Eu nu m-am nascut sa fur (…). M-am nascut sa creez.
Aceste cuvinte absolut înălțătoare îi aparțin lui Sebastian Ghiță și trebuie să rămînă în istorie. Au fost rostite în fața Parlamentului, în anul de grație 2016, luna martie, ziua 30. Nu cu vreun eveniment special, așa cum ați putea crede, ci cu o bagatelă de solicitare a DNA pentru reținere și arestare. Refuzate, într-un final, pentru că la așa mare om, nu putea fi altul rezultatul. Trebuie s-o recunoașteți.
În schimb, la Rahova a ajuns Lia Olguța Vasilescu. Pe care, din solidaritate feminină, pînă una alta, a declarat că o vizita chiar în această seară Elena Udrea. Ce să mai zici?! Numai Dumnezeu să le mai înțeleagă pe femei! Dumnezeu și DNA, care sperăm să facă lumină pînă la capăt (și) în acest caz.
Între timp, în dosarul Microsoft, mult așteptatul dosar Microsoft, condamnările continuă. Ieri, pe lîngă cei de pînă acum, Dorin Cocoș, Gabriel Sandu, Gheorghe Ștefan și Dumitru Nicolae, condamnați în primă instanță, a mai primit unul lovitura de grație. Fără legătură cu dosarul, dar cu pedeapsa da. Un an și șase luni cu suspendare. Cătălin Rădulescu îl cheamă. Poate interesează totuși pe cineva. Poate contează la vreun bilanț al DNA, poate cine știe?!
La DNA, că tot a venit vorba, va fi tot ca pînă acum. Adică LCK la conducere. Propusă, intervievată, numită a mai rămas.
Dacă pe frontul intern a fost iureș, peste cel extern se lasă liniștea. O liniște nefirească, o liniște a nepăsării, o liniște a preocupării? Nu știm și nici nu vom ști. I se mai pare cuiva că atentatele de săptămîna trecută, de la Bruxelles, au trecut cam repede? Adică au și trecut, dacă ne uităm mai bine pe fluxurile de știri.
De asta mi-era îngrozitor de frică, de căderea în derizoriu a ideii de atentat, de obișnuința cu el, cu atentatul, de firescul care o să devină. Pentru că mai vine, de asta să nu aveți nici un dubiu.
Pînă cînd o fi să fie însă, reînvățăm să ne plîngem copiii. Michel Visart, jurnalist, și-a pierdut fiica în atentatul terorist de săptămîna trecută, de la Bruxelles. Ce spune el azi?
Lauriane avait des valeurs extrêmement fortes, qu’elle défendait avec beaucoup de caractère et d’acharnement comme la justice, l’équité, l’égalité entre les sexes, la tolérance. Je ne suis pas naîf, je sais très bien et je comprends qu’aujourd’hui la sécurité est indispensable. Mais je pense que’en construisant des murs de l’exclusion, en cultivant la haine, on va dans le mur”, a déclaré Michel Visart.
Pour le futur, si l’on veut un monde différent, il faut ce respect et cette tolérance. Je ne veux pas faire du pathos, mais il faut de l’amour. C’est comme cela qu’on pourra faire un autre monde. Et l’on doit bien cela à toutes les Lauriane du monde entier”, conclut-il sur une note positive malgré le drame qui le frappe. – 7sur7.be
E, dacă e într-o notă pozitivă și dacă e cu dragoste, n-avem de ce să ne facem griji. Așa s-a schimbat lumea, rapid, de nu mai știi nici cum se plîng copiii morți, de la săptămînă la săptămînă. Iei exemplu de la monsieur Visart, te rogi să nu ți se întîmple și aștepți. Ce poți să faci?!
Totuși, de făcut ar cam trebui făcut ceva. Cu ăștia din imagini, că au început să se bată pe locuri de muncă. Intelectuali, intelectuali, dar cît să-i mai ții la ușă?! Își pierd oamenii răbdarea, își pierd firea, se pierd capetele luminate care au venit să ne salveze. Păi de asta i-a chemat doamna Merkel anul trecut, să stea acum la porțile Europei și să bată pînă obosesc?!
[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1030831310320874″ mbottom=”50″]
