Merry-go-round. Şi cazul Berca

Imediat după sărbători am avut un „erou” sui-generis al presei. Trusturile media s-au năpustit asupra personajului Gabriel Berca, senator PNL de Bacău, plecat din partidul de origine către PDL. Trădare, goană după ciolan, puterea care corupe bieţii parlamentari din opoziţie, etc. Excursionist prin studiourile „antenelor” şi ” realităţilor” după 2008, în calitate de critic acerb al puterii de dreapta (nu şi al PSD, desigur, care era şi el la putere până de curând), Berca i-a dezamăgit profund pe cei care îi găzduiseră generos opiniile negative la adresa lui Boc, Băsescu şi PDL (presupun că de acum încolo nu va mai fi invitat în aceleaşi studiouri).

M-a mirat foarte tare tapajul care s-a făcut în jurul „trădării lui Berca”. Berca însuşi devenea simbolul parlamentarului avid de funcţii care îşi dezamăgeşte colegii sau, în cel mai bun caz, victima unei puteri care corupe oameni cinstiţi şi vulnerabili din cercul opoziţiei. Deşi de prin octombrie-noiembrie 2009 au plecat de la PSD şi PNL nume chiar mai sonore fie spre PDL, fie spre grupul independenţilor. Mi s-a răspuns la mirarea mea, de către un profesionist al presei, că Berca a devenit un aşa personaj important pentru că, după sărbători, nu erau subiecte şi atunci plecarea parlamentarului PNL a fost umflată pentru a popula spaţiile de emisie aride.

Am o îndoială că e doar asta. Cred că televiziunile şi ziarele, la butoanele cărora se află cam aceiaşi lideri politici din PSD şi PNL ca şi în 2009, îşi construiesc un program mediatic de descurajare a migraţiei politice din rândurile opoziţiei. Acest program presupune linşarea personajului care tocmai a sărit dintr-o barcă în alta. Expunerea sa la maximum. Să îl vadă lumea pe trădător. Să-i punem ştreangul de gât în piaţa publică. Să-l eutanasiem din punct de vedere politic. Nu mai câştigă el alegerile în colegiu în 2012. Să fie un exemplu pentru cei care ar putea doar să se gândească la ipoteza trădării. Să ştie ce îi aşteaptă.

Modul de a prezenta lucrurile este, aşa cum ne-am obişnuit, extrem de dezechilibrat. Nu spun că Berca nu merita să fie luat la întrebări. Dar şi Stavarache, care îl acuza în direct la televizor pe Berca de oportunism, ar fi putut fi întrebat de inchizitorii media ce l-a determinat să plece de la PC la PNL, după ce PC l-a ajutat să câştige mandatul de primar al Bacăului. De asemenea, ar fi fost poate de interes ca aceeaşi inchizitori să facă din deputatul Damian (plecat acum câteva luni de la PSD la grupul independenţilor şi întors acum la PSD) un „erou” la fel de important ca şi Berca. Mie mi separe chiar un personaj mai pitoresc decât Berca. Să pleci dintr-un grup politic în altul şi după trei luni să te întorci de unde ai plecat e un gen de nehotărâre care merită analizată. Şi cred că ar fi fost un exemplu chiar mai bun pentru potenţialii „trădători”.

Atât cazul Berca, cât şi cazul Damian, dar mai ales acoperirea lor mediatică ne îndeamnă să reflectăm mai serios la fenomenul de ansamblu: migraţia politică, sau merry-go-round, cum îi mai zic, ironic, americanii. Cauza identificată îndeobşte ca fiind crucială este părăsirea opoziţiei în favoarea puterii pentru diverse avantaje (bani, funcţii). Aş atrage atenţia că acesta este un truism – că e mai bine să fii la putere decât în opoziţie- şi că e greu de imaginat că acest dat poate fi schimbat în mod fundamental în orice democraţie. Dacă nu ne plac efectele şi vrem să le combatem cred că nu asupra acestor imuabile trebuie să ne concentrăm.

Prima greşeală comisă  de cei care se focalizează asupra acestei cauze a migraţiei politice este atribuirea unei importanţe mai mari decât o are în realitate. Natura umană e orientată spre maximizarea avantajelor. Dar oare cei 80% din parlamentarii PSD şi PNL care au rămas în partid nu sunt şi ei oameni? Dacă schimbarea către o situaţie mai avantajoasă e motorul primordial al migraţiei politice atunci grupurile PSD şi PNL ar trebui să se reducă la un nucleu mic de asceţi moralişti. Şi totuşi cei mai mulţi nu au plecat. Nu ar fi mai util să analizăm şi ce îi face pe aceştia să rămână?

O a doua eroare, evident în multe cazuri deliberată, servind scopurilor discursive, este focalizarea exclusiv asupra factorilor pull. În teoria migraţiei teritoriale se foloseşte modelul gravitaţional al factorilor de atracţie şi respingere. Oare parlamentarii opoziţiei sunt doar ademeniţi de cei care au pâinea şi cuţitul, dar ei, altfel, se simt confortabil în grupurile de care aparţin? Şi nici aceasta nu cred că poate explica în totalitate plecările. În orice partid puterea se împarte la un număr mic de oameni. Cei mai mulţi rămân marginali. Dacă toţi aceştia ar fi ademeniţi atunci PNL şi PSD ar rămâne doar cu protipendada din biroul permanent lărgit.

Dacă migraţia politică se bazează strict pe calculul individual al situaţiei actuale (plec din opoziţie la putere), atunci cum se explică faptul că, în perioada 2007-2008, când PNL a avut toată puterea, a fost un număr nesemnificativ de trădători în Parlament? Simpatizanţii liberali ar spune că PNL a avut scrupule şi nu a ademenit pe nimeni.  Dar nu suntem naivi. Orice partid îşi doreşte o majoritate mai solidă. Eu cred că migranţii care analizează costurile şi beneficiile nu se raportează doar la situaţia actuală, ci şi la perspective. PNL nu era un partid cu şanse să vină la guvernare în 2009, necum să mai dea premierul.

Nimeni nu discută nimic despre cultura politică şi organizaţională a partidelor din România şi de modalităţile de recrutare a cadrelor.  Cum ajung să candideze cei care devin membri ai Parlamentului? Cine sunt ei şi de ce candidează? A dat domnul Berca sau domnul Damian bani la conducerea centrală ca să obţină un loc într-un colegiu eligibil. Pentru că, iarăşi, nu suntem naivi. Actuala formă de vot uninominal seamănă foarte mult cu votul pe liste. Când s-au făcut decupajele colegiilor prima grijă a liderilor PSD şi PNL a fost să deseneze colegii eligibile (pentru elite) şi colegii neeligibile (pentru muritori). Colegiile neeligibile, prin consecinţă, reveneau PDL şi erau eligibile pentru PDL. Rezultatul final a fost că fiecare partid avea colegii eligibile şi colegii neeligibile. Adică un loc mai în faţă sau mai în spate pe listă.

Dacă aceşti candidaţi din colegiile eligibile au dat bani pentru a obţine un loc mai în faţă atunci s-au gândit cumva că trebuie să îi şi recupereze? Puteau să îi recupereze dacă erau în opoziţie sau doar dacă erau la putere? A mai fost vreun criteriu care a contat în distribuirea colegiilor, altul decât banii? A fost ceva legat de credinţe, valori, ideologie?

Şi iată că ajungem şi la soluţii. Singura soluţie pe care am auzit-o până acum este interzicerea prin lege şi/sau Constituţie a migraţiei parlamentare. Deocamdată Constituţia spune că mandatul parlamentarului nu este imperativ.Deci, practic, o lege care să interzică migraţia parlamentarilor nu ar fi constituţională. Trebuie să schimbăm Constituţia. Dar este aceasta o soluţie corectă? E destul de uşor de judecat prin prisma experienţelor anterioare. Cu primarii. Conform legii actuale, primarii care părăsesc partidul în numele căruia au candidat îşi pierd mandatul. Dacă partidul îi exclude, atunci rămân primari. E fair. Cu această restricţie legislativă, putem constata că între 2007-2008 au migrat mai mulţi primari decât parlamentari de la un partid la altul. Primarii au plecat, dar nu formal. Formal au rămas înscrişi în partidul în care au candidat. Informal însă se declarau simpatizanţi ai partidului adoptiv. Cu o lună înainte de alegeri se înscriau oficial în partidul adoptiv şi deja sancţiunea nu mai conta. Cam asta se va întâmpla şi cu parlamentarii.

Dacă vrem să corectăm efectele migraţiei politice i-aş sfătui pe liderii PSD şi PNL, cei mai afectaţi acum de consecinţe, să se uite mai degrabă la legea electorală. Poate s-ar gândi să renunţe la actualul decupaj al colegiilor, dar şi la suplimentul proporţionalist care provoacă efecte de listă. Sigur, asta înseamnă că în 2012 nu vor mai putea vinde locuri şi nici nu îşi vor mai putea alege colegii bune pentru ei. Nu spun că e o soluţie miraculoasă. Dar în orice caz ar descuraja oameni mediocri, neataşaţi de partid să cumpere colegii eligibile. Dacă le câştigă fără să le cumpere, atunci poate vor fi mai puţini atenţi la recuperarea investiţiilor. Şi poate vor fi şi oameni mai de calitate, care pot convinge electorii să-i voteze chiar şi când unii primari din colegiu le sunt ostili din punct de vedere politic.

Soluţia durabilă ţine însă  de cultura organizaţională a partidelor. Marile corporaţii îşi ţin oamenii nu doar cu salarii mari şi motivaţii de tip material. Există şi un tip de cultură organizaţională de care angajatul devine ataşat. Un mediu prietenos, omogen din punct de vedere valoric. Niciodată nu o să poţi să-i mulţumeşti din punct de vedere material sau ierahic pe toţi membri organizaţiei. În realitate resursele sunt limitate şi cei mai puţini sunt cei care obţin funcţii sau salarii foarte mari. Oamenii au nevoie, în afară de bani, şi de valori în care să creadă şi care să-i orienteze. Ştiu că poate suna un pic lacrimogen. Dar nu. De fapt e foarte cinic ceea ce spun. În vreme ce resursele materiale şi ierarhice sunt limitate, iluziile şi perspectivele sunt la discreţie. Liderii care să ştie să le ofere pe acestea din urmă sunt însă şi ei rari.

Înţeleg că Berca a căzut în dizgraţie după ce a candidat pe lista lui Orban. Înţeleg că, de fapt, nu s-a găsit un loc pentru el pe lista lui Crin. Dar lista lui Crin era din start limitată. Oare liderul PNL are suficientă forţă să-i convingă şi pe cei care nu sunt pe listă că merită să rămână în partid? Care sunt perspectivele, convingătoare, desigur,  pe care le poate oferi acestora?

Facebook Comments

10 Comments Merry-go-round. Şi cazul Berca

  1. Pingback: Ce e cu Sebastian Lazaroiu????? | CRISTIAN PATRASCONIU

  2. oldhashu

    Da' tare nevorbită fuseși, madamo

    !

    Deh, "nu erau subiecte", dă-i cu bere, dă-i cu vin, capu, greu, punga se golea, arde-i o pololghie care se putea pune în două rânduri și o virgulă…

    Da' cine-s eu să-nvăț ziariștii să scrie?

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @oldashu: daca cauti ziaristi e bine sa cauti in alta parte. Aici sint niste nenea care scrie. In rest, da, cam nevorbita madame:)
      @Leon: De acord cu Videanu si restul, PDL insa nu se opreste la Videanu. Ar vrea el. Asta am realizat de cind am fost la o conferinta la ISP. Mai sint si oameni acolo. Iti repet argumentul meu: Preda greseste pentru ca face fronda pe un subiect fara miza. Ar trebui sa spuna: Nu sint de acord pentru ca…, dar respect decizia partidului. Sa se stie ca e si contra si disciplinat. Si sa fie indisciplinat cind o sa-l doara pe Videanu, nu pe Boc. Pentru ca acum da, indirect, in Boc si nu vad ce interes ar avea, ca nu Boc frineaza reforma in PDL. Fara sa realizeze prea bine el face de fapt jocul contra-reformistilor. Adica a luat o decizie cum se poate mai proasta. Nu e tirziu sa revina, ca nu e chestie de onoare sa te duci la Antena 3:) Sint curios, Valeriu Stoica ce crede despre embargou?

      Reply
  3. Nea

    Micutza, alea doo puncte verzi de pe pulpele Măgureanului pot fi lăsate şi de gulerul cămăşii camaradului Munteanu, că era vopseaua proastă şi lăsa pete.

    Reply
  4. MicutzaCeKurai

    @nea

    am si dovada ca MM i-a pupat inghinala lui Astalos Imre. aka Magureanu. acesta multa vreme a avut doua puncte verzi pe interiorul coapselor in apropiere barzoiului. ca MM avea cercei din arama, nu din aur cum, in mod fals (sa si ceea ce afisa doctrinar) credea.

    Reply
  5. Leon cel Treaz

    @Nea,

    io cred ca M. Munteanu i-a pupat chiar inghinala lui Magureanu. Asa se vedea de la mine din birou. Dupa aia, Magureanu (PNR) si-a transportat inghinala la PD. PNR a disparut in marea inghinala a PD.

    Reply
  6. Nea

    Migraţia politică e ca la fete: doare doar prima dată. Mai exact, în cazul politicianului român, atunci când a trecut din PCR în FSN în 22 decembrie 89. De atunci chiar le place.

    Şi cel mai mult ne-a plăcut şi nouă să-l vede de pildă, pe Marian Munteanu (era să zic Coriolan Drăg…) pupând pulpana lui Măgureanu.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.