Lustrația și logica găștilor

După ceea ce noi numim ”Revoluție”, pentru că a schimbat, chipurile, un tip de guvernare, comunist, cu un altul, capitalist – vorba vine!- și ceea ce figurează în cărți drept ”lovitură de stat militară”, adică după 89, o grămadă de idei au început să circule în spațiul public. Printre ele, LUSTRAȚIA. Cu cît poporul părea mai convins să o adopte, cu atît parcă se răcea și rătăcea de factorii de decizie. Astfel încît, s-a dus. Pe pustii, pe pustiile sufletești ale celor care mai visau la ea. Și acolo a rămas.

Faptul că ne amintim astăzi ”Ce-am fi putut fi dacă am fi adoptat lustrația” poate părea, pînă la un punct, un lucru bun, excelent chiar. Am fi făcut curățenie, în sfîrșit, în viața politică. Atîta cîtă se putea, măcar. Perioada comunistă, cea mai neagră perioadă a istoriei noastre, ar fi fost clară și curată.

Ne amintim pînă cînd ne pică bine. Lustrația, ca și absolut orice altceva la români, se încadrează în logica găștilor. Ești în gașca Bună, poți propune orice, zici tu. Nimic nu iese din bunul simț cu care se presupune că ești dotat. Nu ai dat dovadă de bun simț? Și ce dacă? Oricum îl ai, altfel nu ai fi în gașca ”bună”. Aderarea la anumite idei, ale părții așa zis bune a populației, îți asigură din start și pe toată durata existenței găștii un renume. Poți fi un jaf uman, nu contează. Susții, acum și conjunctural, ideea găștii? Ești bun, gata!

Bun de ce? Bun ca Augustin Lazăr, descoperit a nu fi avut un dosar demn de cea mai înaltă funcție de procuror a țării. Dar ce-a făcut Lazăr, sîntem întrebați. Nimic, chiar așa, numai i-a spus lui Filip, protestatarul împotriva regimului comunist, să mai stea în închisoare, să-și bage mințile-n cap. Lazăr, în calitate de șef comisie eliberări, ar fi trebuit să fie primul care să recomande eliberarea condiționată a unui opozant politic.

Dar nu! Dimpotrivă. Lazăr a fost cel care a scris că Filip mai trebuie să stea la mititica. Asta e fapta lui Lazăr. Mult, puțin, nu știu. Cînd vorbim în termeni de dreptate absolută, despre asta vorbim. Și nu, scuzele de genul: ce mare lucru a făcut? Nu a fost torționar (nu a bătut, schingiuit, omorît deținuți). Lazăr doar a scris că mai are pînă se îndreaptă.  Și ca urmare, să mai stea la pușcărie. Unde putea fi la dispoziția celor care băteau, schingiuiau, omorau.

Complice, cum ar veni.

Dar ne este nouă util Lazăr astăzi? Sigur că da! Și atunci, oameni care păreau întregi la cap spun să ne folosim de el, cît o susține pe LCK, și apoi, DUPĂ LAZĂR, revenim la lustrație.

Lustrația ia o pauză, așadar. Cît să ne fie util Lazăr în bătălia cu ”ciuma roșie”. De ce e acum ciuma roșie dușmanul nostru?Pentru că Dragnea nu vrea să facă pușcărie. Nu vrea, cum ar veni, să-și asume greșelile.

Se poate conta pe Lazăr acum? Cum să nu?! Lazăr si-ar da viața acum, cred, pentru a fi asociat cauzelor bune. Dar nu este nevoie, el este asociat oricum. Și cum rămîne cu omul căruia nu i-a semnat eliberarea condiționată?Rămîne ca și pînă acum, doar nu el l-a omorît!

Nici nu a pretins cineva că Lazăr l-ar fi omorît. Nu, lumea spune numai ce a făcut și recunoscut Lazăr: Nu i-a recomandat eliberare condiționată.

Și totuși, unde este ideea de dreptate în toată povestea asta? Unde este ideea de Justiție? De stat de drept nu mai are rost să întreb, orice asociere ar însemna că statul comunist poate fi considerat stat de drept.

Dreptate nu este, justiție nu. NU obținem nimic dacă ne încolonăm la ținut Lazăr în brațe acum. Dăm de pereți cu cauza (Justiție și, mai ales,  dreptate)și ne ușurăm cu boltă pe mormintele tuturor celor uciși de comunism și de ”revoluție”. Peste o mie de oameni numai atunci. Peste o mie de oameni au murit ca noi să nu mai avem de-a face cu comunismul și cu Lazării lui.  Udați-le florile, e tot ce sînteți în stare să faceți pentru ei!

Ura cu care tratați PSD nu justifică nimic, nici măcar porcăria pe cale a fi înfăptuită. Lazăr nu se justifică prin nimic și va fi decontat grav de către Iohannis, la prezidențiale. Românii sînt sătui de manipulări, nu vă mai vor! Pot gîndi și singuri, așa cum pot, nu au nevoie de dădacă. Aerele voastre de pretinsă superioritate nu se regăsesc faptic în biografii, nu aveți de ce să le spuneți voi ce să facă.

 

 

3-4 octombrie 2017

”Bunătatea” securistului de cursă lungă

Ieri, 4 octombrie, l-au înmormîntat pe asasinul securist Iulian Vlad. Emoționant, cu discursuri, coroane și porumbei albi. Sigur, pentru familie, prieteni (dacă o fi avut adevărați prieteni), colegi (din ăștia sigur a avut, chiar prea mulți) și pupincuriștii de cadavre, e normal. Pentru noi, cei ”salvați” de el, nu. E o rușine și o jignire. E o rușine și o jignire să auzim ce bine a fost atunci și cum oamenii din sistem nu regretă ceva. Și este îngrozitor să vezi ziariști și influensări poziționați și de partea foștilor torționari comuniști. și de partea ”justiției”  (în ghilimele pentru că ce numim în mod curent justiție numai aia nu este). 

Cel mai amplu și mai exact articol poate veni din zona CNSAS, de la Mădălin Hodor, istoric cercetător la această instituție. ”Adio, bătrîne asasin”, un must read.

Aşa cum spuneam, nu te-am cunoscut niciodată personal. Nici nu mi-am dorit să o fac vreodată. Nu am simţit nevoia să-ţi înghit poveştile şi să le reproduc ca un papagal fără discernământ, asemeni celor câteva zeci de ziarişti, pseudoistorici şi oameni de televiziune, care mint intenţionat un public neavizat, se păcălesc singuri, sau pe care ai reuşit să-i păcăleşti de-a lungul timpului. Eu te-am cunoscut însă mult mai bine. Pentru că, spre deosebire de ei, eu ţi-am citit timp de 16 ani „operele“, ţi-am urmărit lucrătura „fină“, ţi-am contabilizat victimele. Ce-ar fi să le spunem şi lor, acestor prieteni ai tăi, care te ridică astăzi în slăvi, acum, că am ajuns la final, câte ceva despre adevăratata față? Ce-ar fi să începem cu ziua de 17 decembrie 1989? Mai ţii minte ce ai ordonat atunci? Ai dat următorul ordin:

Țigănia de la ÎCCJ

Dacă își închipuie cineva că pot fi de acord cu ce s-a întîmplat la ÎCCJ, Mălin Bot venit cu justițiarii străzii, cu cătușe, să i le fluture lui Dragnea pe la nas, se înșală amarnic. Cînd omul ajunge exact acolo unde, teoretic, se înfăptuiește justiția, a veni cu asemenea manifestări ale justiției populare nu poate să însemne decît prostie. De cealaltă parte, a îți închipui că intimidezi pe cineva cu băieții cu spate lat este o dovadă egală de prostie.

Conflictul acesta, presă – cercetați penal, trebuie dezamorsat cît mai repede. Cu cît mai repede, cu atît mai slabe șansele să cerem, la următoarele alegeri, observatori străini înarmați.

Dar despre presă și închipuirile ei că poate să facă și desfacă tot voi reveni.

Trezirea frumoasei adormite

Cioloș s-a produs astăzi, printr-o postare pe Facebook, în care afirmă că a fost naiv cînd nu a candidat la alegerile parlamentare. Naiv îi va rămîne numele, nici prea prea, nici foarte foarte, adică așa cum a fost și guvernarea cu același nume. Domnul Coloș uită și că a candidat, în felul său, figura apărîndu-i pe afișele PNL și USR. Sau ”uitat” îi va rămîne numele. 🙂

Strigătul neputinței

Este rostit însă de Gabriel Liiceanu: ”Pleacă, domnule. Lasă-ne în pace să ne vedem de treabă. Du-te naibii cu problemele tale. Ne sufoci ţara. Lasă-ne istoria în pace”. Asta ca și cum Dragnea ar fi culmea moralității și ar pleca de rușine. Asta ca să-l băgăm pe Dragnea în istorie. Dar atîta pot intelectualii noștri, așa văd ei politica, de la înălțimea studiilor care nu au nimic de-a face cu politica. Asta ca să știm și de ce vom pierde și cu cine, de acum încolo.

Domnul Liiceanu ar trebui să știe măcar că dacă vom mai cîștiga vreodată alegeri, pentru ca PSD să le recunoască și să nu spună nimănui să plece de la putere, așa cum face dînsul acum, noi trebuie să facem același lucru. Acum.

(Foto: Mălin Bot, Facebook)

1-2 octombrie 2017. Catalunia, Securitate, cannabis

Referendumul din Catalunia.

În Catalunia se bat, la propriu, stînga rusească cu stînga europeană. Ca urmare, tot ce s-a putut vedea ieri pe canalele de știri și social media, de la bătăi cu polițiștii pînă la votul multiplu este rezultatul acestei lupte. Proștește, cu violența pe care mai bine ar fi păstrat-o pentru cauze mai serioase, poliția Spaniei a încercat – fără succes, evident, mai rău a înfierbîntat spiritele – să împiedice defășurarea unui referendum ilegal. Partidul Popular, prin premierul Rajoy, va avea de suferit electoral din această înfruntare fără sens. Referendumul, odată declarat ilegal, conform art. 92 din Constituția Spaniei, trebuia lăsat să se desfășoare și ulterior să nu fie recunoscut. Dar prin folosirea forței ieri, prin încercarea de a nu lăsa oamenii să voteze, prin violențele provocate, separatiștii comuniști catalani au obținut o victorie încă de dinainte de aflarea rezultatului. ”Victorie” care se va transforma, cel puțin pentru moment, într-o nouă problemă a UE, cu toată dorința manifestată de a scăpa de ceea ce va rămîne cunoscut drept Referendumul comunist al Spaniei, din secolul XXI. 

Moartea unui securist

A mai crăpat un drac: Iulian Vlad, fostul șef al Securității comuniste, fostul condamnat la 25 de închisoare, în 3 procese, din care a efectuat numai 4, fost turnător al propriului tată și fost participant la naționalizarea moșiilor ”chiaburilor”. Ai zice cel mult un ”Dumnezeu să-l ierte”, în situația asta, nicidecum parada grețoasă de laude și ploconeli fără rușine găsită prin toată presa, la aproape 28 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.

Dar nu:

Acum pot să vorbesc mai bine, azi dimineaţă am tot amânat intervenţia la Realitatea pentru a spune câteva cuvinte despre generalul Iulian Vlad. A fost cel mai important mentor al meu şi practic, anul viitor se împlineau 20 de ani de când ne cunoşteam. Stăteam împreună, făceam fel de fel de analize sau discutam despre ale vieţii, şi zâmbea tot timpul pentru că el avea vârsta tatălui meu, care şi el a murit în anul 2000. El (n.r Iulian Vlad) pentru mine era ”bunicul”, aşa îl apelam de fiecare dată”. 

Textul integral poate fi găsit aici: realitatea.net. și îi aparține lui Cozmin Gușă. 

Vomiți, mai vomiți o dată, apoi te gîndești că punctului 8 din Proclamația de la Timișoara ar trebui să îi adăugăm imediat și copiii, și nepoții celor de atunci și să o facem lege o dată pentru totdeauna, mai ales acum, cînd o stafie tropăie din nou prin Europa.

Știrea weekend-ului

Este pentru mine asta: ”Doi polițiști, prinși în flagrant în timp ce se pregăteau să recolteze din cultura lor de cannabis dintr-o pădure din Arad”.

Doi, de fapt trei oameni, din care doi polițiști, au avut o inițiativă privată. Cum ea este interzisă prin lege, iar ei aplică legea, printre alții, în România, de ce să nu-și facă oamenii parte?! Cîți din ăștia or mai fi? Dar firmele serviciilor, pe care nu le știe și nu le controlează nimeni, niciodată? Dar polițiștii din Catalunia, dar cei care le-au dat ordinele acelea dezastruoase?

Acum mă duc acolo unde este depus tata, și pentru că mă duc plînsă, lumea va crede că plîng pentru că nu mai e tata. Dar eu plîng și pentru că nu mă mai pot certa cu tata, care-mi spunea ”proastă” de cîte ori plîngeam la imnul de stat, ”Deșteaptă-te, române”. Am ascultat imnul, atît, la deschiderea anului universitar a Universității „Ovidius”, Universitatea Maritimă din Constanța și Academia Navală „Mircea cel Bătrîn”.

De 28 de ani cel puțin îmi amintesc că plîng – ca proasta – cînd îl aud. Dar știu că plîngeam și înainte, cînd îl prindeam pe la Europa Liberă sau Vocea Americii. E cea mai blîndă manifestare a patriotismului din mine.

Revin.

(Foto: Narcisa Suciu, Facebook)

După 30 de ani

Aproape. Mircea Kivu, ”distinsul” sociolog, cel care nu ridică niciodată vocea, cel cu poziții echilibrate de stînga, recunoaște. A colaborat cu Securitatea. 

Compunerea, apărută pe Facebook, în urma dezvăluirilor făcute de Sabin Orcan: 

De ce nu a spus Mircea Kivu timp de aproape 30 ani acest lucru? De rușine, din cîte declară. Rușinea este un sentiment pe care toți ar trebui, teoretic, să-l înțelegem. Și Mircea Kivu chiar găsește înțelegere la unii, pentru că, nu-i așa, în atîția ani societatea românească s-a divizat între ai lor și ai noștri. Ia să fi descoperit cineva încă un turnător actual la PSD! Atunci să fi văzut înfierare. Dar cum contează numai acum, pentru atunci avem înțelegere. ”Așa erau vremurile”. Nu pentru toți, desigur. Nu știe nimeni, nici Mircea Kivu, probabil, cîtor oameni le-a făcut rău. Ai lor și ai noștri. Asta a fost și asta este societatea românească, împărțită între ai lor și ai noștri.  De asta nu mergem mai departe decît economic, cu chiu cu vai, împinși de vremuri, de asta nu clădim nimic durabil, de asta nu avem o identitate la care toți să ne putem raporta. De asta demenții zilelor de azi visează globalizare cum nu a fost gîndită dintru începuturi, ci cu renunțarea la trecut, la granițe și la istorie. Poporul nou, apărut din spuma globalizării. Poporul fără istorie, poporul tuturor și al nimănui. Al cărui dă mai mult. O infernală mașinărie sociologică, un experiment social inadmisibil, bazat pe cine dă mai mult. O mistificare a vieții. 

Pentru că nu contează ce-ai făcut ieri, contează numai ce declari că vei face mîine. Sîntem o societate a vorbelor goale, nu a faptelor. 

Pentru ”faptele bune”din ultimele zeci de ani – o generație! – Mircea Kivu găsește, în schimb, înțelegere. Sindromul Stockolm atacă din nou, victima face pace cu călăul. Călău care se transformă în victimă. El, nu voi, a trăit cu rușinea, vă dați seama ce povară apăsa pe sufletul acestui om?

Mai mult, ”așa a fost atunci”. Și de ce nu am fost toți, atunci, așa?! De ce nu ne-am turnat între noi pînă la unul?! De ce unii au suferit cumplit iar alții au avut beneficii de pe urma unor asemenea colaborări?!

Mircea Kivu nu și-a neglijat nevasta și nu și-a bătut copiii, nici nu știu dacă are. Mircea Kivu nu a făcut nimic din acele fapte care să poată fi ținute pentru sine. Mircea Kivu a ajutat un regim ilegitim și criminal, oricum va fi întoarsă această poveste pe toate fețele.

Este tăcere în grupurile apropiate de Mircea Kivu. Useriști, leftiști, alți iști tac. Pînă trece vîlva, speră probabil. Ideologul mișcărilor nou apărute are nevoie de puțină liniște. Tot el! Noi, tot aici, rămînem să-i numărăm. Pentru că, uneori, numele nici nu mai contează. Au fost atît de mulți, îngrozitor de mulți, imposibil de suportat cît de mulți. Și de asta nouă, românilor, ne trebuia punctul 8 al declarației de la Timișoara. Punctul 8 de atunci, nu cel revizuit și adaptat, de acum. 

Și mai sînt încă. Printre noi, ”pentru noi”. Sacrificîndu-și liniștea sufletească pentru noi. Cum să nu le fi recunoscător? Cum să nu le ierți tu, tot tu, totul?! Și dacă lui, de ce nu și altora?! 

Mircea Kivu, forțat de dezvăluirea lui Orcan, nu confesat sincer, ci de nevoie. Asta trebuie reținut. E singurul lucru care trebuie reținut. Și rușinea declarată față de el însuși, nu și față de societate. Culmea, la un sociolog! 

Mai sînteți mulți, scîrbelor? 

(Foto: adevarul.ro)

Mircea Dumitru si Laura Kovesi, doua reactii complet distincte

Reacția Profesorului Mircea Dumitru la gogoașa de presă privind colaborarea cu Securitatea, apărută în Evenimentul Zilei și Adevărul, nu face decît să mai pună un minus în fața reacției procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi la acuzația privind plagiatul tezei de doctorat.

Imaginea publică se apără prin lovituri scurte, clare și concise:

Adevarul este acesta: resping orice fel de acuzatie ca as fi colaborat in orice forma cu fosta Securitate. Nu am fost nici membru al Securitatii, nici colaborator al Securitatii, nu am facut politie politica, nu am avut niciodata contacte cu politia politica in timpul regimului comunist, nu am semnat  niciun angajament (…) Documentele prezentate in presa nu sunt produse de  mine.

(…)

Ce s-a intamplat este o mistificare grosolana, nu este un fals oarecare, este o calomnie la adresa mea. Voi actiona in instanta pe cei care au facut aceste afirmatii defaimatoare la adresa mea in spatiul public„, a anuntat ministrul Educatiei, sustinand totodata ca „nu este ceva intamplator” ca aceste acuzatii apar dupa ce a anuntat public ca va incepe verificarea scolilor doctorale, in special a celor care au avizat lucrari plagiate. – Hotnews

Este normalitatea și firescul omului corect – excepționalitate pentru noi, obișnuiți cu băltirea în ape tulburi – care contracarează o dezinformare ordinară de presă, avînd deja, din 2007, o adeverință de la CNSAS privind necolaborarea cu fosta Securitate. CNSAS confirmînd astăzi că nu are probe în plus la dosar față de momentul acordării adeverinței respective.

Reacția vine în completă contradicție cu cea a procurorului Laura Codruța Kovesi, care pînă acum a declarat că are deja o decizie a unei comisii care consființește că nu a plagiat, deși respectiva decizie a fost dată la o săptămînă distanță de cea pe care a obținut-o Ponta, de către aceeași comisie, în 2012, deși lucrarea indică cel puțin dubii privind corectitudinea, deși nu a dat în judecată pe nimeni, mai bine de 4 ani, pentru cele susținute și deși dezvăluiri noi duc spre oamenii PSD-ului.

Pentru că LCK & Ponta & Ghiță se exclud, nu?!

PS: În decembrie 2015, cînd Raluca Prună, ministru al Justiției, a spus că

Ar fi neserios din partea mea sa ma lansez în speculatii cu privire la prelungirea sau nu a unor mandate. Sigur, ca principiu, am spus ca legea da posibilitatea reînvestirii unei persoane, însa iarasi cred ca societatea româneasca este, la acest moment, destul de antagonica si cred ca o procedura – vorbesc ca principiu – de reînvestire a unei persoane care a facut dovada unei bune administrari, dovada de integritate si profesionalism, ar expune acea persoana criticii unei parti din societate. Eu înteleg din motive de transparenta sa fac publice criteriile de profesionalism, integritate, performanta, astfel încât sa fiu împacata cu propunerile pe care le pun pe masa CSM-ului si, finalmente, pe masa presedintelui. Nu voi face o procedura complicata, pentru ca la aceste functii de conducere în parchete nu vorbim de concursuri.Hotnews

declarația a fost receptată ca rău voitoare de întreaga societate civilă doritoare de dreptate cu orice preț, prin urmare reînvestirea în funcție s-a făcut automat.

mircea-dumitru(Foto: romaniatv.net)