27-28 octombrie 2017

”Oriunde merg/ În tot ce simt/ Alături eşti/ Iubit partid!”

Lia Olguța Vasilescu:

Până la urmă Pilonul II e al statului, chiar dacă are management privat. – euractiv.ro

Tu știi cine sînt eu, bă?

Vasile Iliuță, șef Consiliu Județean Călărași, fuge de sub escorta poliției. Sau își ia poliția ca escortă. Vasile este membru PNL, toate partidele, aceeași beție?

Catalonia sau moartea

Anunță premierul Carles Puigdemont, într-o tentativă sinucigașă de a-și trimite nevasta de acasă, actrița vasluiană de renume mondial, madam Topor. Se pare că nu a reușit.

Mai puțin important

Și de aceea și mai prezent în presă și pe internet, subiectul vizitei Patriarhului Kirill al Moscovei și Întregii Rusii la București. Nu înțeleg de ce oamenii se sperie atît de tare cînd omul a venit însoțit de o moaștă. Nu s-au speriat așa bunicii noștri, cînd rușii au venit cu tancurile și armata.

Să vedem ce spun oamenii de meserie, cum minunat spune presa. 🙂 Părintele Coman:

Vlad Alexandrescu a pierdut din nou. De data asta, șefia USR, cîștigată de Dan Barna. Nu cunoaștem pînă la acest moment dacă va urma un referendum intern pentru validarea alegerilor. Sau, mai întîi, un referendum care să stabilească dacă alegerile vor fi validate prin referendum.

Ceva mai important

 

(Foto: On October 29th,969 AD, a Byzantine Army reconquered Antioch, putting an end of more than 300 years Arab Rule. The Fall of Antioch in 969 # Chronicle of John Skylitzes)

 

11-12 octombrie 2017

Guvern

Dacă Tudose rămîne în funcție, înseamnă că are mai multe grade ca Grindeanu. Și nu în pahar.

Și va rămîne. Cu remanierile de care vorbea făcute, cu figura de bunic ocupat cu susținerea scaunului la birtul comunal, cu un vocabular pe măsură, Tudose va rămîne premier.

Și un sondaj publicat astăzi îl plasează mult mai bine decît pe Dragnea, a cărui stea începe să apună înainte de a străluci.

Nicușor Dan. În căutarea partidului pierdut

Nicușor Dan ar dori să facă un partid care să aibă laolaltă și progresiști, și conservatori. Pauză. Știm, a mai făcut USR și tocmai din cauză că erau așa amestecați nu mai este el șeful partidului. Dar omul e perseverent, dacă a făcut o prostie reușită, de ce nu i-ar reuși și-a doua?

Deocamdată însă, să vedem cine îi va urma la șefia firmei de resurse umane despre care am tot vorbit. ”Bătălia pentru șefia USR. Pe cine sprijină Nicușor Dan”. Deși el însuși pare a avea nevoie de sprijin, ceva lecturi din clasicii politologiei nu i-ar strica deloc, USR nu aplică deloc rău tactica ”cum o fi, dar să se vorbească despre noi”, cineva tot se va mai prinde în horă.

Vă mai apucaţi de o nouă construcţie politică?

– O să aveţi răspunsul în perioada următoare.

– Aţi stat pe gânduri, ceea ce mă face să cred că aveţi un plan.

– În orice caz, eu doresc să rămân în politică. Am credinţa că trebuie să reapară o forţă politică care să se adreseze şi progresiştilor şi conservatorilor şi, dacă această forţă politică e sănătoasă, voi fi în ea.

– Deci nu o să o creaţi dumneavoastră? Atunci cine să o facă, dacă nu o faceţi dumneavoastră, aşa cum v-o doriţi?

– Un partid politic trebuie să răspund unei necesităţi. Ea există în momentul de faţă. Şi trebuie să atragă un număr suficient de mare de oameni care să poată să răspundă acestei necesităţi şi să aibă posibilitatea să intre în Parlament, să treacă pragul electoral. Dacă această masă de oameni o să existe, o să aflaţi.

Catalonia. Cu teroriștii nu se discută

Este extraordinar premierul Rajoy, al Spaniei, în ce privește independența regiunii catalane. L-a redus, prin fermitate, pe premierul Puigdemont, al Cataloniei, la o păpușă caraghioasă care nu mai știe pe unde să scoată cămașa. Cu teroriștii nu se negociază.

Opoziția unită. O dorință

Florin Cîtu, senator liberal, pe Facebook:

A venit timpul lucrurilor bine facute!

Am asistat si eu, impreuna cu voi toti, la dezbaterile din ultimele zile. Am fost si eu, la fel ca voi, oripilat de atitudinea PSD-istilor fata de nominalizarile la Curtea de Conturi. Am si participat la show-ul de doi bani numit “audierea conducerii CC”. Toate aceste experiente ma fac pe mine, Florin Cîţu, sa declar raspicat si sa va promit ca a doua zi dupa ce se schimba majoritatea parlamentara una dintre primele masuri pe care le vom face este redam celor mai importante institutii din Romania rolul pentru care au fost infiintate.

Astfel, este imperios necesar ca imediat dupa ce se schimba majoritatea parlamentara sa facem reorganizarea din temelii a urmatoarelor institutii care s-au inscris oficial in PSD:

– Curtea de Conturi
– CNP
– INS
– CNA
– ASF
– BNR
– ANAF
– si nu in ultimul rand Consiliul Concurentei

Eu vreau ca Romania sa fie guvernata onest si transparent pentru romani. Acest lucru nu se va putea face fara aceasta masura de reorganizare.

Si am mai inteles un lucru in aceste zile. Este momentul ca toata opozitia sa vorbeasca aceeasi limba. Cu Liviu Dragnea si PSD nu ne putem lupta cu jumatati de masura.

A venit momentul ca toti romanii de buna credinta sa participe la oprirea distrugerii Romaniei.

Eu va promit ca voi lupta pentru asta si cred ca se poate.

#curajhaicasepoate

Firea privatizează primăria

Nouă ne rămîne să privatizăm restul.

1-2 octombrie 2017. Catalunia, Securitate, cannabis

Referendumul din Catalunia.

În Catalunia se bat, la propriu, stînga rusească cu stînga europeană. Ca urmare, tot ce s-a putut vedea ieri pe canalele de știri și social media, de la bătăi cu polițiștii pînă la votul multiplu este rezultatul acestei lupte. Proștește, cu violența pe care mai bine ar fi păstrat-o pentru cauze mai serioase, poliția Spaniei a încercat – fără succes, evident, mai rău a înfierbîntat spiritele – să împiedice defășurarea unui referendum ilegal. Partidul Popular, prin premierul Rajoy, va avea de suferit electoral din această înfruntare fără sens. Referendumul, odată declarat ilegal, conform art. 92 din Constituția Spaniei, trebuia lăsat să se desfășoare și ulterior să nu fie recunoscut. Dar prin folosirea forței ieri, prin încercarea de a nu lăsa oamenii să voteze, prin violențele provocate, separatiștii comuniști catalani au obținut o victorie încă de dinainte de aflarea rezultatului. ”Victorie” care se va transforma, cel puțin pentru moment, într-o nouă problemă a UE, cu toată dorința manifestată de a scăpa de ceea ce va rămîne cunoscut drept Referendumul comunist al Spaniei, din secolul XXI. 

Moartea unui securist

A mai crăpat un drac: Iulian Vlad, fostul șef al Securității comuniste, fostul condamnat la 25 de închisoare, în 3 procese, din care a efectuat numai 4, fost turnător al propriului tată și fost participant la naționalizarea moșiilor ”chiaburilor”. Ai zice cel mult un ”Dumnezeu să-l ierte”, în situația asta, nicidecum parada grețoasă de laude și ploconeli fără rușine găsită prin toată presa, la aproape 28 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.

Dar nu:

Acum pot să vorbesc mai bine, azi dimineaţă am tot amânat intervenţia la Realitatea pentru a spune câteva cuvinte despre generalul Iulian Vlad. A fost cel mai important mentor al meu şi practic, anul viitor se împlineau 20 de ani de când ne cunoşteam. Stăteam împreună, făceam fel de fel de analize sau discutam despre ale vieţii, şi zâmbea tot timpul pentru că el avea vârsta tatălui meu, care şi el a murit în anul 2000. El (n.r Iulian Vlad) pentru mine era ”bunicul”, aşa îl apelam de fiecare dată”. 

Textul integral poate fi găsit aici: realitatea.net. și îi aparține lui Cozmin Gușă. 

Vomiți, mai vomiți o dată, apoi te gîndești că punctului 8 din Proclamația de la Timișoara ar trebui să îi adăugăm imediat și copiii, și nepoții celor de atunci și să o facem lege o dată pentru totdeauna, mai ales acum, cînd o stafie tropăie din nou prin Europa.

Știrea weekend-ului

Este pentru mine asta: ”Doi polițiști, prinși în flagrant în timp ce se pregăteau să recolteze din cultura lor de cannabis dintr-o pădure din Arad”.

Doi, de fapt trei oameni, din care doi polițiști, au avut o inițiativă privată. Cum ea este interzisă prin lege, iar ei aplică legea, printre alții, în România, de ce să nu-și facă oamenii parte?! Cîți din ăștia or mai fi? Dar firmele serviciilor, pe care nu le știe și nu le controlează nimeni, niciodată? Dar polițiștii din Catalunia, dar cei care le-au dat ordinele acelea dezastruoase?

Acum mă duc acolo unde este depus tata, și pentru că mă duc plînsă, lumea va crede că plîng pentru că nu mai e tata. Dar eu plîng și pentru că nu mă mai pot certa cu tata, care-mi spunea ”proastă” de cîte ori plîngeam la imnul de stat, ”Deșteaptă-te, române”. Am ascultat imnul, atît, la deschiderea anului universitar a Universității „Ovidius”, Universitatea Maritimă din Constanța și Academia Navală „Mircea cel Bătrîn”.

De 28 de ani cel puțin îmi amintesc că plîng – ca proasta – cînd îl aud. Dar știu că plîngeam și înainte, cînd îl prindeam pe la Europa Liberă sau Vocea Americii. E cea mai blîndă manifestare a patriotismului din mine.

Revin.

(Foto: Narcisa Suciu, Facebook)