Dragă Rogo, ești cam tîmpi

Rogozanu, acest Che al revoltei sclavilor de pe plantațiile capitalului, știți voi, corporațiile unde suferă tinerii ăia în costume cu rate mari la credite care se răscoală la bere și fac grupuri pe Facebook să salveze Planeta de noxe și România de Băsescu, e revoltat de articolul lui Mirel. Într-o șarjă care se screme să fie ironică dar reușește să fie doar hipnagogă (știm și noi neologisme, nu numai stînga cultivată) prin metaforele prin care își disimulează cu voită stîngăcie modestia. Zice Rogo:

Am spus că-mi place BUG Mafia cu ultima lor piesă. I-am numit “artişti” şi sentimentul snob al fiinţei s-a răsculat imediat. Dar se pare că n-am explicat destul de ce radicalizarea limbajului nu înseamnă neapărat că voi scoate pistolul în stradă. E totuşi o lecţie elementară de consum al artei, fie ea pop sau “înaltă”.

Dragă Rogo, te știu un om inteligent. Dacă tu ai impresia că a promova un cîntec care invită la revoltă și violență într-un moment în care toată lumea vrea să facă grevă și să iasă în stradă iar trustul care editează VoxPublica lasă să se înțeleagă că puțin haos în stradă ar fi grozav, se numește „consum de artă”, atunci ești, scuză-mă, tîmpit. Tîmpi și pentru că ai face parte din vasta galerie de mari oameni de care Vântu s-a folosit fără să-i plătească, doar speculîndu-le orgoliile. Și îți fac un favor, asta s-ar ierta mai ușor decît alternativa, anume ipocrizia nerușinată. Iar chestiunea stă așa: Ai văzut cum se îmbrînceau pensionarii ăia la Cotroceni? Dacă mîine se lasă cu incendieri și omoruri, ca în Grecia, iar „tinerii” responsabili vor cînta noul imn al revoltei care e piesa BUG, n-ai să fii nici un pic vinovat? Sau ai să ne spui că e treaba lor, că arta e artă. Deși acel „nu neapărat” din explicația ta mă lasă încă să visez la un Rogo revoluționar, pe baricade, cu pistolul în mînă, apărînd intrarea la Realitatea TV de unde Răzvan Dumitrescu transmite, fericit, fuga Dictatorului.

Nu în ultimul rînd ești tîmpi pentru felul în care răspunzi unui articol argumentat:

Din gîndirea lui Bleen din fundul peşterii desprindem că ne-am gîndit să promovăm BUG pentru că sîntem vînduţi lui Vântu. Cum e să te vinzi ştie el mai bine. Dar să ai tupeu să-mi zici mie că scriu pentru mogul… asta e nesimţire de postac: acest site a fost poate cea mai liberă redută media a alegerilor. Aşa că “ciocu mic”, mai bine ai încerca să înveţi cum să fii bun comentator, blogăr, ce vrei tu în condiţii ostile.

E clar că te-a durut. (Eu cred că de fapt nedormitul te-a secat la lingurică) Însă la fel de clar e unde îți sînt limitările intelectuale și morale. A insinua ca Mirel e vîndut și că știi tu ceva despre asta e un gest jegos, cu atît mai mult că el n-a spus nicăieri că tu și Stanca ați fi vînduți lui Vântu. Asta ai dedus tu iar eu găsesc că ratarea asta e semnificativă. Articolul lui Mirel e echilibrat și are argumente, replica ta e complet incoerentă și inutil de agresivă. Rogo supă tîmpi jego. Cam la asta încep să se rezume articolele tale.

UPDATE: molotovul trist ne semnaleaza ca Rogo are un prieten. Pe Tolo, această Ana Pauker pusă pe exterminarea femeilor din PDL. Iar Tolo, cu sensibilitate poetică, scrie un articol în care o ia de la capăt cu BUG Mafia, cu băgatul, cu oile și mai bagă de-a valma niște săli de sport, poze cu Revoluția, cu Funeriu (!!!), deznădejde, ură și Udrea. Nu mai insist asupra vanității tîmpite și a legăturilor ipocrite ale lui Tolo, unele care riscă să facă un mare favor bandiților din PDL demascați pe bune în investigațiile lui. Vreau doar să remarc ceva ce poate scăpa la prima citire: Dragoș Stanca e numit „ziarist”. Moncher, păi de cînd Chireac si SRS sînt ziariști, de ce ar sta Stanca pe margine? Dar zi și nouă, la ce ziar scrie?

Facebook Comments

56 Comments Dragă Rogo, ești cam tîmpi

  1. MicutzaCeKurai

    tatal lui Stanca a fost prefect de Hunedoara pe vremea Tzapului ispasitor (aka Umilica). pentru aceste merite a ajuns la ProTembel Cluj si a ajuns sa faca o emisiune timpita gen tranka-tranka-show si Clujeanul. apoi a fost avansat. deci, poate fi jurnalist.

    Reply
  2. zexe

    @underscore, expresia nu imi apartine. Eu "doar" am adaptat-o 🙂

    E bine, insa, ca esti vigilent.

    Iliescu:„Ceauşescu doar a întinat nobilele idealuri ale socialismului”

    Reply
  3. underscore

    zexe :

    Joi, 13 Mai 2010 la 3:01 am

    Parca il vad pe Rogozanu pe sticla: “Bleen doar a intinat idealurile revolutiei”

    Gresit

    “Bleen decat a intinat idealurile revolutiei”

    Reply
  4. molotovul trist

    stanca a scris pe la cluj, cind era la sirbu. vreo citeva luni ca dupa aia a preferat managementu.

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @molo: merci. Am bagat urmatorul UPDATE: molotovul trist ne semnaleaza ca Rogo are un prieten. Pe Tolo, această Ana Pauker pusă pe exterminarea femeilor din PDL. Iar Tolo, cu sensibilitate poetică, scrie un articol în care o ia de la capăt cu BUG Mafia, cu băgatul, cu oile și mai bagă de-a valma niște săli de sport, poze cu Revoluția, cu Funeriu (!!!), deznădejde, ură și Udrea. Nu mai insist asupra vanității tîmpite și a legăturilor ipocrite ale lui Tolo, unele care riscă să facă un mare favor bandiților din PDL demascați pe bune în investigațiile lui. Vreau doar să remarc ceva ce poate scăpa la prima citire: Dragoș Stanca e numit "ziarist". Moncher, păi de cînd Chireac si SRS sînt ziariști, de ce ar sta Stanca pe margine? Dar zi și nouă, la ce ziar scrie?

      Reply
  5. MicutzaCeKurai

    @nedo, cine esti si ce-ai muncit in ultimii 5 ani? te-a-ntrebat un nene catzarat cu microfonul pe vaxpublica si n-ai mai raspuns.

    @

    despre costi toata lumea de la ex-EvZ stie ca-i cam prosti – il avea model pe Nistorescu, apoi a fost cool sa nu-l mai aiba si nu l-a mai avut. si-a lasat barba si s-a ghevarizat. asa-zisa revolutzie bug-mafia este o simpla polutzie – dar ei, proaspat barbosii, inca mai au amintiri imberbe (si le place). costi e la faza cu "costica, costica, fa lampa mai mica – si-o freaca nenica" dar vrea sa para muschiulos si de dupa blocuri – poatea asa nu-l confunda vreunul cu ceea ce e (o mimoza) si-l face "my bitch" (cu tot acel placut du-te vino al orizontului de asteptare in care ochii stau pe loc, dar orizontul se tot apropie si se tot departeaza).

    cu scuze @nedo, daca iar am sarit calul (fara sa-l mai apuc de minere))))

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      acum am vazut raspunsul lui Rogo dat lui Bleen. Nu ma asteptam sa confirme atit de bine finalul articolului.

      Reply
  6. omen

    @Alexandru H. :

    Joi, 13 Mai 2010 la 2:34 am

    postarea de mai sus ar trebui s-o faci editorial, ca si asa nu prea ai mai scris de mult timp 😉

    Reply
  7. zexe

    @nedo, nu prea cred. Din cate stiu eu s-a taiat si sporul de elicopter si sporul de acoperis al CC.

    Reply
  8. Alexandru H.

    Antena a crescut o intreaga generatie de fanatici. Un amic imi spune azi ca el ar vrea sa moara Udrea. Stie ca nu e un pion important in filosofia lumii, dar s-ar simti mai bine daca ar muri. Nici macar nu mai e obsesia pentru inchisoare, acum se cere scurt pe doi moartea prin executie nebugetara urmata de bagarea "pluii" in lumea care urmareste spectacolul.

    La orice act guvernamental ori aparent basescian (deocamdata doar cutremurul din Chile nu a fost pus in spinarea lui Traian), filosofia Antenelor pune in picioare spiritul caragialesc a zeci de bloggeri/facebookeri/hipsteri-anarho-sindicalisti ce raspandesc, rapid, cu minimum de eforturi intelectuale vocea Dantenelor: Livida Comedie. Ciutacu injura din inaltimea patefonului cu care a fost comparat (spre disperarea aparatului), Badea o trage la mistouri ieftine, pentru baietasi concrescuti din asfaltul blocurilor, Lilick e contabila jobless care si-a inchinat viata luptei impotriva celor care au meserie (e clar, deci, ca eroul ei e Crin) iar Roxana blesteama biblic, chemand lacustele la atac impotriva demonilor de la Cotroceni. Daca nu e de ajuns, bagam o pastila de Vadim Tudor la Dumitrescu in emisiune, o amestecam cu strigate aparent speriate ("ce probe aveti, domnule Vadim?") si o inghitim pentru ca erectia lui Vantu sa nu deranjeze somnul preacinstitilor sai cronicari voxpulici.

    Traim in tara in care un om bogat si-ar putea aranja revolutii zilnice doar platindu-i pe oamenii lui Vanghelie. Daca are bani si de o fosta jurnalista, cu puseuri mistica a la Martin Luther, isi poate atrage si #the 1st blog for morons and only morons de partea lui.

    Reply
  9. zexe

    Nu va lasati pacaliti!

    Bleen a batut palma cu Rogozanu si au facut schimb de trafic. E veche procedura si fumata. Bleen scrie un articol critic dar echilibrat iar Rogozanu face pe prostul si se da lovit in aripa stanga si revolutionara. Cititorii Rogozanului fug repede pe Blogary ca sa citeasca direct de la sursa iar cititorii lui Bleen dau o raita pe platforma lui Vantu ca sa vada reactiile. Asa se face traficul si cred ca Rogozanu l-a platit destul de gras pe Bleen ca sa accepte.

    @Bleen, mai bine spune drept ce ai facut in ultimii cinci ani si ce fel de salam ai mancat. Uite, istoria se repeta si Iliescu mai pune de o revolutie.

    Reply
  10. Florina

    @Merechene, 🙂

    Si va ramine. Ca-i place, e cool. Promite a deveni incrincenat ca CTP-ul.

    Reply
  11. Merechene

    Yeba

    imi aduc aminte de individ de pe vremea cand scria la hotnews …ma intrebam ce dracu cauta baiatul ala acolo. tot timpul aveam impresia ca este inca intr-o faza pubertara tardiva. uite ca si dupa 5 (sau 6) ani tot asa a ramas.

    Reply
  12. Florina

    @ Alexandru H,

    Eh, sa nu cerem prea mult. 🙂

    Dar nu se tipa, nu se apleaca madam Grecu peste masa, spumegind de minie proletara, nu se pun audio file-uri si lista poate continua…

    Reply
  13. Alexandru H.

    Deloc. In seara asta la Diaconescu canta Vali Vijelie pentru saracii si pensionarii spoliati de Basescu. :):)

    Reply
  14. Florina

    @ Che Guevaru',

    Da, posibil. Uite ca nu m-am gindit.

    Off topic: ai un avatar de milioane. 🙂 🙂 🙂 Ma binedispune instantaneu cind il vad.

    @Alexandru H,

    Corecte observatiile, sunt de acord. Ironic, prin comparatie, OTV-ul iese mai bine ca antenele si realitatile.

    Reply
  15. Alexandru H.

    Un raspuns absolut penibil.

    Ca o paranteza: nu-mi place de Moraru deloc. E un tip infatuat si vanitos ce nu-si poate scoate capul din fund. Uneori e chiar gretos. Insa a compara emisiunile alea in care totusi nu se tipa, se discuta normal, se arunca opinii, mai mult sau mai putin valabile, cu cele create de Gadea/Dumitrescu e cel putin discutabil. Nu stiu de ce la Antene si la Realitatea toti tipa. E un mediu absolut nociv, nu poti avea o discutie fara ca cineva sa te intrerupa prin tipete nervoase, neaparat piperate cu lacrimi impotriva regimului.

    Si deschid inca o paranteza: imi place talk-showul ala al lui Alexandrescu de pe OTV. Era azi invitat Dan Mihalache iar oamenii discutau linistit, logic, isi duceau ideile pana la capat, ii ascultau pe ceilalti. In asemenea atmosfera, pana si Mihalache mai facea concesii, obligat fiind de firul discutiei…

    Reply
  16. Che Guevăru`

    @Florina

    Eu aş face o legătură între apariţiille pe sticlă ale Laurei C. cu ocazia tragediei aviatice de la Smolensk,urmate de plecarea intempestivă în vacanţă

    cu această ciudată schimbare de atitudine a ei.

    Aş îndrăzni să prezic o revenire a LC în media vizuală.

    Tot la iRTV,cel mai plauzibil.

    Reply
  17. Alexandru H.

    Plus o informatie misto din ministere…

    Deoarece banii pe concediul de odihna vor intra dupa 1 mai in nebunia reducerilor cu 25%, cei mai "pilosi" functionari au avut grija sa-si treaca niste zile de concediu in perioada asta (sigur, doar in acte) ca sa incaseze banii intregi. De ce spun pilosi? Pentru ca banii sunt limitati, nu ar fi ajuns la toata lumea asa ca baietii cu salariu mare si relatii extraconjugale puternice au fost alesii sistemului de concediu la locul de munca…

    Reply
  18. Florina

    @Alexandru H,

    A revenit cu articole in care parca nu mai era ea.

    Dar si lectiile lui Alin, ce mai, jos palaria!

    Reply
  19. Yeba

    @Merechene: super intuitie, aia cu apucaturile comuniste;

    daca si numai daca nu ma inseala memoria, aceasta este persoana care a scris simplu, omeneste, ca el are de ce sa-i fie recunoscator comunismului, ca daca nu era comunismul parintii lui nu mai aveau sansa sa plece dintr-un sat moldovenesc pierdut/din satele lor moldovenesti pierdute/ la Bucuresti, unde, iata, l-au invatat ce trebuie, de ajuns, conform cv-ului, sa cistige o piine scriind despre politica.

    Nu, nu, nu, ala care care ii era recunoscator si venea la mormintul lui Ceasca fiindca "el a dat Decretul si daca nu-l dadea, eu nu existam azi, va dati seama?!" precis era altul, ca n-avea barba.

    Reply
  20. Florina

    Florin,

    Scuze, nu. Dar vezi la postul "Unii au crezut…" comentariile 8, 16 si 18. Ca la 28 e iar intepat.

    Reply
  21. Alexandru H.

    @Florin: Pai vezi ca Laura s-a dus basesciana in vacanta, a fost prelucrata de serviciile secrete ale lui Patriciu din Brazilia (sustinute de scoala de samba a primarului Mazare) si a revenit in tara nutrind sentimente de razbunare impotriva dictatorului mult-hulit. Astept ca Roxana Iordache sa fie urmatoarea prelucrata, ca poate isi aminteste ca acum ceva luni se credea de dreapta…

    Reply
  22. Florina

    Leca nu a postat BUG Mafia. Si mai e si injurat de postaci ros-galbeni. Cum minunile tin trei zile, sa vedem ce scrie vineri.

    Reply
  23. Alexandru H.

    Vedeti ca Leca a scris unul din cele mai bune texte din blogosfera ultimelor zile. Nu-mi plac de-obicei compunerile lui, dar in chestia asta a stiut sa inteleaga adevarata miza a evenimentelor din ultimele zile. Bine, un asemenea text ar trebui lipit si pe usa Guvernului, ca sa il inteleaga cei care poate inca mai viseaza la alegerile din 2012. Felicitari, frate! Vezi ca se poate sa vezi dincolo de obsesia basesciana/anti-basesciana? Asta inseamna ideologie si doctrina politica…

    http://voxpublica.realitatea.net/politica-societa

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @Alexandru: Da, foarte bun. Am un sentiment de mare derută, mai rămîne să apară Rogo și să-și ceară scuze.

      Reply
  24. Florina

    @Bleen, RESPECT!

    @Nedo', felicitari! Ai dezamorsat bomba.

    @aurelian, te rog eu mult, nu te lua de Leca cind e stabilizat. 🙂

    Reply
  25. Che Guevăru`

    lasa,Nedo,că tu eşti „forţa de reacţie rapidă” a Blogary.

    Task Force 😀

    Reply
  26. Che Guevăru`

    Ca să respectăm adevărul istoric,Nedo l-a tocat mărunt pe Costi pe teren propriu pînă la epuizare.A şters efectiv pe jos cu el.I-a facut varză tocată „mesajul” articolului.

    Cum,ştim deja.Ei bine,colac peste pupăză,mai vine şi Bleen şi-i aplică lovitura de graţie pe Blogary.Ce cred eu că l-a durut răăău de tot este faptul că n-avea cum să nu observe că Bleen nu e un simplu postac,din cei cu care e el obişnuit pe voxp.Oricum,felicitări,Bleen,felicitări,

    Nedo!

    Blogary-Voxpublica 1-0 😆

    Reply
  27. Ovidiu

    Waw… În logica Antenelor, aş putea deci spune că BUG suge cotizaţia la membru. De sindicat, fireşte.

    Reply
  28. aurelian

    crezi tu ca-si va misca dosul in strada daca va sa fie ceva? neah… e doar gascan, nu vreun gavroche

    Reply
  29. Merechene

    not really…probabil ca prefera sa fie vazut ca idol al unei generatii chegreviste. asta nici pe bani nu o mai face, o face din convingere.

    Reply
  30. Merechene

    da…asa de tanar.. cu apucaturi comuniste. of, sarmanul de el, ce-o fi in sufletul lui acum…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *