetă vizându-l pe el, anchetă înăbuşită rapid. Vrem descretizarea dosarului.
Totul poate incepe numai si numai cu sfarsitul coruptiei la varf. Justitia. Daca justitie nu e, nimic nu e. Interventionismul de asta vara nu ar fi fost necesar daca justitia/statul de drept nu erau calcate in picioare.
Altfel spus, „renunțarea la intervenționism nu poate fi o „despărțire de intervenționism” ci trebuie să însemne o promovare d la statutul de „vector” al occidentalizării, într-un partener cu rang egal al forțelor occidentale interesate.
Interesul românilor în relația cu Occidentul acum – ca și, vorba lui Nea, pe vremea Divanurilor Ad Hoc, vizează trei elemente cheie pentru supraviețuirea națională :Sursa unui sistem de valori, compatibil și verificat, pentru valorificarea potențialului național propriu (umanism creștin, stat de drept, economie de piață);Un spațiu economic și de securitate multipolar care să dea marjă de manevră societății și statului român;Un arbitru independent al disputelor politice interne (arbitru, nu mediator ori parte angajată).
Îmbrățișarea unanimă a acestui punct de vedere a dus la constituirea României și la 60 de ani incredibil de faști pentru români. Acum, la punctul 2, românii se află într-o situație mai fericită decît oricînd în istoria lor, dar, cum sugera Nea, soluția dinastiei occidentale trebuie înlocuită. Și, bine subliniat, birocrații SUA, UE, FMI, BM etc. nu sînt o alternativă viabilă.
Provocarea pentru partida care ar dori să devină partener al Occidentului este că ar trebui să se organizeze și să înceapă un program propriu de reforme care să o întărească. În sec. al XIX-lea clasa politică era educată în mare parte în Occident și era pătrunsă de imperativul modernizării, ceea ce a însemnat o politică coerentă și susținută de transformări interne. Sigur, nici varianta facilă a „democrației bugetare” nici cea nerealistă a dezvoltării organice nu au fost perfecte, dar aceasta este o discuție în alt context.
http://www.revista22.ro/despre-proiectul-national-romanesc-de-15-ianuarie-21743.html
Ia rezumat în 5+7+5:
Hohenzollern bun;
O sută cincizeci de ani,
Hohenzollern prost.
Nea
Dacă luăm în considerare că e alt Hohenzollern …
SimonaM Nea Sau ca de facto si de jure NU mai esti nici macar Hohenzollern….
Rosu SimonaM Da, aveţi dreptate, dar Bleen a sugerat să ne exprimăm în haiku, aşa că am fost limitat la 17 silabe. Altfel ziceam şi de Duda, şi de prinţişor, şi de pupat piaţa endependenţii cu 0049.