Hristos a Înviat!

Întîia epistolă sobornicească a lui Petru:

Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie, şi la o moştenire nestricăcioasă, şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.” 

Și să ne amintim astăzi cum a fost persecutat dintotdeauna creștinismul, forțat să supraviețuiască în catacombe, și nu s-a stins. Dimpotrivă, este scheletul pe care s-a fondat Uniunea Europeană, acum 60 de ani. Este istoria modernă a Europei și a încă două continente, inconfundabil legat de fiecare mișcare politico-socială de-a lungul secolelor celor două milenii trecute. 

Așa că astăzi, mai mult ca oricînd, putem privi cu seninătate și cu îngăduință pe cei care continuă să murdărească creștinismul și să ducă războaie sterile împotriva lui. Fără creștinism, fără salvarea clăditoare a creștinismului, Europa nu ar fi fost astăzi ceea ce este, continentul pe care fiecare are posibilitatea să trăiască liniștit și îndestulat, continentul patrie și casă inclusiv al celor care hulesc credința. Să avem astăzi puterea de a ierta, numai așa putem spera să fim iertați.

Paști fericit! 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *