Acum 28 de ani sărbătoream ultimul 1 mai comunist. Din runda trecută, nu se știe niciodată. 

Ce a mai rămas din el de îl sărbătorim și astăzi? De ce nu vrem să aruncăm la coș și acest printre puținele lucruri care ne mai leagă de atunci? De un atunci mai sumbru decît își poate închipui cineva care nu a trăit oroarea. De ce nu avem curajul să ne debarasăm de vestigii comuniste care știm prea bine ce aduc, de ce mai dorim fantome printre noi? 

Pentru că nu avem curaj. Știu, acu îmi vor sări în cap toți participanții la mișcarea #rezist, care își închipuie că au realizat ceva. Deși legile împotriva cărora s-au ridicat se votează, deși guvernul Grindeanu rezistă el. 

Nu sînt un model de curaj. Sînt un om obișnuit. Dar care, înainte de 1989, a trecut printr-o tragedie. Mi-a murit mama, la 14 ani ai mei. De cancer. 

Înainte să se sfîrșească – s-a întîmplat cîteva zeci de minute mai tîrziu – la Spitalul Carol Davila, dădea semne că se sufocă. Una din asistente o întreabă pe alta dacă să aducă oxigen. Și răspunsul este: ”nu vezi că moare, la ce-i mai trebuie?”

Eram acolo și am auzit-o. Și pentru că se depărta, și de furie, am fost nevoită să urlu. ”Adu-i oxigen sau te ia mama dracului!”. Atît am putut să rostesc, înșurubată cu picioarele în cimentul rece al sălii de reanimare. A venit oxigenul imediat, în citeva secunde. Nimeni nu a mai rostit o vorbă.  

L-am speriat îngrozitor pe tata, care mă trăgea de mînecă: ”Nu țipa, e reanimare aici! E spital!” M-am întors și i-am zis: ”Nu voia să-i aducă oxigen. Noroc că am auzit-o.”

Cu oxigen, mama a mai apucat să spună, întrebată de mine dacă mai știe cine sînt: fata mea. Și m-au luat de acolo. 

Au trecut 28 de ani aproape de la momentul căderii acelui regim odios. Astăzi sărbătorim 1 Mai, nu știm de ce. Dar știm că pentru bolnavii de cancer nu mai sînt medicamente. Și nici nu știm cînd vor fi. Nici pentru vindecarea posibilă, nici pentru ameliorarea răului. 

Și vă întreb: cum mama dracului acceptați asta? Cum, nu știți că în nici o  țară fostă comunistă nu se mai întîmplă așa ceva de mult? Cum puteți să stați și să vă chinuiți lîngă ai voștri, rude sau prieteni, știind că ESTE ABSOLUT ANORMAL ce se întîmplă? Că este CRIMINAL ce se întîmplă? Cum puteți să nu-i dați în judecată? Cum puteți să acceptați  în tăcere situația asta, în timp ce țara sărbătorește blestematul de 1 Mai? 

Cum? Cum pot colegii voștri, ai celor de protest, să se relaxeze*, cînd situația a ajuns atît de dramatică? Nu vă strînge, nu vă face mai mici, nu vă oripilează gîndul că nu puteți să-i ajutați pe ai voștri, de la copii la oameni în vîrstă, care nu mai au acum nici o șansă? Cum nu vă revoltă o  situație inacceptabilă, cum? 

Cum? Cum nu v-ați gîndit să-i dați în judecată? Să-i acuzați de abuz în serviciu, comis prin nerespectarea articolului 34 din Constituția României? 

(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.

Ce măsuri au luat? Cum asigură sănătătea publică? Și, mai ales, cum este cu ocrotirea sănătății, dacă pînă acum tot ce au făcut a fost să o submineze? Căci ce altceva înseamnă micșorarea prețului la anumite medicamente, dacă nu dispariția lor de pe piață? Ce poate să însemne dreptul acordat oricărei farmacii de a deveni o verigă în lanțul de distribuție medicamente destinate exportului? Cum să mai vîndă cineva la prețul stabilit de ei, dacă poate exporta pe bani buni?! Da, este o practică imorală, dar este legală. 

Cum mama dracului puteți să vă zbateți să faceți rost de medicamente din alte părți, cu bani grei, și să nu le cereți socoteală ăstora? Cum credeți că procedează ei cînd au pe cineva bolnav?! Ce credeți că sînt în stare să facă cînd au pe cineva bolnav?! Și noi nu putem să ne ajutăm oamenii pe care îi iubim, cu legea în mînă?!? 

Cînd ne vom revolta pentru lucrurile de lîngă noi, pentru cele care ne afectează, pentru cele care ne dor, abia atunci vom deveni credibili. Cînd nu vom mai face cenaclu din manifestații, atunci vom avea succes. Cînd noua stîngă nu va mai încerca să paraziteze protestele. Cînd noi ne vom fi săturat. 

PS: *Picnic, nu revoltă.