În ciuda gloatei ignare care i-ar sfîșia, cum s-a mai întîmplat, de altfel, avem nevoie de intelectuali, avem nevoie de oameni care gîndesc, avem nevoie de minți lucide. Cu atît mai mult în situații dificile.
1. Andrei Pleșu – ”Oameni fericiți” (textul integral pe adevarul.ro)
Cîţi miniştri şi cîţi parlamentari aţi văzut în România, care să admită, oricît de rar, că au greşit, că au bătut cîmpii, că, în cutare dispută, dreptate au avut, mai degrabă, adversarii? În cîte discursuri publice aţi auzit, fie şi discret, un subton de incertitudine, de interogativitate, de tatonare prudentă? Prostul crede, de obicei, că un discurs adevărat, un discurs eficient, trebuie să fie linear, răstit, glorios. Fără penumbre, fără loc liber pentru ipoteze colaterale, pentru variante secunde, pentru o fărîmă sănătoasă de relativism. E motivul pentru care cu prostul nu se poate dialoga. N-are incertitudini, n-are spaţiu mintal pentru opinii diferite. De fapt, contează mereu, fără ezitare, pe inteligenţa lui suverană.
2. Sever Voinescu – ”Lăsați gardurile să se ridice! Au rostul lor și a venit vremea lor” – (textul integral pe evz.ro)
Ideologii noii Europe, deschisă oricui și oricînd, disponibilă pentru orice, mereu lăsabilă și modificabilă doar să nu fie deranjată din somnul ei confortabil și obez, nu văd diferența dintre ziduri. Ideologia simplifică mintea, așa că oriunde ei văd un zid, scot din raniță tiradele știute, demolatoare. Ideologia le-a simplificat mintea atît de tare, încît ajung să ceară imperativ cuiva care funcționează perfect natural să-și suprime instinctele cele mai omenești, cele care ne-au asigurat supraviețuirea ca specie sute de mii de ani și să se reconstruiască după manualul omului nou, european. Omul nou, european, cînd se teme, nu trebuie să se apere. Trebuie să se ducă la un cabinet de psihoterapie social-democrată bruxelleză, de unde să afle că nu trebuie să se teamă, ci trebuie să se simtă vinovat. De unde să afle că instinctul său de a se apăra este anti-european și rușinos, dar și că trebuie să simtă în suflet o culpă grea pentru tot răul din lume și că, într-un fel, trebuie să ispășească păcatele multor altora. Acolo află că european este să se dea la o parte, să fie suficient de flexibil astfel încît să se poată lepăda de orice și suficient de versatil să poată asuma orice, fără multe discuții.
Și, în cazul în care v-a scăpat, tot Voinescu – ”Când refugiul devine invazie”, evz.ro, 11 septembrie. Sau, mai degrabă, merită chiar recitit acum.
În final și în contrast, o constatare personală.
[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/915014028569270″ mbottom=”50″]
(Foto: express.co.uk)
