Merkel si prezidentialele

În condițiile în care Franța și Statele Unite au pe plan intern probleme economice grave iar pe plan extern sînt confuze și derutate, Europa stă să crape sub greutatea welfarismului, Rusia a preluat inițiativa pe frontul islamic și pe cel est european, Germania a rămas singură acasă, să aibă grijă de frații mai mici. Unul a dat drumul la gaze și se joacă cu chibriturile, unul se apleacă peste balustrada balconului, la etajul șapte, unul bagă degetele în priză în timp ce altul îi descuie ușa violatorului Vladimir. Și în timpul ăsta Germania trebuie să-și plimbe fratele siamez, Franța, cu căruciorul prin parcul spitalului.

România fusese cuminte, cel puțin pînă în vara trecută, cînd sora Angela a găsit-o cu o mînă pînă la umăr în wc, iar cu cealaltă mînjindu-se cu căcat pe față. Între timp, mai cu șuturi în cur, mai cu sedative, s-a calmat și mămăliga n-a explodat, ca să împroaște totul în jur cu căcat.

Ultimul lucru pe care îl vrea Angela în următorii patru ani de mandat, din 2013 pînă în 2017, e un țăcănit imprevizibil, antieuropean și populist la Cotroceni. Crin Antonescu are oricum închise toate ușile occidentale, de la Washington la Londra, de la Paris la Berlin, însă avînd în vedere criza gravă prin care trece Uniunea Europeană ca idee și structură politică și prin care trec economia europeană și filozofia socialistă a welfarismului, o problemă în plus pe frontul de est e ultimul lucru pe care îl vor germanii. Cu atît mai mult cu cît se obișnuiseră cu România ca aliat previzibil și cu medicația la zi. Iar lovitura de stat de anul trecut le-a arătat cam cum arată o Românie fără Rudotelul de toate zilele.

Crin Antonescu nu era oricum o variantă acceptabilă pentru occidentali, însă în contextul internațional și european actual și avînd în vedere necunoscutele viitorului apropiat devine o variantă absolut inacceptabilă.

Germania are nevoie de o Românie previzibilă și loială ca aliat în Uniunea Europeană și stabilă politic și social. Categoric nu este una dintre mizele centrale ale Germaniei, însă o problemă în minus și un aliat de nădejde nu e puțin lucru, nici măcar pentru Germania.

Va încerca Antonescu o intrare în PPE prin intermediul PDL? Va încerca să se apropie de Angela Merkel și de liderii occidentali sau va merge tot mai mult pe mesaje antioccidentale, pe un autohtonism dublat de populism economic și anticapitalism? La urma urmei Angela Merkel face lobby imperialist pentru corporațiile care umblă după profit și sug sîngele poporului, nu-i așa?

La rîndul lui, nici Ponta nu se prezintă foarte bine. Inconsistent și duplicitar, nu reprezintă pentru nemți vreo garanție că România este un partener previzibil și loial. Însă, spre deosebire de Antonescu, pare mai conectat european și cu medicația la zi.

De urmărit reacțiile și atitudinile Germaniei față de principalii actori politici în anul care vine. Ele vor fi rezultatul informațiilor și analizelor făcute de politicienii, diplomații și serviciile de informații germane. Urmărindu-le, poate vom afla și noi cine e preferatul Occidentului, ce șanse are Antonescu sau dacă va candida Isărescu.

Începînd cu 1 octombrie această rubrică va fi accesibilă doar membrilor Comunității Blogary (membrii Asociației Blogary, sponsori, donatori, autori, comentatori vechi).

Facebook Comments

11 Comments Merkel si prezidentialele

  1. adina

    pana si CDU, aka poporul CDU, activisti, membri de partid, se mira de scorul mare pe care l-au obtinut. Nu le vine sa creada.
    Aproape toate comentariile politice ii atribuie victoria exclusiv lui
    Merkel si sarmului ei de a spune lucrurilor pe nume. Daca ar fi sa fi
    fost dupa CDU, nu luau asa mult, din cauza compromisurilor facute de-a
    lungul anilor in diverse alegeri la nivel de land, atat de multe ca
    lumea se intreaba care mai este doctrina CDU. Un repros care i se aduce lui Merkel este acela ca nu a cultivat tineri care sa vina din urma, sa-i calce pe urme. Eu zic ca a cultivat, vezi zu Gutenberg, dar nu s-au ridicat respectivii oameni la nivelul asteptarilor avute de la ei.

    Dupa cum vedeti multe asemanari intre Angie si Traian.

    Reply
    1. Rosu

      Angela Merkel a fost urmasa lui Kohl. Da, interesant ar fi de stiut cine vine dupa ea. Poate urmatorii 4 ani vor arata si asta.

      Reply
      1. Rheia

        În tinerețe n-am înțeles nimic din Doamna de Fier, îi vedeam doar gingiile anti-fotogenice, iar acum cînd mă uit la Frau Merkel îmi vine reflex să fac o reverență. Uite că e bun și aging-ul la ceva.

        Reply
  2. Rheia

    Nu că n-aș fi de acord cu analiza (mă rog, combinația de anamneză cu prognostic) făcută de Bleen de mai sus, că sînt, dar tot nu înțeleg ceva: la cine puii mei s-a dus Crinache astă-vară să-și ia scriptul, cînd zicea că e-n concediu la turci? Că scriptul de la Miami și l-a adjudecat Victor Viorel. Iar cheia seifului cu scenarii de la Bruxelles doarme TB cu ea de gît.

    Reply
      1. Rheia

        La teve, io?! Glumești. Nu mă mai uit din 2009. Astă-vară, adică în 2012, că vara lui 2013 la mine încă nu s-a terminat, ce-am mai tras cu ochiul, că prea comentați toți pe-aici despre chestii văzute/auzite la televizor, și nu-nțelegeam la cine/ce vă referiți, dar m-am re-scîrbit urgent.

        Reply
  3. adina

    cifrele oficiale, din Der Spiegel citire (http://www.spiegel.de/politik/deutschland/amtliches-endergebnis-cdu-siegt-fdp-und-afd-raus-a-923830.html):

    CDU & CSU – 41,5 % vs. 33,8% in 2009: le-au lipsit 5 mandate pentru a obtine majoritatea absoluta.

    FDP – 4,8% vs. 14,6% in 2009: de departe partidul cu cea mai dura cadere de la inaltime, pierde intrarea in parlament.

    SPD – 25,7% vs. 23% in 2009

    Verzii – 8,4% vs. 10,7% in 2009

    Die Linke – 8,6% vs. 11,4% in 2009

    AfD – 4,7% vs. 0% in 2009: partid infiintat de cateva luni si la prima participare la alegerile legislative.

    Procentul de participare la alegeri a fost de 71,5 % in usoara crestere fata de 2009 cand a fost 70,8%.

    Reply
    1. Amelia

      Mare pacat! Pentru mai putin de un procent lipsa (la mandate CDU & CSU au 49,36%, adica 311 din 630) vor fi nevoiti sa-si ia un aliat de stanga.

      Reply
      1. Rosu

        e de cacao… e greu de tot… verzii si die linke sunt stanga aia de inspiratie francezo-leninista. SPD este o tinichea mare. Nu as vrea sa fiu in pielea doamnei Merkel… Imi bag picioarele in ea de treaba. Si nemtii astia, nu puteau si ei sa mai iasa cateva zeci de mii afara din casa dumineca?….

        Reply
        1. adina

          daca ar fi reusit sa faca singura guvernul, tot n-ar fi avut liniste. Horst Seehofer, liderul incontestabil al CSU si seful guvernului in Bavaria, a obtinut acolo majoritate absoluta si s-ar fi pozitionat ca un contracandidat puternic din interior al Angelei Merkel la sefia CDU & CSU. Asa, intr-o coalitie mai mare, mai ales daca e polarizata intre conservatori si stanga, voturile CSU isi mai pierd din greutate. CSU va fi intotdeauna alaturi de CDU si impotriva stangii cand va fi vorba de teme polarizante, ce tin si de doctrina partidelor implicate. S-ar putea ca pe Merkel sa nu o deranjeze foarte mult formarea unei coalitii, gandindu-se ca ii poate in felul asta controla mai bine pe partenerii de guvernare.

          Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *