Din 21 decembrie 2014 America e dusmanul?

Cu un sfert de secol în urmă, România a aflat de la Europa Libera că Timişoara s-a ridicat împotriva comunismului. Nu, pe atunci nu existau Facebook, Twitter, email. Şi nici telefonie mobilă. Telefonul fix era, pentru foarte mulţi români, un vis de neatins. La Timişoara se murea şi România nu ştia. Din întreaga zonă, nu doar din Timişoara, nu puteai telefona, de pildă, la Bucureşti, aşa, ca particular. Normal, comuniştii controlau comunicaţiile. De la Europa Liberă, însă, românii au aflat că fraţii lor timişoreni fuseseră ucişi cu bestialitate de propria lor armată, de propria lor miliţie, de propriile lor servicii de securitate, la ordinul lui Ceauşescu.

Au mai aflat românii şi că Timişoara se răzvrătise în masă împotriva comunismului:  grevă generală, revoltă totală. De altundeva, n-aveau de unde afla, decît de la posturile occidentale de radio, iar Europa Liberă avea o audienţă uriaşă. Şi aşa, aflînd, revolta s-a extins. Pînă la Bucureşti. Fără Bucureşti, jertfa Timişoarei ar fi fost degeaba. Şi a urmat jertfa Bucureştiului, începînd din 21 decembrie 1989. Armata, miliţia, serviciile de securitate comuniste au tras în Piaţa Universităţii, la Dalles, la Romană. Au ucis. Şi-au asasinat compatrioţii. Pe cine n-au omorît, au arestat. I-au bătut, i-au torturat, bărbaţi, femei, copii. A doua zi, la şase zile după ce se ridicase Timişoara, Bucureştiul a ieşit în stradă şi România a scăpat de Ceauşescu.

Asociaţia 21 Decembrie 1989 a reuşit, cu eforturi mari, să comemoreze absolut emoţionant eroii de-acum un sfert de secol. În balconul Universităţii, pe care tot cei de la 21 Decembrie l-au deschis în primăvara lui 1990, dînd naştere Fenomenului Piaţa Universităţii, au fost arborate patru drapele. Al României, al Uniunii Europene, al NATO şi al Statelor Unite ale Americii. Fiindcă la asta au visat, acum un sfert de secol, cei care au cutezat să iasă în stradă împotriva comunismului, înfruntînd gloanţele: la locul României în Lumea Liberă, nu în paradisul sovietic. Iar Lumea Liberă înseamnă America, NATO, UE.

Cei care cred că fără America am fi fost azi liberi şi-am fi ajuns în NATO şi în UE habar n-au de istoria acelor vremuri. Pentru că nu vor să aibă habar de adevăr. După cum nu vor să ştie nici de istoria acestor vremuri. Se vor bucura să afle că tovarăşi de-ai lor de idei au fost prezenţi la comemorarea victimelor masacrului comunist din 21 decembrie 1989. Unde au afirmat, cu tărie, că doar Putin va salva România, că America e diavolul iar capitalismul e iadul. Am fost acolo, i-am văzut, i-am auzit. Vorbeau cu mînie. Mînia lor se focaliza pe un steag american, fluturat în mulţime, ca un ecou la cel arborat în balconul Universităţii.

În balcon erau la microfon oameni care, acum un sfert de secol, i-au înfruntat cu mîinile goale pe asasinii comunişti în Piaţa Universităţii, la Baricada de la Inter, la Dalles, la Romană, şi au scăpat cu viaţă. În piaţă, era înjurată America şi era atacată cea care, înfăşurată în drapelul României, flutura drapelul Americii. Atacată fizic. S-au năpustit pe o femeie, cu brutalitate, din spate, să-i smulgă steagul, ca să facă să dispară simbolul “satanei capitaliste.” Cei din jur au sărit s-o apere. Anca Cernea e medic şi jurnalist, iar tatăl, bunicul, mama şi bunica ei au fost încarceraţi politic de comunişti, suferind ani cumpliţi de detenţie. După o pauză de elan, au venit şi jandarmii, reuşind să îi rezolve, cu dispozitivul lor sofisticat, pe atacatori: n-au prins niciunul. Drapelul american a rămas, însă, la posesoare. De aceea, jandarmii i-au cerut să plece ea cu steagul, ca să fie bine, să nu fie rău. Cererea a fost declinată.

În cursul comemorării de dumincă, 21 decembrie 2014, unul din momentele emoţionante de care vă spuneam a fost “Baricada Memoriei.” O vedeţi în imaginea surprinsă de Marius Stan, de la Miliţia Spirituală. Memoria trebuie să reţină adevărul, nu? Acum un sfert de secol, comunismul, nu capitalismul a asasinat la Timişoara, la Bucureşti, la Sibiu, Cluj şi în alte oraşe. Acum un sfert de secol, românii care au avut curajul să înfrunte gloanţele s-au revoltat împotriva comunismului, adus în România de la Moscova. Acolo unde domneşte, azi, Putin. Fără politica excepţională, clar anticomunistă, a preşedintelui american Ronald Reagan, Gorbaciov n-ar fi fost obligat să destrame Imperiul Sovietic. Fără America, România n-ar fi fost liberă, în 1989. Şi n-ar fi ajuns în NATO şi în UE. Căci fără America, NATO şi UE  n-ar fi existat,   America le-a creat. Acum un sfert de secol, românii au aflat de la postul american de radio Europa Liberă că Timişoara s-a ridicat împotriva comunismului, iar fraţii lor sînt măcelăriţi de asasinii lui Ceauşescu pentru că vor libertate. Din 21 decembrie 2014 nu mai e voie cu steagul Americii în Piaţa Universităţii din Bucureşti? Din 21 decembrie 2014 America e duşmanul? Spuneţi.

Foto: Marius Stan

baricada

Kamikaze

Facebook Comments

1 Comment Din 21 decembrie 2014 America e dusmanul?

  1. Narcis

    Acum am citit aceste randuri. Mult adevar in aceste randuri care dor, e ca si cand un chin launtric care ma elibereaza de tot ce e mai rau, eliberarea doare, memoria treaza doare, dar in minciuna si anti-democratie e mai chinuitor decat orice.
    Anti-americanii nu vor tace, pro-sovieticii nu vor muri, dar nici noi nu vom dispare, nicicand!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *