Holocaust Remembrance Day. Cu pietre funerare sparte la București

On Yom HaShoah sau Holocaust Remembrance Day începe la asfințitul soarelui (ziua evreiască atunci începe și durează pînă în seara următoarei zile) cu coborîrea în bernă a steagului israelian, cu speech-uri rostite de președintele și prim-ministrul Israelului, cu aprinderea lumînărilor pentru cele aproximativ 6 milioane de victime ale orgiei abătute asupra poporului ales, de către șase supraviețuitori.  

Lumea întreagă comemorează și rostește ”Never again” în această zi, ca și în altele dedicate aceluiași prilej. Oroarea nu mai trebuie să se întîmple pe acest pămînt, atît timp cît va dăinui. 

Numai că la noi, întîmplător sau nu, exact ieri s-au găsit niște neoameni, niște indivizi din care orice urmă de umanitate a dispărut, să devasteze niște morminte în Cimitirul Evreiesc Giurgiului. 

Aurel Vainer, președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, scrie pe Facebook, însoțind postarea de fotografii:

În noaptea de 23-24 aprilie 2017, zece monumente funerare au fost vandalizate la Cimitirul Evreiesc din șos. Giurgiului, București.

Distrugerea, produsă prin răsturnarea și spargerea monumentelor, a fost constatată în dimineața zilei de luni, 24 aprilie, de către salariații cimitirului, fiind imediat anunțate organele în drept pentru a efectua ancheta în acest caz.

Conducerea Federației Comunităților Evreiești din România (F.C.E.R.) și cea a Comunității Evreilor din București (C.E.B.) au calificat actul ca fiind unul grav de vandalism și antisemitism, care a mâhnit, jignit și revoltat întreaga comunitate evreiască din România. Circumstanța agravantă că distrugerea violentă a celor zece monumente funerare a survenit exact în ziua în care evreii din întreaga lume comemorează moartea celor șase milioane de evrei uciși în Holocaust nu poate fi explicată printr-o simplă coincidență.

F.C.E.R. și C.E.B. solicită organelor de anchetă ca vinovații să fie identificați și aduși cât mai rapid în fața justiției, o sentință dreaptă, în conformitate cu legile în vigoare, fiind nu numai o reparație morală pentru cele zece familii și pentru întreaga comunitate evreiască, dar și o modalitate firească și democratică a societății românești de a descuraja astfel de acte de vandalism și antisemitism în viitor. Este necesar ca legile statului român să fie aplicate cu exactitate și celeritate, în spiritul și litera lor.

Da, este foarte greu, dacă nu imposibil să consideri ce s-a întîmplat o coincidență. Deși nu este exclusă, jegurile societății nu știu date comemorative, nu știu aniversări și comemorări, știu un singur lucru: să distrugă. Un singur lucru nu vor și nu pot distruge niciodată: poporul evreu și toată moștenirea lăsată de acesta, zi de zi, omenirii. Incomensurabilă.

Să sperăm că cei care au produs odioasele fapte vor fi prinși și judecați cît mai repede. Pînă atunci, de urmărit în continuare cum a fost marcat momentul la Tel Aviv și oameni din timpul ororii care și-au riscat viațile încercînd și reușind să scape de la moarte evrei. 

 

(Fotografia este din Praga, din Cimitirul Evreiesc de acolo. Despre care am să vă povestesc.)

 

Asistații mintal

A cîștigat Drăgulescu o nouă medalie la gimnastică? Ura, vivat, să trăiască! Este același Drăgulescu pus la zid și înjurat cînd s-a aflat că are probleme în căsnicie? Este, și ce dacă?! Noi, cînd e de lăudat, lăudăm, cînd e de criticat, criticăm. Așa mi s-a răspuns pe Facebook. 

Corect. De ce să ne mai întrebăm dacă există proces, dacă lucrurile astea care se spun sînt (și în ce măsură sînt) adevărate? De asta se ocupă un întreg internet românesc plus televiziunile. De subiectul Năstase. Nu, nu fostul prim-ministru, celălalt. Și înarmați cu corectitudinea politică – pe alte meridiane în scădere dramatică de cotă, la noi în creștere – facem subiect de o zi sau mai mult, dacă nu intervine ceva, altceva, din ce a zis bădăranul. 

Că Năstase are o vîrstă, că nu mai contează ce zice, nicidecum pentru tînăra și corecta politic generație tînără, că nu mai e de mult un model în viață, dacă o fi fost vreodată, mai contează? Nu, evident! Pedepsirea exemplară a unui om de 70 de ani trebuie executată ca la manualul corect politic al noilor moravuri, chiar dacă individul asta a făcut toată viața, adică nu e nici pe departe nou ce s-a întîmplat acum. Și atunci de ce discutăm toată ziua despre el?! Pentru că a scris/vorbit la BBC despre noi, despre români, și simțim nevoia să ne detașăm de bou, ca și cum pînă acum fusesem de acord cu el? 

Avalanșă în Retezat, doi morți. Aflăm că aceștia sînt copii, și mai dramatic. Dar nu orice copii, ci copii premiați, copii cu performanțe deosebite în alpinismul mondial. Cum s-a putut întîmpla? ”Nu au știut să meargă pe munte”, cade sec concluzia unui salvamontist, și el premiat, la rîndul lui. 

Și de aici, isteria publică. Cum a fost posibil ca un tată să-și supună copilul la asemenea riscuri?! Cum a putut face așa ceva?! Uităm momentan că absolut toată viața înseamnă un risc, mai mare sau mai mic, că nu putem să asigurăm copiilor certitudinea neîntîmplării relelor, că noi înșine ne urcăm cu ei în mașină și în avion, neținînd cont că un accident poate surveni oricînd, și nu din vina noastră, ori că accidentele aviatice, atît de rare, pot să se întîmple, la fel, oricînd. Că nimeni nu e scutit de risc. Că viața, printre altele, și asta înseamnă, risc asumat. 

Nu ne interesează! Tatăl e vinovat! S-a descoperit acum că tatăl își forța copila, făcea și dregea, în fine. Decretează lumea bună a internetului, luîndu-se, în gașcă, după formatorii de opinie (Apropo, la ce profesională se studiază formarea opiniei?). Omul zace într-un spital, rănit în urma accidentului din munți, noi mai aruncăm o căruță de zoaie în capul lui, să simtă că i-a murit un copil, și nu oricum! Ci împins chiar de către el, vrem noi să dăm verdictul înainte să o facă justiția. 

Sigur, nu sesizăm nici o nepotrivire între ”Fusese lansată o avertizare de mare risc de avalanșă” și ”cineva a declanșat-o, poate chiar cei care au făcut ascensiunea?”, nici un neuron măcar nu semnalizează ”Pericol! Sînteți ilogici!”, lăsați omul în pace, e suficient ce i s-a întîmplat, fiți oameni! 

A fi om înseamnă a te dubita pe tine însuți/însăți, uneori, a te mai gîndi dacă ești buricul universului, cel care are totdeauna dreptatea de partea sa, dar de ce să faci asta tocmai acum, cînd tu știi mai bine, din fața calculatorului, cum e cu escaladele și cu riscul și, mai ales, cu creșterea copiilor?! 

Și în același trend, de ce să nu știm tot și despre justiție? Mai ales despre justiție, subiectul preferat al presei românești. Și dacă presa asta zice, exact asta zicem și noi. Ca presa sau pe dos, dar zicem, important e că au impus subiectul. Că nu ne interesează prea mult, că nu ne afectează asemenea, că știm ”dar cîte spitale se puteau face din banii furați?”, de parcă sîntem o națiune de pacienți care necesită tratament perpetuu, ce mai contează? Asta a lansat presa, ăsta e subiectul mestecat. 

Și ajungem, invariabil, la fostul președinte Băsescu. Care poate fi cît de logic și cît de aplicat în ce spune, e degeaba. Știm noi mai bine că tot ce face face pentru curva aia, vedea-o-aș trîntită prin catran și fulgi în piața publică, poate și pentru fiică-sa puțin, dacă ne gîndim mai bine. 

Dar cum să spui cu siguranță că astea două ar putea fi și mai însărcinate decît Mona de Freitas, celebra soție permanent însărcinată a lui Bivolaru? Ei, cum? Uite așa, cine mai stă să se gîndească?! 

Cum la fel, nimeni nu mai stă să se gîndească că la momentul alegerilor pentru funcția de președinte al României, Băsescu a fost varianta cîștigătoare. Că fără el, DNA ar fi fost PNA-ul lui Năstase, cu un amariei în vîrf. Că puteam avea un Geoană sau un Antonescu în fruntea țării, nu-i așa că ar fi fost bine?! 

Cum să te mai gîndești la așa ceva, cînd el vine și depune amendamente care știm noi sigur că o vizează pe ”aia”?” Care să o scape pe ”aia”; cu cît s-o putea mai mică pedeapsa. 

Cum să te mai gîndești la una și la alta bune și foarte bune din mandatele lui Băsescu, cînd se știe și se exprimă atît de plastic și de frumos cum ”s-a dat el cu infractorii”? Cum să te mai gîndești că ceea ce numim și preaslăvim astăzi presă a fost toată, în întregime, fără excepție, împotriva lui Băsescu la momentul alegerilor?! Cum să te mai îndoiești tu, cînd oameni de calibru intelectual incontestabil spun că Băsescu, astăzi, e rău?! Cît Drept știu ei, ori cum știu că ce a apărut în presă e și ce a spus Băsescu?! 

Dar cît ne afectează ce face Băsescu astăzi mai contează? Mai este atît de important Băsescu pentru scena politică? Mai contează, cum ar veni? 

L-am luat acasă, cu acte, cînd l-am votat, ca să plîngem acum amarnic? Ori l-am avut președinte și ca președinte, a făcut cam tot bine, așa cum ne așteptam? Avem DNA datorită lui Băsescu? I-auzi! Să uităm cît mai repede, nu se încadrează în tiparul nostru mintal. Trebuie ca Băsescu să fie fără pată pînă la sfîrșitul vieții, ca noi să-l sanctificăm? Sigur că trebuie, dacă nu el, atunci cine?!

Avem legături emoționale cu Băsescu? Sigur că avem, noi l-am făcut președinte, noi trebuie să ne simțim satisfăcuți. Sau nu, ca acum, și să jelim amarnic fapta noastră reprobabilă, cum am putut vota și crede că ar fi altceva?!

Poftim, dosar penal in rem pentru alegerile din 2009. Să fie și Geoană președinte măcar puțin. Să nu mai aibă Băsescu ocazia să taie salarii și pensii. Pensii pe care nu le-a tăiat niciodată, dar contează?!

Și, mai ales, mai contează, în condițiile în care, economic, ăștia fac praf totul? Și ce dacă?! Las’ să facă, măcar vine ”scumpa noastră” și-i ia. Atîta satisfacție să avem și noi, să-i vedem în cătușe. Că nu mai recuperează pe urmă nimeni nimic, nu mai contează sigur, avem spectacolul arestărilor și asta e tot ce-am vrut. 

Și mai avem speranța. Că orice ar face ăștia, va veni ea și îi va lua. Nu contează dacă sînt vinovați sau nu, să-i ia și să ne ostoiască așteptările. Asta e tot ce contează, noi și durerea din sufletul nostru, nicidecum adevărul. Că noi nu am avut candidați, că nu vom avea, în ritmul și felul acesta, nici mai departe, ce mai contează? Candidează Luluța și ne-am scos. La fel cum candida Morar, după mintea unora, acum patru ani. 

Este placa pusă zilnic, de cîteva ori, în internetul românesc, de asistații mintal. De cei care au nevoie să zică și să scrie după cum duce valul, val plecat din presă și societatea civilă. Cărora le este prea greu să gîndească autonom, cărora le e rușine să spună ce gîndesc singuri, celor care vor să fie în trend. Celor care au nevoie permanentă de asistență mintală, fără de care nu se descurcă. Și care continuă să se mire cum a putut cîștiga Trump alegerile în SUA, cînd a avut absolut toată presa (mai puțin Fox News) împotriva lui. Și care nu-și vor explica pînă mor cum a căștigat Trump alegerile în SUA, pentru că presa, farul lor călăuzitor, nu le va spune niciodată. De ce le-ar spune, cînd nu i-ar fi ei convenabil?!

Nici la noi nu spune nimeni. Noi sîntem o nație de anticorupți veseli și degrabă vărsători de epitete, metafore și tot arsenalul figurilor de stil cu care putem să-i dăm dușmanului o lovitură năucitoare. Pe internet. Lumea reală are alte priorități. 

Refuzați de propriile vieți, incapabili să-și ofere o șansă, anticorupții internetului sînt noii asistați mintal. Care așteaptă să mai scrie cineva ceva, ca să aibă la ce da share, cu  un aprobator ”Exact!”. Născut din lipsa de idei și de preocupări a emitentului. 

Poate ar trebui, la cît ne pricepem la justiție, să adoptăm sistemul american al curților cu jurați. American? Mnuuu, mai așteptăm, poate își revin și îl pun pentru ceva, orice, sub acuzare pe președintele lor, noi mergem cu UE și cu noua ordine necoruptă a lumii înainte. 

Cum, Europa e și ea coruptă??? E clar, iar a intrat Rusia pe fir.

Rusia, corupție? Wait, wait, acum sînteți aproape, foarte aproape. 

Dar nu stă nimeni. Se știe doar că din și despre Rusia primim numai fake news. 

 

 

 

The False Civil Society and Government ‘Charities’

Lucian Vâlsan:

”If Gramsci would be alive today, he would be in awe at how effective this system is at creating a fake civil society formed almost exclusively of State activists that maintain cultural hegemony. Even Gramsci wasn’t that optimistic in his vision!

Because, you see, these „non-reimbursable grants” do come with strings attached. And those strings are almost exclusively ideological.

If it’s not „promoting social inclusion” (Which is codeword for as few white men as possible) – then it’s some carbon global warming nonsense. If it’s not that – then it’s about counting how many vaginas you have on your fishing boat. If it’s not that, then it’s some combating homophobia nonsense – as if poor peasants building a farm in rural Lithuania give two hoots about who’s sleeping with whom while milking the cow.

And it goes on and on and on.

And most charities are in some way, shape or form connected to this monstrous far-Left apparatus that is the European Union.
The main competitor in grants for the European Union is George Soros – whose grants have requirements that go even further to the Left than Brussels would demand.

So, basically, if you’re a non-Leftist charity in Europe – you’re at an inherent disadvantage because your leftist competitors will almost always be better funded than you are. After all, the people who pay most of the taxes are right-wingers – and while right-wingers are the most likely to give to charity, under such a tremendous tax burden their generosity is severely curbed anyway.

And it gets worse…”

New video:

Cine rezistă, noi sau ei?

Nu ați dat încă jos guvernul Grindeanu? S-a dat pe brazdă, s-a făcut băiat cuminte și nu mai scuipă noaptea pe străzi, nu mai bea, și-a luat de muncă?

Poate nu e momentul să vă întreb asta. Poate nu e momentul să vedem ce s-a realizat cu protestele din iarnă. 

Dar e momentul să vedem în ce situație dramatică se află țara. 

Nu există nici un program real de guvernare. Există o poveste pe hîrtie și atît. PSD își trîntește în parlament propriile-i propuneri din mult trîmbițatul program de guvernare, acordă facilități nesperate te miri cui (dar nu te miri așa de tare dacă mai știi cîte ceva) și uită de altele. Tot ale lor. 

Dar ce ne facem cu ce spune omul acesta? Radu Furnică, preşedintele firmei de executive search Leadership Development Solutions? 

Slujbaşii de la stat din admi­nistraţia publică din orice ţară din lume câştigă mai puţin decât angajaţii din privat. Iar acest lucru nu se întâmplă ca urmare a unor legi, ci din cauza faptului că, automat, în administraţia publică se duc oamenii care nu rezistă la presiunea din mediul privat. Acesta este mecanismul din orice ţară normală prin care se alege cine merge la stat şi cine merge la privat. În privat e presiunea mai ma­re, educaţia oame­nilor e mai bună, iar cei care se angajează acolo fac mai multe sacrificii. De aceea, salariul mai mare la privat faţă de stat e firesc. Ce se întâmplă în România e revoltător.”

Și totuși, în afară de mici discuții private și internet, nu se revoltă nimeni. Cum așa? Am manifestat zile și seri întregi ca să nu se schimbe legislația penală, ca să fim doborîți de economie? Ori economia nu contează pentru noi, ținem numai la principii înalte? O ducem atît de bine economic încît măsurile guvernului Grindeanu să nu ne afecteze și să nu pună în pericol stabilitatea țării? 

Cum se poate explica masiva participare la proteste care vizau alte persoane, care priveau legislație, un domeniu pe care probabil trebuie să-l studiem încă de la grădiniță pentru a-l înțelege deplin (și nici așa!), care nu aveau de-a face cu binele nostru, concret și prezent, și totala lipsă de interes de acum, cînd pe fiecare îl doare? 

Mai mult, libertatea noastră de exprimare este amendată, un timișorean ajungînd chiar să plătească pentru că nu a vorbit corespunzător despre mașinile poliției parcate neregulamentar. Cum, cînd însăși libertatea noastră de a spune și semnala este în pericol, să nu ne pese de așa ceva? Ajungem iar în vremurile în care de vină nu era cine făcea, ci acela care semnala? 

Și totuși, nimeni nu se revoltă…

Ce minți sucite trebuie să fim?!

Ce s-a realizat în iarnă, cu protestele pentru justiție, înseamnă o uriașă mobilizare a exact electoratului avizat, a celui care știe cum merg treburile statului, a celui care se implică. Și o solidaritate pe măsură a aceluiași. Atît. 

Ce facem mai departe, lăsăm acest electorat de gardă națiunii? Pentru că opoziție e clar că nu avem. PNL numai partid de opoziție nu se poate numi, și numai opoziție nu face, cel mult niște nume din partid țin garda sus. USR, după omul care doarme în parlament, a venit cu omul care mănîncă din gunoaie. Mai plastică descriere a partidului nici că se putea.

Așa că, ce facem? Așteptăm următoarele alegeri, pe care e posibil să le cîștige iar PSD? Ne văităm îndelung și catastrofic pe internet, fără nici o finalitate, alta decît hrănirea ego-ului personal, în funcție de like-urile primite, sau încercăm să închegăm ceva, cei care pot și sînt dispuși să pună osul la muncă?

(Foto: news.ro)

 

Uite așa ne dăm pe brazdă

Din ce în ce mai mulți hipsterași – sau cum s-or mai fi chemînd acum tinerii frumoși și liberi – sărbătoresc, cel puțin în social media, Paștile. Și Crăciunul, de atunci am început să observ. Cu o pioșenie de multinațională, mai de hatîrul cuiva, mai că așa dă bine la lume, postează fotografii cu ouă, cozonaci, peisaje de vis de pe la noi, de pe la țară, mînăstiri și alte românisme de sezon. 

Acum, că i-o trage ființa străbună spre locurile natale, că ei cred de cînd se știu, că au avut brusc o iluminare, că s-au întîlnit pe drumul Damascului, nu am de unde ști. Dar încet-încet, primii pași spre lipsa bătăii de joc uzuale la adresa creștinilor, cu ocazia sfintelor sărbători, diminuează. Și e bine, indiferent de motiv. 

E bine nu numai pentru că intrăm – abia acum! – într-o normalitate pe care ar fi trebuit să o manifestăm de mult, ci e bine pentru că acum altele sînt pericolele la adresa civilizației noastre, clădite, oricît ar vrea unii să uite sau chiar să nu știe și să nege, pe fundamente iudeo-creștine. 

Sigur că asta nu este neapărat credință, dar asemenea expunere a unor asemenea oameni în spațiul public îi va determina și pe alții să-și reconsidere poziția aceea în care e frumos, haios și de bon ton să începi a arunca cu ouă de dinozaur în capetele creștinilor. Să faci paradă de incultură și să expui toate carențele educaționale, pînă la urmă, la care ai fost expus, în familie și școală. Și deloc în ultimul rînd, cîțiva se vor apropia cu adevărat de Dumnezeu.

Au rămas, ca în fiecare an, neschimbate, pițipoancele și pițiponcii cărora le-ar trebui biserică personală, cu preoți, ca să nu se mai plîngă de organizare. Că e lume multă, că e coadă la lumină, că o fi și c-o păți, ideea e că uite ce credincioase sîntem noi, dar statul ăsta nu ne creează condiții. Cu lumină și țigara-n mînă, cu ifosul cît casa pe ele, nu le poți mulțumi orice ai face. Doar nu o să le spui că e prostie cruntă să te plîngi că e lume multă la biserică, în noaptea de Paști! Și că ăsta e motiv de bucurie, de fapt. Proasta sau prostul a mai bifat o acțiune, a plantat poza pe social media cu văicăreala de rigoare. Atîta-ți trebuie să încerci să îi explici, și tencuiala de fard și umilință ies imediat la suprafață, de nu te mai spală nici Dunărea. 

Pentru că așa sîntem noi, oamenii. Unii evoluează, alții rămîn mereu ce au fost. 

(Foto: cuvantul-ortodox.ro)

 

 

Nebunia leftistă întreține comunismul și terorismul

Am zis că nu bag în seamă prostiile de Paști, dar asta e prea de tot și ei prea mulți. 

A fost suficient ca SUA să arunce o bombă, mama tuturor bombelor (Mother of all Bombs, pe numele adevărat Massive Ordnance Air Blast), asupra talibanilor din Afganistan, ca toată suflarea leftistă să intre în panica războiului imediat. 

Și nu numai. În panică, în general. Cît de răi, cît de diabolici putem fi? Ce este aceea să folosim bombe? Ce este armamentul, dacă nu posibilitatea omului alb de a chinui, de a omorî și a distruge? Ce este armamentul, dacă nu impunerea forței asupra unor oameni și popoare? Ce este armamentul, dacă nu o posibilitate de discriminare și atît? 

Că oamenii aceia sînt teroriști, asta nici nu mai contează. Asta, de fapt, nu contează. Că au murit 94 de talibani cu ocazia căderii bombei, adică s-au redus posibilitățile de atentate cu tot atîtea, ce mai contează? Că viețile multor oameni din lumea civilizată sînt acum în ceva mai multă siguranță contează? Că americanii pot avansa acum spre pozițiile ISIS contează? Că Trump a spus că nu va mai exista această organizație teroristă după mandatul său contează?

Nu, astea sînt amănunte care să le dea lor peste cap teoria, atît. Cum la fel sînt viețile deja pierdute în atentate teroriste. Ei știu că trebuie să fie pace-n lume, cu orice preț. Și nu văd că pacea este pusă în pericol exact de cei a căror moarte o deplîng, drept pentru care,într-o ilogică demență, îi condamnă pe cei care se apără. Și îi apără. Dar asta nu contează. 

Pe oricine nu intră perfect în narativul sensibilității lor stricate, de a ajuns să le pese de niște criminali mai mult decît de propria ființă, posibil viitoare victimă. 

Deci, copii proști! Situația e asta. În lume, niciodată nu va exista pacea perfectă visată de voi. Pentru că omul este un păcătos din fire. Mai păcătos, pînă la crimă cu sînge rece, unul decît celălalt. Așa că împotriva ăstora, care vor răul, trebuie să ne apărăm cumva, să ne apere cineva. 

Și dacă nu SUA, atunci cine? Da, știu, a cîștigat alegerile președintele acela de care rîdeți necontenit și pe care îl considerați prostul proștilor, dar asta s-a întîmplat, pentru voi, numai pentru că nu așa erau setate în mintea voastră lucrurile. În realitate, omul a cîștigat pe voturi și pe ce are de gînd să facă. Și da, a redeveni SUA puterea mondială care a fost, jandarmul planetar, era una din promisiuni. Pe care acum nu face decît să o îndeplineasă. Vreți să fiți mai liniștiți în privința propriei persoane și a vieții celor apropiați? Foarte bine, atunci acceptați cine e rău și cine e bun în toată povestea asta. 

Pentru că a fi bun nu înseamnă a sta ca prostul să fii omorît. Nu înseamnă nici pe departe a lua apărarea criminalilor. Înseamnă a putea, a avea capacitatea de a distinge binele de rău și a alege binele. Atît de simplu este. 

Cine a ales răul în situația asta? Surprinzător pentru voi, ei. Ei, cei omorîți de bombă. Ei, cei 94 și încă prea mulți asemenea lor. Nu are rost să plîngem niște criminali pentru că nu înțelegem situația. Trebuie numai să avem instinctul de conservare intact.

A, nici pe acela nu-l mai aveți? Păi atunci nu mai avem ce face, ori vă duceți la cine v-a băgat prostii în cap și întrebați de ce, ori rămîneți așa, fără să înțelegeți nimic din viața asta. Pe care oricum nu dați doi bani, din moment ce oricînd orice terorist v-o poate lua. În cazul în care nu i-o oferiți voi singuri. 

Dar poate vă gîndiți, dacă mai e posibil, cum a fost învins Hitler, cum a fost înfrîntă Japonia în al doilea război mondial? Ah, John Lennon era prea mic ca să compună și interpreteze. 

Pentru restul lumii, cea sănătoasă la cap, Trump a început să facă ce-a promis. Să restabilească echilibrul de putere în lume. Ceea ce este în avantajul de necontestat al lumii libere, cea în care trăim cu toții. Avem doi dușmani acum la adresa libertății, comunismul și terorismul. Pe primul l-am experimentat deja pe pielea noastră, cu cel de al doilea se confruntă oricine dintre noi care pleacă într-o țară unde pot avea loc atentate. A lăsa lumea în această situație, pradă acestor inamici ai libertății noastre, e sinucidere în masă. Ceea ce nu se va întîmpla cu Trump la Casa Albă. Doar nu vrem să rămînem cu piticul atomic nord coreean și cu regim Sharia peste tot în lume. Cu cele mai opresive sisteme politice din lume, adică. 

 (Foto: dailymail.co.uk)

 

Hristos a Înviat!

Întîia epistolă sobornicească a lui Petru:

Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie, şi la o moştenire nestricăcioasă, şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.” 

Și să ne amintim astăzi cum a fost persecutat dintotdeauna creștinismul, forțat să supraviețuiască în catacombe, și nu s-a stins. Dimpotrivă, este scheletul pe care s-a fondat Uniunea Europeană, acum 60 de ani. Este istoria modernă a Europei și a încă două continente, inconfundabil legat de fiecare mișcare politico-socială de-a lungul secolelor celor două milenii trecute. 

Așa că astăzi, mai mult ca oricînd, putem privi cu seninătate și cu îngăduință pe cei care continuă să murdărească creștinismul și să ducă războaie sterile împotriva lui. Fără creștinism, fără salvarea clăditoare a creștinismului, Europa nu ar fi fost astăzi ceea ce este, continentul pe care fiecare are posibilitatea să trăiască liniștit și îndestulat, continentul patrie și casă inclusiv al celor care hulesc credința. Să avem astăzi puterea de a ierta, numai așa putem spera să fim iertați.

Paști fericit! 

Care este rostul nostru în UE

Revoluția Franceză a avut loc în Europa, două războaie mondiale au pornit din Europa, cu cauze europene, în Europa secolului trecut aici a avut loc un genocid imposibil de imaginat încă pentru mulți, un război interetnic între fostele republici iugoslave, pe Europa și din Europa a bîntuit-o și o mai bîntuie încă, cu din ce în ce mai mult succes, fantoma comunismului, cu cei 60 de ani de asuprire crîncenă, inumană, a popoarelor est-europene. 

Din timp în timp, Europa defectează de la valorile fondatoare, nerecunoscute majoritar, și se aruncă în extreme. 

Și atunci, ce căutăm în Europa? Ce căutăm în Uniunea Europeană? 

Rostul nostru, asta căutăm. Dacă ei ne-au admis cu un rost, și noi am avut unul ca să fim parte a acestei uniuni. 

Care mai poate fi rostul nostru acum, cînd UE a derapat serios pînă și de la propriile-i angajamente, nu mai zic despre derapajul socialist evident în absolut fiecare mișcare? Ce să mai caute România, cu o gașcă infracțională, cum se spune, la putere, în clubul select al țărilor uniunii? 

Pe rînd. Clubul select al țărilor uniunii este un cuib de comuniști deghizați în socialiști. Și ca orice socialiști, nu au maniere. Ba chiar sînt obraznici ca măgarii cînd, de exemplu, spun că ar trebui ca și UE să militeze pentru ca statele americane Ohio și Texas să ceară independența, numai pentru că Trump a salutat Brexitul. Dar în prostia și bădărănia lor, au rostit un adevăr: Marea Britanie este la fel de puternică cum sînt cele două state americane. 

În rest, nu știu ca noi să fi votat președintele UE pe model american, nu știu să se fi schimbat constituția UE, la fel cum nu știu de ce nici un, dar nici unul! – lider european nu l-a trimis pe Juncker la culcare, spunîndu-i că-i beat, după ce a apucat să rostească enormitatea. Care va rămîne în cartea rușinii europene, alături de alții, mai puțin talentați. 

Și atunci, rostul nostru și nu numai al nostru este să-i facem pe europeni să înțeleagă, dacă vor, că SUA sînt prietenele UE, că de fiecare dată au salvat Europa de totalitarismele care îi invadaseră vintrele și capetele, chiar și după Revoluția Franceză a venit cea Americană, care a restabilit echilibrul de forțe și a repus valorile în prim planul politicii, și că cea mai mare imbecilitate a tuturor timpurilor e pe cale să se producă.

Rostul nostru este să le explicăm că migrația de acum nu are nimic, dar absolut nimic de a face cu imigrația celor care fugeau de pericolul comunist, unii, ai noștri, căutau libertatea, alții, migranții de acum, vor suprimarea ei. Rostul nostru este să le explicăm care sînt consecințele nefaste ale centralismului specific guvernărilor comuniste, cu implicațiile econnomico-sociale dezastruoase. 

Rostul nostru este să luăm apărarea evreilor, acum, aici, cînd pleacă cu miile dintr-o Europă care crede că un conflict cu palestinienii este redus la spațiul Mării Moarte, care a uitat sau se preface că uită care este principala țintă a musulmanilor, creștinii și evreii. 

Și rostul nostru, deloc în ultimul rînd, este să le spunem că nu vrem alianțe cu rușii, nici pe față, cum ne îndeamnă, nici pe dos, prin afaceri dubioase, cum se află. Că știm mai bine decît oricine ce înseamnă rusul și că de el trebuie să te aperi, nu de cel care te-a salvat de fiecare dată în istoria modernă. Că nu vrem armată europeană, care să se lupte cu cine? Cu SUA și cu Marea Britanie? Aberant! Că răul este unul singur, același, ușor identificabil în tot ce face, și că extremismele pe continentul european sînt rezultatul exclusiv al politicilor lor, ale politicienilor europeni, nicicum vina altcuiva? 

Poți să greșești atît de grav, în fața a zeci de milioane de oameni, și să dai vina cu nonșalanță pe altcineva? 

Pot. Uitați-i că pot, uitați-i cum pot. Cu nesimțire!  

Și atunci, de ce să nu rămînem noi, aici, un pol de stabilitate pro-american?

Și nici măcar nu sîntem singuri. Grupul de la Vișegrad ar fi cu noi. Ascultați-i. 

Sigur, europenii pot să nu vrea. Dar măcar am fi ajutat cît am putut ca un sinucigaș colectiv să nu aibă sorți de izbîndă. 

 

Monitorizarea. De ce acceptă?

După 44 de minute de vorbăraie greu de ascultat și suportat, în general, Tudorel a conchis: nu este ”oportună” revocarea din funcții a procurorului șef al DNA și a procurorului general. Rămîn însă cu o monitorizare foarte strînsă din partea ministrului de Justiție și a premierului. 

Ce faci cînd știi că ești nevinovat și totuși auzi acuzații că ai fi încălcat legea? Ce faci cînd ți se spune că nu este oportună acum demiterea ta? Ce faci cînd deasupra capului tău va sta o supraveghere permanentă? 

Faci bine mersi, rămîi acolo unde erai, chiar dacă bine răsucită de vorbele ministrului. Rămîi cu seninătatea celui care vrea să arate demnitate și fermitate. Rămîi ca să arăți că ești un super-profesionist. Rămîi, pur și simplu, ca să demonstrezi că nu este așa sau că nu vei mai face? 

De ce ai mai rămîne în condițiile astea?

Și totuși, au rămas. Nu știm de ce. Ideea era să rămînă, că doar asta cereau anticoruptibilii Facebook și internetului, în general, și amenințau că vor fi proteste dacă Tudorel îndrăznește numai. Tudorel era omul negru pentru că voia, așa s-a spus, să revoce din funcții doi oameni demni, doi stîlpi ai societății, două repere ale justiției. Nu știm dacă și repere morale. 

Pentru că în psihologie, caracteristicile omului puternic încep cu nu rămîne în zona lor de confort, continuă cu nu evită schimbarea, schimbarea fiind inevitabilă în dinamica socio-psihologică umană, nu îi lasă pe alții să ia decizii pentru ei, nu gîndește că eșecul este imposibil, nu simt că cineva le-ar datora ceva și nu se termină, poate, niciodată. 

Așadar, de ce? Cînd legislația e pe cale să se schimbe, cînd ai fost bălăcărit oficial și numai momentul pare să te fi scăpat, cînd știi că într-o funcție europeană numai această putere coruptă te poate trimite, de ce? 

De ce să nu ai mîndria de a pleca arătîndu-le că nu te agăți de funcție și că nu asta te-a făcut om, de ce să nu ai demnitatea de a fugi de oamenii răi pe care îi vrei anchetați și trimiși în judecată, de ce să arăți că ești dispus să colaborezi cu ei? 

Sau, și mai rău, de ce să le dai posibilitatea să fii alegerea lor pentru funcția de procuror european? Vă dați seama ce lovitură de imagine ar da pesediștii? 

De ce acceptați, doamnă Kovesi și domnule Lazăr? Toată lumea dă vina pe ei, pentru ce v-au făcut, nimeni pe dumneavoastră, care acceptați situația asta. Vi se pare cinstit? 

De ce?

(Foto: mediafax.ro)

 

Spiritul comunitar și statul maximal

Lucian Vâlsan zice, iar  eu nu pot fi decît de acord:

Bucureștiul, Clujul, Iașul, Timișoara și Constanța reprezintă 15-17% – hai 20% din populația României. Țara e formată din restul de oameni, majoritar gospodari, la locul lor, muncitori și cinstiți pe care aproape toată lumea îi ignoră.

Sunt milioane de astfel de oameni sufocați și descurajați de o adunătură de cârpe și de imbecili cățărați în funcții administrative decise politic. Milioane de oameni umiliți și insultați pe față în repetate rânduri atât de clasa politică cât și de așa-zisa ”societate civilă” care-i ia la perpulis pentru îndrăzneala lor de-a crede într-o societate liberă dar totuși normală – cu mintea deschisă dar nu atât de deschisă încât să i se scurgă creierul pe caldarâm; și care, fără dubiu, ar prospera enorm dacă i s-ar da măcar o dată șansa. Dac-ar fi lăsată să inoveze și să crească fără să-și bage nasul atoate-și-nimic-știutorii din toate părțile.

Aceasta trebuie să fie baza pentru o mișcare conservatoare! Nu hipstări bătrâni care așteaptă ajutoare de la Stat pentru biciclete sau care fac poliția modei pe feisbuc. Și nici cu bloggeri care se întreabă dacă hijabul e emancipare sau nu. Toți ăștia vor trebui ignorați complet.