Posts Tagged → varujan vosganian

Oul și boul

Sabotați statul! Creșteți găini pe balcoane! Varujan Vosganian, parlamentar ALDE:

Fiecare ou mâncat de la găina din curte văduvește bugetul de cincizeci de bani ! 🙂

Ce poate omul obișnuit să înțeleagă cînd citește așa ceva? Ce poate face în afară de a-i mai înjura o dată și încă o dată pe guvernanți?

Și atunci, de ce fac asta? Nu știu care este reacția populară în fața unei asemenea caraghioșenii? Nu  știu că nimeni nu poate lua în serios așa ceva? Atunci de ce să se facă de rîs?

Pentru că nu le pasă. Nu le pasă pînă la a ajunge să scrie așa ceva. Nu le pasă de mult, de cînd un parlamentar PSD amenința premierul de atunci al României, Mihai Răzvan Ungureanu, că-și poate pierde viața, dacă trece prin Vaslui. Nu le pasă pînă la a aduce clanuri interlope la ÎCCJ, cînd se putea solicita ajutorul Poliției în cazul în care era agresată o persoană, nu le pasă de absolut nimic.

Și de ce le-ar păsa? Avem o forță politică care să-i concureze în mod real? Avem un suport, un partid pe care să putem conta?

Nu avem, în momentul acesta, pe nimeni. Pe nimeni de forța și anvergura necesare să răstoarne PSD. Nu avem nici măcar o coaliție de partide, nici măcar nu se întrevede posibilă una. Fiecare organizație politică românească luptă pentru sine și nimic mai mult. Odată văzuți aleși, uită pe cei care i-au votat cu viteza  luminii. Fiecare organizație politică românească este, cu una sau cel mult două excepții, o firmă de resurse umane, care plasează niște oameni în posturi extrem de bine plătite. Extrem de puțini oameni și nimeni, aș zice, ca partid, nu-și propune să facă ceva cu adevărat pentru noi.

Ei sînt încrengături de interese, dar noi?

Dar noi, noi, în afară de bancuri despre ei mai știm să facem ceva? Astăzi se vor umple rețelele sociale de bancuri cu Vosganian și ouăle. Așa, și pe urmă? Pe urmă nimic, așteptăm următoarea situație în care să facem haz de ei sau în care să ne rățoim mai mult sau mai puțin isteric.

Noi sau ei, votanții lui Vosganian, știu ce spune și ce scrie alesul lor? Le place, sînt de acord? Înțeleg ce spune, au de gînd să facă ce spune parlamentarul?

Adevărul e că nu vom ști niciodată. Pentru că punțile de comunicare stînga-dreapta par atît de prăbușite, încît nici măcar nu mai știm cînd le-am rupt.

Este sau nu necesară comunicarea, cînd avem în față viitorul nostru? Este sau nu necesară comunicarea acum, cînd toți sîntem oripilați de dimensiunea coruției din România și, poate mai mult, de nesimțirea groasă a celor care ne conduc? Este necesară comunicarea măcar pentru a nu mai trimite astfel de exemplare în Parlament?

Pînă cînd vom putea funcționa ca o națiune normală, cel puțin, NU votați PSD și ALDE. Vi se apleacă.

 

 

Jumatate de om calare pe jumatate de iepure schiop

“Sunt plezirist și epicurean”, declara enigmatic Sebastian Vlădescu, în primul său mandat de ministru al Finanțelor. Pe vremea aceea, îți permiteai să fii absolut orice, că era de unde, și mă mir că Vlădescu s-a mulțumit să fie doar atâta toată. Plezirist ești atunci când în calitate de naș te bucuri nițeluș de roadele finei tale de cununie, șușotindu-i tainic: Hai să fugim în lume, finuțo! Hai să-i dăm țeapă lu’ finu’, să fim pleziriști. Hai să-ți fac un compliment ce n-au auzit urechile tale, neam de neamul tău, finișoaro: Cât de ghizdavă ești tu, fina mea, cât de vederoasă ești! Ca finicul ești de zveltă și sânii tăi par struguri atârnați în vie! În finic eu m-aș sui, iiii-hi-hii – ziceam eu – și de-ale lui crengi m-aș apuca, aaaa-ha-haa, sânii tăi mi-ar fi drept struguri, suflul gurii tale ca mirosul de mere. Tabloul în care nașul o taie cu fina în lume, pare rupt din imaginarul lui Chagall, seamănă leit cu atmosfera din “Der Spaziergang”, în care el o joacă pe ea, ai zice că se țin de mână la o plimbare, dar ea zboară de jur împrejurul lui ca o flăcăruie mov, la o plimbărică lângă un oraș de verde și roz, care nu e chiar plimbărică-plimbărea, ci fugă de la nuntă în toată regula, unde nașul și-a răpit fina. Epicurean ajungi atunci când îi dai întotdeauna dreptate pleziristului.

Plezirist și epicurean a rămas Vlădescu și în cel de al doilea mandat de ministru, pe o arșiță bugetară și pe o recesiune de crapă pietrele. Dar, aici se vede diferența dintre cinicul Vosganian, stoicul Pogea și epicureanul Vlădescu: “Mie imi place să fiu ministru. Mi-aș dori să fiu măcar șase luni ministru”, a zis cinicul și și-a văzut visul  opt luni ; “Pot să vă spun că Gheorghe Pogea nu mai intenționează să opteze pentru un nou mandat la Ministerul Finanțelor”, a transmis Boc în locul stoicului. “Vreau feedback de la populație. Bittman fiind o persoană populară și care nu este legată de minister, vom putea avea o opinie obiectivă privind imaginea ministerului”, a zis epicureanul. Odată cu venirea lui Bittman, la minister e o atmosferă ca la nuntă. Finanțele zboară pe sus, în sacul unui popă de negru, pe acorduri de vioară, ca în pânzele lui Chagall, ca în tabloul “Deasupra Vitebskului” sau în “Carul zburător”. Bittman aleargă în stânga și-n dreapta, umblă pe jos, merge pe bicicletă pe acoperișurile albe ale orașului, călătorește cu tramvaiul și întreabă lumea cine-a cunoscut, cine mi-a văzut, tăinuit feedback, ca de om sărac. Perechea făcută de epicureanul Vlădescu și de cantautorul Bittman, e ca o jumătate de om călare pe o jumătate de iepure șchiop. Dacă n-o să mă întrebați cine e jumătatea de om, o să vă las să ghiciți cine e iepurele.