Am participat ieri la două sesiuni de lansare carte, la Bookfest 2017: ”America la răscruce. Un dialog transatlantic”, de Martin S. Martin și Cristian Pătrășconiu, și ”Proștii Europei. Cum se sinucid civilizațiile”, de Traian Radu Ungureanu. 

Între copii care plîngeau în cărucioare și floarea cea vestită a presei românești, am avut bucuria să ascult nu numai autorii, dar și oameni de o mare finețe intelectuală, ca Horia Roman Patapievici, Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu. O adunare a oamenilor care realizează pericolul în care ne aflăm, ori în care ne-am aflat, îmi place să cred, pînă la alegerea, total neprevăzută de către stînga mondială, a lui Donald Trump la Casa Albă. 

O bucurie pe care sper să o mai am, să o mai avem în viitor, în ciuda pesimismului transmis de titlurile cărților. O bucurie cu atît mai mare cu cît mi-au fost confirmate toate grijile, îndoielile și neliniștile ultimilor ani, cînd corectitudinea politică a început să facă ravagii și la noi. 

Pornit ca un lucru de bun simț, ca ceva firesc pentru oamenii bine crescuți, fenomenul corectitudinii politice a ajuns să ne urmărească pas cu pas, ca o boală de care nu putem scăpa. Nu este cancerul societățiii actuale, este un simptom numai al aceluiași cancer care este comunismul, indiferent de forma de prezentare. 

Este aproape surprinzător cum oameni care condamnă în termeni clari și fără echivoc această plagă a societăților moderne nu sînt în stare să-i identifice simptomele. Este răvășitor cum oameni oripilați de ororile comunismului nu sînt capabili să vadă în această plagă germenii restrictivi și consecințele lor absolut năucitoare asupra altora și asupra civilizației însăși. Este absolut bulversant ca oameni care au studiat istoria să nu știe cu cine începe epurarea, exact cu agenții de influență ai acestor simptome, și să se lase folosiți, utilizați într-un mod absolut nepermis pentru condiția umană. Este o sinucidere, aș spune, fără să fi citit cartea încă, a celor care propagă această aberație, în primul rînd, apoi ne atrag și pe noi în acest cerc infernal al sinuciderii colective. 

Psiho-sociologic, aceasta este o boală. O boală societală cu o virulență a contaminării din ce în ce mai mare, pe măsură ce afectează, culmea, creierele – și aici nu mă refer la indivizi, ci la instituții de învățămînt superior – din lumea largă și ne determină să ne refugiem în grupuri mici, împreună cu oamenii care gîndesc ca noi. 

Este exact ce nu trebuie să facem acum. Să cedăm teren unei boli pe cale să acapareze întreg organismul numit lume liberă. Să tăcem, să ne adunăm din ce în ce mai puțini, din ce în ce mai speriați, în grupurile noastre. Este momentul contraatacului realizat cu bună credință, ÎN spiritul valorilor în care în care credem, în spiritul valorilor pe care Europa și SUA au fost fondate.

Poate nu toți sîntem conștienți, dar avem de dus o luptă. Nu ne-am ales-o, dar acum sîntem obligați să o ducem. Lupta este cu atît mai grea și cu atît mai perfidă cu cît, uneori, focurile de armă se strecoară abia perceptibil odată cu cuvintele din gura celui mai bun prieten. 

Horia Roman Patapievici, ieri, la lansarea cărții ”Proștii Europei, de Traian Radu Ungureanu:

Ilustrând perfect butada aceea teologică, care spune că cea mai mare ispravă a diavolului este să-i convingă pe oameni că nu există, la fel procedează și corecții politici. Partida asta, în momentul în care vei expune chestiunea, cu o privire candidă, deschisă, pentru că, nu-i așa, ei sunt foarte ‘open minded’, ei vor spune ‘Dar nu e adevărat! Pur și simplu nu este adevărat!’ În momentul în care vei aduce argumente vor spune ‘Nooo… E o interpretare tendențioasă! În realitate…’ Și-ți vor spune cum stau lucrurile ‘în realitate’. Suntem cumva ca într-un coșmar de revenire a stalinismului fără NKVD și fără teroarea care, în anii ’50, a reglat pe veci chestiunea cine are dreptul să deschidă gura și cine poate vorbi. Cumva, în absența terorii fizice a apărut o teroare care este morală și care este teama justificată a omului civilizat de a fi eliminat din lumea civilizată„

Prin această apartenență te identifici cu o comunitate de destin. Ei bine, când ești rupt de ea, prin stigmatizare, ești rasist, ești islamofob, ești împotriva progresului ș.a.m.d. Este o lovitură puternică. Ca să nu mai spun că (…) sancțiunile există și excluderea nu este doar morală, este o excludere care antrenează toate, toate compartimentele vieții, până la acel existențial suprem.”

Bunăoară, chestiunea care stă în centrul lumii de astăzi și a cărții lui Traian Ungureanu care este problema terorismului musulman, islamic, care se revendică dintr-o interpretare a Coranului și a tradiției, o interpretare care, din păcate, nu este periferică pentru că majoritățile nu o resping, iar atunci când ‘radicalizații’ — cum se numesc astăzi — își termină treaba, găsesc întotdeauna un consens, o scuză sau un adăpost în majoritățile care, nu-i așa, corect politic este să le distingi cu grijă de extremiștii care fac rele. În momentul în care critici aceste lucruri, stigmatul este pregătit, ești islamofob, ești rasist. (…) Dar, în momentul în care eticheta de rasist este folosită pentru a te stigmatiza, a te elimina și a-ți închide gura pur și simplu cu o cenzură care-i foarte subtilă și care s-a insinuat în universități, în presă, în lumea politică astfel încât agenda este fixată de tabuurile corectitudinii politice, în acest moment vedem potențialul devastator pentru libertatea cuvântului și pentru modul în care civilizația occidentală a construit noțiunea de civilizație liberă, le vedem, pericolele sunt explozive, dar, cumva, suntem legați de mâini și de picioare – AGERPRES