De ce are dreptate premierul Poloniei

Pentru ca, da (!), cenzura brutala si cvasitotala din social media, indreptata impotriva celor care sunt acuzati de rasism, de intoleranta, de medievalism intunecat, de conservatorism, pentru ca nu se inregimenteaza naratiunii stangii este cat se poate de reala! 

Si, este imposibil de justificat moral si juridic in forma democratica!  

Acest nou tip de cenzura este similar –  nu identic, evident, din motive tehnologice si strategice – cu cenzura practicata la fel de brutal si de abrupt de regimurile toalitare, comuniste, national-socialiste, bolsevice. 

Comparatia facuta de catre premierul Poloniei, intr-o recenta postare in social media, dintre cenzura practicata de marile corporatii care gestioneaza platforme de social media si fostii cenzori si centrale de cenzura comuniste, este nu numai tulburator de relevanta dar si infiorator de corecta. Nicidecum, daca analizam in afara metrului ideologiei noii stangi, o atare comparatie nu poate fi inepta si insolenta. Din contra. Ea este atinsa de bun simt si de precizie analitica.

Acest nou tip de cenzura aplicat noilor realitati massmedia si multimedia este cel mai vizibil.  Si, de aceea, este si cel mai prezent in dezbatarea publica, din cauza impactului planetar al retelelor de socializare cum ar fi, printre altele, Facebook, Twitter, Instagram sau Youtube. Dar, cenzura on line nu este nici singulara, nici izolata si nici contingentata intr-o zona virtuala, irelevanta pentru viata cetatii si, de aceea, varevasazica, nepericulosa pentru libertatea oamenilor, asa cum incearca sa ne convinga sacerdotii corectitudinii politice. 

Dincolo de ceea ce se intampla in social media, cenzura atotnivelatoare reformeaza programatic progresist curriculae prescolare, scolare si universitare, aduce la tacere vocile nealiniate  din varii domenii de activitate umana, distruge vieti si cariere stabilind cine are voie si cine nu are voie sa ocupe functii si posturi importante – atat in sectorul de stat cat si in cel privat ! -, in functie de apatenta pentru discursul si actiunea neomarxiste, reformuleaza valori, principii si criterii in metru ideologic, elimina din biblioteci, arhive, concursuri nationale si internationale, festivaluri, simpozioane, normative de performanta, forumuri economice, opere de arta, adica din orice tip de institutionalizare a expresiei umane, toate derapajele si pe toti neconformii. Orice presupusa alteritate devine imediat suspecta, este pusa sub semnul intrebarii, constituie motiv de masturbare culturala si intelecutala ideologizante si prilej de acerba critica neoproletara. Cel putin.

Ceea ce este halucinant, este faptul ca Noua Cenzura nu mai este impusa doar de catre state arestate de cine stie ce catmarila cleptocrata, abuziva, militarista, nu mai este ranforsata doar de regimuri totalitare, ilegitime si brutale, ci acum este promovata ca fiind produsul dezvoltarii naturale, istorice, a spiritului uman si a societatii, ca si cum intreaga punere in scena ar intrupa un minunat, benefic, real si legitim panaceu de extractie civica, de sorginte populara, constitutionala, nonideologica. Un panaceu, care in numele – culmea ipocriziei – libertatii si al unei pretinse societati deschise, constrange, cenzureaza, altereaza, incarcereaza, anihileaza. Tocmai din perspectiva ei fals-legitimizanta, toxica naratiune progresista suprima brutal dezbatarea si libertatea de expresie si sfideaza legea. 

Nu este nimic nici natural si nici nonideologic aici. Intreaga operatiune de modificare a realitatii a demarat in anii ´20 ai secolului trecut, odata cu infiintarea grupului de intelectuali bolsevici, internationalisti, cunoscut sub numele de Scoala de la Frankfurt si a continuat constant dupa 1933, in mediul academic, universitar, american si vest european – acolo unde se formau si se formeaza elitele unei natiuni – pana in distopica relitate a zilelor noastre. Nu insist. Am scris cateva analize in acest sens, de-a lungul timpului.

In acest context kafkian, pe care l-am descris, context in care toate aspectele vietii umane incep sa fie acaparate de cenzura si de exigentele ideologiei Noii Stangi, cei care afirma ca atari comparatii cu comunismul, precum cea facuta de seful Cabinetului de la Varsovia, ar fi inepte si insolente imi este tema ca ei sunt, de fapt, inepti si insolenti! 

Insolenta si ineptia gigantilor social-media americani

Cenzura pe platformele social media de tip “integratoare” sau “forum” – asa cum sunt definite de legislatia americana, printre altele, este ilegala si, evident, imorala! Si, insolenta si inepta!

“Forumurile” – adica Facebook, Twitter, Instagram, Youtube, etc. sunt definite de legislatia SUA ca fiind doar niste depozitare si promotoare automate ale postarilor utilizatorilor afiliati platformelor, fara ca acestea sa aibe dreptul sa intervina in vreun fel asupra postarilor (!), cu exceptia cazurilor in care aceste postari incalca legile tarii!

Atat!

In cazul platformelor “editoriale”, insa, este permisa existenta unor politici editoriale distincte, care le confera dreptul editorilor – tot conform legii – sa poata interveni asupra continutului si sa isi asume responsabilitatea pentru respectivul continut. 

Printre regulile de baza care guverneaza in SUA, spre exemplu, functionarea acestor “forumuri”, sunt si cele stabilite de articolul 230 litera c) din Legea privind decența in domeniul comunicarii (articolul 230 litera (c)). 47 U.S.C. 230 (c)).

Politica Statelor Unite in speta este clara: protectia acordata acestor “forumuri” nu se extinde dincolo de textul și scopul legiuitorului de a oferi protectie celor care pretind sa ofere utilizatorilor un forum (!) pentru exprimare libera si deschisa, dar in realitate care au putere totala asupra unui mijloc vital si extrem de puternic de comunicare si care se pot angaja, astfel, in actiuni inselatoare sau pretextuale care inabusa dezbaterile libere și deschise prin cenzurarea anumitor puncte de vedere.

Aceste “forumuri” incalca, practic, legislatia in vigoare americana atunci cand cenzureaza!

Generic, se denatureaza, astfel, logica libertatilor constitutionale in sine, peste tot în lume, (vorbim de state democratice, evident), prin impunerea unor politici editoriale discretionare – impunere interzisa, insa, prin lege in cazul “forumurilor”! Avem de a face in speta cu operatori privati, desigur, care se subtituie, insa, total cadrului statal si promoveaza cenzura, in ciuda legislatiei care, repet, … interzice acest lucru!

Nu numai ca se substituie si se sfideaza statul american, dar ii si denatureaza si submineaza complet autoritatea. La fel si in Europa. De fapt Uniunea Europeana deja lucreaza din cate stiu la un pachet legislativ similar celui polonez, care sa oblige forumurile social media sa nu mai cenzureze continutul postarilor, decat in concordanta cu legislatia tarilor in care opereaza.

E mult mai grav decat in comunism, asadar, caci aceasta mizerie a cenzurii implementate de platformele de social media – care sunt, repet, “forumuri”, nicidecum “platforme editoriale”! -, vine impachetata si mascata cu fundite roz si discursuri despre libertate si iubire si normalitate, cand de fapt ea este ilegala, imorala, profund stangista, concentrationara, extrem de toxica si submineaza fundamentele democratice si constitutionale ale statelor unde opereaza!

foto: replicaonline.ro

Paznicii culturali

Cerberii de pe Facebook au ajuns cenzori in toată regulă. Facebook-ul a ajuns o platformă de reeducare progresistă. Adică neomarxistă. Nu poți critica sau interoga in public ofensiva LGBT și educația sexuală în școli, grădinițe și manualele școlare. Nu poți critica sau posta despre invazia islamică. Nu poți să discuți liber despre riscul unor vaccinuri. Fără să fii hărțuit cu atenționări și blocaje despre minoritățile sexuale. Despre sufocanta ofensivă ideologică in numele oricărei minorități cu apetit majoritar. Nu-ți poți afirma explicit atașamentul normal, firesc, legitim, pentru națiunea ta, sau pentru religia creștină a Europei, pentru rasa albă și civilizația ei. Nu poți posta decât ceea ce agrează stângiștii din Sillicon Valley-California.

Zuckenberg, patronul Facebook, a și recunoscut în fața Congresului american că toți ai săi sânt cu vederi de stânga, asa-zis progresiste. Silit de împrejurări, a trebuit să recunoască și în fața comisiei europene că nu-și amintește să fi blocat postări și opinii progresiste, de stânga, ci numai de dreapta, conservatoare, neconforme cu convingerile lor. Sub minciuna combaterii discriminării si „hate speech”-lui (chipurile, „discursul plin de ură”) grupările activiste din spatele Facebook bagă pumnul în gură oricărei opinii concurente sau interogații publice legitime. Ceea ce e revoltător și încalcă grav libertatea de opinie și libertatea de expresie. De câte ori blochează opiniile și postările concurente îndoctrinării neomarxiste din spațiul public, Facebook invocă standardele sale comunitare in numele minorităților înmulțite la cub; cunoscutul avertisment cu care avem destui de-a face: „această postare încalcă standardele comunității noastre”__ Suprimarea libertății de opinie se poate face in dauna majorității numai prin victimizarea patologică a acestor minorități de invenție. În numele cărora, nu-i așa? minoritățile ideologice de tip leninist, care se cred mai luminate decât ceilalți, decât prostimea, se simt ÎNDRITUITE să conducă fără recurs. Exact precum rudele lor ideologice, comuniștii de odinioară, care au suprimat libertățile și orice fel de opoziție în numele combaterii exploatării „proletarului”. Odioasa „luptă de clasă” comunistă continuă, numai că drapată sub hainele dragi societăților, încă, libere: vezi Tu, Doamne! in numele democrației, incluziunii, împotriva discriminării, pentru egalitate (concept înșelător, comunist).

În sensul ăsta au cerut Angela Merkel și Hussein Barack Obama.. „cooperarea” Facebook-ului dar și a celorlalte platforme de socializare. Elitelor progresiste nu le mai place democrația. Au rău de opoziție, de opinii concurente. Au rău chiar de votul popular (ca în cazul electoratelor irlandez, francez și olandez acum aprox.10 ani când au fost puse să repete votul care inițial a respins avortata constituție a UE – să voteze de câte ori trebuie până iasă așa cum vor.. euroBelitele neomarxiste)
_________
Nu doar Donald Trump a incriminat Facebook-ul pentru conduita sa antidemocratică. Tot mai mulți oameni în Occident resimt potențialul LIBERTICID al Stângii fals-progresiste care manevrează libertatea de opinie în sensul suprimării ei. La cap de linie, nu poate fi decât un nou totalitarism. Si tot de stânga. Numai că mulți văd, puțini pricep.

Imbecilitatea stîngii e întotdeauna la fel. Oare de ce?

Midterm elections – sau alegerile de la jumătatea mandatului – au avut loc ieri în SUA, și s-au terminat, predictibil, cu victoria republicanilor la Senat și cu cea a democraților la Camera Reprezențanților.

La sugestia lui Radu Oleniuc, astăzi vă ofer o traducere a unui fragment din volumul Controversial essays, de Thomas Sowell.

MEDIA FRAUD: Prejudecata mass media nu mai este știre. Sondaj după sondaj au arătat că marea majoritate a jurnaliștilor votează pentru democrați, chiar dacă țara în ansamblul ei este destul de împărțită între cele două partide majore. În sine, nu este nimic în neregulă cu acest lucru. Ea devine o problemă atunci când prejudecățile din mass-media devin fraude mediatice. Preferința mediatică în editoriale și coloane este un lucru. Frauda în mass-media în raportarea „faptelor” în știri este altceva. Trei cărți excelente și devastatoare privind frauda mediatică au fost publicate în acest an,arătînd nume și transformând roci pentru a arăta ce se tîrăște dedesubt. Aceste cărți sunt Colorarea știrilor de William McGowan, Bias de Bernard Goldberg și Nu este în mod necesar atât de David Murray, Joel Schwartz și S. Robert Lichter. În cele mai cunoscute și mai prestigioase mijloace mass-media – permițându-i – Times New York și, de exemplu, „60 de minute” – fapte cruciale au fost lăsate în afara știrilor atunci când povestea acelor fapte ar fi subminat sau distrus un argument l

În schimb, afirmațiile false au fost raportate pe scară largă ca fapte în mass-media atunci când aceste afirmații au susținut viziunea liberală a lumii. O fraudă mediatică clasică a fost povestea din 1996 a unui val de fii incendiatori îndreptată împotriva rasistelor împotriva bisericilor negre. A făcut linii de titluri în întreaga țară și a fost prezentată în știrile de televiziune din rețea. A declanșat editoriali indignați și izbucniri furioase de la activiștii negri. Președintele Statelor Unite a reamintit propria tristețe ca un copil la arderea bisericilor negre din Arkansas. În final, totuși, totul s-a dovedit a fi complet fals. Cei câțiva jurnaliști care s-au deranjat să verifice faptele au descoperit că nu există fapte care să susțină această poveste și că faptele au fost complet respinse. Chiar și o comisie numită de președintele Clinton a ajuns la aceeași concluzie. Mai mult, nici o singură biserică neagră din Arkansas nu a ars în timpul copilăriei lui Bill Clinton. Când această fraudă din prima pagină a fost în cele din urmă expusă, noua poveste a fost îngropată ca un mic articol din nou pe pagina 20 a New York Times. William McGowan, Coloring the News, oferă cea mai bună planificare explicativă pentru astfel de malpraxis jurnalistică. Multe organizații de știri au creat caucusuri speciale de redacție compuse exclusiv din jurnaliști negri, hispanici, feminisți sau homosexuali, care decid cum vor fi raportate știrile despre circumscripțiile lor respective – sau dacă nu vor fi raportate deloc. De exemplu, atunci când un bărbat homosexual a fost atacat și ucis de niște huligani anti-homosexuali, a fost o știre imensă pe prima pagină a țării. Dar când doi homosexuali au atras un băiat de lângă casa lor și apoi l-au violat și l-au ucis, cam aproximativ în același timp, aceasta a fost ignorată pe scară largă, ca și când nu s-ar fi întâmplat niciodată. În mod similar, tratamentul părtinitor a apărut atunci când a fost vorba despre raportarea politicienilor negri corupți precum primarul DC Marion Barry sau a standardelor duble periculoase folosite pentru femei în standardele militare care deja au fost pregătite să ducă la moarte în formare și ar putea costa mai multe vieți în lupta reală . Problema nu este ceea ce reprezintă diferitele opinii editoriale ale jurnaliștilor sau ale organizațiilor de știri. Problema este transformarea rapoartelor de știri în spin-uri ideologice, împreună cu tabuuri de sine stătătoare și fraudă totală. În timp ce cartea lui William McGowan pare a fi cea mai perceptivă dintre aceste trei, toate sunt foarte valoroase și fiecare are un accent deosebit. Nu este necesar deci, se concentrează asupra iresponsabilității mass-mediei atunci când se raportează la probleme medicale și științifice, în timp ce Bias se concentrează mai mult pe acțiunile și personajele de la CBS News, unde autorul a lucrat timp de mulți ani. Dar toate aceste trei cărți oferă o educație reală despre frauda mediatică, care este infinit mai importantă decât tendința mediatică. Națiunile democratice sunt deosebit de vulnerabile la dezinformare. Mass-media dintr-o țară totalitară poate spune cât de multe minciuni vrea, dar aceasta nu afectează deciziile luate pentru țară de către dictatorul sau partidul său de guvernământ, care are acces la adevăr, chiar dacă masele nu o fac. Dar, într-o țară în care masele își aleg conducătorii și influențează politicile, o presă frauduloasă poate induce în eroare alegătorii în dezastru național. Thomas Sowell / CONTROVERSIAL ESSAYS / https://www.amazon.com/Controversial-Essays-Ho …/…/0817929924

DE citit: Ce trebuie să știi despre Jair Bolsonaro, președintele conservator al Braziliei, ca să nu pari prost

 
 

Intoleranți și toleranți

 

Nu apucase să stea o postare 24 de ore pe Facebook, că aseară, zdrang! Platforma mă anunță că a scos-o și că eu, evident, sînt blocată din nou 30 de zile. Ce s-a întîmplat nou; mi-au dat posibilitatea să aleg varianta în care mai era revizuită o dată postarea, o a doua părere, cum ar veni. Și am bifat, normal. Ca pe la 23 și ceva, să mă anunțe că au greșit, să mă deblocheze imediat și postarea să fie pusă la loc unde era.

Nu degeaba l-au audiat pe Mark în senatul american, iată și rezultatul. O a doua părere. Și, în baza acestei a doua păreri, peste cîteva ore am fost deblocată. Cu scuze din partea lor. Ceea ce nu e puțin. În fine, am rezolvat. Acum știu și de unde vin raportările, știu sigur, adică, mi s-au confirmat bănuielile anterioare.  Și vă dau textul incriminat. Aici. Cu un comentariu al lui Horațiu Trif:

Lumea încă nu-și dă seama exact ce înseamnă USR. Nici LGBT, fanatismul și psihoza acestor indivizi a căror juisare se bazează pe forcluziunea totalitară a alterității.

Există mafia PSD. Dar fauna delirant halucinatorie ce populează majoritar această coterie de dezaxați numită USR, depășește la scor cele mai sumbre aprehensii.

Deschideți articolul și citiți-l pe îndelete. Salvați-l. Și dați mai departe. O să vă strice săptămâna. Dar măcar știm acum fără înconjur, pe șleau cu ce și cu cine avem a face…

Și, mai ales, avem o perspectivă punctuală, dar plină de veracitate cu privire la planurile LGBT în România și cu privire la implozia leninistă a USR-ului.

Uniunea Soros-România

Acum vedem și unde se poate ajunge: la etichetarea drept ”hate speech” a unei simple share-uiri a unui articol. dar deh, noroc că sînt ei toleranți și au grijă de zahărul nostru, altfel ce ne-am face?! Ar urla poate copilul, ori pisica, și ne-am trezi amendați.

Astăzi nu mai am a vă spune multe despre referendum, sînt multe găselnițele stîngii sexomarxiste, dar una văd că se întîlnește mai des.. Referendumul lui Dragnea. Sigur, se ”uită” că pesediștii au votat în UE Raportul Estrela, nu se ține seamă de faptul că pesediștilor le-ar conveni să meargă la Bruxelles cu un rezultat socialist, să aibă ce pune pe masă. Adică orice altceva în afară de DA.

Și totuși, sînt oameni care ne îndeamnă să votăm. Sîntem a 15-a țară care își clarifică problemele în acest sens, ce interes ar putea avea? Mai ales că nu sînt români.

Anna Zaborska este fost membru al Parlamentului European, și este de naționalitate croată. Ce interes ar putea avea în salvarea lui Dragnea? Niciunul, nada, zero, exact. Și atunci de ce vorbește atît de calm și frumos despre referendum ca despre instrumentul democratic prin care putem, în sfîrșit, participa la luarea deciziilor în țara asta? Pentru că așa este, exact.

Și îl mai avem, nou, pe băiatul ăsta, Raseth. O surpriză plăcută.

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/e-_z36cHXY0″ frameborder=”0″ allow=”autoplay; encrypted-media” allowfullscreen></iframe>

Cum cu certitudine în viața reală nu ați dat peste bătăliile de pe internet, mergeți în următoarele zile la referendum și votați Da. Nu este al nimănui altcuiva decît al nostru.

Întîmplări din comunism

 

Ieri, la nici 24 de ore de la deblocarea anterioară, am fost blocată din nou de rețeaua comunistă Facebook pentru ce vedeți mai sus. Nu știu încă dacă și Profesorului Paul Aligică i-au eliminat ce nu corespunde înaltelor ”standarde” ale comunității, la mine. Posibil nu, că nu am dat share, iar eu am un grup de fani mare și nervos, care nu se uită, sînt convinsă, la înțelesul frazei, la ideea exprimată, au văzut cuvintele pe care le au ei pe listuță, pac! – au raportat. Idioții sînt precum cîinele lui Pavlov, au văzut cuvîntul, li s-a și aprins becul a foame de raportat.

Și o fac după un algoritm – treceți peste, băieți, nu știți voi ce spun eu aici, asta e pentru cititorii mei – asta e sigur, aflu acum, de la niște prieteni, că și profesorul Baconschi a fost blocat. Și nu este prima dată nici în cazul dumnealui. Baconschi este unul din cele mai decente persoane pe care le cunosc, nu știu să aibă vreun cuvînt rău-voitor măcar, nu zic jignitor, asta se exclude. Și totuși, a încălcat înaltele și haoticele ”standarde” ale comunității.

Asta e situația, mergem înainte. Sau eu merg, am două pagini de administrat, Blogary și Florina Neghină, ultima făcută special pentru situații de acest fel.

PS: În timpul blocării anterioare i-am tocat sistematic, explicîndu-le că este o greșeală ce fac și dîndu-le lecții de semantică, deși nu sînt șefă DNA. ?

Diferența dintre Facebook și Twitter, pentru mine, constă în faptul că cu twitteriștii in charge te poți înțelege și poți rezolva problema. În timpul Maidan-ului ucrainean m-am ciocnit pe acolo cu diverși trolli moscoviți, care au reușit pînă la urmă să îmi blocheze contul. O noapte am explicat omului de la butoane, pe email, despre ce este vorba, într-un final mi-a spus că am dreptate și mă va debloca. Ceea ce a și făcut.

La Facebook, vorbești și vorbești degeaba. Sînt imuni la orice explicație rațională. Deși au secțiune dedicată ”apărării”, o au numai pentru a crea impresia că ai putea spune ceva care să conteze. Jocurile le fac ei și numai ei.

Dar nu se va termina așa.

Susțineți Blogary cu o donație

Select Payment Method
Personal Info

Contul Asociației Blogary este:

RO55INGB0000999906034097

ING Bank

Sucursala Favorit

Cod fiscal: 29013920

Donation Total: €10.00

1-4 martie 2018. Communism strikes back

Cînd aveam subiectele alese și aranjate pentru perioada menționată în titlu, cum mă pregăteam să scriu, zbang! Facebook mă invită să mă loghez, deși eram logată de cîteva ore bune. Asta, cum nu sînt la prima întîmplare, îmi spune pînă să văd afișul că m-a blocat din nou. Și de ce: cioară, a doua oară.

Mai mult decît atît, statusul este unul foarte vechi. Dacă 3-4 ani înseamnă foarte vechi în istoria Facebook. Nu mai știu exact care erau ”regulile comunității” atunci, dar sigur nu se bloca pe bandă rulantă, ca acum. Și cum de nu a deranjat pe nimeni atîta vreme, de ce acum?

Și în nici un caz pentru ce se blochează acum. Eu sînt a doua oară blocată pentru cuvîntul ”cioară”. În contextul folosit în ambele situații, cioară nu are absolut nici o conotație rasistă. Prima dată a fost ”cioara vopsită”, care conform dexonline.ro înseamnă a umbla cu hoții, deci dacă spuneam ”Dragnea umblă cu cioara vopsită” aș fi fost raportată și blocată?!? A doua oară, după cum se observă în captură, de asemenea, absolut nici o conotație rasistă. O cioară croncăne, deci în corul bisericii ar strica toată armonia, ar face gălăgie într-un spațiu sacru, ar fi nota discordantă a întregului ansamblu.

Și atunci de ce? Cum și cine a întocmit lista pentru limba română furnizată ulterior Facebook? Cineva-ul acela nu a scos din context sintagmele, cuvintele care nu au de-a face cu înțelesul propriu sau mai degrabă cu înțelesul lor modern? Este normal ca un spațiu pretins al decenței să conțină p*le, pi*de și căruțe de f*taiuri?

Evident că nu este normal. Dacă nu ai treabă cu jargonul, ori cu anumite cuvinte din jargon, dar ai treabă cu anumiți oameni, întîmplător sau nu de dreapta, lucrurile devin clare. La fel de clare cum au fost în toate societățile comuniste totalitare, în care oamenilor li s-a impus cum să vorbească.

Nu am să părăsesc platforma. Am să caut însă, în continuare, un avocat dispus măcar să încerce să mă ajute să îi dau în judecată aici, în România. Și nu am să o părăsesc pentru ca anumiți oameni să știe că nu pot fi descurajată atît de ușor. Pentru că rezistență trebuie să opunem. Pentru ca oamenii aceia mici și nemulțumiți de viața lor să afle într-o bună zi datorită cui au mai mîncat o bucată de pîine. Pentru că îmi place lupta și, mai ales, ador să cîștig. Iar disperarea care a pus stăpînire pe ei, recurgînd la asemenea metode comuniste, arată că sînt pe cale să piardă. Pentru că, în cele din urmă, sînt o nucă mult mai greu de spart decît cred ei. Care, ca să rămîn în topic, presupun că nici nu visează la inteligența ciorilor.

Pentru că știu că sînt de partea bună a lucrurilor și vreau să împărtășesc cu prietenii mei ce se întîmplă.

Pagina Blogary este asigurată. Și asta este tot ce mă interesează acum.

Ce mai pregătisem pentru azi:

Victor Ponta, surpriza Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni.

Nu, nu e o glumă proastă. Nu această captură. În rest, da, este o glumă mai mult decît proastă. În lipsa de idei și de coerență doctrinară, supuși presiunilor de tot felul, conservatorii europeni (apropo, cine știe exact cine sînt acești conservatori, în afara Poloniei?) nu mai știu ce fac. Mai mult, este ca și cînd nimeni nu ar fi auzit în Europa de plagiatul lui Ponta. Ceea ce constituia teama mea acum ceva vreme, se pare că e pe cale să se întîmple. Descoperirea plagiatelor, cu tot respectul acordat jurnaliștilor care s-au implicat, rămîne un exercițiu intelectual al nostru, pentru noi. Pe subiecții incriminați nu-i atinge. Cu atît mai puțin pe suporterii lor.

La Ambasada Slovaciei, acolo unde a depus flori și o lumînare Eugen Tomac, președinte executiv PMP, în memoria jurnalistului de 27 de ani și a prietenei lui, uciși cu sînge rece, nu s-a mai prezentat aproape nimeni. Spre seară, erau depuse cîteva buchețele de flori și cîteva lumînări. Ceea ce afirmă, din păcate, ceea ce știam: noi sîntem anticorupții Europei, să nu îndrăznească cineva să ne păteze cu o crimă sfîntul steag făcut din trupurile noastre.

Dar și cînd or să izbucnească scandalurile de corupție la vîrful UE să vedeți ce frumos va fi. Poate atunci veți înțelege ce s-a întîmplat de fapt în România.

Iohannis – mare președinte la UE e atît de străvezie că mi-ar fi jenă să o dau. Și face parte din precampania pentru prezidențiale.
Sigur, a fost altul la rînd, dar ei îl voiau, ați văzut ce șansă avem să votăm un asemenea președinte?

Să i-o spună lu’ mutu’!

 

 

7-13 ianuarie 2018. Mă gîndesc să dau în judecată Facebook

În mod normal, pentru un blog de dreapta cum este Blogary, guvernarea de stînga (PSD-ALDE acum) nu ar trebui să conteze decît în măsura contorizării nereușitelor  care dau peste cap viața oamenilor obișnuiți. Și tot în mod normal, adică în (a)normalitatea stîngii, am ajuns la cel mai prost și mai incompetent guvern avut vreodată de România. La un guvern de analfabeți în sens propriu:

(Foto: Robert Turcescu)

Un guvern (sau două, nici nu mai contează pentru noi) care a îndatorat țara, adică pe noi toți, anul trecut, cu aproximativ 13 miliarde de euro și intenționează, anul acesta, să mai împrumute încă 50 de miliarde de lei (aproximativ 15 miliarde euro).

În mod particular, guvernările de stînga mă interesează mult mai mult în privința limitării dreptului la liberă exprimare și a încercărilor de a reinstitui cenzura. Ceea ce s-a întîmplat săptămîna trecută la Timișoara este mai mult decît îngrijorător:

Politistii au inceput cercetarile in doua dosare penale pentru infractiuni de instigare publica, dupa ce pe retelele sociale au aparut mai multe mesaje legate de protestele din Timisoara.

„In luna decembrie a anului 2017, pe retelele sociale, cetatenii au fost invitati sa participe la o serie de manifestatii publice. Sub protectia anonimatului, a existat tendinta ca utilizatorii de buna-credinta sa fie manipulati, cu ajutorul unor tactici ascunse in interes propriu (prin comentarii, lansarea unor teme/stiri false, partajarea unor articole, incitarea la acte de violenta). – ziare.com

În privința a ce se va întîmpla astăzi la CEx PSD, subiectul prezintă interes din două motive: 1) cît de jos mai poate coborî guvernarea PSD, avînd în vedere scăderea dramatică a calității oamenilor, și b) opoziția unde este, de ce este numai spectator, ce așteaptă, să se măcelărească pesediștii între ei și să culeagă roadele?!?

Dacă Mihai Tudose, cu toate declarațiile lui golănești (fluturarea maghiarilor lîngă steag), va rămîne prim-ministru în anul Centenarului și în momentul cînd România va prelua președinția Consiliului European, înseamnă a ne face de rușine cu cea mai proastă garnitură guvernamentală posibilă de pînă acum.

Autonomia pe criterii etnice NU este un subiect de discutat, pentru că nici constituțional, nici în UE nu este permisă. Și punct. Așa că de ce te-ai face de rușine cu o declarație pe un subiect care nu există, în loc să faci precizările necesare?!? De exemplu, în iulie 2013, Attila Dabis și Balázs-Árpád Izsák au încercat să înregistreze o propunere legislativă privind promovarea dezvoltării zonelor geografice populate de minorități naționale. Comisia a respins-o. Cei doi au depus o plângere împotriva Comisiei la Tribunalul Uniunii Europene. Respinsă! Așadar, despre ce vorbim?! Și, mai ales, despre ce ne facem de rîs?!

Singurul lucru să zicem bun, pe care l-ar fi făcut de altfel orice partid conservator, este că nu s-au atins, intern, pe față, de structura psiho-socio-culturală a acestui popor. Deși în Europa votează cot la cot cu reprezentanții ”noii ordini”. Deci au săpat la temelie. Cu alte cuvinte, încearcă să fraierească românii și din acest punct de vedere.

Din punctul meu de vedere, lucrurile se vor tranșa așa: Dragnea va pierde în CEx, Tudose guvernarea, în parlament, după ce gruparea Dragnea va depune moțiune de cenzură, care va fi susținută de partidele de opoziție. După care va urma guvern tehnocrat sau de uniune națională. Sau cel puțin asta ar fi situația cît de cît rezonabilă acum.

Revenind la subiectul cel mai arzător, după mine, la ora actuală, cenzura, caut orice  posibilitate legală de a da în judecată Facebook. Și nu vorbim despre cenzura românească, locală, ci cu mult mai rău, despre cea europeană. Căreia, din cîte se pare, îi cădem victimă.

În octombrie anul trecut, în Germania a intrat în vigoare legea combaterii hate speech-ului. S-a aflat și unde funcționează sediul cenzurii nemțești. Twitter aplică deja shadow banning, un mijloc extrem de perfid de banare a conținutului nedorit. 

Este absolut incredibil pentru noi, cel puțin, est-europenii obișnuiți pînă în 1989 cu crunta cenzură comunistă să ne reîntoarcem la practicile acelor vremuri, acum promovate de ce consideram atunci lumea liberă. Este anti-constituțional, articolul 30 din Constituția României îmi garantează dreptul la liberă exprimare. Și nu intenționez să tac pe un asemenea subiect atît de sensibil.

Deocamdată, în plus față de ce am mai scris aici despre cenzura la care am fost supusă, două videoclipuri cu avocatul care se ocupă în Germania cu astfel de cazuri: Joachim Nikolaus Steinhoefel. Din care puteți realiza dimensiunea atroce și absolut în favoarea guvernelor a noilor legi impuse privind așa numitul hate-speech. Hate speech se definește acum, în aceste condiții, prin absolut tot ce nu este favorabil sau convenabil factorilor de decizie europeni. Hate speech nu se referă, în aceste noi legi, la persoane care ar fi îndreptățite să solicite protecție împotriva urii, cum sînt evreii, de exemplu, ci strict la deciziile guvernamentale care uluiesc oamenii obișnuiți ai acestui continent. Nu ești de acord cu ce spunem noi, decidenții, taci! Nu mai ai dreptul să spui nici măcar că nu ești de acord și de ce.

 

27-28 noiembrie 2017. Despre educare și reeducare

Cel mai îngrijorător mesaj primit de la Facebook în cursul săptămînii trecute a fost acesta, apărut în cursul blocării de trei zile:

Adică este posibil ca eu să fiu o needucată, o trăită în pustiu pînă acum, ori să fac parte din zona aceea de populație pentru care politețea, exprimarea corespunzătoare și bunul simț sînt necunoscute. E posibil să nu știu ce spun, chiar. Și atunci trebuie să fiu educată sau reeducată, dacă am fost educată prost.

Mărturisesc că m-am uitat lung de multe ori la mesajul ăsta, nevenindu-mi să cred că poate fi real. Dar este. O întreprindere de 10 miliarde de dolari, raportate pe ultimul trimestru 2017, își permite să pedepsească un om, chiar dacă el nu știe cu ce a putut greși. Chiar dacă el consideră că nu a greșit. Chiar dacă a fost educat într-o familie respectabilă, chiar dacă a învățat de-a rupt, chiar dacă se comportă civilizat, chiar dacă… Înșirați aici, cei care mă cunoașteți, ce ar mai fi de spus.

Dar problema nu este a mea. Eu știu cum stau și pe ce stau de multă vreme. Problema este a celor despre care, peste o perioadă de timp, vom spune ce spunem astăzi despre televiziune: au fost manipulați. Și nici măcar prin cine știe ce artificii bine gîndite, prin cine știe ce manevre oculte, ci simplu: au fost educați sau reeducați. Li s-a spus că ceea ce știu și ceea ce i-au învățat părinții nu este conform unor norme de acces într-o anumită societate. Și pentru că vor neapărat să acceadă în acea societate, se conformează regulilor ei.

Ce poate fi mai simplu?! Și apoi ne întrebăm de unde falia dintre generația crescută cu toate gadgeturile lumii moderne, și mulțimea mută, cea despre care nu-i place nimănui să vorbească, dar care votează.

Nu ar fi nimic în neregulă ca o societate particulară, o întreprindere privată să aibă propriile-i reguli, așa cum dorește să și le facă și să și le impună. Dar cînd societatea este de utilitate publică, posibil și ocupînd poziție de monopol, începe prin a accepta cam tot ce se poate în materie de vocabular, limbaj și conturi false, ca încet încet să înceapă curățarea de tot ce nu îi convine, nu mai e bine deloc. E chiar foarte rău. Pentru că ține deja captiv un bun segment de populație, îmbiat la început cu joculețe, poze cu pisici, rețete de bucătărie și ziceri ”deștepte” ale unor oameni, pînă la agațamente, s-a practicat și se va mai practica cît timp va funcționa rețeaua.

Metodele de convingere a oamenilor că pot accesa gratuit o rețea nici nu solicită prea multă muncă inteligentă. România, ieșită de aproape 30 de ani dintr-un univers concentraționar, este ”victimă” sigură, cu peste 9 milioane de utilizatori ai rețelei. Poziția de monopol a rețelei, de asemenea, face ca migrarea în alte produse similare să fie lipsită de atractivitate.

Și atunci ce rămîne de făcut? De supus regulilor, oricare ar fi acelea, și de îndurat. Dacă următoarele generații vor fi la fel de necunoscătoare în multe domenii, măcar știm de unde li se trage. Deși nu vom putea face nimic și nu ne va ajuta cu nimic.

Este absolut năucitor să mai trecem încă o dată prin cenzură. Și totuși, ce se întîmplă astăzi poate se numește altfel, dar este exact același lucru.

PS: Precizez că nu blocările la care sînt supusă nu au nimic de a face cu zarva creată în presă și televiziuni pentru cei care ar fi avut de suferit pentru participarea la proteste. Și dacă pentru ei au sărit toți imediat, pentru mine, Costin Andrieș (ÎLD), Lucian Vâlsan, Radu Oleniuc, Ana Maria Itoafă, Yeba Woodhouse și alții asemenea nu a sărit nimeni.