Amintiri din copilarie – Baia

Micul meu templu era faianţat în alb pînă-n tavan. Culoare de spital, zicea mama, care-ar fi vrut un bleu cu stropi, cum văzuse ea la o vecină doctoriţă. Lasă, femeie, că eu n-am relaţiile ăleia, măcar sîntem în rîndul lumii şi cu alb, punea tata lucrurile pe făgaşul vremurilor. Şi ca să mai ostoiască vestalele, a cumpărat şi-un covoraş ultimul răcnet – trend, pe stil nou -, 100% plastic, aspru şi chicios, roşu cu franjuri albaştri. Cred că de-atunci ţin cu Steaua.

Piesa de rezistenţă (a peretului în faţa agresiunii, mai degrabă) a fost, însă, altarul. Făcut la comandă de nea Păun tîmplarul, avea mînere aurii-cojite în scurt timp şi geamuri ca vitrina. Conceput special pentru ofrande! Că doar nu păstram la vedere antireumaticele, antiacneicele şi aspirina! Noi expuneam sticluţe şi cutii frumos colorate, cu mirosuri hipnotice, menite nu doar a ne oferi nouă experienţe aproape mistice, ci şi de a stîrni invidia oricui ar fi păşit acolo. Cu cît mai multe însemna că sîntem cu atît mai mult conectaţi cu o altă lume. Pe care tata, e drept, o mai înjura din cînd în cînd că ademeneşte muritorii de rînd şi-i păcăleşte apoi la cantitate. De un’ să ştie el, un neiniţiat, că spuma după ras trimisă de unchiu’ din Germania catifela mîinile mele şi ale mamei mult mai bine decît laptele Doina? Am plătit chiar cu pedepse corporale nesupunerea, un şcaf scurt de cîte ori picuram din Chanel-ul 5 al mamei, în loc de parfumul Doina, 30 lei, cutie neagră, scris cu auriu. De atunci nu suport doinele.

Ceea ce mi-a creat, însă, serioase probleme de înţelegere a lumii în care trăiam au fost sacrificiile pentru un anume ritual zilnic. Să găseşti ofrande pentru el era o aventură. Aşa că am plecat să explorez oraşul şi am învăţat să socializez. Bătîndu-l la pas şi aşteptînd, în grupuri mari şi organizate în formă de miriapozi uriaşi, binecuvîntarea, contra a 12, respectiv, 5 lei, a unei sticle de şampon cu urzică şi a două săpunuri Buchet. Verzi. E posibil ca tot atunci să fi înmugurit în mine o anume reticenţă faţă de culoarea asta. În fine… Dar mai existau două feluri de ofrande, low şi high quality. Primul şi cel mai de încredere era săpunul de casă. Nelipsit din casă! Sau varianta industrială “Cheia”. Atît, nu şi franceză. Pentru modelul ăsta, dacă-l doream, trebuia să plătim echivalentul a două kile şi jumătate de carne şi să facem comandă. Celor care plecau şi se întorceau de dincolo. În plus, noi, fetele, deschisesem şi un soi de bursă sui generis în bloc. Unde cotaţia unui “Lux” mare ajungea la un “Rexona” şi jumătate sau trei bucăţi “Fa”. Cartier muncitoresc, de! Cum pe astea din urmă le foloseam doar înainte de serbări, zile ale prietenilor şi nunţi, botezuri, înmormîntări în familie, astăzi evit, pe cît posibil, ocaziile.

Nu cumva să uit! Reprezentanţii bisericii au fost alături de noi în toate aceste grele încercări. La cîte botezuri aveau, numai de la ei puteam cumpăra prosoape made in China, calitate extra pe atunci. Şi tot de atunci… dar nu, nu vreau să vorbesc urît.

Şi am ajuns la partea cea mai importantă, înfăptuirea ritualului zilnic. Ei bine, aici nimic nu mai depindea de noi. Ştiam că zeiţa Apă Caldă îşi face apariţia doar două ore pe zi, că aşa avea ea program cu publicul. Dar era atît de neserioasă că niciodată nu venea la timp sau nu venea deloc. Şi fără ea, zadarnic era totul. Degeaba îi lăsam noi cale liberă cu robinetul deschis la maxim, n-am reuşit în felul ăsta decît să văd cu ochii mei ce-nseamnă o pictură murală. Ce-i drept, nesemnată de vecinul de deasupra, care numai de paternitatea lucrării nu avea nevoie. Zadarnic îi făceam cu ochiul neonului, doar-doar s-o îndura. Am încercat şi cu incantaţii colective adresate şefilor ei şi tot n-am obţinut nimic. Cînd, în sfîrşit, catadicsea să vină, era roşie de furie. Dar cum nouă nu ne păsa de asta şi alergam în susul şi-n josul scării anunţîndu-i cît mai tare apariţia, nu de puţine ori ne-a lăsat baltă şi spumă chiar în mijlocul ritualului. Şi atunci, epocă a înlocuitorilor fiind, am descoperit procesiunea oalelor. Din bucătărie, de pe aragaz, spre baie. Şi banalul ibric de cafea a căpătat o nouă şi nesperată importanţă.

Atunci, prietena mea, adolescentă fiind, mi-a spus că la noi nu va mai fi comunism cînd vom avea revista Burda la chioşcul de ziare, Coca Cola la cofetărie şi apă caldă de la robinet toată ziua. În ianuarie 1990 s-a răzgîndit.

(Foto: etimpu.com)

PS. Astăzi, la 17.30, la sediul IICCMER:

 

Facebook Comments

71 Comments Amintiri din copilarie – Baia

  1. ElCucui

    @Florina. "Azur" era mare, când albastru, când verde și costa 6 lei. Ăsta era de bază la mine acasă. În concedii "Vis" – la cutie de 3 bucăți și carnețel chinezesc cu foițe de săpun. Pentru doctor, Lux sau Palmolive. Dintre cearceafuri.

    @ivan. "Fondul de particpare a oamenilor muncii la beneficii" se numea. Un fel share-profit se gândiseră ei să facă dintr-un mimetism prostesc.

    Dar știi ce mă doare? Că taică-miu, care a plătit rate de peste 200k pe apartament și i-a tremurat dorsalul la zvonul (dirijat) că se vor naționaliza și apartamentele proprietate personală, când mă certam cu el că Ilici le-a dat de pomană casele la chiriași știi ce mi-a zis? "Păi, n-au plătit bieții oameni chirie atâția ani?"

    Reply
  2. Yeba

    Laur,

    Tu pentru Ursu

    esti Balaur,

    Nu fiindca ii jupoi

    De aur

    Pe atiti vulpoi,

    Ci fiindca Albei

    Ii esti faur.

    Pentru Ciutacu-asistatu

    esti ca dracu,

    al marinarului maur,

    Laur.

    E cu totul dezinteresat, dar mi-ar face placere sa aflu ca s-au instituit burse pentru poetesele timide si cu palarie de pai, de dreapta.

    Reply
  3. tucu

    Aparu mai an,

    Badita Sebastian

    Si ne zise:

    O sa vina

    Peste voi o dama fina

    Dama nu a mai venit

    Si badita obidit

    Se facu din consilier

    Mare peste un minister.

    Reply
  4. Yeba

    @tucu, te vaz la ananghie!

    Nu te lasa, ca nu se stie cind mai apuci:

    Lazaroiu nu rimeaza cu nimic romantic, e drept, dar Sebastian (si Laurentiu) cred ca merita efortul.

    Sebastian,

    Acum mai an,

    In ochii tai de shoim priveam

    Si de-asistati iti tot sopteam

    Sebastian, Sebastian…

    De asistatii din Cancan…

    mai incearca si tu.

    Reply
  5. tucu

    @nedo

    Vorbesti despre persoane care nu mi au fost prezentate.

    Cine este atirnache?Cita osinza are si de ce osinza dobindita licit (conf constitutiei) trbue scoasa?

    Te rog sa elucidezi insurectional aceasta problema .

    Reply
  6. Amelia

    Aha, m-am dumirit si eu cum e cu elucidarea insurectionala.E zis adanc dom'le. Da' sa-i spuna cineva si lu' domnu' iliescu care crede ("cu tarie") ca minerii au plantat panselute.

    Reply
  7. tucu

    @Iv Zu

    Deci minerii din 15 Iunie 90 elucidau insurectional conditia capitalista din Piata Universitatii?

    De ce nu ne explica asa tinarul Ponta sa intelegem si noi ce s a intimplat si sa nu l mai acuzam degeaba pe Tov Iliescu ca a adus minerii sa omoare lumea asa fara nici un suport ideologic.

    Reply
  8. tucu

    @Nedo

    Preconizati o actiune de transformare a lui Lazaroiu in dictator?

    Rog sa ma anuntati si pe mine .Tara are nevoie de un nou Paunescu. Ma simt inspirat.

    Ce dracu rimeaza cu Lazaroiu?

    Reply
  9. tucu

    Am descoperit in sfirsit revista ""Criticatac"".

    Ca nesimtitu,in loc sa citesc articolele ,m am repezit sa vad cine s autorii.

    Sunt impresionat. Toti dsunt doctori.

    Tare.

    La unul am gasit ocupatia descrisa mai jos:

    ""Scrie şi traduce în mod programatic studii angajate de partea unei elucidări insurecţionale a condiţiei capitaliste.""

    Poate cineva sa mi traduca si mie cum se elucideaza insurectional conditia capitalista?

    Reply
  10. nedormitul

    mîine o să aveţi o postare surpriză. bleen – o poezie dedicată lui sebastian lăzăroiu. scoate ăsta, cînd îl apucă, nişte trohei de faci pe tine.

    Reply
  11. nedormitul

    da' ştiu că mi-a ieşit faza cu cenaclul. mîine-poimîine, dacă auziţi de mine că şantajez restaurantiştii cu vreun vin, să ştiţi că nimic nu e adevărat.

    Reply
  12. Yeba

    1. Despre fatza umana a comunismului: nu s-a legat de legile fizicii.

    Astfel, daca blocul era situat in partea mai de vale a orasului si era inconjurat de rafinarii, desigur ecologice si anticancerigene, beneficiai de (a) presiune la gazele de aragaz, toata ziua; (b) apa calda nu lipsea mai mult de 2 h/zi si intre 0-5 dimineata, cind oricum lipsea si lumina electrica, deci era inutila.

    2. Despre case: salariul (integral) al unui sef de oficiu juridic, intreprindere gr I (pt cunoscatori, f. omportanta pt tineretul din ziua de azi=TZA) x 45 = contravaloare apartament 3 camere decomandate confort I.

    Apartamentele platite de noi toti prin impozite si date pe 2 salarii de catre Ilici si Petrica au constituit prima frauda economica de dupa revolutie.

    Unii dintre cei care au primit, de fapt multi in aprecierea mea ochiometrica, erau exact proto-auditoriul lui Ernu, parintii lui Rogo, in viata lor nu se gindisera la dobindiea de proprietate.

    Le daduse statul casa, il rezolvasera pe Maslow, si strinsesera cei 70 000 si-si luasera o Dacie, sa iasa la gratar.

    3. Sa nu uit, pentru TZA: persoanele care la virsta de 25 de ani nu aveau copil, plateau un impozit suplimentar de 15% din salariu. O tema atit de nobila cume e cresterea responsabilizarii sociale prin asistarea copiilor multi si saraci spre a nu ucide pentru haine de firma, sper ca va produce efecte to whom it may concern.

    Reply
  13. Boonierat

    Unul dintre comentarii la articol:

    Cristi2011-06-15 23:51:42

    Dak kineva din cta o stie pe adela de la sc 16 spunei k o iubesk mult si ma sune k nu mai pot de dorul ei.

    Reply
  14. tucu

    @Iv ZB

    Fenomenul seamana cu cel declansat de reusita revolutiei din 89.

    Dupa incadrarea in munca a dictatorului se constata o emulatie creativa de nestavilit,scriitotii si postacii scapind de tirania topicului si cenzura administratorului.

    Cred ca istoria literaturii va retine momentul.

    Am de gind sa l bat pe Cartarescu cu epopea ""Neantul"" sau ""Amintiri din aprozar.

    Reply
  15. 1

    M. Geoană a spus azi că argumentele în favoarea regionalizării sunt "frivole".

    Ieri, M. Geoană anunţa intenţia de constituire a unei comisii senatoriale de analiză a proiectului de regionalizare.

    Reply
  16. Hantzy

    Aud tignalul: se da desertul, adica gogosi! Si, brusc, frustrat ca nimeni nu mi-a remarcat revolta gastronomica, ma hotarasc sa o transform in greva pentru tot restul zilei. Si sa nu ma intorc la lopata. Si sa privesc din apa cu rotocoale la mine insumi, la cel de pe stavilar, cum scuip in apa, cu ciuda si cu sete, nedumirindu-ma de ce sunt prins inlumea de dincolo de luciul ei, o lume unde susul e jos si josul e sus. O lume de-a-ndoaselea: Iulie-August 1985!

    (4/4)

    Reply
    1. Ivan Zubeldian

      Hantzy, bag de seamă că de când Bleen muncește Blogary se îndreaptă rapid spre cenaclu literar. Unul bun, de altfel.

      Reply
  17. Hantzy

    Cateva rate se apropie neverosimil de usor, atrase si ele de flegmele-mi artistice. Macaind disperat, asemeni tovarasului Nae, maimarele nostru, cand spumega la careul de dimineata. Il poreclisem „Fluieras”, datorita tignalului de la legatura de chei si cu care ne dadea desteptarea in fiecare dimineata, la ora 5. Mandru de precizia sa si multumit de intransigenta-i revolutionara – eufemistic, nu stiu cum s-o caracterizez altfel – Fluieras se imbalosa, racnind ca un actor prost, la noi, niste parliti de brigadieri, pierduti de soarta in valea asta dezolanta, unde se mai vad inca ruinele unor case sasesti si ale caror proprietari isi luasera zborul, precum ratele amagite de scuipati, spre tari mai calde. N-am venit de buna voie. Parintii incercasera, sacrificand cate un pachet de „Alvorada” sau o stanga de „PallMall” pe la cate un medic sa ma scoata inapt pentru o astfel de actiune. La primele trei comisii a tinut. La a treia n-am mai gasit intelegere la nici o usa de cabinet: se daduse consemnul. Cei ce apucasera sa-si extirpe hernia, amigdalele sau apendicele, sau chiar se mutasera la alt liceu scapasera. Au mai scapat cei din clasa de pilosi, o clasa fantoma, aparuta abia dupa rezultatele de treapta a II-a si unde se inghesuisera medicinistii. Aia fusesera cei mai bolnavi dintre noi. Si totusi, nu i-am condamnat. Intelegeam deja ca fiecare scapa cum poate si, desi stiam ca rahitismul sau astma de care „sufereau”, era motivul pentru care noi, ceilalti, eram obligati statistic sa fim tun de sanatosi si sa brigadierim aiurea, departe de primele iubite, consideram statutul lor privilegiat ca fiind normalitate. Deformati sufleteste de rangile nevazute ale sistemului, ne conformam automat unor reguli pe care le intuiam, torturati de convingerea ca altfel le-am lega parintilor si fratilor tinichele zornaitoare la dosar.

    (3)

    Reply
  18. Hantzy

    Atunci inteleseseram cu totii, asa cum de obicei se intampla intr-o comunitate cu reguli anapoda, ca tocmai nerespectarea unor instructiuni ce ar fi trebuit sa ne protejeze, ne putea salva. In consecinta, cautam febrili un panaceu impotriva bolii tovarasesti care ne sufocase. Orice ar fi fost bun! Cantaream daca vreo falanga lipsa, macar la degetul mic, ne-ar priva mai tarziu de o viata normala sau daca ne-am putea provoca singuri, cu coada lopetii, vreo peritonita ce ne-ar trimite urgent pe vreun pat de spital. Sau macar de o dezinterie severa sa avem parte! Traiam atunci prima si cea mai dura lectie a realitatii, bruscati fiind de trecerea de la statutul sublim de odrasle rasfatate la cel de zilieri necalificati, incatusati pe nedrept de viziunea anapoda a tovilor despre rolul lor si-al nostru in contemporaneitate.

    Si din nou privesc la rotocoale. Imi pare a fi cea mai buna initiativa in lumea asta, compusa din actiuni fara de rost. Imi amintesc cum, descarcati din vagonul ce ne aduse, cu boccelele in brate, de la Pascani, unde asteptasem cateva ore legatura, si apoi inghesuiti in doua beroline cu ferestre zabrelite si miros de claustrofobie acuta, am fost repartizati in miez de noapte in camerele de camin muncitoresc, in care alte gratii aveau sa ne fie panorama. In prima noapte am fost scutiti de plantoane – nici nu stiam ce reprezinta asta, pana cand n-am fost obligati sa motaim cate trei ore pe culoar si sa pazim lacatul de pe usa dinspre noptile-nstelate. In acele putine clipe, cand eram doar noi si gandurile noastre, reciteam ultimele scrisori primite si compuneam altele, furandu-ne reciproc ideile intr-un plagiat frenetic, fara a mai sti cine l-a initiat. Intre noi nu mai existau astfel de secrete. Retineri aveam doar cand injuram tovii. Sa nu auda niscai urechi prea iscoditoare, ce le banuiam printre noi.

    (2)

    Reply
  19. Hantzy

    O lume de-a-ndoaselea!

    Privesc uimit, cu o spranceana ridicata, rotocoalele perfecte, starnite in luciul iazului de saliva-mi cleioasa, ingalbenita de nicotina ultimelor zile. In tot marasmul de nonsensuri, ce ma inconjoara, perfectiunea lor imi pare ceva supranatural, ireal, imposibil. Refuzasem, dintr-o rebeliune a carei finalitate nu-mi era clara nici mie, varza oferita drept al doilea fel de catre polonicul celui mai corpolent bucatar terestru. Asa, de-al naibii! Si preferasem sa-mi savurez tigara, un Carpati fara filtru carat peste Parang, de un coleg de suferinta. Brigadier si el, aici, la Apahida. Doua luni rapite ultimei vacante de vara din liceu, smulsi cu rapacitate din planurile noastre mici pentru cauza mare a maharilor clujeni, ce-si doreau o cherhana de protocol prin apropiere.

    Lansez inca o torpila exocrina, dandu-i un oarecare efect in briza ce suiera peste dealurile inmaracinite dimprejur, pentru a o planta exact in mijlocul vartejului de puiet piscicol de langa stavilar. Tocmai pentru a putea admira cum porcusorii si bibanii in devenire se reped hulpavi s-o inspecteze. Cu aceeasi staruinta pe care am vazut-o la inspectorul de ieri, venit sa ne caute si-n dos de termoplonjoare. Un alt coleg, dupa ce i se refuzase duminica o iesire in oras, o evadare de cateva ore din Manasturul cu iz de cazarma, isi turnase peste antebrat apa clocotita din ibric, mimand un accident care sa-l tina, fie si temporar, departe de santuri si taluzuri. Si-n vreme ce abia ne puteam atinti privirile pe derma-i distrusa de vezici, ne bucuram in sinea noastra de mica victorie repurtata de unul dintre noi impotriva tovilor care, cu o precizie diabolica, pareau ca se gandisera la toate. (1)

    Reply
  20. Boonierat

    În 2007-2008 îţi luai un apartament în Rahova cu numai 400-500 de salarii. Mulţi au şi făcut-o.

    Reply
  21. Boonierat

    @nea

    Pe timpul luin Ceaşcă nu prea exista piaţă de nimic, nici măcar de maşini second hand. Şi cu banii oricum nu prea aveai ce face.

    Reply
  22. Hongse

    Dacia era o chestiune de statut. Maşina nu era o unealtă de care te serveşti să-ţi faci treaba ci un scop în viaţă. La fel ca şi telecoloru'. Sau aprobarea pentru telefon, măcar cu cuplaj dacă nu se putea altfel.

    Reply
  23. Nea

    Un profesor al meu din Anglia mi-a spus că nu a avut niciodată decât maşini second hand. Deşi, cu leafa lui pe un an îşi putea lua uşor un Jaguar.

    În schimb oamenii muncii sub Ceaşcă nu ezitau să decarteze 30 de salarii, pe o Dacie nou-nouţă.

    Reply
  24. Nea

    Tucu, ştiu ţurţurii. Vecina mea de palier avea king size, vreo 10-15 cm. Vopsiţi în maro. Impresia era că cineva aruncase cu căcaţi pe tavan şi aceştia ţi se prelingeau în cap.

    Apoi, vecinul de deasupra ei şi-a reglat motorul motoretei în casă şi – nenorocire – ţurţurii au căzut.

    Reply
  25. Hongse

    Au existat mulţi care şi-au depus bani la CEC special ca să-şi ia Dacie. Banii trebuiau să fie depuşi toţi în cont după ce se aproba dosarul dar până la momentul în care UAP-o-maşină-pe-minut-încă-o-palmă-trasă-capitalismului îţi manufacturfa efectiv omietreisutele. Un fel de viziune comunistă a "leasingului" probabil. Câţiva ani după '89 s-au tot certat cu statul, îşi făcuseră şi un fel de asociaţie la un moment dat. Aveam un amic în situaţia respectivă. Sincer să fiu nu ştiu cum s-a terminat până la urmă.

    Reply
  26. Amelia

    @tucu

    1. Nu stiu exact, dar cred ca e "un lucru foarte mare";

    2. Intrebati la radio Erevan sau pe goagal(poate si Dl. Consilier stie?);

    3. Am inteles ca se ocupa cu recuperarea sentimentului solidaritatii cozilor din epoca de aur;

    4. Se da stanga la tot poporul (bineinteles, numai dupa ce se sta organizat si solidar la coada).

    Reply
  27. Boonierat

    Dar a fost şi reversul medaliei. Cei care şi-au ţinut banii la CEC au pus-o. În trei ani, în loc să-şi ia Dacie pe ei, îşi luau radiocasetofon Panasoanic.

    Reply
  28. Boonierat

    Nu s-au dat pe nimic apartamentele. Ai mei au dat 60 000 pe el în 90. Numai că dobânda a rămas aceeaşi, în schimb inflaţia a ajuns la 300%. Deja în 1993 rata pe care o plăteai era cât un pachet de ţigări sau cât o pâine, ceva de genul ăsta.

    Reply
    1. Ivan Zubeldian

      @Boonierat: și cine a uitat să recalculeze ratele în acord cu inflația? Sau, mai bine zis, cine ar fi trebuit s-o facă? Nu cumva asta a acoperit faptul că Bancorex ddădea credite preferențiale uitând la rândul lor să recalculeze dobânzile? A fost un act politic deliberat iar puterea politică era a lui Iliescu.

      Reply
      1. Ivan Zubeldian

        Din punctul ăsta de vedere CEC-ul nu a fost reversul medaliei, a fost același lucru. Nu s-au recalculat dobânzile pentru că a fost interes politic să fie așa. S-a furat mai bine din bănci, s-a luat de la cei care aveau și s-a dat la cei care n-aveau. Idem cu banii de Dacie. Statul lui Iliescu a disprețuit din primul moment clasa de mijloc și a simpatizat cu marii borfași, mituind prostimea. E cea mai scurtă descriere posibilă a locului lui Iliescu în istorie.

        Reply
  29. tucu

    @Nea

    Regret ca nu-ti aduci aminte de rafinamentele epocii.

    Specialistii in decoratiuni interiare inventasera stilul ""scoata de copac"" pentru vopsirea usilor si ""turturi din ipsos "" in camera cu televizor si biblioteca,

    Cit despre placile ceramice ,principlala lor calitate era grosimea inegala si forma imperfecta asa ca faiantarul putea realiza desene nebanuite evitin astfel stereotipia de astazi.

    Florina nu si mai aduce bine aminte dar notiunea de alb era discutabila in acele vremuri.

    Reply
    1. Ivan Zubeldian

      Criticatacul cerebral este o afecțiune gravă în urma căruia e distrus centrul bunului simț.

      Reply
  30. Amelia

    @tucu

    Trebuie sa prezinti urmatoarele:

    – adeverinta ca ti s-a aprobat schimbarea administrativa a numelui din TUCU in TUCUREL;

    – dovada de publicare in Monitorul Oficial Partea a VI-a;

    – certificate de cazier fiscal si judiciar pe numele TUCU si TUCUREL;

    – acordul asosiatiei de proprietari/locatari;

    – declaratie autentica pe proprie raspundere ca nu comentezi pe criticatac si alte site-uri cu continut similar;

    – chitanta de plata a taxei de autorizare;

    – timbru fiscal de 2 lei.

    Nota: Madame isi rezerva dreptul de a solicita si alte documente :mrgreen:

    Reply
  31. Nea

    Exotica ceramică cu picăaturi de apă se făcea la Cesarom.

    Ai zis de altar, eu am văzut într-un bloc din Drumul Taberei un cilindru armilar. Era pus in stanga uşii de intrare a unui apartament, făcut din carton, omul avea pe toată uşa şi pe toc tot felul de ornamente esoterice din hartie. Era înainte de vremea telefoanelor cu cameră, aşa că credeţi-mă pe cuvânt.

    Reply
  32. Florina

    cum nu existau ratele la apartament? ba erau şi încă mari. şi plăteai în două locuri. prima dată, făceai împrumut la CEC pentru a plăti avansul, cam 20 000 lei. rata, aproximativ 500 lei/lună. cu împrumutul luat de la CEC te duceai la ICVL şi făceai contract de cumpărare a apartamentului. care era, unul cu două camere în Bucureşti, cam 125 000 lei. e, şi la ICVL mai aveai o rată, de vreo 450/lună. per total, 1ooolei/lună.

    Reply
  33. tucu

    Pe acest blog nu poti sa ai parte de un pic de respect.

    Protestez.

    Ca sa i fac in ciuda Florinei vreau sa mi schimb nickname din TUCU in TUCUREL.

    Stie cineva ce aprobari trebue sa obtin,daca exista formulare tipizate si ce adeverinte trebue sa aduc?

    Reply
  34. Florina

    eu i-am dat plus, să ştii, pentru "scrie!".

    dar iar mă persecuţi! 🙁 uite, lu' Ivan nu-i zici nimic.

    (a, vezi c-am pus alarma să sune.)

    Reply
  35. gupi

    La Baia Mare era destul de bine, apa calda era cam de doua ori pe saptamana.

    Iarna mai fentam sistemul cu apa de la calorifer, filtrata prin sita si tratata cu permanganat de potasiu. Maama ce fain se dizolvau cristalele alea violet in apa ruginie …

    Reply
    1. nedormitul

      da, mă, da' ce ieftină era întreținerea. unde mai pui că nu existau nici ratele la apartament. mai erau ălea la dacie, da' cu un car țigănesc te scoteai.

      Reply
      1. Ivan Zubeldian

        Existau rate la apartament. Ai mei au plătit 15 ani vreo 90.000 de lei (un salariu bun era cam 2000 pe vremea aia), după care a venit Revoluția și le-a dat Iliescu la toți pe nimic. Puțini își mai amintesc ce dezmăț de populism a făcut atunci Ilici, și cu apartamentele dar și cu uitatele participații sociale sau cum naiba le spunea – o forma de a face pe toți "acționari" la stat. Puteai să-ți cumperi apartamentul și pe vremea lui Ceaușescu, majoritatea n-au făcut-o pentru că nu credeau în proprietate sau erau prea indolenți să facă efortul. Decizia lui Ilici a fost și o metodă perversă de a discredita capitalismul în ochii bizonului care s-a trezit proprietar peste noapte. Totul pe banii statului, adică ai noștri.

        Reply
  36. tucu

    @boonierat

    Bunicuta lui Ponta nu a avut nici o data dorinta si curajul sa se amestece cu Golanii.

    Faxcea parte din inalta societate si primmise o solida educatie la Lubyanka –

    Probabil ca Ponta a vizitat ""Golania'' insotit de bona sa Miruna Cosma.Pe vremea aia nu se foloseau filipinezele ci cadre de incredere din Valea Jiului.

    Ce vremuri patriotice, ce spirit civic, ce lectie de gradinarit,Si acum imi aduc aminte de fiorul simtit pe spinare dupa discursul bunicuitei.

    Reply
  37. Florina

    şi dacă erau tripleţi strigau "să se dea cîte puţin lichid amniotic, să ajungă la toată lumea" şi se-nghesuiau la coadă la naştere.

    Reply
  38. Boonierat

    Antonescu şi Ponta au fost împreună în Piaţa Universităţii. Dar nu cu mama lui Ponta, ci cu bunicuţa lui Ponta.

    Reply
  39. nedormitul

    bleen

    ce n-ai înțeles tu, că o să avem amintiri ale unui văr chiar din perioada intrauterină, cînd lichidul amniotic caldă nu venea decît între 18,00-21,00, care lichid nu urca întotdeauna pînă sus. și mai avem amintirile unui nepot chiar din momentul concepției, mă rog, nu intru în detalii, fix aceleași probleme cu apa caldă, dacă mă înțelegi.

    Reply
  40. tucu

    Off topic cu scuzele de rigoare.

    Postarea lui Bleen mi a rascolit nostalgiile si dorinta de a revedea un vechi prieten ce bintuia (zice el) prin Piata Universitatii in vremurile in care Ilici planuia sa planteze panselute.

    PROPUNERE

    Propun ca Blogary,in cadrul sectiunii ""Amintiri"" sa institue un premiu pentru cea mai reusita fotografie (autentica) cu tinarul Ponta in mijlocul Golanilor(din Piata Universitatii)

    Sunt dispus sa donez pentru constituirea unui premiu rezonabil.

    PS Daca stie cineva ce facea Antonescu in acele timpuri va rog sa ne informeze.

    Reply
  41. Bleen

    Bre, eu n-am înţeles. E cu amintiri din copilărie sau din comunism? Dacă scrie viitorul episod din Amintiri unu' născut în 88 sau 89 se pune? Şi dacă e Amintiri din comunism de ce îi zice Amintiri din copilărie şi nu-i zice Amintiri din comunism?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.