Egalitate mai egală, bre (II)

Printre observaţiile minunate ale lui Reagan e şi aceea că teza conform căreia socialiştii sînt ignoranţi e falsă: ştiu foarte multe lucruri. Problema e că sînt greşite. Ceea ce, desigur, nu-i împiedică să le susţină vehement. De pildă, ideea că unu şi cu unu fac opt, un trilion sau orice alt număr. Vestea că Italia chiar e în rahat, iar superba Franţă e pe trambulină, gata să plonjeze în piscina cu merdă (popular: hazna), confirmă, însă, că unu şi cu unu fac doi. Nu poţi trăi la nesfîrşit pe datorie, mituind timp de generaţii populaţia cu salarii, pensii, alocaţii, subvenţii şi alte pomeni de la buget, ca să te joci tu de-a Statul Social cu prietenii tăi bancheri, aleşi pe sprînceană. Într-o zi, vine scadenţa.

Revenim, astfel, la tema serialului nostru. Minciuna prin omisiune, în slujba celui mai nobil ideal: „Moarte capitaliştilor!“. Începînd cu ăia 1% care deţin 40% la sută din avuţia Americii. Faptul că tot ei plătesc 40% din impozite, omis cu grijă din apelurile la linşaj, nu v-a zdruncinat convingerile. Pentru cauza socialismului, pentru ieşirea din criză prin reducerea deficitului bugetar, să li se ia tot! Fiindcă sug sîngele poporului. Excelent. Iată alte cîteva lucruri omise. Să zicem că aţi tras pe brînci ca să faceţi o facultate. Una pe bune, nu la mişto. Ca să trăiţi mai bine decît părinţii dumneavoastră. Eventual, ca să puteţi să-i şi ajutaţi la bătrîneţe. După absolvire aţi muncit, pe brînci, ca să rambursaţi împrumuturile cu care v-aţi plătit studiile.

Azi, aveţi venituri confortabile. Dar tot trebuie să munciţi pe brînci, de la 60 de ore în sus pe săptămînă, ca să rezistaţi competiţiei. De rezultatele muncii dumneavoastră depind zeci, sute, mii, poate chiar zeci de mii de locuri de muncă. Adică salariile a zeci, sute, mii, poate chiar zeci de mii de oameni. E o răspundere la care nu vă gîndeaţi în facultate, cînd mergeaţi, în tricou cu Che Guevara, la demonstraţii anticapitalism. Ca să agăţaţi fete, care vă găseau foarte sexy cînd spărgeaţi vitrine şi vă alergaţi cu Poliţia (sau, fată fiind, ca să vă agaţe băieţii, după ce spărgeau şi alergau). Acum, însă, aveţi familie şi vă gîndiţi. Doar şi alţii au familii. Şi trag pe brînci, pentru copiii lor. Cum v-ar plăcea să auziţi că sînteţi o bestie? Că aveţi prea mult, că sugeţi sîngele poporului? Iar asta deşi plătiţi mai multe impozite decît oricine?

Faimoşii 1% corespund, în marea lor majoritate, descrierii de mai sus. Ei şi ele sînt bestiile capitaliste. În fiecare an, 1% dintre americani plătesc 40% din impozite. Dar partea lor din veniturile fiecărui an nu e de 40%, cum aţi putea crede. E de 20%. Interesant, nu? Cei care cîştigă 20% din veniturile anuale plătesc 40% din impozite. Adică partea lor din impozite e dublă faţă de partea lor din venituri. ÎN FIECARE AN. În timp ce jumătate din populaţie nu plăteşte nimic. Cum vi se pare, din punct de vedere al egalităţii, dreptăţii şi echităţii sociale? Corect, nu? Păi, nu. Ar trebui să le ia statul tot ce au. Sînt bogaţi. Iar bogat ajungi numai exploatîndu-i pe alţii. Aşa e. Sînt bogaţi. Dar aspectul esenţial e că sînt bogaţi privaţi, nu de stat. Ca atare, au o particularitate unică: spre deosebire de ăia de la stat, cînd privații au grijă de banii lor, vrînd-nevrînd, au grijă şi de-ai tăi. Exploatatule care eşti tu exploatat. Pe data viitoare.

(Egalitate mai egală, bre I)

Kamikaze

Facebook Comments

66 Comments Egalitate mai egală, bre (II)

  1. Selvyn Agiacai

    Imi cer scuze fata de IZ, SL, MN, DPA, AH ca nu i-am citat la @, ca sa nu mai zic despre Dragos, Florina, @@@, eestu si alti colegi de forum pe blogary si NR….

    Reply
  2. Selvyn Agiacai

    @ElCucui & Bleen

    o adevarata campanie intre "mortologi de multinationala" (dintre care fac si eu parte, desi, cand eu lucram EU in multinationala, ei/ele isi inchipuiau cum "i-ar viola" profu' de sport de la "gradi", iar acum pentru acesti "nefericiti" ai tranzitiei, Base' e nashpa, fiindca asha au auzit ei ca e trendy, sa fie anti-Base…) este sa le "esplicam", macar aici, dar chiar si la o bere in Centru' Istoric, ca vor pierde la greu parale la salariu daca vine USL!!!! Pierd <>, care va fii desfiintzata din rarunchii unui comunist batran( aduceti-va aminte de argumentatiile legate de impozitul pe salarii unui prost de Oltenita pe care si eu l-am votat in '90 si 'oo), si vor trece, imediat, de Parlament, daca vin Lolek si Bolek la putere, fiindca au nevoie de bani, la impozit progresiv. Eu ca o "curva batrana", mi-am negociat "net"-ul, insa stiu ca toate multinationalele negociaza "brut"-ul.. va astept pe amandoi cu postari pe masura, inclusiv pe NR si alte site-uri, astfel incat sa aratam "comunitatii de cumani", ca trebuie sa se pazeasca… ratele la banca nu vor scadea nicicum, nici macar "progresiv"…

    Reply
  3. Selvyn Agiacai

    OFF TOPIC

    Mirel, scuze

    @all (Dragos especially) este o diferenta neta intre turci si tatari, atunci cand tatarii vor sa fie… cam ca intre romani si armani (machedoni sau romani de la sud de Dunare)

    PS suntem cei ce am generat omul mileniului II, pe Genghis Han, avem si noi, tatarii, mandria noastra… 🙂

    Reply
  4. Selvyn Agiacai

    de fapt, de aici incolo, post-urile mele pe blogary, NR si orice alt site (sait-pentru utilizatori de Windows 7 🙂 ) vor fi 100 % sub numele meu real…

    Reply
  5. selvyn

    corect, Ciobby, ca daca erai Csaby, erai mai de inteles cu "neintelegerile" tale!

    dupa cum zice si Bleen, nu te obliga nimeni sa (mai) comentezi dupa ce tzi se aduc argumente din +2surse ( ba chiar ar trebui sa acceptzi argumentele… e un lucru valabil de la demisis lui Nixon incoace…)

    PS si eu sunt "pui de dac" (sunt tatar!), insa ma descurc cu interne(u)tica limba romana…

    Reply
  6. Bleen

    @Ciobby

    Aici nu e vorba de dispute şi despre cîştigat. Blogary nu e obligată să-ţi dea ţie socoteală şi să-ţi facă lista de lecturi de vacanţă. Am înţeles, fără surse certificate de tine nu poţi spune nimic despre articol. E ok. Nu e obligatoriu să comentezi.

    Reply
  7. g.s.

    De pe blogul lui Ciobby (am mers direct la sursa :mrgreen: ), poate nu stiati cu cine stati de vorba:

    Dacă te interesează, acesta sunt eu:

    Ciobanu Alin Marcel

    Timisoara, Timis, Romania

    când e vorba de mine, s-au făcut aprecieri în ambele direcţii. îmi place să cred că îmbrac una din cele mai pure forme de perfecţiune. consider mereu că am dreptate… în scurte momente de sinceritate îmi dau seama că nu e chiar aşa, dar atunci stau liniştit întrun colţ şi nu spun la nimeni. aştept să-mi treacă şi să revin la forma iniţială. se pare că îs şi destul de vorbăreţ. am scris atâta aici în loc să spun direct că sunt egocentric … 😀 ateu convins. accese de narcisism neprovocate. deseori afişez (uneori intenţionat) o încredere exagerată în forţele proprii. inginer. masterand.

    Reply
  8. Dragos

    (Ceea ce este interesant la teoria valorii-munca nu e continutul ei ci imunitatea ei in fata logicii. Sau mai bine zis a adeptilor ei in fata logicii)

    "noi muncim, noi nu gandim"

    "moarte intelectualilor"

    Reply
  9. Ciobby

    @Bleen – Nu citesc doar cărți, studii și/sau ziare de stat, dar vreau ca sursă ceva ce implică responsabilitate legală pentru veridicitatea datelor. Nu de alta, dar și eu pot să public la mine pe blog că ultimii 1% plătesc 842% din total. Nu-i bai că informația respectivă nu descrie realitatea și nici nu ar putea să o facă, blogspot mă lasă să public ce vreau și nu mă verifică în nici un fel.

    Revenind la punctul central al disputei, vreau o sursă serioasă pentru această informație. Ai una? Poți să mi-o indici? Ai parcurs materialul pe care l-ai oferit ca sursă? Poți să-mi indici cu adevărat unde anume scrie că 1% din populație plătește 40% din impozite? Te-aș ruga să nu mai eviți întrebarea; un asemenea gest ar arăta seriozitate.

    Reply
  10. Ciobby

    @Bleen – Data trecută mi-ai dat un alt site; data trecută ai oferit o sursă oficială, guvernamentală și foarte important, o sursă care poartă răspundere legală pentru informațiile pe care le furnizează. A II-a sursă oferită este un site aflat în proprietatea unui ONG care, prin statut, își declară opiniile și prin urmare, tendințele sau prejudecățile. A II-a sursă nu este credibilă. NB: sursa oferită de NTU este "Internal Revenue Service", nu "Social Security Adiministration". S-ar putea să fie relevant…

    Ai afirmat că mi-ar fi lene să citesc informațiile oferite de tine în prima sursă. De ce nu ai revenit cu o precizare mai exactă a primei surse așa cum ți-am cerut în mod explicit? E vorba doar de o senzație de-a mea, sau ai oferit o informație nesusținută – "(ăia 1%) plătesc 40% din impozite" – sau bazată pe o sursă pe care n-ai parcurs-o? Care dintre noi doi este cel căruia îi este lene să citească?

    Reply
  11. Dragos Paul Aligica

    Bleen despre teoria valorii-munca:

    „Dacă capitalistul se decide să facă scaune din hîrtie creponată, cu 5 picioare, pot să muncească muncitorii 7 din 7, 24 din 24, 365 din 365, să facă 1 miliard de scaune din hîrtie creponată, cu 5 picioare, că nu va exista niciun profit. De fapt, nu va exista nici măcar vreun venit, că nu cumpără nici dracu scaune din hîrtie creponată cu 5 picioare.”

    Ceea ce este interesant la teoria valorii-munca nu e continutul ei ci imunitatea ei in fata logicii. Sau mai bine zis a adeptilor ei in fata logicii. Poate ca n-ar trebui sa mire, dat fiind faptul ca cine crede in aceasta teorie crede si alte chestii, mult mai bizare…

    Reply
  12. Bleen

    Filosofia tripletei magice Roubini-Krugman-Stiglitz e următoarea: "Se poate minţi în continuare. Există soluţii să întreţinem minciuna."

    Reply
  13. Nemo

    f bun link-ul ala catre NTU.

    btw, i-am vazut acum vreo saptamana defiland pe tipii aia cu 99%, erau intr-un parculetz de pe langa WTC. un fel de flower power la varsta a treia 😆 plus ceva tinerei, genul university drop out 😉 , plus cativa ciudati care se aduna mereu pe la evenimente din astea, yoghini, samani, pe acolo 😆

    in fine, la fata locului, protestul parea mai specific, indreptat mai ales spre "aceia care sunt bancheri, din cadrul alora 99%". o nuantza, deh.

    Reply
  14. ElCucui

    @Leon cel Treaz, te-ai culcat? Cu un off-topic te deranjez. Ai văzut ce scrie astăzi paginademedia? Cică am fi barletat noi 17,5 mil euri de la Vîntu. Fratee! Io mi-am făcut niște socoteli și nu-mi prea ies fo 4 milioane de euri. Tu ți-ai făcut cassa? Ai tras Zetu', cum spunem noi, buticarii?

    Reply
  15. tibi

    ""Sînt bogaţi. Iar bogat ajungi numai exploatîndu-i pe alţii. Aşa e. Sînt bogaţi. Dar aspectul esenţial e că sînt bogaţi privaţi, nu de stat.""

    Nu exista in toata lumea nici nu mare bogat privat care sa nu fi beneficiat la maximum de afaceri (directe sau indirecte cu statul si/sau de coruptia statului.Nu poti fi Fecioara Maria intr-un bordel de lux.

    Reply
  16. Bleen

    @Dragoş

    Nici sursa aia nu e bună. IRS şi SSA n-au făcut calculele. Iar dacă ei nu le-au făcut, cifrele nu-s valabile. E adevărat că ei pun la dispoziţie cifrele brute dar calculele sînt făcute de NTU (un fel de gigi cu blogspot) şi deci sînt false, deoarece NTu cînd adună o face cu prejudecată.

    Dacă, de exemplu, Guvernul zice: contribuţia pentru sănătate e de 10%, cea pentru şomaj de 5% iar cea pentru pensii de 10% dar nu scrie nicăieri la Guvern că în total contribuţiile sînt de 25%, atunci orice sumă nu este valabilă atîta timp cît adunarea nu a făcut-o Matematicianul Guvernului.

    Reply
  17. Dragos

    @Ciobby

    update:
    IRS = Internal Revenue Service
    „Ana are mere” n-are intentie jignitoare – pur si simplu Tudor Chirila aflat in blogroll-ul blogului dvs. a reclamat insistent aceasta „sintagma”/”expresie”.

    Reply
  18. Bleen

    @Ciobby

    A doua sursă nu este credibilă fiindcă nu este de stat??? ONG-urile au prejudecăţi? Să înţeleg că singurele tale surse de informaţii vin de la stat? Nu citeşti ziare, nu citeşti cărţi (sînt scrise de privsţi), nu citeşti studii, nu te uiţi la TV, nu citeşti site-uri aparţinînd unor entităţi private?

    Citeşti doar cărţi de stat? Doar studii făcute de stat? Doar ziare de stat?

    Reply
  19. Bleen

    Important e ca statele sa-si taxeze cetatenii prin inflatie, asta e important. Nu exista altceva decat stat. Asta e ideologia lui Krugman. Cand statul nu mai are bani de aruncat aiurea pe loaze nu e criza, e raspunsul pe care bunul simt I'll da ideologilor dopati, ca Krugman.

    Reply
  20. Bleen

    Iar ceilalţi 50% care au rămas plătesc 2.25% din totalul impozitului pe venit. 10% dintre americani plătesc 70% din impozitul pe venit iar 50% plătesc 2%.

    Reply
  21. Ciobby

    @Bleen – Nu știu de Răzvan – și nici de tine nu știu prea multe – dar un om care pretinde a fi școlit nu poate oferi un link de acest gen ca înlocuitor pentru o sursă oferită în mod corect. Vreau link și indicație exactă către fiecare bucățică de informație preluată. Dacă nu, îți spun și eu și-mi dau cuvântul că așa este (eventual link către youtube.com) fac parte din ceilalți 99% și că din impozitele pe care eu le plătesc către ONU – așa vreau eu :)) – susțin 37,2 de țări de magnitudinea Germaniei.

    Repet: oferirea unei surse se face fie în mod complet – în stilul acela obositor, academic (știu că nu vă plac regulile) – fie se consideră că sursa nu este oferită.

    Reply
  22. Ivan Zubeldian

    Toată lumea dă semnale de avertizare PDL-ului pe motiv că pretinde că e de dreapta și guvernează pentru stânga, cam nimeni însă nu vorbește despre inconsecvențele lui Băsescu în materie de taxare și de virajul din ce în ce mai evident dinspre „omul gras din spatele bietului slab” către „omul slab care se plânge degeaba că grasu nu e așa de gras și are și el drepturile lui”. Pe-aici văd că doar Dragoș amintește de asta. Sentimentul meu e că dreapta care transpiră (aia care plătește impozite pe muncă, nu cea care ține conferințe) o va lua din nou în barbă de la iubita noastră clasă politică. Vorba ceea, și…, și cu banii luați.
    Asta va fi un adevărat dezastru, în 2012. Nu sunt sigur că Băsescu înțelege asta.

    Reply
  23. eugen

    .. dragos.. pai i_am trimis eu sa stea 2 zile la rand sa puina banii la caritas? sau i_am trimis eu la fni? las_o mai moale ca_s batuti de soarta..mergi oriunde intara si zii unei babute sau unui mosneag cum ii numesti tu sa_si vanda terenul lasat parloaga de 4_5 ani pe care nu mai poate sal munceasca si vezi ce_ti zice.. .cred ca ar fi bine ca sa ne divulgam toti varsta pentru a intelege de pe ce pozitii combatem.. se pare ca putini sunt cei care au trait cu juma de paine pe zi la cartela, juma de kil de carne, juma de kil de ulei, 5 oua , 2 kile de cartofi, juma de zahar, toate per capita pe luna…sa n_aud ca toti se descurcau..am avut coleg de servici care la ora 10 desfacea pachetul.. ceai cu paine..

    Reply
  24. Dragos

    Yeba,

    da, recunosc, am format gresit "ORICARUI"

    "oricarui" trebuie musai inlocuit cu "ce-i ce nu pot si/sau nu mai pot"

    Reply
  25. Yeba

    @Dragos 14:33,

    „amaratii aia de 350 lei ajutor/pomana/asistare sociala, cum vrei sa-i spui, se cuvin oricarui urmas al Decebal-love-Traian, oricarui traitor pe aceste meleaguri blagoslovite de D.zeu cu campii manoase (vezi Culita Tarata)…”

    Nu inteleeeg. De ce i se cuvine ORICARUIA? (lasa categoria Coposu). Daca li se cuvine tuturor, cine să platească?

    Cui revine obligaţia corespunzătoare dreptului la un venit, fie si minim?

    Li se cuvine fiindcă i-au votat pe Culiţă şi Adiţă (ca OMV a cerut, n-a dat cu parul) şi s-au băgat în cârciumă la loc?

    Li se cuvine fiindcă, dimpotrivă, şi ei au fost furaţi de alţii şi înşelaţi de viaţă, în general?

    Reply
  26. Dragos

    Eugen,

    trantorii la munca, indubitabil. da' ce propuneti referitor la băbuțele&moșuleții futuți de soartă, de comuniști, de Caritas, de Vântu, genul majoritar pe care s-a pişat toată istoria ultimilor 70-75 de ani ?

    Reply
  27. Ciobby

    Care sunt sursele pe baza cărora afirmați că acei 1% care au 40% din bunurile din America (apropo, ce înseamnă asta?) plătesc 40% din impozite(și asta ce înseamnă? ar fi bune câteva definiții ca să știm despre ce vorbim)? Link, ceva?

    Reply
  28. Dana Goga

    @Bleen, chiar ca n-am inteles nimic.

    Recunosc.

    As vrea sa-mi dai doar un simplu exemplu despre cum iti imaginezi matale ca ar trebui sa arate foaia de salar a unui angajat.

    Cred ca ar fi cea mai simpla metoda sa ne lamurim, reciproc.

    Reply
  29. eugen

    .. gata.. mai avem putin si ajungem in .. socialismul multilateral dezvoltat…bravo dragos.. dam domle la toata lumea.. pai parca eram de partea lui lazaroiu.. trantorii la munca..

    Reply
  30. Bleen

    @Dana Goga

    N-a vorbit nimeni despre cît plăteşte un muncitor unui patron, că nu-i plăteşte nimic. Încearcă să te concentrezi şi să înţelegi. Fă o pauză de scris de două ore. Citeşte şi reciteşte. Hai, că n-are rost să ocupăm spaţiul destinat comentariilor cu o mie de explicaţii a unui lucru extrem de simplu.

    Citeşte comentariile integral, nu le mai citi în diagonală.

    Reply
  31. Bleen

    @Dana Goga

    Îl citez pe @Andrei: "Cred ca bleen vrea sa spuna mai sus, referitor la ce plateste patronul, ca banii aia sunt parte implicita a contractului tau de angajare. Sa zicem, daca statul nu i-ar lua, patronul i-ar include, in genere, in salariul tau. Cum ar veni, ii platesti tot tu, angajatul, doar ca nu-i mai treci prin contul tau."

    Reply
  32. @@@

    Daca tot a luat-o razna dicutia, roman fiind si eu, ma grabesc sa bag un bat in „roate”.

    @ eugen

    Nu-si vind terenurile pentru ca, in lipsa de alta preocupare, casca gura pe la diversele teveuri, de „stiri” toate(sanchi! 😉 ) si aud p-acolo cum ca metrul patrat de teren se vinde cu 5-6 sute de euro.
    Deci, mogulii si prompteristele is de vina!
    Sa ia massuri CNA-ul sa inchida sabotorii economiei de subzistenta din mediul rural!
    😀 😀 😀

    Reply
  33. Dana Goga

    @andrei

    Zau ca nu va mai inteleg.

    Pai tocmai asta este esenta capitalismului, a liberalismului.

    Daca, un muncitor oarecare considera ca plateste prea mult unui patron, este liber sa-si faca propria sa firma. Absolut nimeni si nimic nu-l opreste sa incerce macar.

    Fiecare este liber sa-si vanda tot ce are, sa se imprumute la banca si sa cumpere un strung cu care sa faca suruburi si sa le vanda la bucata, sa-si cumpere o vaca sau o oaie sa faca branza sau sa-si ia o masina de cusut si sa faca rochii de mireasa!.

    Si e propriul sau sef, nu-i asa?

    Dar, daca nu te duce capul sau n-ai curajul necesar sa-ti faci propria ta firma, cine e de vina?

    Este alegerea ta sa fii angajat al unei firme, unde munca ta consta in a apasa pe un buton si ,in 3 secunde, sa faci…( sa zicem,o furculita).

    Poate ca ar trebui sa te gandesti ca masinaria aia pe care o folosesti tu a costat cateva zeci de mii de euro, curentul consumat costa si el cateva mii de euro, tabla aia din care faci furculita…si tot ce tine de procesul de fabricatie, este platit de patron, nicidecum de tine.

    Tu esti platit pt munca pe care, efectiv, o prestezi, nicidecum dupa valoarea produsului finit.

    Daca pe tine nu te duce capul sa faci altceva decat sa apesi pe un buton, la fiecare 3 secunde..asta e. D-zeu cu mila – patronul cu banii!

    Tu vii, cum s-ar zice, la masa pusa, apesi pe buton si gata – ai pretentia sa fii platit la fel ca cel care iti asigurat locul de munca, pe motiva ca…"eu ii aduca bani pe cont, nu el mie!"

    Intr-adevar, o asemenea conceptie i-ar face sa paleasca de invidie si pe Marx si pe Engels si pe Lenin…

    Reply
  34. Bleen

    @Dana Goga

    N-ai înţeles. Nu-i nimic, reluăm băbeşte, cu exemple.

    Ai salariu brut: 1800. Primeşti în mînă 1000, 800 îi plăteşti statului. Wow! Atît de mult?

    Ai salariu brut 1400. Primeşti în mînă 1000, 400 îi plăteşti statului. E multicel, da' nu-i grav.

    Asta e şmecheria. Pe care la noi a introdus-o Adrian Năstase.

    Tu plăteşti 800 de lei statului dar pe fluturaş se trec doar 400 ca să nu te sperii. Ăilalţi 400 "îi plăteşte patronul" dar patronul îi ia în considerare la negocierea salariului.

    Tu: "Dă-mi 3000"

    El (în gîndul lui:"Hm, asta înseamnă 5400 de fapt…Cam mult, nu meriţi atîta. Cred că 4000 îmi permit să-ţi dau"): "Îţi dau 2200. Asta e ultima ofertă."

    Profitul nu-l fac muncitorii. Aici greşeşti enorm. Îl fac inteligenţa, viclenia, nebunia, flerul, munca, intuiţia capitalistului. Dacă capitalistul se decide să facă scaune din hîrtie creponată, cu 5 picioare, pot să muncească muncitorii 7 din 7, 24 din 24, 365 din 365, să facă 1 miliard de scaune din hîrtie creponată, cu 5 picioare, că nu va exista niciun profit. De fapt, nu va exista nici măcar vreun venit, că nu cumpără nici dracu scaune din hîrtie creponată cu 5 picioare. Cu excepţia lui Keynes, evident.

    Reply
  35. @@@

    @ Dana Goga

    Nu pe bune?!

    "Impozit de solidaritate – 5,5% (pt fosta RDG)

    Impozit biserica – 8%"

    Daca aia cu fosta RDG ar putea avea o noima(mai degraba cred ca e "solidaritate" cu fosta URSS 😉 ), dar 8% pentru biserica in "Groß-Deutschland"?! Si daca esti liber-cugetator?

    😀 😀 😀

    Reply
  36. Dragos

    "Este la mintea cocosului ca profitul (in numerar)al oricarui patron este realizat 100% de angajatii sai" – coana Goga

    prostie geniala ! fara patronii tip/gen Steve Jobs (1955-2011-RIP), angajatii ar fi realizat un profit perfect egal cu ce va lipseste dvs. distinsa tanti Goga.

    Reply
  37. andrei

    @ Dana Goga

    Nu ma refer la articol, pentru ca este doar o alta fortare (sper, sincer) voluntara a realitatii. Realitatea taxelor din US are putina legatura cu "felul acesta de argumente", care sunt, dupa mine, de genul reversed-socialism. Intelegerea strict antonimica a capitalismului versus socialism este distractiva, ceea ce cadreaza cu profilul revistei.

    Ramane insa valabila ideea generala promovata, anume ca antreprenorii sunt motorul unei economii sanatoase. Sigur, nu "cei 1%", dar pentru a intelege asta trebuie sa cunosti corporate america from the inside-out si nu sa te arunci cu capul inainte in deductii pe baza de tabele, ca kamikazele cu avionul.

    Dar cum ziceam, nu vreau sa ma refer la articol, ci la observatie lui bleen de mai sus. Cred ca bleen vrea sa spuna mai sus, referitor la ce plateste patronul, ca banii aia sunt parte implicita a contractului tau de angajare. Sa zicem, daca statul nu i-ar lua, patronul i-ar include, in genere, in salariul tau. Cum ar veni, ii platesti tot tu, angajatul, doar ca nu-i mai treci prin contul tau.

    Si mai ceva, nu "patronul", ci firma, ii plateste. Egalitatea intre companie si patron nu prea are substanta cand vorbesti despre firme mai mari decat o gogoserie, doua.

    Reply
  38. Dragos

    "din cei 4,7 mil. pensionari, scade cca. 1,2 care au o asa zisa pensie de 3,5 mil._vechi_, adica aia care au taiat frunza la caini in afara de vro 2_3 ani cand ia dus militia la munca" -Eugen

    nu scad nimic, ar insemna sa-l fi scazut si pe Coposu cu ai sai 18 ani lipsa in campul muncii cauzati de eroii speciali ai presedintelui Basescu, si pe Ion Diaconescu, la fel, si pe Cocosila care, lasat cu curu'n balta de abdicarea His Majesty Michael I King of the Romanians, a fost nationalizat (citeste: belit) la piele de "avere" si obligat sa-si duca zilele pe campiile CAP-ului si si si si…

    amaratii aia de 350 lei ajutor/pomana/asistare sociala, cum vrei sa-i spui, se cuvin oricarui urmas al Decebal-love-Traian, oricarui traitor pe aceste meleaguri blagoslovite de D.zeu cu campii manoase (vezi Culita Tarata), dealuri bogate, mii de flori, petrol (vezi OMV-Petrom), gaze (vezi OMV-Petrom), aur (vezi RMGC, 80% ei/20%noi), argint, uraniu, ape hidroelectrice (vezi "baieti destepti"),huila,

    antracit, bauxita…multe de tot.

    ca sa nu mai zic ca Stefan cel Mare (&Sfant) a lasat cu limba de moarte "tara asta nu-i a escrocilor, coruptilor, hotilor, (vezi clasa politica actuala) ci a urmasilor vostri, a urmasilor urmasilor urmasilor vostri in veacul vecilor (amin! – n.m.).

    Reply
  39. Dana Goga

    @Bleen

    Cred ca, de data asta, nu prea stii ce-ai vrut a spune. Dar, daca matale consideri ca este vb de "o smecherie electorala", n-am cum (si nici nu cred ca are vreun sens) sa te contrazic.

    Fiecare intelege in felul sau.

    Bineinteles ca pe foaia mea de salariu ar putea sa apara, pur si simplu, doar un numar, adica suma neta pe care o primesc pe cont. Si cu asta basta.

    Insa, acele procente sunt puse acolo pt a vedea fiecare cat, cum si de ce i se trage din salariu.

    Ca tot tu platesti si procentele patronului?

    Asa o fi.

    Pt ca, la urma urmei, nu seful de la Mercedes face masini, nu seful de la Boeing face avioane, nu seful de la Milka face ciocolata.

    Este la mintea cocosului ca profitul (in numerar)al oricarui patron este realizat 100% de angajatii sai. (exclus cei care se ocupa cu speculatii de tot felul: imobiliare, bursa si alte preocupari de "one man show")

    Reply
  40. Bleen

    @Dana Goga

    Aia cu jumătate plăteşte patronul e o şmecherie electorală. Tot tu plăteşti banii ăia. Dar nu trebuie să vezi pe fluturaş, ca să nu te sperii.

    Reply
  41. eugen

    dragos..din cei 4,7 mil. pensionari, scade cca. 1,2 care au o asa zisa pensie de 3,5 mil._vechi_, adica aia care au taiat frunza la caini in afara de vro 2_3 ani cand ia dus militia la munca,inmulteste 1,2 milioane asistati_adica pensionari_ cu 3,5 mil. lei vechi, scade din suma totala ce_ti da, apoi imparte la 3,5 mil. pensionari_ care nici astia nu_s adevarat pensionari, ca mai sunt si de boala, si anticipati si_o sa vezi ca ce ridica intr_o luna 2 pensionari pe bune, se ridica la net de 20 milioane si_apoi compari cu un truditor nu la stat ci in privat care mai are acasa eventual o sotie si_un copil..

    Reply
  42. Dana Goga

    Concret.

    Iata cum arata foaia mea de salariu.

    Salariu brut – X €

    Din care mi se retine:

    Impozit de solidaritate – 5,5% (pt fosta RDG)

    Impozit biserica – 8%

    Asig. medicala – 15% (jumate plateste patronul)

    Ingrijire batranete – 2,2% (jum. patronul)

    Pensie – 19,9% (jumate plateste patronul)

    Somaj – 2,8% (jumate plateste patronul)

    Impozitul anual pe venit depinde de clasa de incadrare.

    Acolo apar diferente intre clasele de impozit pe venit (daca esti divortat si ai copii minori de crescut, daca esti casatorit, daca stai in concubinaj, si inca vreo 3-4 criterii dupa care te poti incadra in diferite clase de impozitare)

    In afara de asta, in functie de venit, foarte multi angajati isi platesc (benevol) si alte asigurari de pensii si asigurari medicale.

    Ceea ce am scris eu mai sus reprezinta ceea ce ti se retine automat din salariu – vrei nu vrei.

    In total se trage cam 37-40% din salariul brut.

    (Sumele primite in urma orelor suplimentare, a primelor, a banilor de concediu sau de Craciun, se impoziteaza la fel, din suma totala bruta)

    O fi bine, o fi rau, o fi mult, o fi putin?

    Fiecare e liber sa judece dupa cum crede de cuviinta.

    Reply
  43. Dragos

    "trebuie să munciţi pe brînci, de la 60 de ore în sus pe săptămînă, ca să rezistaţi competiţiei"

    ok, nu-i bai, muncim. insa am o problema:

    -Taxarea muncii in Romania, printre cele mai mari din Europa. Romania se situeaza pe locul sase din 26 de tari, cu 46,25%, fiind depasita numai de Olanda, Cehia, Franta, Albania si Polonia.

    "Egalitate mai egală, bre"

    -Basescu 2009 -"pensiile speciale trebuie eliminate, trebuie sa avem un sistem unitar de pensionare bazat pe principiul contributivitatii"

    -Basescu alaltaieri – "Cei mai mari beneficiari ai noului sistem de pensii sunt subofiţeri. Nu vă ascund că nu mi-a părut rău constatând că subofiţerilor le cresc pensiile. În toate incidentele alea din Afganistan sunt subofiţeri"

    Realitatea (nu televiziunea!):

    – Bugetul de pensii pentru mosii Teaca creşte în 2012 cu 9% faţă de 2011, pentru militieni cu 5%, iar pentru securisti cu 6% – acestia beneficiaza de o pensie specială medie de 2.289 de lei/lună. Pensia "nor­mală" medie încasată de cei 4,76 milioane de pensionari este bugetată pentru 2012 la 747 de lei.

    – Cele mai mari pensii speciale vor primi în 2012 foştii securisti, în­trucât pensia medie pentru această categorie depăşeşte 3.000 de lei, pensiile lor fiind de peste două ori mai mari decât salariul mediu net pe economie şi de peste trei ori mai mari decât pensia medie la nivelul întregii ţări.

    – Şi foştii salariaţi ai MApN, adică peste 80.000 de pensionari speciali, primesc o pensie medie de peste 2.000 de lei pe lună, în timp ce foştii poliţişti sau funcţionari care au lucrat în penitenciare primesc o pensie medie în cuantum de aproape 1.900 de lei pe lună.

    – Comisia de Prognoză (haha!) a citit in bobi ca in 2012 salariul mediu net va creste cu 4% la fabulosul 1.540lei/luna.

    – n-am gasit nicaieri o departajare salariu mediu net din economia REALA (aia cu aia care muncesc pe brînci, de la 60 de ore în sus pe săptămînă, ca să reziste competiţiei) vs. salariu mediu net bugetari care sa includa la bugetari si salariile din regii, asa cum ar fi normal, zic eu.

    – criza si guvernarea "de dreapta" a produs ~500000 de someri din economia REALA; nici macar 100000 de taietori bugetari de frunze.

    ps: azi-noapte l-am visat pe tataie (D.zeu sa-l ierte), se facea ca-mi zicea: "ma nepoate, io care am luptat pa front, am fost prizonier, am facut baraje (Vidraru gen), ma, cum 3,14zdocu' lu' muma-ta dai atata gramada de banet lu securistii si militienii care mi-au spart dintii cu bocancii, iar de Dumitru lui Nae da pa ulita ailalta, care o fo ca si mine da' inca traieste, ii dai decat 890lei ?"

    Reply
  44. Bleen

    "Esti sigur ca toata lumea care castiga mult depune o munca proportionala cu castigurile?"

    Ce înseamnă o muncă proporţională cu cîştigurile?

    Reply
  45. exx

    Ai uitat sa zici cat la suta din venituri castiga jumatatea care nu plateste impozit. Daca erai corect, spuneai si asta. Dar eu va intreb din nou: puteti renunta la ei? Sa zicem ca un cetatean strange gunoiul de pe strada, fiind platit cu 700$ pe luna, la care nu plateste impozit pe venit (total inechitabil, dupa cum spui). Presupunem ca dispare din ecuatie. Cine va strange gunoiul? Si pe ce bani? In final o sa vina cineva cu facultate si o sa faca treaba asta pe un salariu suficient de mare incat sa plateasca si impozit la el.

    Pot fi toti directori de vanzari sau IT? Esti sigur ca toata lumea care castiga mult depune o munca proportionala cu castigurile? (am mai observat si pe Hotnews ca multi care spun ca muncesc 12 ore pe zi gasesc totusi timp sa scrie din greu pe forumuri).

    (Paranteza: faptul ca muncesti 12 ore pe zi nu ar trebui sa fie neaparat un motiv de lauda. Eu nu stiu ce faci in alea 12 ore si de ce ai nevoie de ele – poate esti prost sau incompetent si ai nevoie de timp dublu ca sa faci ce face un meserias in 6. Poate nu ai ce face acasa si esti un nimeni in afara job-ului, am vazut din plin ambele cazuri. Poate faci sedinte inutile de cate 3 ore in fiecare zi, sau plimbi hartii prin "multinationala", sau te dai pe net – aia nu e munca.)

    Faptul ca piata "libera" a salariilor permite ca cineva sa primeasca salarii de mizerie (stii cumva cat are o vanzatoare in supermarket la noi?) echivaleaza tot cu un impozit. Daca toti ar face facultate, nimeni nu ar mai strange gunoiul, sau cel putin nu pe banii de acum.

    Reply
  46. @@@

    Amuzanta pina la dementa permanenta comparare a post-demisovietului de cumetrie romanesc, cu sistemul americanilor, bazat aproape exclusiv pe capitalism si intiativa privata.

    Pai, la Romanica se "face" eforturi sa se dracu stie ce, in materie de "doctrina" economica, pe cind derivatele sectorului tertiar al economiei americane au bagat "gripa spaniola" in economiile vest-europene si nu numai.

    Apropo, la drept vorbind, USA are o istorie de cel putin doua ori mai lunga in materie de "orinduire capitalista" decit Romanica unde abia de s-aduna vreo 90-100 de ani de capitalism, si aia cu intreruperi de zeci de ani si cu sincope politice de la extrema dreapta la aia stinga.

    "Exploatatul" are vina de a se lasa imbrobodit de propaganda etatista, care-l prosteste ca o sa-i faca si-o sa-i dreaga, doar daca sta cuminte cu mina-ntinsa si caciula agata-n ea.

    Pe de alta parte, daca nu s-ar lasa imbrobodit, ar trebui sa gaseasca singur solutii la problemele pe care, in mare, taman "doctrina" asistential-etatitsta i le pune-n carca, ceea ce e complicat, obositor, datator de dureri de cap etc etc etc

    Ori "exploatatul" a fost dresat ca nu e bine sa te pui cu statu` in tot rastimpul scurs de la "plecarea" nemtilor si "reintoarcerea" americanilor.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.