Anatomia mitului unui asasin: Che Guevara

În urmă cu câțiva ani, pe vremea când era condus de Victor Ponta, Tineretul Social Democrat și-a ales o mascotă criminală: Che Guevara. Ponta și-a asumat public modelul. După alegerea lui Ponta ca lider al PSD, Mazăre i-a dedicat șlagărul “Comandante Che Guevara”. Din precara cultură politică a noii generații pesediste lipsesc date esențiale: după victoria revoluției cubaneze în 1959, mercenarul argentinian Che Guevara a fost numit comandatul închisorii “La Cabaña” din Havana. Timp de șase luni, între 2 ianuarie și 12 iunie 1959, în acest infern penitenciar amenajat în incinta fortăreței spaniole “San Carlos de la Cabaña”, de pe partea de răsărit a intrării în portul Havana, au fost executați fără judecată, pe puțin 156 de prizonieri, majoritatea politici, la ordinul lui Che Guevara. Dr. Douglas Young, profesor de științe politice și istorie la Colegiul Gainesville din Georgia, SUA, a publicat în urmă cu un an un eseu intitulat “The Real Che Guevara”, care contabilizează toate victimele certe ale lui Guevara, executate prin împușcare între 1957-1959 (www.therealcuba.com/MurderedbyChe.htm). Ar fi vorba, în total, de 180 de victime, printre care colonelul Cornelio Rojas (vezi filmul execuției)

Pasarea Phoenix a fost impaiata

Deviza sub care s-a desfășurat animația cu vrăjitoare de la  Romexpo a fost: să se revizuiască PSD, dar să nu se schimbe nimic: Ponta l-a revizuit pe Geoană și nu se va modifica nimic. Să vă spun ce nu se va întâmpla de acum înainte în PSD. Ponta, care este produsul unei cârdășii nepotiste, nu va putea cârti niciodată împotriva clicilor dinastice din celelalte partide. Nu se va putea ridica niciodată împotriva baronilor din partid, deoarece ei l-au ales în locul lui Geoană. Cei care erau de altă părere, îl vor sprijini de acum înainte să nu se clatine.

Nu va îndrăzni niciodată să pună  problema modernizării partidului, deoarece cei pe umerii cărora s-a cățărat sunt zațul corupției la vârf și au probeme severe cu legea: Năstase, Mitrea, Mazăre, Oprișan. Nu va convinge pe nimeni că iubește justiția, deoarece și-a ales drept model politic un criminal sadic, pe Che Guevara, care a împușcat în ceafă fără judecată, peste două sute de civili, arestați într-o închisoare din Havana, iar la sugestia lui, TSD a purtat în public portretul lui Guevara pe tricouri. Sub Ponta, PSD nu va face o opoziție constructivă, ci cel mult același circ indigest, lovind celelalte puteri în stat fie împreună cu PNL, fie separat de acesta. La Romexpo, pasărea phoenix a PSD a fost împăiată pentru a nu se prăbuși în propria ei cenușă, după care se va retrage într-o peșteră ferită de ochii lumii, ca să-și numere și revizuiască ponta.