In tara asta numai circulatia sangelui mai merge cat de cat

La primul fulg de zăpadă, România ridică neputincioasă mâinile deasupra capului și se predă stihiilor naturii. Dacă am aduna numărul de ore al trenurilor întârziate, ne-ar da săptămâni și luni, care se fac ani, de-a lungul unui mandat legislativ. Circulația feroviară a fost sabotată de întreaga clasă politică, de toate partidele și de toate doctrinele. Este un sabotaj transpartinic, o conspirație suprapartinică de stânga și de dreapta contra circulației feroviare. Politicienii urăsc trenul visceral. Pesemne că e o chestie freudiană, care vine din ura de clasă a copiilor țăranilor săraci, ajunși parlamentari bogați, îndreptată împotriva odraslelor burgheziei, care se jucau ca nesimțiții cu trenulețul, fără să le pese de suferința sărăcanilor. În ciuda tuturor opreliștilor, rămân un fan al călătoriei cu trenul. Calculez distanța dintre orașele mari în timpul guvernării democrat-liberale, o compar cu timpii făcuți în timpul guvernării liberale și a celei social-democrate și trag concluziile de rigoare: viteza de deplasare a scăzut de la o guvernare la alta, indiferent de culoarea politică a partidului aflat la putere.

Anul trecut prin vară am făcut șase ore cu rapidul de la Brașov la București. În șase ore și un pic am zburat de la Milano la New Delhi. În octombrie trecut, am făcut 15 ore de la București la Sighetul Marmației. În 14 ore am zburat de la Paris la Buenos Aires și de acolo, după o pauză, am mai făcut o oră până în Santiago de Chile. Înainte de 1989, puteai să alergi spre litoral cu aproape 150 de kilometri pe oră. În 1990, viteza maximă a ajuns la 120 de kilometri pe oră, iar azi trenurile se târăsc spre Constanța cu maximum 80 de kilometri. Asta, în condițiile în care în 1938, britanicii au stabilit recordul mondial de viteză, de 203 km/h, cu o locomotivă cu aburi. În ritmul ăsta, România se va decupla complet de la sistemul căilor ferate europene. Îl înștiințez pe Radu Berceanu că rețeaua feroviară este o pânză de păianjen făcută ferfeniță, în care s-au prins ca muștele care n-o să mai zboare nicăieri vreodată, toate proiectele privind circulația normală a trenurilor. Problema nu este viteza, ci siguranța. Una la mână, siguranța căilor ferate, și doi, siguranța că în fruntea căilor ferate nu o să ajungă un nou Necolaiciuc, care să fugă cu banii SNCFR în lume.

Uneori se mai întâmplă și câte o minune, când unii oameni politici au visuri sau fantezii feroviare pe care le fișez cu febrilitate. Anul trecut în februarie, ministrul de Externe în exercițiu, Cristian Diaconescu, și-a exhibat un vis de copil sărac, care n-a primit niciodată de ziua lui un trenuleț. L-a transformat în fantezie publică, cu un tren de mare viteză. Unul care să ruleze cu 250 de kilometri pe oră. Am apreciat îndrăzneala de Icar a șefului diplomației. N-am înțeles însă, de ce competențele lui
s-au intersectat cu cele ale colegului său de la transporturi, fostul și actualul Radu Berceanu. N-am putut să-mi dau decât o singură explicație: trenul social-democrat se ambiționează să devanseze trenul democrat-liberal. Dacă lucrurile ar sta așa în practică, nici n-ar fi încă atât de rău. Visul lui Cristian Diaconescu a încolțit când șeful centralei din Modrogan s-a întâlnit cu omologul său francez Bernard Kouchner. Firește că în Orașul luminilor ți se poate întâmpla să-ți fileze o lampă. Lui Cristian Diaconescu nu i-a filat tare, dar i s-a întâmplat totuși, în clipa în care s-a apucat să le explice întreprinzătorilor francezi, cât de mișto ar fi construirea unei linii de mare viteză, care să lege Parisul de Constanța, prin Viena și București. Sunt convins că asistența l-a privit cu înțelegere diplomatică și milă frățească. Urechile francezilor au auzit multe la viața lor. Inclusiv că românii vor să facă un tren de 250 km/h, care ar costa peste 10 miliarde de euro. La un an de la acea întâmplare aproape neverosimilă, mi-a căzut, în sfârșit, fisa: 250 km/h era viteza trenului prins de Cristian Diaconescu, pentru adjudecarea președinției PSD.

Cornel Ivanciuc

Facebook Comments

2 Comments In tara asta numai circulatia sangelui mai merge cat de cat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.