Madame Blogary în 2012

  1. Vom continua lupta împotriva sistemului de vot HPO, una dintre cele mai mari minciuni post-decembriste şi vom face campanie pentru adoptarea sistemului de vot uninominal majoritar, pentru adoptarea unui sistem de vot care să nu fie o minciună şi să nu jignească inteligenţa alegătorului. Săptămîna ce vine vom relua seria de articole pe tema sistemului de vot. Uite, de exemplu, sistemul HPO (hrebenciuc-pîrvulescu-olteanu) nu poate fi numit uninominal dintr-un motiv extrem de simplu: nu este uninominal. Ei i-au zis uninominal cu reprezentare proporţională, unii îi zic uninominal în formă, proporţional în fond… Nu, nu este uninominal deloc, nici măcar în formă. În sistemele uninominale în fiecare circumscripţie lupta se dă pentru un singur mandat de parlamentar (d-aia îi şi zice uninominal sau single-member constituency, pe engleză) În sistemul HPO circumscripţii sînt judeţele, la nivelul judeţelor sînt birouri electorale, la nivelul circumscripţiilor se stabilesc şi validează rezultatele şi se distribuie mandatele. Aveţi aici numărul de mandate de senator şi de deputat pe fiecare circumscripţie (sînt 43 de circumscripţii, 41 judeţe, Bucureşti şi diaspora – în medie sînt 3 mandate de senator şi 8 mandate de deputat per circumscripţie – numai în circumscripţia Bucureşti sînt 12 mandate de senator şi 28 de mandate de deputat – cum poţi numi uninominală o asemenea circumscripţie?). Cum am arătat şi în articolul anterior, centralizarea rezultatelor, atribuirea şi redistribuirea mandatelor se face la două nivele: la nivel de circumscripţie şi la nivel naţional. Nu se face la nivel de colegiu! Dealtfel, colegiile nici nu au birouri electorale. În sistemele uninominale, şi chiar şi în cele mixte (uninominale cu compensare pe liste) mandatele cîştigate uninominal sînt bun cîştigate, în sistemul HPO întîi se face distribuirea mandatelor proporţional, către partide, abia apoi acestea se atribuie candidaţilor, luaţi individual. Astfel, după cum am arătat în simularea de la articolul anterior, candidatul care a pierdut alegerile în colegiul său şi care a avut cel mai mic număr de voturi din întreaga circumscripţie ia mandatul de deputat sau senator.
  2. Vom pune la punct Biblioteca Madame Blogary. Din motive financiare, începutul e timid cantitativ dar spectaculos calitativ (Adam Smith, Schumpeter, Milton Friedman). La cărţi, dvd-uri etc vor avea acces membrii Asociaţiei Blogary.
  3. La nivel strict publicistic, dincolo de campania pentru sistemul de vot, temele vor fi cele obişnuite: capitalism versus socialism, locul României în construcţia europeană, actualitatea politică cu boacănele ei.
  4. În 2012 Madame Blogary a pregătit şi o surpriză membrilor şi cititorilor săi. Dar vom vorbi despre asta la momentul potrivit.
Facebook Comments

6 Comments Madame Blogary în 2012

  1. anarchix

    Bleen.

    mailul cu **rama functiona ca releu pentru contul de baza din motive de privacy (am uitat parola si se pare ca din moment ce acknowledge-ul de la voi nu mi-a venit in inbox-ul adevarat a aterizat in SPAM si acolo va ramane pe vecie). Asta a fost motivul pentru care am decis sa reiau inregistrrarea cu un nick asemanator si o adresa noua.

    Adresa este cea de pe yahoo.

    Thanks.

    Reply
  2. gupi

    Nu folositi mailuri de la Yahoo

    Daca lui Yahoo i se năzare că te uiți chiorâș, îți răspunde ca Ponta către Monica Macovei

    Reply
  3. Bleen

    @anarchix

    Forum-ul are 2 membri anarhicsi: un anarchix inregistrat in 11 nov si un anarchix_ro inregistrat in 18 nov. Primul are mail cu rama, al doilea are mail de yahoo.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *