Dreapta trebuie sa stea departe de guvernare, sa renasca si sa cistige alegerile prezidentiale din 2014

Blaga este susținut în PDL de loseri. Toți învinșii de la alegerile locale din 2012 și învinșii în general la orice fel de alegeri (Berceanu,  Boureanu, Cezar Preda, PDL Teleorman, PDL Giurgiu etc etc) l-au susținut pe Blaga. Din frustrare și din cauza faptului că mulți își datorează pozițiile lui Blaga, care nu le-a pus în discuție pozițiile după rezultatele slabe la alegerile parlamentare din 2008, prezidențiale din 2009, locale din 2010 și referendumul din 2012. Învingătorii au fost împotriva lui Blaga. Problema e că majoritatea PDL-ului, 80% din el, e formată din învinși.

La parlamentarele din 9 decembrie candidații sînt deciși de organizațiile locale. Asta înseamnă că acei candidați care au șanse să ia mandatele de parlamentar vor proveni, în bună parte, din organizațiile învingătoare, din organizațiile puternice ale PDL. Bineînțeles, că la redistribuire, pe lîngă ei, vor apărea și tot felul de loseri din tabăra Blaga-Videanu-Berceanu. Însă redistribuirea se face în cadrul circumscripțiilor. Votanții pot decide proporția parlamentarilor din organizațiile învingătoare, puternice, din tabăra MRU, față de proporția parlamentarilor din organizațiile de loseri, cele care îl susțin pe Blaga. Cum? Simplu. Votanții din circumscripțiile în care PDL e puternic (așa cum e Arad sau Brașov, dau două exemple la repezeală) trebuie să meargă la vot și să voteze candidații ARD, în timp ce votanții din circumscripțiile în care PDL e slab (Teleorman, Giurgiu, București, tot exemple la repezeală) trebuie să stea acasă. Sau să voteze PPDD, ca să nu treacă USL de 50%.

Un parlamentar din tabăra Blaga este un parlamentar USL. Nu uitați asta! De aceea este irelevantă bătălia ARD-USL, atîta timp cît PDL Blaga-Videanu-Berceanu nu este decît coada de topor a USL-ului. Este vitală însă renașterea dreptei în vederea alegerilor prezidențiale din 2014 și a celor parlamentare din 2016. Alegerile prezidențiale din 2014 sînt decisive pentru România. Dacă vom intra în ele cu o dreaptă la remorca USL, fesenizată, mafiotizată, tăcută și complice, gata să facă, în schimbul impunității penale, ca și la lovitura de stat din vară, non combat, susținînd un prezidențiabil fără șanse, pentru a nu deranja USL, șansele României sînt compromise pe termen mediu și chiar lung. E nevoie de un nou început. Dar pentru ca să apară un nou început, trebuie să avem un sfîrșit. La 9 decembrie 2012 trebuie să vină sfîrșitul imposturii feseniștilor și mafioților la dreapta politică. Pentru ca asta să se întîmple, PDL Blaga-Videanu-Berceanu trebuie să obțină un scor sub 25% (ideal ar fi sub 20%) iar în Parlament să avem cît mai puțini parlamentari din tabăra fesenist-mafiotă.

Semnele non-combatului sînt clare. De dragul bugetului și de teama unei justiții independente, PDL Blaga-Videanu-Berceanu face sluj la hidrantul USL-ului și trădează, nerușinat și jignitor, ”Dreapta”. Ei speră că vor avea un scor suficient cît să nu declanșeze o revoluție în PDL și echipa fesenist-mafiotă, condusă de Blaga, Videanu și Berceanu, să rămînă în continuare la butoanele ”Dreptei” și să negocieze în liniște și de pe poziții solide devalizarea bugetului și desființarea justiției independente. Față de susținători, față de alegători, vor veni întotdeauna cu replica: ”Ne aveți doar pe noi, nu aveți de ales, trebuie să ne susțineți pe noi, că altfel sînteți trădători”. Asta vă spune aripa pedelistă a USL și de aceea situația în care sîntem e mai sinistră ca oricînd. Liderii dreptei sînt niște feseniști și mafioți care, împreună cu USL, au reușit să-l scoată pe Băsescu din joc, au reușit să pună mîna pe ”Dreapta” și să aibă poziții suficient de solide încît să negocieze cu cealaltă aripă a FSN bugetul și justiția. Toate acestea sub sloganul: ”Noi sîntem Dreapta, nu aveți ce face, votați-ne pe noi!”

Nu e chiar așa. Tabăra Blaga-Videanu-Berceanu poate dispărea, așa cum a dispărut și aripa Roman, așa cum au dispărut nuștiucîte aripi de loseri și pietre de moară. Important este ca la parlamentarele din 9 decembrie să arbitrăm lupta dintre dreapta și impostura fesenepenală.

ARD nu are șanse de guvernare. ARD nu poate guverna decît cu PPDD și o guvernare înainte de prezidențiale, alături de domnudan, în plină criză economică, ar fi o catastrofă pentru Dreapta, ar lăsa complet liber culoarul prezidențial pentru Oprescu sau Antonescu sau Ponta. Ce șanse la prezidențiale ar avea o Dreaptă condusă de Blaga, Videanu și Cezar Preda și care ar guverna în plină criză economică împreună cu PPDD-ul lui Dan Diaconescu? Absolut niciuna. Zero!

Fără dezastrul din 2000, fără curățirea de atunci, Dreapta nu renăștea și nu avea președintele timp de 10 ani, din 2004 pînă în 2014 și nu guverna, în diverse alianțe, neîntrerupt, din decembrie 2004 pînă în 27 aprilie 2012. Ar fi avut un parcurs neutru-călduț, o boală lungă, care s-ar fi prelungit pînă acum, cu Năstase președinte și Iliescu patriarh. Doar catastrofa electorală din 2000 a făcut posibilă apariția lui Băsescu și a Alianței DA, doar acel dezastru a scos la lumină și le-a dat putere artizanilor Dreptei Unite, Traian Băsescu și Valeriu Stoica. Dacă PD avea un scor mai bun, probabil că Petre Roman era președintele PD și astăzi (probabil că astăzi PD era deja parte a PSD), dacă PNL nu se despărțea de PNȚcd și sateliții, Valeriu Stoica nu făcea, împreună cu Băsescu, strategia care avea să se dovedească cîștigătoare, cu obstacole, cu suișuri și coborîșuri, dar cîștigătoare, timp de 10 ani.

În sistemul nostru constituțional, Președintele este decisiv. S-a văzut în ultimii 8 ani. Se va vedea și în următorii 12 ani. Dreapta trebuie să arunce la gunoi măselele stricate, să se reorganizeze, să renască, să-și conserve potențialul electoral, nu să-l distrugă printr-o alianță cu PPDD și o iluzorie guvernare împreună cu domnudan pe timp de criză economică. Dreapta trebuie să fie pregătită să cîștige prezidențialele din 2014 și apoi parlamentarele din 2016. Pentru ca acest lucru să se întîmple este nevoie de o dreaptă puternică, unită, condusă de politicieni cu anvergură, agresivi, relevanți, și nu de dinozauri feseniști, șmecherași și manglitori. Cînd zic unită, zic un singur partid, nu o alianță. Dar pentru ca acest unic partid al dreptei să existe, trebuie să dispară negociatorii devalizării bugetului și înăbușirii justiției, cei care au nevoie de un partid-balama, care să le asigure poziții de negociere cu frații penali și mafioți de la USL.

La alegerile din 9 decembrie voi vota ARD numai și numai dacă voi fi mulțumit de numele candidaților. Dacă candidații se dovedește că vin din zona loserilor puși să facă noncombat întru negocierea devalizării bugetului și impunității penale, nu îi voi vota. Voi merge totuși la vot, pentru a opri USL să treacă de 50% și voi vota PPDD sau UDMR. Însă nu voi vota candidații USL deghizați în candidați ARD.

PS. Ce cîștigă ”Dreapta” dacă ia un scor satisfăcător (peste 25%) la aceste alegeri și dacă guvernează împreună cu PPDD? Cîștigă 2 ani de guvernare și cel puțin zece ani de opoziție. Dacă PPDD și UDMR vor accepta o alianță de guvernare cu ARD (e singura posibilitatea, o alta nu există, prin care ARD poate guverna), peste 2 ani, după ce Stînga va cîștiga prezidențialele (mai mult ca sigur) prin Oprescu, Ponta sau chiar Antonescu, PPDD și UDMR vor întoarce armele, vor trînti guvernul și vor guverna alături de noul președinte și de USL. Game over. În 2016 premierul va fi desemnat de președintele Oprescu/Ponta/Antonescu, și Stînga va mai guverna încă 4 ani, pînă în 2020. Poate în 2019 să aibă ceva șanse la prezidențiale și să spere că va putea guverna începînd cu 2020. Notați, dacă Blaga, Videanu și Cezar Preda rămîn la conducerea PDL, dacă ARD guvernează alături de PPDD și UDMR, 2019 și 2020 sînt următoarele șanse ale Dreptei. Pînă atunci, secetă. Cum e cinci sub Oprescu la președinție? Sau sub Ponta? Sau sub Antonescu? În condițiile în care Președintele este decisiv în ceea ce privește alianțele externe, justiția și serviciile de informații? Și toate astea pentru ce? Ca să raporteze Blaga o participare la guvernare, ca să poată avea Videanu acces la guvernare încă doi ani? Acestea sînt mizele Dreptei?

Facebook Comments

75 Comments Dreapta trebuie sa stea departe de guvernare, sa renasca si sa cistige alegerile prezidentiale din 2014

  1. Rheia

    Unul din șoferii de la mine din firmă „s-a băgat” (exprimarea lui) activist la ARD, împreună cu nevasta. Mi-a spus cîți bani primește, dar am uitat să-l întreb dacă pe lună ori pe toată campania, așa că nu precizez suma. (Păi da, contează, dar asta-i altă discuție, mai lungă și mai grea.) Și, l-am întrebat eu, ce aveți de făcut? Păi deocamdată s-au întîlnit cu candidatul din colegiul lor, omul le-a prezentat programul lui, alea-alea, iar în final le-a dat un mic și-o bere. Și? Ei, vorbea frumos omul, am înțeles că e de prin Alexandria, dar n-are nici o șansă cu ce vrea el să facă. Cică să scadă impozitul pe salarii! Foarte frumos, dar de unde bani?! (Nu eu ziceam asta, ci el, șoferul) Măcar a fost cinstit și ne-a spus că astea or să fie propuneri în parlament, făcute de el, deci depinde și de ce vor vota alții pe-acolo. Dacă ajunge acolo. Și? Voi ce ziceați? Noi? Nimic. Îl aprobam, dădeam din cap, că pe noi ne doare bănuțul. Păi și nu vă duceți să-i faceți campanie? Ba da, că doar de-aia ne plătește. Dar îmi părea rău de el, că părea om ca lumea.

    Reply
    1. jerry the dog

      @Rheia  Îţi dai seama, dacă aici la noi, în lumea bună, în ARD, se-ntîmplă de-astea, îţi dai seama ce fac ăia prin Danemarca sau în Camera Lorzilor! Unde o să ajungem?
       
      Dincolo de mişto, let’s roll over Beethoven! Hai să dăm de-a dura iluziile, ştim că ARD nu e ce-am vrea noi să fie, ştim bine; dar…

      Reply
      1. Rheia

        @jerry the dog Sinceră să fiu, nu știu ce-aș vrea să fie ARD. Nu mi se pare nimic greșit în a-ți plăti activiștii, dimpotrivă. Eu nu pun semnul egal între civism și idealism, dimpotrivă. Dar m-a deprimat concluzia băiatului meu, a șoferului, cînd a zis că-i pare rău de candidatul ARD. Deci nici el nu-i dădea șanse….

        Reply
        1. jerry the dog

          @Rheia  Într-adevăr, spectacolul dreptei de la noi gravitînd în jurul PDL care, la rîndul lui, gravitează în jurul saturnianului Blaga şi inelului său cu nestemate (Cezar Preda, Videanu, Radu F. şi alte „mari spirite”), plus cometa aia „mică şi cu capul mare” – l-am citat pe Traian Băsescu (în urmă cu ceva vreme…) şi e vorba despre Pavelescu – deci tot acest spectacol e deprimant… Dar… Cînd i-a venit vremea votului, Adam a votat-o pe Eva, că doar nu era să voteze şarpele, nu? 🙂
          Dacă şarpele Felix şi merele lui otrăvite pe care le îndeasă sub nasul poporului de telespectatori ajung la putere în condiţii de debilitate mintală a electoratului român (majoritate 2/3 în parlament + guvernare), atunci e game over! Absolutely over! Despre asta e vorba.
          Să evaluezi şansele ARD e o discuţie, să votezi ARD e altă discuţie. Eu unul le tratez ca pe două „mari aventuri spirituale” 🙂 care n-au legătură una cu alta. Pentru că ştiu că dacă USL iese din alegeri cu o legitimitate zdrobitoare, atunci va veni lunga noapte polară pe-aici. Despre asta e vorba

          Reply
        2. Rheia

          @jerry the dog Spectacolul Blaga și compania nu-i cu nimic mai deprimant decît ăla zilnic din jurul nostru. Pînă la urmă, întotdeauna depinde de termenul de comparație pe care-l alegi. Pe de o parte; iar pe de alta, încep să nu mai cred în insuccese fenixiene. Cel puțin nu la oamenii obișnuiți. Da, așa e, despre asta e vorba.

          Reply
        3. jerry the dog

          @Rheia  Ca să-ţi răspund mai clar, Rheia, nu te lăsa deprimată de analizele băiatului cu volanul, aşteaptă-te la chestia asta, că e plin de băieţi şi fete cu sau fără volan care nu dau şanse candidaţilor ARD, nu te aştepta la un val de simpatie şi încredere în ARD; ai şi aici, pe Blogary exemple de băieţi iluştri (including me :), dar să nu mai spui nimănui, please, că nu dau şanse candidaţilor ARD) şi fete ilustre care la fel. Dar pe mine unul nu deprimarea electoratului dreptei mă deprimă, ci condiţia şi starea dreptei; nu băiatul cu volanul, ci „băiatul cu volanul PDL/ARD”. Dar deprimarea mea e una, iar decizia mea de vot e alta.
          Altceva: civism fără idealism nu prea se poate, zic eu, pentru că civism înseamnă în primul rînd valori şi atitudini. Tehnicile aferente acţiunii sunt altceva (propaganda electorală, de pildă, sau plata activiştilor, pentru motivare etc.), sigur că instrumentul nu e ceva bun sau rău în sine, depinde în ce scop îl utilizezi (exemplul cu dinamita e arhicunoscut). Deci ARD are mari probleme nu pentru că-şi plăteşte activiştii, ci din motivele discutate.

          Reply
  2. SimonaM

    Deci cu oricâte cuvinte am toci tastaturile, problema cred că se află în faptul că susținătorii PDL ori nu pricep blatul lui Blaga, ori sunt perfect de acord cu el.
     
    Dacă vă place Blaga, votați PDL. Dar mai lăsați-o jos cu corectitudinea, dreapta, Băsescu, stat de drept și justiție.
    Dacă nu vedeți blatul, recomand schimbarea dioptriilor și concentrarea.

    Reply
    1. Rheia

      @SimonaM Eu îl văd, Simona, chiar dacă-s mioapă cu acte și nici concentrarea nu mă dă afară din casă (măcar recunosc, și mă tratez cu doze zilnice de Gingko Blogary). Dar mă gîndesc așa: uite, astă-vară cînd cu puciul uselist, am înghițit un batalion de broaște, fără murmur. Cu infinită greață, am acceptat că-s tovarășă de găleată cu Blaga și hoitarii lui, ca să trecem hopul suspendării președintelui. Acum, ziceți voi, sintetizat prin intervenția de mai sus a lui Bleen, situația e altfel. Nu mai e urgența de astă-vară. Scuze, dar mie mi se pare că e. Eu mă simt într-o și mai periculoasă urgență, fiindcă insidioasă. Iar faptul că trioletul Blaga-Videanu-Berceanu deține puterea în PDL, acum, nu-i o garanție că la fel va fi și-n iarnă. Și-n primăvară. Și-n vara viitoare. Ce vreau să spun cu asta e că, la alegerile parlamentare, ar trebui să votăm chiar și PDL, dacă are un candidat onorabil în colegiul nostru.

      Reply
      1. SimonaM

        @Rheia Nu e aceeași situație ca astă vară.
        Și cred că astă vară pedeliștii au acceptat cu greață să fie tovarăși de contrapuci cu noi.
        Că nu i-am prea văzut dându-se de ceasul morții când cu puciul. Dar poate aici sunt eu mioapă, aștept să mă contrazică cineva.
        Nu, zisul cu juma de gură ”protestăm vehement împotriva suspendării” nu se pune ca agitație. Mă rog.
         
        Eu de-abia aștept să văd un candidat decent pe care să nu-mi cadă mâna când să pun ștampila. Dacă e vreunul mai răsărit, p-ăla îl votez.
        Problema mea, pă persoană fizică, e că m-am săturat să suport diverse broaște ca să-i meargă bine vreunui Blaga. Vreau să văd ce fac ei pentru mine de data asta. Până acum nu m-au convins. Cam asta e, în rezumat.

        Reply
    2. Beavix

      @SimonaM Si daca nu ne place nici USL, nici Blaga, nici DD, si nu avem alternativa – atunci ce facem? De ce mai pierdem vremea discutand politica pe bloguri? Mai bine hai sa vorbim despre fotbal. Sau despre pisici.

      Reply
      1. SimonaM

        @Beavix Pentru că dacă nu spunem lucrurile astea, așa va rămâne pe veci.
        Blagi și Prezi și domnidani și Antonești crizați și hoți, pungași, corupți cocoțați în Parlament.
         
        Eu vorbesc în speranța că cine trebuie citește, și poate află și partidele alea că există niște oareșce pretenții. Că nu suntem toți veniți cu pluta, exaltați căzuți în freză după vreun discurs găunaos sau retardați mintal care cred aceleași promisiuni recitate de aceiași politicieni după 3 mandate în care n-au făcut nimic.
         
        Eu d-aia discut politică pe bloguri.
        Tu de ce o faci?

        Reply
      2. Rheia

        @Beavix  Alternativă există întotdeauna, doar că nu întotdeauna ne place ea, așa cum e, așa cum pare, la momentul respectiv. Normal că nu-mi place Blaga, dar între el și o lighioană chiar mai spăimoasă, naiba să mă ia, Blaga aș vota. Între boicotul de astă-vară și un boicot al parlamentarelor de la iarnă nu poți pune semnul egal. Referendumul ăla a fost o ilegalitate, nu numai un efect al loviturii de stat. Alegerile de la iarnă sînt alegeri normale, punct. AM văzut ce spune Bleen despre statul acasă, am văzut ce spuneau și alți comentatori despre pusul ștampilei pe pisici, dar nu-i în regulă așa. Dintre zece boi care vor să mă reprezinte, eu am datoria față de mine și de societatea în care trăiesc să arăt cu degetul care-i cel mai puțin bou. Iar dacă toți mi se par la fel de boi, am datoria să gîndesc un criteriu în plus, al meu personal, cu care să-i departajez. E o datorie deja, nu un drept. De ce e datorie? Cum să spun: e prețul pe care trebuie să-l plătesc pentru bunul public numit „democrație” de care eu mă folosesc zilnic.

        Reply
  3. adrirus

    Marturisire: la alegerile locale 2012 am votat Nicusor Dan, UDMR, PNTCD, enervat teribil pe Liviu Negoita si PDL. A folosit cuiva aceasta decizie de a nu vota PDL ?
    PDL nu se va reforma niciodata (nici macar nu se va cosmetiza), dreapta nu va mai guverna in Romania in urmatorii 4-8-12-… ani. Acest popor nu este capabil sa „nasca” partide autentice de dreapta si nici sa voteze un autentic partid si lider de dreapta, in ipoteza ca ar exista asa ceva. Daca Traian Basescu, demolatorul Conventiei Democratice, a ajuns sa fie stindardul (expirat si regretat acum, la final de mandat) dreptei din Romania … putem visa mult si bine la Alba ca Zapada lui Lazaroiu, dupa recentul referendum in care „poporul” a dovedit ceea ce stie si ce vrea.

    Reply
    1. Beavix

      @adrirus Nu există nicio dreaptă autentică în România. Lupta politică se duce în continuare între facțiunile rezultate din FSN, cu PSD-ul actor principal și restul partidelor care, fie gravitează în jurul său, fie încearcă să-i dea în cap, în funcție de interesele de moment. Dreapta autentică nu va exista la noi, probabil niciodată. Nu are susținere reală din partea electoratului.
       
      Iar electoratul votează negativ de 20 de ani. Votează împotriva cuiva, nu pentru cineva. Iar în acest ciclu electoral scopul electoratului este să ardă pe rug PDL-ul și pe Băsescu. La alegerile din iarnă acest proces va fi dus până la capăt, indiferent ce se va întâmpla între timp.
       
      Peste patru ani, dacă USL-ul va guverna prost, vor fi sancționați drastic de electorat. Dar asta nu înseamnă că va fi un vot pro-dreapta, ci la fel ca și până acum, unul anti-guvern.

      Reply
    2. Amelia New

      @adrirus Si la ce ti-a folosit sa votezi enervat? Au iesit Oprescu, Robert Negoita si USL majoritar in Consilii. Pe de alta parte, sunt curioasa cum argumentezi sintagma „Traian Basescu, demolatorul Conventiei Democratice?

      Reply
  4. Bleen

    Vi se pare că o Dreaptă condusă de Blaga, Videanu și Cezar Preda, disperată după o halcă de guvernare și exasperată de justiție are o minimă șansă de a cîștiga alegerile prezidențiale din 2014?

    Reply
    1. Beavix

       @Bleen Sigur că are, cu condiția ca electoratul să fie profund dezamăgit de performanța guvernării USL (presupunând că USL va guverna până atunci). Românul votează la nervi, nu după doctrine.

      Reply
      1. Bleen

         @Beavix Ok, atunci zi-mi numele candidatului prezidențial al Dreptei condusă de Videanu și Blaga, acel candidat care îl va învinge pe Oprescu/Ponta/Antonescu.
        Nu uita disperarea după guvernare și exasperarea de justiție și legătura dintre acestea două și disponibilitatea PDL Blaga de a accepta susținerea candidatului altui partid, formal sau nu.

        Reply
        1. Bleen

           @Beavix Blaga este artizanul trîntirii guvernului MRU. Nu se pune problema ca MRU să candideze din partea unei drepte conduse de Blaga, Videanu și Berceanu. S-au fript destul cu Băsescu și nu vor mai accepta vreodată așa ceva. PDL va fi în continuare remorca USL, așa cum e și azi, așa cum a fost din aprilie încoace, cu iulie-august vîrfuri de complicitate. Conducerea PDL nu va mai accepta ca justiția, citat din Blaga: ”să-și facă de cap”.
           
          Asta presupune un președinte acceptat de PSD, PNL și PDL. Acest președinte, prieten cu toată lumea, incapabil de surprize pe partea de justiție, se numește Sorin Oprescu. 

          Reply
        2. Beavix

           @Bleen Stai puțin, am impresia că ne uităm la filme diferite. De aia MRU este astăzi aliat cu Blaga? Fiindcă i-a trântit guvernul?

          Reply
        3. jerry the dog

           @Beavix  Exact asta mă gîndeam să-i spun şi eu lui Bleen: dacă MRU înghite broasca, fiindcă aşa îi spun analizele lui că trebuie să facă, de ce naiba să facem noi crize că e cîh ?! O fi MRU vreun loser şi nu ştiu eu?

          Reply
    2. liviuta

       @Bleen De acord vreo 75% cu textul. De vreo luna am si eu in cap aceeasi idee, mai putin absenta de la vot. Un boicot semnificativ inseamna un USL puternic, atat de puternic incat mi-e teama de ce vor putea face (adica suficient de consistent peste 50%, cu posibilitatea de a cumpara diferenta pana la 2/3 pentru eventuale modificari constitutionale). Singura sansa, in cazul asta, ar sta in tensiunile interne PDSR – PNL. Prefer o opozitie cu un USL binisor sub 50% si ARD la 27-28%, poate (cine stie?) 30%, pentru ca dreapta, cred, se poate reforma si in conditile astea.
      Dar, in cazul mai probabil in care indemnul asta la boicot va avea un efect electoral de 0,2 spre 0,3% (maxim), ce crezi ca va rezolva un scor ARD de 27,7% in loc de 27,8%? Bine, banuiesc ca e o chestie de optiune a ta personala si de optiune pentru care militezi (poti milita pentru ceva chiar daca nu te urmeaza milioanele de cetateni pe drum), dar altminteri ARD va pierde alegerile chiar si fara acest miniboicot, iar la scorul previzibil ce va fi obtinut cred ca loc de reforma, in opozitie, se va gasi. Mai inspaimantatoare mi se pare perspectiva unui USL puternic. In fine, ca semn de intrebare, nu crezi ca exista si riscuri cu USL in continuare la guvernare din 2013? Mi-e groaza de cate ar putea face din momentul ala.

      Reply
      1. Bleen

         @liviuta 
         
        1. De cînd alegerea rațională este boicot? De cînd a alege după ce ai cîntărit candidații este boicot? Nu se pune problema unei absențe de la vot, ci de un vot educat, informat, în cunoștință de cauză, rațional și dat conform unor criterii. Votul rațional nu e boicot, așa cum votul de galerie isterică și redusă mintal nu e civism.
        1. Habar nu ai cît de puternică e ideea unui boicot, dacă la ea se raliază cine trebuie. Blogary nu se adresează milioanelor de telespectatori și alegători, se adresează cui trebuie. Dealtfel, eu nu am făcut decît să spun ceea ce mulți alții nu au curajul să spună.
        2. Scorurile de care vorbești tu acolo sînt imense. ARD e pe la 17-18%, 27-30% sînt SF-uri.
        3. Dreapta nu se poate reforma cu Blaga, Videanu și Berceanu. Iar oamenii ăștia există acolo ca să predea dreapta, pe bani și impunitate penală, USL-ului. Ceea ce și fac. Epoca justiției de capul ei (marea problemă a lui Blaga) s-a terminat. Epoca lui Traian Băsescu s-a terminat. Vine epoca lui Oprescu, epoca predictibilității și siguranței  penale. Dacă ARD nu obține un scor sub 25%, Blaga, Videanu și Berceanu se vor ține cu dinții de puterea în partid și o vor face cu șanse, în condițiile în care mulți parlamentari (loseri intrați la redistribuire) le aparțin și în condițiile în care ARD va avea peste 25%, ceea ce va fi prezentat de conducerea PDL drept o mare victorie.
        4. Cum crezi că un PDL condus de Blaga, Videanu și Berceanu se poate opune USL? Cum i s-a opus pînă acum? Să nu uităm că PDL e încă puternic parlamentar (în jur de 25-30%). S-a opus în vreun fel, din aprilie încoace USL-ului? Absolut deloc. De ce mai mulți useliști sub sigla PDL ar fi mai ok? Asta nu înțeleg.

        Reply
        1. jerry the dog

           @Bleen  Îţi faci iluzii dacă crezi că PDL / ARD / Dreapta – ia-o cum vrei – se va reforma dacă o ia în bot. Se va reforma dacă vrea s-o facă, dacă nu – nu! Cum s-a reformat PNŢCD-ul în 2000? Ah, da, e adevărat, a avut un şoc, o criză de conştiinţă, o şedinţă, un congres, ceva, şi-a curăţat reverele şi s-a curăţat…

          Reply
        2. meioza

           @Bleen  contează mult calitatea celui trimis în Parlament. Dacă iar o să fie plin de fomiști (care iau Parlamentul drept sursă de mici ciupeli) și corupți (care iau Parlamentul drept amînător de procese penale pînă la prescriere), de ce să mă simt mai bine că sînt fomiști/corupți de dreapta?!P.S. Ai văzut că în sectorul 3 ni-l pregătește pe Crin? :))

          Reply
        3. SimonaM

          @jerry the dog  @Bleen Păi să-i alegem, atunci, maică!
          Dacă tot nu se reformează, dacă tot fac blatul, io zic să-i alegem, să le facem propagandă, să-i băgăm la guvernare!!! 
           
          Merită, pentru că… Chiar, de ce am face asta?!

          Reply
        4. liviuta

          @Bleen 1.N-am nimic cu alegerea rationala. De fapt, uneori, alegerea rationala poate fi si boicot (vezi asta-vara). Ce am scris pornea in principal de la impresia ca propvaduiesti un boicot (chiar si cu un alt nume). Da, sunt de acord cu votul rational, ramane sa rationam fiecare ce inseamna votul rational; daca voi ajunge la concluzia ca votez ARD (chiar si PDL, daca se nimereste pe la mine in colegiu), varianta care e destul de probabila, nu inseamna ca nu dau un vot rational, dar nici ca ma consider mai destept decat tine, care poate ajungi la alta concluzie (a propos, regretele pentru exprimarea de ieri sunt sincere, exprimarea mea a fost frusta, grabita si nefericita, ma grabeam sa ma duc sa-l legan pe cel mic).
          2.  N-am informatii inside, nu-s decat cel mult un chibit, dar, babeste, ma gandesc ca ARD nu ar avea cum sa mai piarda procente fata de scorul politic de la locale (23%)
          3. Sunt de acord ca Blaga et comp sunt o piedica, dar eu cred ca MRU si ceilalti (Cei Buni) vor putea da atacul in primavara indiferent ca ARD are 27 sau 18%.
          4. formal Blaga si ceilalti trebuie sa joace cartea dreptei si a statului de drept, ca ii obliga oarecum pozitionarea politica; nu imi fac iluzii, dar mai important decat faptul ca 27% l-ar ajuta pe Blaga mi se pare ca este faptul ca, in caz contrar, USL va merge spre 57-60%, ceea ce e mult mai grav.
           
          Doua chestii vreau sa adaug; 1. toata strategia ta e de luat in seama, dar pleaca de la premisa ca regulile raman aceleasi pana in 2014; ce ne facem daca pana atunci USL scoate 60% si mai gaseste vreo 7% (UDMR, de pilda) si modifica Constitutia de lasa Presedintele in fundul gol? Ne trezim cu vreo republica parlamentara, sau cu mutarea prerogativei desemnarii primului ministru de la presedinte parlament sau mai stiu eu ce solutie de a lasa presedintele fara puteri si fara prerogative si toata strategia asta construita  pentru MRU in 2014 devine inutila.
          Asta e temerea mea legata de cedarea guvernarii in2012 si, mai ales, de un ARD sub 20%, nu atat de mila ARD, cat de sila unui USL prea mare – 60 % (un boicot impotriva ARD, prin neprezentare la vot, duce implicit la cresterea USL).
          2. Eu stiu ca daca votez ARD, chiar daca am un pedelist de mana a doua in colegiu, s-ar putea sa ii ajut la redistribuire pe ceilalti ARD-isti mai buni din Bucuresti/sector (ca e Biris sau altul).
          Pana la urma, votul nu e uninominal pur, ceea ce inseamna ca votul meu ii ajuta si pe candidatii care imi plac mai mult, dar sunt in alte colegii.
           
          In fine, abordarea mea e una de tip maieutic/socratic; postez doar cand am de spus ceva critic (cand nu sunt 100% de acord) sau cand critica e facuta mai mult pentru a-mi gasi eu insumi, de la tine/voi argumente pentru pozitii in care suntem, in realitate, de acord, dar de care nu sunt sigur eu insumi; adica, sper ca din contrazicerea asta sa gasesc rapunsul corect.

          Reply
        5. Rheia

          @liviuta  Liviuta, să mai legeni copilul, te rog, că-ți vin gînduri bune cînd o faci. Fix asta aveam și eu în cap ieri, dar nu știam să spun. Oricum, nu așa bine ca tine!

          Reply
        6. jerry the dog

          @SimonaM  @Bleen  Eu nu văd, „maică”, guvernarea ca un premiu cu coroniţă pentru cine-i mai reformat (şi evanghelist şi calvinist şi luteran şi bine crescut) şi papă mai frumos, sorry. Eu privesc guvernarea ca pe o şansă în plus (faţă de statutul de opoziţie) pentru a împiedica consolidarea varanului la caşcavalul deciziei politice; pentru că decizia politică e aia care ne configurează tuturor, şi vouă, şi mie, lumea asta în care trăim, viaţa de zi cu zi şi, un pic, şi de mîine; sau, dacă vreţi, stabileşte balanţa şi proporţia între respingător, oribil, toxic şi normal, decent, chiar mişto atunci cînd, alegînd în fiecare clipă a existenţei noastre, măcar evaluăm lumea/mediul în care alegem, dacă nu cumva chiar ni-l asumăm şi ni-l interiorizăm. Vorbe mari? Habar n-am, da’ nu le spun degeaba. Nu mi-e totuna dacă mă ţin de nas călcînd prin mîluri scîrboase, ca să ies la mal, sau mă scufund de tot în porcărie, în mlaştina pe care ne-au pregătit-o varanul şi lichelele lui, Crin, Ponta, Şova, Dragnea, Fenechiu & Co. Eu cred că voi nu realizaţi suficient dimensiunea patologică a perspectivei pe care, paradoxal, vreţi s-o luaţi ca… aliat (pe post de catalizator al purificării şatrei, conform „metodologiei” Dă-mi un pumn să mă enervez, mai dă-mi unul că nu m-am enervat destul!); cînd spun patologic vorbesc fix de accesele de privire fixă ale lui Şova, de ticul ridicării bărbiei gladiolului fanfaron şi anormal de somnoros, de „zîmbetul” reptilian al lui Voiculescu, de colecţia otrăvitoare de la A3 (care nu comparată cu B1, ci cu Realitatea şi cu RTV, apare în dimensiunea reală a abjecţiei şi nocivităţii).
          Cum dracu să nu visez să trăiesc într-o lume curată şi amuzantă, cu zîmbetul Monicăi Macovei, ca al Pisicii de Cheshire, sus, sus, şi rămînînd acolo încă multă vreme după ce chipul ei va fi dispărut? (Am fost destul de clar, „maică” Simona?) Dar cum dracu să nu deschid ochii şi să nu văd ce-i în jur? Cum să nu ţin cont de inconfundabila şi nemernica marcă istorică, civilizaţională, sociologică şi moral-religioasă de care am parte zilnic, pînă şi cînd cobor să-mi iau apă plată de la colţul blocului? De unde „să-mi trag seva” pentru convingerea că gata, dacă dăm cu bocancii în ARD şi PDL, dacă-i futem în gură din 3 în 3 zile pe Blaga, Videanu, Olteanu şi toată gaşca lor, punînd umărul la triumful USL, atunci în doi ani o rezolvăm şi vom naşte o lume, o clasă politică şi un partid oxfordish, iar purismul meu etic şi doctrinar o să bată din pleoape fericit cînd vom alege, Noi-Poporul!!-exasperat-de-USL, într-o sărbătoare electorală naţională, un prezident atît de alb şi pur, că n-o să mai ştii cine e mai alb şi mai strălucitor, Însuşi El sau calul său înspumat. Ce să fac dacă înţeleg că bizonul mioritic o să voteze în draci, în decembrie, ca proasta, de-a stînga, şi că printr-o minune mai există o şansă (mică, foarte mică, dar reală) să nu iasă cum vrea varanul, ci cum vrea Băsescu, care nu s-a sfiit să facă bici din ce drac de căcat a avut la-ndemînă şi-a mai şi pleznit cu el, eu ce să fac, să zic „Cîh, pute!” şi să intru-n paradigma lui Monte Cristo – moaaamă ce-o să le fuck în 2014! Nu, mulţumesc! Nu servesc iluzia cu partidul care se reformează peste noapte – poveşti nemuritoare! Poate în 8-10-14-15 ani, cine ştie… Dar eu n-aştept atîta, nici măcar doi ani. Eu acum, nu-n 2014! Atît cît este (Monica Macovei) şi atît cît se poate (Romînia 2012). Nu-mi fac iluzii ca să zic aşa „silogistice” (dacă în decembrie aşa şi pe dincolo şi dacă p-ormă aşa şi pe dincolo, atunci în 2014 aşa şi pe dincolo), eu merg pe mîna simplă şi clară a operatorului logic „sau” – ei sau noi, punct. Nemernicii USL care vor cangrena România 15-20 de ani sau adunătură asta firavă de la ARD, biata oaste de strînsură care cum-necum, tîrîş-grăpiş, pune umărul la Proiectul Băsescu, punct.
           
          Da, am fost patetic, sorry… Da’ m-aţi luat cu „maică” (pas joli, Simona!); e, dacă mă luaţi cu „taică”, poate că mă ambalam mai greu 🙂 …

          Reply
        7. SimonaM

          @jerry the dog  @Bleen 
          Hai să dau un răspuns cât de cât scurt și calm.
          ”Maică” e o expresie destul de frecventă pe-aici. Îmi pare rău că te-a dernajat atât de tare, voi face eforturi s-o evit când discut cu tine.
           
          Cred că îți scapă o nuanță esențială în toată ambianța. Nu face nimeni propagandă aici. Dacă am o părere proastă despre ”dreapta” (cum am foarte multe despre stânga) o voi scrie și susține. Și dacă dreapta se ofilește din cauză c-am criticat-o eu, cu atât mai rău!
          Nu zice nimeni să votezi USL. Nu știu de unde impresia.
          Dar aștept să-mi explici cât de bun e Blaga. Poți începe cu episodul cașchetelor. Să-mi spui cum trebuia să reacționeze un om de onoare, un politician responsabil, un lider de dreapta și viitor președinte de partid care are pretenția să preia ștafeta.
          Și pe urmă poate-mi spui când și cum a pus Blaga umărul la proiectul Băsescu de care povestești.
           
          Proiectul Băsescu a fost dus de Boc, Macovei, Funeriu și încă o mână de oameni. Monica Macovei e pusă într-un colț c-un morman de dosare în brațe (let’s keep people busy), Funeriu e la Cotroceni, Boc la Cluj.
          Unde-i reforma? 
           
          Înțeleg că tu spui că Blaga e mai bun ca Voiculescu. Probabil că e mai puțin rău. Dar să-mi ceri entuziasm și ștampilă trebuie ceva mai mult decât să fii un pic mai puțin rău decât Felix.
           
          Cât despre tot restul, să mă ierți dar ți-a cam lipsit umorul.A. Și încă ceva. Dacă ”dreapta” asta de-o avem acuma face blatul, nu e vina mea că iese USL-ul la putere. E vina lor că nu-s în stare sau nu-și dau silința. Hai să păstrăm proporțiile, nu crezi?

          Reply
        8. jerry the dog

          @SimonaM  Gata, m-am întors la laptop, acum putem vb. Deci:
           
          Da’ chiar, de unde impresia că, vai, mă puneţi să votez USL?! Unde am scris sau măcar am lăsat impresia că m-ar pune cineva aici să votez USL şi eu mă strofoc instant? Ceea ce refuz (şi fără să mă strofoc) este boicotul în decembrie la ARD. Am încercat să spun (poate nu destul de clar) că nu agreez scenariul „boicot in decembrie, ca să o ia Blaga în bot şi să dispară din peisaj, ca să se reformeze PDL şi în 2014 să votez cu succes MRU, iar în 2016, într-o frenezie, un PDL alb şi pur”. Radarul meu detectează ceva naivitate în chestia asta. Nu emit adevăruri, Simona, exprim opinii, atîta tot. My standpoint, OK?
           
          Şi nu fac propagandă, pentru mine ar fi extrem de jenant să fac aşa ceva pe Blogary, cu voi şi cu cei ce vă preţuiesc şi scriu aici (cum şi eu), chiar dacă într-o chestie sau alta au opinii diferite de voi (tot ca şi mine, acum). Şi ar fi jenant nu pentru că propaganda în sine e ceva jenant (nu e decît un instrument de comunicare şi o tehnică de PR, mai ales în comunicarea politică şi în special în context electoral – deci e ca dinamita, nu e bună sau rea în sine, ci în funcţie de scopurile care o subordonează), ar fi jenant pentru că în ceea ce vă şi mă priveşte ar vicia grav prezumţia reciprocă de inteligenţă şi onestitate…
           
          În fine, credeam că-i la mintea cocoşului că nu sunt deloc fan Blaga, da’ deloc!. Nu spun chiar că-l detest, dar… Uite, ultima dată, acum vreo lună, pe un blog de pe-aproape de bîrlogul lui, am scris aşa despre el, citez mai jos:
           
          Deci ce propuneţi dvs., despre ce vorbim aici?! Sau vă gândiţi cumva la Vasile Blaga? Virtuţile reale de organizator ale dlui Blaga sunt bine cunoscute, dar în materie de comunicare, haideţi, lăsaţi… Apoi, ce credibilitate “fără pată şi fără prihană” credeţi că prezintă dl. Vasile Blaga, cel care, în calitate de ministru de interne pedelist pleca strategic din Bucureşti taman când nişte javre în uniformă, cu revolverele la şold, cică demonstrau şi strigau la Cotroceni infamul “Ieşi afară javră ordinară!”, unde era atunci dl. Blaga?! – nota bene: MINISTRUL DE INTERNE, da? El n-auzise de DGIPI, sau nu ştia să lucreze cu acest serviciu informativ intern al MAI, sau ce? Era cumva vreun “papagal” pus de decor în fruntea MAI? Aşa îl cunoaştem toţi de ani de zile, drept “papagal” notoriu?! Îmi pare rău pentru dl. Vasile Blaga, dar, de la acel incident, domnia sa trebuie la nesfârşit să aleagă: ori n-a ştiut, ca “papagal”, să conducă instituţia cu pricina, ori a ştiut, dar a avut, aşa, un surmenaj, o amnezie şi-o migrenă…
           
          Evident că nu Blaga şi ai lui pun umărul la Proiectul Băsescu, ba dimpotrivă, dar în PDL şi în barca ARD nu sunt numai blatiştii, ce dracu! Iar un boicot la ARD ar deschide nepermis drumul unei USL hiperdiscreţionare, otrăvitoare de-a dreptul, o perspectivă oribilă! Eu nu-i vreau pe nemernicii de Antonescu & Ponta, pe Şova şi Fenechiu/Chiuariu (sugîndu-i cu toţii conducta cu directive a varanului) drept artizani ai nefericirii şi indispoziţiilor mele zilnice.
           
          Nu ţi-am cerut, Doamne iartă-mă!, entuziasm. Şi nici ştampilă, of course că o pui cînd vrei şi unde vrei, ce naiba!, eşti botezată, vaccinată, majoră şi cu responsabilitatea la purtător. Ca şi mine, nu? (eu votez în decembrie; ARD; repet: my standpoint; opinie, în niciun caz propagandă).

          Reply
        9. SimonaM

          @jerry the dog Presupun că e Mercur retrograd, nu ne înțelegem neam!
           
          Mai sus reproșai că aici, prin așa-zisa susținere a unui boicot, în fapt facem jocul USL, și USL va câștiga ca rezultat al neprezentării celor ca Bleen (sau ca mine, na) la vot. Tot tu spuneai mai sus că e mai bine să votăm ARD decât să nu votăm deloc.
           
          Răspunsul meu cu propaganda NU se referea la faptul că ai face tu propagandă, ci doar la faptul că aici nu am văzut făcându-se propagandă de către autorii blogului. Vorbim clar despre lucruri diferite.
           
          ARD are covârșitor de mulți candidați PDL. La mine în coledzi sunt niște jene de pedeliști. Ceilalți sunt chiar îngrozitori. Și ajungem la punctul meu de vedere. De ce să pun ștampila pe una care a fost acuzată că mânărea rețete compensate prin farmaciile proprietate? Doar ca să nu iasă un Bănicioiu? DE CE e mai bine pentru mine un hoț declarat de dreapta decât un hoț de stânga?!
           
          Și să mă scuzi, dar fix asta sugerezi (hai, nu zic că ceri, deși formularea mea ”să ceri de la mine bla, bla” era impersonalul, și chiar n-am timp de analize gramaticale)… Sugerezi să votăm ARD ca să nu iasă USL. Trecând cu vederea că oferta ARD e în foarte multe cazuri jenantă. Citește declarațiile lui Blaga făcute azi la adunarea localilor (cum i-o fi spunând pompos îmi scapă acuma). Și convinge-mă că blatiștii ăștia, care chiar ei se lasă bătuți, sunt mai buni decât ăilalții. Până atunci, eu personal m-am săturat ”să nu votez stânga / Iliescu / comuniștii / mafioții”. Simplu.

          Reply
        10. jerry the dog

          @SimonaM  Ai şi tu dreptate, desigur, fata moşului, dar pînă la urmă venim tot la chestie: e mult mai rea o guvernare USL (să-i vezi atunci dezlănţuiţi şi răi-răi-răi, cînd vor fi cu legitimitatea-n vîrf de băţ) decît una ARD şi strînsura de pe lîngă, cu toate vitele incluse. Şi nu doar mai rea, ci şi mult mai durabilă; dacă apucă ăştia ai lui Şova/Fenechiu să-şi depună ouăle prin toate ungherele statului, încă 20 de ani după guvernarea lor (care o ţine şi aia vreo 6,7,8, poate 10 ani) aici va fi gură de canal, populată de mutanţi. Crede-mă.
          Sigur că hoţul de dreapta e la fel de ordinar ca hoţul de stînga, dar cred că de data asta miza lor e mult mai gravă decît simpla hoţie: e vorba de călcarea în picioare a brumei de moralitate care a mai rămas, pîlpîindă, prin ţara asta; e vorba de victoria lată a „spiritului” Mazăre/Sechelariu (ăla care numea oamenii „pulimea”, îţi aminteşti?)/Ponta/Cătălin Voicu etc. etc. asupra spiritului Macovei/MRU şi idealismului celor ca voi şi ca mine şi atîtor şi atîtor altora; victoria babei decrepite care a pus botul la 50 de lei şi a bădăranului obtuz care şi-a tras relaţii la „omu’ lu’ domnu’ vice” asupra procurorului care-i anchetează că au votat multiplu; victoria proastei şi prostului cărora li se confirmă ceea ce au aflat acasă în primii 7 ani („în viaţă trebuie să fii dăştept”) asupra unora ca noi; victoria bănicioilor şi tuturor taraţilor asupra celor ca Daniel Funeriu ori Emil Boc.
           Mă opresc, că încep s-o dau pe retorică ieftină.

          Reply
        11. SimonaM

          @jerry the dog 
          Mda. Cam așa stau lucrurile. Știi unde-i soluția? Să-ți spun eu.
          Să se miște mai cu talent ARD și să propună oamenii ăia care să convingă și să facă treabă. 
          Nu e vina mea dacă propun niște marionete sau politruci, da? Cine-s ăia cu ”bruma de moralitate care a mai rămas, pîlpîindă, prin ţara asta”?
          Dacă asta e oferta, de ce să fie vina mea dacă rămâne USL la putere?!
          Repet, citește ce-a zis Blaga azi la întâlnirea aia cu reprezentanții locali. M-a luat amețeala.
           
          Macovei, Boc și Funeriu candidează?  Că altfel degeaba mi-i ține în geam, că m-am prins deja. Victoria ălora de care spui asupra lui Funeriu și Boc s-a petrecut deja, când Blaga a preluat partidul. Asta refuzi să admiți, de fapt. Despre asta vorbeam eu.

          Reply
        12. jerry the dog

          @SimonaM  Ştii, Simona, dacă rămîne USL la putere eu n-o să mă simt vinovat. Desigur că nici tu, normal! Ştim că cea mai mare parte din vină o s-o găsim la Blaga şi şleahta lui. Dar paradoxul este că dacă ARD, including Blaga şi şleahta, va obţine un scor care să-i permită lui Băse să nu-i permită USL să guverneze, eu unul o să-mi iau în seara cu pricina Merlot-ul de Segarcea („Domeniile Coroanei”), buuun-bun-bun ca focu’ ! 🙂 , şi-o să am o seară plăcută…
          Ceea ce-ţi doresc şi ţie, acum 🙂

          Reply
  5. Bleen

    1. ”O înfrîngere programată” Nu se pune problema de victorie-înfrîngere. Aici nu există absolut nicio îndoială: ARD are șanse zero de a învinge USL. Zero absolut. 
     
    2. Modificarea Constituției. Pentru asta e nevoie de două treimi din parlamentari plus referendum de aprobare. La referendumul de aprobare a noii Constituții, populația va trebui să voteze pentru a-și pierde dreptul de a alege Președintele. USL nu va depăși 55%, în cel mai bun caz. Iar cît mai mulți parlamentari ai lui Blaga nu schimbă deloc situația, atîta timp cît aceștia sînt de aceeași parte a baricadei cu USL-iștii. Am uitat așa repede cînd parlamentarii PDL au trîntit guvernul MRU și au votat pentru simplificarea demiterii Președintelui? Am uitat tot noncombatul din această vară? Ce folos că parlamentarii PDL erau în jur de 30% din totalul parlamentarilor?
     
    3. Nu se pune problema pentru guvernare, ar fi o catastrofă pentru Dreapta.
     
    Deci, modificarea Constituției este un non-subiect. Cîștigarea alegerilor este un non subiect. Guvernarea altfel decît împreună cu PPDD este un non-subiect.
     
    Ne e frică că USL va modifica Constituția și Președintele va fi ales de Parlament și drept soluție îi votăm pe cei care vor susține la prezidențiale un non-candidat, pentru a nu deranja USL-ul.

    Reply
  6. vbkiler

    Corect articolul dar mai este un lucru ce nu trebuie uitat USL nu trebuie sa aiba mai mult de 2/3 din prlament. Chiar aseara se bucura Ponta ca in 2013 vor schimba Constitutia si trecem la republica parlamentara. Degeaba se pregateste MRU pt 2014 daca parlamentul decide presedintele.

    Reply
  7. Taxi_driver

    Propunerea lui Bleen este logica. O vad in aceeasi categorie cu cea a boicotului: la inceput  putin au inteles utilitatea boicotului, dar s-a dovedit singura varianta realista si castigatoare.

    Reply
  8. OstapBender

    off, off, off si aoleu topic
     
    Dupa critica de balta a Ralucai Turcan cu privire la „guvernarea stufoasa”, ieri, urmeaza azi Madame Sulfina cu o critica literara „o guvernare pierduta”. Pre’ limba tabloidelor se poate concluziona ca : „USL este INGROZIT. NIMENI nu se astepta la ASA CEVA!”
     
    Propun:
    – pentru maine o critica geometrica : „guvernarea este paralela cu problemele tarii”.
    – apoi o critica algebrica : „guvernarea este nula”.
    – o critica geografica : „guvernarea este pe nicaieri” sau „guvernarea ne duce in prapastie”.
    – o critica alimentara : „guvernarea este putreda”.
     
    Toate acestea plus altele cate si mai cate vor asigura victoria finala. Orice inceput este un bun sfarsit.

    Reply
  9. andrei_p

    Continui sa fiu intrigat de revarsarea de „patima” negativa la adresa PDL din ultima vreme, mai ales ca se invoca aspecte antice, cvasicunoscute si sunt atacati oameni continuand sa pretindem ca ne luptam in idei. Dincolo de asta insa, sunt si eu de acord cu bleen ca scopul nr 1 trebuie sa fie alegerea presedintelui, mai exact a lui MRU, in 2014. Fara ideea asta in gand, totul pare o irosire de eforturi.

    Reply
    1. andrei_p

      Vreau sa punctez si ca nu sunt sigur ca a „planifica” pierderea alegerilor parlamentare este o miscare menita sa ne apropie de succes in 2014. Inteleg argumentele, nu stiu cum sa le combat, dar parca nici nu m-au convins.

      Reply
        1. jerry the dog

           @Bleen  @andrei_p  Cu varanul cîştigător în decembrie, uită-l pe MRU în 2014, uită-l şi pe 2014 (aminteşte-ţi de… 2013), uită şi de 2016, şi de 2017. şi de dreapta şi, în general, uită de toate pentru cel puţin 20 de ani! N-am cum să-ţi demonstrez, e complicat şi n-am răbdare. Mă crezi – bine, nu mă crezi – asta e!

          Reply
  10. meioza

    Îmi place că gîndești ca mine 🙂 Și eu zic că nu e bine ca dreapta să se chinuie cu orice preț să obțină guvernarea. E mult mai important ca partidele de dreapta să se lupte pentru statul de drept.
     
    Singurul obiectiv care trebuie realizat este ca USL-ul să nu își poată forma o coaliție cu majoritate calificată după alegeri astfel să poată schimba Constituția după cum zice Vocea Rusiei…
     
    Cînd nu ai trupe mai mari decît adevrsarii și nici generali care să compenseze asta, lupta de gherilă (gen Rovine sau Posada) este cea mai adecvată.
     

    Reply
    1. Canadiana

       @meioza total de acord. in aceeasi ordine de idei, nu inteleg de ce se vehiculeaza pe aici ideea ca lupta trebuie concentrata pe alegerile prezidentiale din 2014, ignorand parlamentarele din decembrie, al caror rezultat dominant USL-ist ar putea arunca pe fereastra constitutia cu tot cu republica semi-prezidentiala, in favoarea uneia parlamentare. in cazul asta, la ce bun ar mai fi un presedinte ARD in 2014?

      Reply
      1. meioza

         @Canadiana E ca la snooker: nu trebuie orice lovitură să o dai la gaură, mai ai posibilitatea loviturii de siguranță. Nu trebuie ignorate parlamentarele. Doar că scopul nu trebuie să fie neapărat cîștigarea parlamentarelor. S-a văzut foarte clar că majoritățile subțiri nu rezistă testului populismului. Cum nu sînt șanse ca dreapta să creeze o alianță care să aibă o majoritate confortabilă și predictibilă, forțarea unei majorități mi se pare un joc mai periculos decît deținerea controlului din opoziție (sigur, cu 20% nu controlezi nimic, mai bine te duci și te culci și-l lași pe bufonul DD să se lupte cu mitomanul VP).
         

        Reply
        1. Canadiana

          @meioza rational si obiectiv vorbind, iti dau dreptate. sentimental si subiectiv, insa, nu pot zice decat „‘tu-i norocul ma-sii de treaba”.

          Reply
        2. meioza

          @Canadiana Păi trebuie să îi ..ți norocul ei de treabă dacă nimerești un colegiu cu alde Blaga (cum era cît p-aci @Bleen să o pățească… :D)

          Reply
  11. Beavix

    Între timp Forța Civică își întărește structura de cadre prin județe:

    „Prin înscrierea în Partidul Forţa Civică, Ovidiu Milici ajunge partener cu PDL, partid pe care l-a criticat dur în ultimii ani, în special din postura de purtător de cuvânt al PSD Suceava.”

    Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2012-10-04/Ovidiu-Milici-a-demisionat-din-PSD-si-candideaza-din-partea-Partidului-Forta-Civica-pentru-un-post-de-deputat#ixzz28KoaD5ct

    Reply
    1. vbkiler

       @Beavix O gramada de psdisti si pnlisti din teritoriu ce nu au prins locuri pe listele usl isi cauta acuma un loc caldut la FC si PPDD urmand ca dupa alegeri sa se intoarca la matca. Nu stiu care e exact situatia la FC dar la PPDD e jale in teritoriu, nu au oameni care sa candideze si mai ales oameni cu bani care sa-si poata finanta o campanie electorala, asa ca accepta pe aproape oricine. Oportunisti astia vor pleca la prima oferta.

      Reply
  12. Bleen

    Ce cîștigă ”Dreapta” dacă ia un scor satisfăcător (peste 25%) la aceste alegeri și dacă guvernează împreună cu PPDD? Cîștigă 2 ani de guvernare și cel puțin zece ani de opoziție. Dacă PPDD și UDMR vor accepta o alianță de guvernare cu ARD (e singura posibilitatea, o alta nu există, prin care ARD poate guverna), peste 2 ani, după ce Stînga va cîștiga prezidențialele (mai mult ca sigur) prin Oprescu, Ponta sau chiar Antonescu, PPDD și UDMR vor întoarce armele, vor trînti guvernul și vor guverna alături de noul președinte și de USL. Game over. În 2016 premierul va fi desemnat de președintele Oprescu/Ponta/Antonescu, și Stînga va mai guverna încă 4 ani, pînă în 2020. Poate în 2019 să aibă ceva șanse la prezidențiale și să spere că va putea guverna începînd cu 2020. Notați, dacă Blaga, Videanu și Cezar Preda rămîn la conducerea PDL, dacă ARD guvernează alături de PPDD și UDMR, 2019 și 2020 sînt următoarele șanse ale Dreptei. Pînă atunci, secetă. Cum e cinci sub Oprescu la președinție? Sau sub Ponta? Sau sub Antonescu? În condițiile în care Președintele este decisiv în ceea ce privește alianțele externe, justiția și serviciile de informații? Și toate astea pentru ce? Ca să raporteze Blaga o participare la guvernare, ca să poată avea Videanu acces la guvernare încă doi ani? Acestea sînt mizele Dreptei?

    Reply
  13. Marghioala

    cand vb. despre Blaga, Berceanu, Boureanu, Videanu, Cezar Preda, PDL Teleorman, PDL Giurgiu etc gen etc. termenii „loseri” si „invinsi” au cu totul si cu totul alte semnificatii decat alea din Dex-ul ro. si Dex-ul en. sa-i luam pe rand: 1) Blaga – cea mai mare parte din avere a facut-o in vremurile PSD, cu vama, cu Tiriac, cu alte alea; cu PDL-ul nu i-a reusit nici macar un amarat de contract de cateva amarate de milioane de parai, de paza, pe numele lui ginere-su. 2)Berceanu – am auzit ca-i zbarnaie ca niciodata traficul de influenta cu primarita Craiovei. se pare ca si-o si trag. 3)Boureanu – nu merita nici macar comentat de bou ce e 4)Videanu – carierele de marmura le-a obtinut moca exact in vremurile PSD, cu PDL-ul a reusit doar sa-si conserve redeventele incredibil de prostesti de mici. avand in vedere relatia speciala cu „mai Viorele” (Hrebenciuc), Adriean are viitorul mult mai stralucitor „in opozitie” fata de cenusiul din guvernarea pedelista ce n-a prea priit tipului de „biznis” cu care este obisnuit talentatul dom Videanu. 5)Cezar Preda – la fel cu Boureanu 6)diferitele gasti/ grupuri organizate ale PDL din teritoriu – corb la corb nu-si scoate ochii, respectiv sunt pe-o mana cu ailalti, adica s-a impamantenit un fel de paizan-agreement cu azi fur eu, maine tu, si tot asa.
     
    adevaratii loseri si invinsi suntem noi, poporul.

    Reply
      1. Gramofonu

         @Rheia  @Marghioala Si inca o corectie: nu pune Boureanu in aceeasi oala cu Cezar Preda. Boureanu facea turul televiziunilor pe vremea referendumului, si nu ca sa-si tina gura, complice. Cezar Preda participa la alegeri cu binecuvintarea lui Boscodeala (PSD), ca de obicei.

        Reply
        1. Marghioala

           @Gramofonu da, ai dreptate, Boureanu e scandalagiul #1 al PDL in momente cheie, cu amendamentul: dupa vorba, dupa port, Boureanu este blagoslovit de ursitoare cu acel dar (pe care-l are si Sova, gen) care-l face sa spuna, sa zicem 1+1=2 iar poporul, numai de’al dracu’, sa voteze 1+1=3.

          Reply
  14. Ivan Zubeldian

    Fiți deștepți. Stați acasă, e insuportabil să votezi FSN-ul! Asta are însă, ca orice lucru pe lume, un preț. Iar prețul imposibil pe care va trebui să-l plătiți e să tăceți din gură următorii 4 ani. Pentru că dacă ăștia nu sunt buni, rezultatul imediat va fi că ceilalți sunt mai buni. Și, dacă o să mai deschideți gura vreodată după alegeri, va fi doar ca să fiți Ciuvică. Ăsta e nivelul, poate nu vă dați seama, dar să ai dreptate în public e mai important decât să ai dreptate pur și simplu. Sunteți deja antena 3 a dreptei, miza e imaginea, nu adevărul. Felicitări! Fiți deștepți, stați acasă, arătați ce puteți! Nu fiți proști, ați avrut dreptate tot timpul! Dreapta merită să moară pentru că V-a Dezamăgit!

    Reply
    1. Rheia

       @Ivan Zubeldian Ei, nu-i chiar așa. N-o să stăm acasă, că la iarnă n-o să fie ca-n vară. Și nici Dreapta n-o să moară, fii convins! Doar o să se schimbe, față de cum pare să arate acum. 

      Reply
    2. Marghioala

       @Ivan Zubeldian nu draga, te inseli, aici dezbatem daca nu cumva e mai avantajos sa-i lasam p’astia sa faca tara asta praf si pulbere, cum bine si hotarat au purces la treaba, vezi bine, nutrind speranta ca poate peste 4,5,10,50,100 de ani eventualii urmasi supravietuitori ai acestui spatiu (Carpato-Danubiano-Pontic) vor fi capabili sa construiasca dracului o societate cat de cat normala, macar la nivelul Poloniei.

      Reply
      1. Ina Eyre

        @Marghioala  Adica, dupa ce le ingaduim sa ne uslamizeze definitiv, (nenea Dancu spera la 10 ani de guvernare rosie), sa ne apucam sa speram ca o dreapta, dar dreapta-dreapta, curata, pamperata, spumata va rasari si ne va mintui.
        Nope! La vot!

        Reply
    3. Florina

       @Ivan Zubeldian 
       
      „Ăsta e nivelul, poate nu vă dați seama, dar să ai dreptate în public e mai important decât să ai dreptate pur și simplu.”
       
      Nu bănuiam că vii să te confesezi aici şi totuşi, iacătă, se-ntămplă. 
       
      A, şi asta-i de la Blaga ori ai băgat-o de la tine? Că fără contraargumente şi dovezi, aşa, nu vă pot deosebi. 

      Reply
      1. Ivan Zubeldian

        @Florina: mă bucur sincer că replicile tale s-au ridicat de la nivelul ultimului „hai sictir” pe care mi l-ai adresat public. Felicitări!

        Reply
        1. Florina

          @Ivan Zubeldian 
           
          Hahahaha! Te-ai simţit vizat de „hai sictir”-ul pe care l-am adresat LA MODUL GENERAL- NU ŢIE PERSONAL, să fie clar, nu prezinţi pentru mine importanţa necesară ca să meriţi un „hai sictir” adresat pă persoană fizică – acelora care ne-au spurcat în toate felurile şi numai că nu ne-au lapidat pentru soluţia boicot? E problema ta dacă te-ai simţit cu musca pe căciulă. Cum tot problema ta, în acest caz,  este de ce te interesează ce spun oameni pe care-i consideri – public, da – cretini, oligofreni şi în alte feluri la fel de măgulitoare. Dar cum ştii de pe vremea cînd erai aici că pe Blogary se face politică şi nu psihoterapie, tot problema ta e şi unde-ţi rezolvi astfel de probleme.

          Reply
    4. coana zoe

      @Ivan Zubeldian Interesant..Eu nu inteleg cum naiba nu vedem ca PD are o comisie de etica condusa de Macovei, ca Papahagi a ales PD (si nu FC), ca Funeriu este pina la urma un reformator care se dovedste si bun critic al USL, etc, etc.. si ca pina la urma partidele se pot reforma si din interior. Sub o anumita presiune, asta e clar. Ideea ca MRU este un fel de mesia mi se pare ff riscanta. Sansele FC depind enorm de cine alaturi de MRU va intra in parlament. Nu este absolut nici o garantie deocamdata ca oamenii FC vor confirma. Pina la urma renuntam la Cristi preda/Macovei in speranta ca Pirpiliu/Danut Liga vor continua reforma. Why??? Ceva imi scapa.

      Reply
  15. Luk

    Am zarit, pentru cateva clipite, un articol al domnului DP Aligica? Stiti cumva ce s-a intamplat cu articolul? Multumesc!

    Reply
      1. Luk

         @Bleen Sunt mai multe, dar eu intrebam de un articol care a aparut cateva clipe pe Blogary si-a disparut. Cand o sa incep sa aud si voci e vremea sa ma retrag, asa-i? 🙂

        Reply
  16. EroulBula

    La mine in familie incepe sa se contureze ideea boicotului.
    Nu stiu ce a fost in mintea lui MRU, de s-a amestecat in bulerci cu Blaga, Berceanu si Pavelescu.
    Nu va fi decisiva dar astept sa vad cum va functiona comisia de integritate.
    Nu am cum sa votez PPDD pentru ca, dupa alegeri, o vor intinde toti catre USL pentru a le asigura majoritate calificata, in vederea modificarii constitutiei.
    Nici UDMR pentru ca vor sprijini si ei modificarea constitutiei dupa ideile lui Felix, daca le vor da si lor ceva maruntis, pe la drepturile minoritatilor.

    Reply
    1. Bleen

       @EroulBula Hai să nu zicem boicot. Să zicem că votăm omul. Depinde foarte mult cu ce fel de candidați și din ce zone politice va veni ARD. 

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *