”Cumințenia pământului” are miză sub zero pentru populație, și e normal să fie așa. Și dacă am fi un popor de iubitori de artă, în totalitate, și tot nu s-ar justifica efortul financiar. O să îmi spuneți că despre ce efort financiar vorbesc, cînd donațiile care pot fi făcute sînt mici. Ei bine, așa mici cum sînt, ar trebui să aibă un rost, o miză suficient de puternică pentru a fi făcute.

Ori de data asta miza nu există. Făcînd parte din tezaur, așa cum poate fi scoasă din țară în anumite condiții, pentru a fi expusă, mai degrabă se negocia cu proprietarul să o expună din cînd în cînd și aici, în țară. Pentru ce atunci toată tevatura cu cumpărarea? Pentru că e una din ultimele lucrări ale lui Brâncuși care mai poate fi răscumpărată? Așa, și? Nu face parte din colecții străine, nu e în posesia altui stat, e aici, în România. De ce să fie în posesia statului neapărat? Cu ce ne încălzește, cu ce îi încălzește pe iubitorii de artă să o știe expusă permanent? E o mîndrie națională, am cumpărat de la un cetățean român ultima sculptură de Brâncuși, acum gata, ni s-a întors soarta, cum arată în clipul publicitar?

Și pentru că am ajuns la clipul publicitar. Prost conceput, prost realizat, prost de la cap la coadă, fără o idee coerentă, fără nimic în afară de un naționalism prost mascat, o deghizare a celebrului ”soarta ne-a fost crudă, deși noi am fost buni și frumoși”, acum să ne luăm sculptura, că e a noastră, a întregului popor, să vedeți cum pică lumea întreagă în fund de admirație. Papaya Advertising, producătoarea minunii de amestecătură lacrimogenă, cu amărîții de copii stînd și ”privind” istoria de pe marginea drumului, a mai avut mari controverse, dacă nu chiar chixuri profesionale. Nu am uitat nici mai mult decît controversatul mesh realizat în 2012, pentru campania electorală la alegerile locale al lui Nicușor Dan, Thank Man, cum nu am uitat nici șocantele spoturi pentru neexploatarea aurului de la Roșia Montană, în care Maia Morgestern își smulge cerceii din urechi, umplîndu-se de sînge, iar Dragoș Bucur sperie de-a dreptul adulți, copii și animale de companie, scoțîndu-și cu patentul o măsea și răcnind corespunzător.

Că Papaya Advertising are o pasiune pentru dramatism zugrăvit în alb-negru și spoturi șocante, la modul propriu sau dulceag-insinuante, e treaba agenției, gusturile oamenilor, nu comentez. Ce nu înțeleg e de ce au fost aleși și pentru campania aceasta, unde fac ce știu mai bine, adică amestecă acel naționalism ieftin de care spuneam cu diferite epoci și personaje istorice, ajungînd la concluzia că asta ne lipsește, după războaie, foamete și comunism, să expunem sculptura. Soarele apărut acum pe cerul patriei! E de rîs, serios, dacă n-ar fi de plîns.

Pe Corina Șuteu, ministrul Culturii, nu o bănuiesc nicicum de intenții ascunse, fiind un om de cultură, probabil își dorește sincer ca realizare achiziționarea sculpturii, o cred și cînd spune că nu poate fi vorba de corupție în cadrul campaniei, dar nu o mai înțeleg dacă asta e miza personală a mandatului dînsei. E posibil și ca alte state să cumpere opere de artă, dar mie asta numai a capitalism nu-mi sună. Mai degrabă a colectivism, a adunare generală lîngă mari opere ale artiștilor neamului și, mai ales, a snobism. Mi-e greu să cred că toți cei care donează pentru Cumințenie o fac crezînd într-adevăr că locul ei e în patrimoniul țării, că numai așa ne putem respecta și valoriza marii oameni de cultură.

Cu alte cuvinte, după părerea mea, acțiunea ”Cumințenia” e o aflare în treabă. Pentru unii poate o miză personală, pentru alții poate cine știe ce socoteli. Dar eu, care nu mai vreau amestecul statului în cultură – americanii, by the way, nu au un asemenea minister, și numai de lipsă de cultură nu pot fi bănuiți – care vreau concurență reală în orice înseamnă cultură românească, nu pot decît să salut cumințenia poporului, care rămîne impasibil, în marea majoritate, față de această colectă publică, care dă dovadă că știe chiar mai bine decît guvernanții ce înseamnă capitalism. Chiar și sau mai ales în artă.

(Foto: economie.hotnews.ro)