Date Archives → septembrie 2010

AMP imbatrineste

Este concluzia la care am ajuns citind ultima sa aparitie in Romania Libera. In care, dupa precedentele care ii aveau ca subiect pe politicieni si intelectuali, este anatemizata opinia publica. Sa explic.

Senescenta psihocomportamentala nu depinde in primul rind de virsta biologica, ci este conditionata, mai ales, de predispozitii innascute, grad de dezvoltare psihica anterioara, experienta, nivel cultural si al performantelor profesionale atinse. Acesti factori pot inclina balanta pro sau contra acestui proces involutiv functie de particularitatile morale ale individului si de conditiile sociale in care acesta este plasat. Involutia psihologica nu inseamna, in nici un caz, alterarea functiilor psihice, resursele intelectuale manifestindu-se in continuare in parametrii optimi iar cognitia nefiind afectata.

Tinind cont de faptul ca omul si mediul social formeaza o unitate indestructibila, intr-un context dat, declinul psihocomportamental apare ca fiind, mai ales, expresia interactiunii defectuoase dintre subiect si societate.

Criza adaptativa, in cazul de fata, se manifesta in diferite forme. Se constata, astfel, intr-o prima faza, nervozitate si irascibilitate, usor sesizabile in mai toate articolele semnate AMP. Considerarea propriei persoane ca fiind moral incontestabila o determina sa emita judecati cu valoare de adevaruri absolute la adresa  unor grupuri si persoane, jurnalisti si sociologi in cazul de fata. “Stiu ce spun” si “ sunt bine plasata”, altii fiind indemnati sa-i verifice vorbele, nu ea sa-si probeze afirmatiile, exprima o  hipertrofie a sinelui, derivata din modelul benefic care se considera a fi pentru societate si care o determina sa raporteze la propria-i persoana toate faptele celorlalti. Inflexibilitatea opiniilor si a rationamentelor este evidenta cind il caracterizeaza pe Sebastian Lazaroiu ca fiind un mercenar politic cind promitea a fi o speranta a sociologiei si cind ii considera pe jurnalistii plecati in Noua Zeelanda interesati material, fara sa aduca vreo proba in acest sens. Atrofierea sensibilitatii este vizibila tot din aceeasi usurinta cu care face afirmatiile respective, netinind cont de modul in care i-ar putea afecta pe cei vizati. Dilatarea drepturilor personale ii este alimentata de valoarea sociala pe care considera ca o are si ii permite sa nu tina cont de faptul ca este la libera alegere a unui om sa scrie ce si unde doreste, nu neaparat lucrari ISI. Modificarea comportamentala reiese si din autoritarismul si predominanta afectelor, prezente permanent in modul de exprimare. Faptul ca nu este luata in seama genereaza, insa, frustrare, cu atit mai mult cu cit este grefata pe un egocentrism lesne detectabil. Singuratatea o determina, insa, sa se alature unui grup, celui opus, evident, jurnalistilor incriminati. Lipsa oricarui argument pentru aceasta miscare scoate in evidenta, din pacate, o posibila eroare de judecata, semn sigur al regresului psihocomportamental.

Aseară s-au semnat actele de divorţ între Băsescu şi PDL

Despărţirea în fapt e mai veche însă abia aseară s-a oficializat şi Băsescu, sînt convins, şi-a luat orice gînd de la PDL. Ce se va întîmpla în continuare cu partidul? Reformiştii vor aştepta ca Boc şi garda veche să se usuce şi să cadă de la sine, lucru care se va întîmpla cel mai probabil în primăvara lui 2013. Apoi pînă în 2014 vor urma lupte intestine între diversele grupări din partid. După înfrîngerea din 2014, de la prezidenţiale, grupările din partid îşi vor ascuţi iar săbiile. Probabil prin 2015 lucrurile se vor mai aşeza, în speranţa unui rezultat bun în 2016, următoarea ţintă după asta fiind, evident, prezidenţialele din 2019. Acum rămîne de văzut dacă toate acestea se vor întîmpla de la înălţimea unui 15% sau 7-8% în 2012, unui 5% sau 10% în 2014. Însă nu m-ar mira ca perioada 2012-2019 să fie traversată de PDL de la înălţimea unui 1-1,5%. Una peste alta, singura variantă care le-a mai rămas „reformiştilor” e să spere ca după 2012 garda veche, oportuniştii şi clientela să plece, ei urmînd să încerce refacerea partidului de la (aproape) zero. Numai că partidul e putred pînă în măduva oaselor, are otrava chiar în esenţă şi e, în umila mea opinie, nereformabil. La acestea se adaugă şi brandul complet compromis. Corupţia şi aroganţa se mai iartă în politică, indecizia şi prostia împleticită nu (vezi cazurile PNŢcd, Emil Constantinescu, Victor Ciorbea). Pe de altă parte, am tot vorbit despre reformiştii din PDL, dar trebuie să recunosc că habar n-am care-s ăia şi dacă chiar există aşa ceva.

Lui Băsescu nu-i rămîne decît să gestioneze cît mai inteligent relaţia cu PSD, ştiut fiind că numele prim ministrului din 2012 şi implicit înclinarea balanţei între grupările din PSD depinde de el. Şansele suspendării sînt minime, din două motive: 1) în condiţiile unei suspendări sau demiteri a lui Băsescu, Geoană va deveni preşedinte interimar, şi asta nu-i convine lui Ponta înainte de stabilirea candidaţilor la parlamentarele din 2012 şi stabilirea candidatului la prezidenţialele din 2014, 2) dacă Băsescu nu e demis la referendum, gruparea lui Ponta va avea mari probleme în 2012, atunci cînd se va stabili numele prim ministrului. Vă reamintesc că numele prim ministrului desemnat depinde 100% de preşedinte, chiar dacă PSD va avea peste 50% (practic imposibil). Dar să zicem că PSD va avea 60% în 2012. Ei bine, Băsescu este obligat să desemneze ca prim ministru un pesedist. Care pesedist, asta decide el şi numai el. Ori, dacă Ponta nu se înţelege cu Băsescu s-ar putea să piardă chiar şi candidatura pentru prezidenţialele din 2014. Deocamdată singurii interesaţi în suspendarea lui Băsescu sînt justiţiabilii (fie ei pesedişti, pedelişti, penelişti, moguli sau simpli mafioţi). Rămîne de văzut dacă în acest război vor cîştiga ambiţioşii politic din grupările Ponta şi Tăriceanu sau justiţiabilii şi frustraţii din grupările Crin Antonescu, Năstase, Geoană, susţinuţi de SOV, Felix sau Patriciu. Dacă vor cîştiga ambiţioşii, Ponta are foarte mari şanse pentru prezidenţialele din 2014 iar Mitrea probabil pentru conducerea guvernului începînd cu 2012 (eu nu l-aş exclude nici pe Tăriceanu din ecuaţie).

Cam astea ar fi datele problemei pînă în 2019, dacă o excludem pe Albă ca Zăpada. Însă eu aş zice să n-o excludem.

PS. L-am visat pe Ciorbea azi noapte. Îşi făcuse partid şi se relansa politic. Într-o librărie sau cort sau ambele, Zoe Petre/Alina Mungiu Pippidi împărţea albume cu pozele fruntaşilor politici ai noului partid şi bancnote mari, de plastic, cu faţa lui Ciorbea şi sigla Jurnalului Naţional. Cred că, de teamă cel mai probabil, am şi spus cîteva chestii laudative la adresa noului partid. În timpul ăsta, Mihail Neamţu/Cristian Ghinea îmi arăta mîndru elementele de siguranţă de pe bancnote. Nu le vedeam, însă dădeam aprobator din cap, aşa cum mi-e obiceiul cînd n-aud ce mi se spune sau aud dar nu înţeleg. Şi uite aşa, într-un vis am înghesuit toate temele politice ale momentului: Guvernul Boc (reprezentat aici de Ciorbea, sau tatăl castrat, mai pe înţelesul lui Freud), mogulii, reforma din PDL, creştin-democraţii de rit Baconschi, intelectualii angajaţi, intelectualul-caporal de gen feminin (exagerez cu femininul, evident), criza financiară, taxele şi impozitele, pomenile electorale, Avramescu şi exemplul lui cu bancnota şi votul securizat, Albă ca Zăpada a lui Sebastian Lăzăroiu.

La televizor ?

Iniţial am vrut să fiu „obiectiv” şi începusem textul prin a scrie că alături de Antena 3 şi Realitatea-tv, relevante din punct de vedere politic ar mai fi şi B1Tv şi TVR. În realitate nu e aşa. Relevante sunt doar Antena 3 şi Realitatea-tv. În prezent pentru omul politic prin a fi la televizor (adică a avea prezenţe la televizor) se înţelege a apărea la Antena 3 şi Realitatea-tv. Acestea sunt singurele televiziuni care au în vizor politicul în cea mai mare parte a celor 24 de ore ale zilei şi a pune alături de ele pe B1Tv şi TVR ar însemna un dezechilibru prea mare, nefiind, de fapt, comparabile (de ex. B1Tv are 2 emisiuni, dintre care una intermitentă, iar cealaltă nu se ocupă exclusiv de  social-politic).

Din punctul de vedere al discursului (credibil) pro-reformă, decizia de a participa la emisiunile celor 2 televiziuni nu poate fi decât controversată atât timp cât ambele nu funcţionează pe baze morale şi cu atât mai puţin pe unele profesionale. Pe de o parte Antena 3 şi Realitatea-tv sunt ale unor foşti securişti. Pe de altă parte amândouă fac partizanat politic (care e doar un eufemism pentru interese de grup opuse celor publice). Aşadar pe criteriul moral ori pe cel strict profesional grupul politicienilor pe care se pune pariul cu reforma nu are ce căuta în vreuna dintre aceste televiziuni. Nu cred însă că orice participare este de plano o greşeală şi orice critică ar trebui formulată cu luarea în considerare a câtorva aspecte. Nu se poate nega că dintre toate formele de comunicare către public, televiziunea are cea mai mare, cea mai accesibilă şi cea mai rapidă acoperire. Politic vorbind nu se poate ignora că că 9 din 10 români, după muncă (adică oameni cu drept de vot, n.m.) se aşează în faţa televizorului (conform unui studiu GfK România din vara anului trecut). Legat de asta – participarea unui politician la o emisiune de televiziune este în primul rând un gest politic şi nu unul moral, iar politicul înseamnă compromis. Trebuie ca politicianul (cel care ne interesează pe noi, se înţelege) să vadă care este limita acestui compromis, să cântărească între importanţa mesajului său şi inevitabila pierdere care vine la pachet cu participarea la emisiuni tv şi să decidă dacă participă sau nu; trebuie să ştie în ce măsură poate rezista în primul rând ca om într-un mediu atât de toxic (vezi cazul Gabriela Vranceanu Firea vs. Cristian Boureanu), pentru a mai şi reuşi să aducă şi să protejeze mesajul său. Mai multă gândire tactică decât la Kursk în 1943.

În legătură cu compromisul de care vorbeam, cred că se pot delimita 2 situaţii când, participând la o emisiune tv, negi ceea ce spui.

Prima ar fi cea în care invitatul este un simplu subiect pasiv al unui exerciţiu de eviscerare fără anestezie executat cu frenezie însă. Emisiunea prototip este cea de pe Antena 3 (care era) păstorită de Mihai Gâdea şi care prezenta o combinaţie de tipul Badea, Omul cu laptop, Ciutacu, Frustratul de serviciu (de regulă Mugur Ciuvică) + victima. A te oferi pentru a fi tranşat într-o asemenea emisiune este pur şi simplu o tâmpenie.

Cea de-a doua situaţie aş denumi-o „Piscina lui Mândruţă” – acceptând să te bălăceşti în piscina cu noroi în care te invită gazda, nu mai poţi spune altceva decât că eşti de acord cu tot ceea ce aceasta grohăie. Acceptând convenţia cocinii, nu mai poţi spune altceva decât chestiuni legate de tubul digestiv.

Mai rămâne însă loc şi pentru a participa fără a fi inutil. Este o participare de nişă aş zice, date fiind limitele ei. Această participare constă în refuzul variantei „Piscina lui Mândruţă” acolo unde piscina este doar una dintre opţiunile pe care aceste emisiuni le oferă. Că la unele dintre ele există şi o a doua opţiune, cea a dialogului (sau, mă rog, a respectării cuvântului invitatului), o dovedeşte, de exemplu, Cristian Preda când participă la emisiuni tv. „Piscina lui Mândruţă” este opţiunea facilă, uşor de acceptat (sau în care poţi aluneca uşor), pe care moderatorul o ţine permanent şi în primul rând la vedere pentru cel din studio. Acesta o poate accepta (şi atunci a pierdut) ori o poate refuza şi atunci el este cel care are posibilitatea de a impune convenţia de desfăşurare a emisiunii, dobândind avantajul celui care stabileşte condiţiile de derulare a confruntării. Într-o asemenea situaţie nu mai poate fi vorba de legitimarea prin participare a lui Ciutacu & comp pentru simplul motiv că din momentul în care este refuzată opţiunea lor – opţiunea în care ei sunt cei autentici (porci, adică), propriu zis se face saltul către altceva. Spuneam însă că o asemenea participare are limite: spaţiul în care discursul celui care participă nu este irealizat există exclusiv pe durata emisiunii respective. După aceea vacarmul revine şi tot ceea ce a fost rostit articulat, va fi dezarticulat ulterior. Mai este o limită – telespectatorul celor 2 televiziuni este expus sistematic unui „adevăr” urlat. Pavlovian este indus gândul că adevărul se urlă. Atunci în ce măsură poate fi eficient un discurs normal? O persoană expusă în continuu, aproape, vacarmului mai poate auzi o voce cu tonalitate normală? Cred că nu. Aşadar eficienţa discursului „inamicului” în acest mediu este limitat nu doar temporal de durata emisiunii, dar şi din punctul de vedere al receptorului, acesta neputând fi decât cel care nu e captivul celor 2 televiziuni – telespectatorul întâmplător, trecătorul. Cel care trece mai departe după emisiune. Şi cum cei mai mulţi care privesc la Antena 3 şi Realitatea-tv sunt drept credincioşii, înseamnă că potenţialii receptori sunt tare puţini. Dar pentru aceştia, în condiţiile pe care am încercat mai sus să le precizez, cred că se poate participa la o emisiune a Antenei 3 ori a Realităţii-tv.